"Miorita" este capodopera absoluta a folclorului poporului roman.
Ea reprezinta clasicismul folcloric. Fiind o alegorie este de o mare bogatie tematica: subliniem comuniunea dintre om si natura, atitudinea.omului in fata mortii, dar, mai mult decat atat, "Miorita" inglobeaza experienta milenara a poporului roman, filozofia sa. Pentru toate acestea, cuvantul cel mai semnificativ este seninatatea. S-a vorbit, mai ales, de seninatatea in fata mortii. Trebuie spus ca substanta acestei balade insumeaza mitul vietii pastorale. in estetica, filozofia si eseistica romaneasca, toate variantele baladei si doinele cu teme inrudite se subscriu mitului mioritic, fundamental nu numai pentru literatura populara, ci si pentru intreaga literatura si cultura romaneasca. Lucian Blaga a vorbit, astfel, despre stilul culturii romane si despre "spatiul mioritic" (pornind de la acel "pe-un picior de plai/Pe-o gura de rai"), despre o linie ondulata care marcheaza o viziune specifica, pornind de la acel deal - vale al plaiului romanesc armonios. in ceea ce priveste originea si izvoarele mitului - care depaseste cu mult intruparea sa in varianta publicata de Alecsandri - unele surse arata ca, in forme stravechi, se vorbeste despre vina ciobanului care este sortit uciderii, de faptul ca el ar fi incalcat un ritual, sau o interdictie - cum ar fi aceea de a avea o iubita sau de a se casatori (ceea ce, in sistemul de tabuuri - de oprelisti - ale civilizatiei primitive, atragea asupra comunitatii, unde se petrecea profanarea, numai nenorocire.). Nu intamplator, in numeroase variante, cea care il cauta pe ciobanel (cu adevarat uciS) nu este "maicuta batrana", ci o femeie tanara:
"Dar oaia barsana, Oaia nazdravana Ea se tot uita Si nu mai vedea Pe mandra fetita
Cu neagra cosita
Prin cranguri umbland
Din gura cantand
De el intreband
Sa-i spuie ca-i dus
Dus pe munte-n sus,
Dincolo de munte,
Prin varfuri carunte
Cavalas sa-si dreaga
Si flori sa culeaga."
(CDeiruTeodorescu, "Poeziipopulare romane", 1885) in alte balade, Vina" ciobanasului este aceea ca este un strain, altfel zis un intrus, si este cunoscuta rezerva si chiar ostilitatea celor din comunitatile inchise fata de "venetici". "Strainul" le cere ciobanilor - stiind soarta ce-i astepta pe nou-venitii ce se insinueaza in stana - sa-1 inmormanteze "in tarla de oi": "oile s-or strange, / Pe mormant or plange / Cu lacrimi de sange / Voi ortacii mei, / Pacurari si miei / Si la mandre oi / Rogu-va pe voi, / De cumva veti mere, / Pe la targurele / Cu oi de-ale mele / Si viti dantalni / O mama batrana / Cu carpa de lana / Lacrimi lacramand, / Paru-si despletind / ". (Aceasta este o secventa dintr-o varianta a "Mioritei", numita "Pacurari strain" din colectia "Folclor din Tara Zimbrului", in "Folclor din Transilvania", voi. 1,1962.) Tot aici, vom remarca, pe langa prezenta motivului "maicuta batrana", din varianta lui Vasile Alecsandri, o particularitate: lipseste motivul alegoriei "moarte - nunta", fiind inlocuit cu un altul, pe care il putem numi motivul "targului fantastic" sau al "targului lunar", ramanand comuna ideea straveche ca insul isi poate continua si pe "ceea lume" indeletnicirile pe care le-a iubit, dar intr-un univers spectral, desi de aparenta identica. O imagine metaforica, cu extraordinara putere de sugestie pentru a sugera moartea, este intrarea pe traiectoria Timpului, considerata de cei vii ca ireversibila, dar care pentru cel mort este lipsita de dimensiunea viitorului, oferindu-si, in schimb, sansa de reintoarcere - "mergand spre trecut":
"Ba noi l-am vazut Mergand spre trecut Aci mai n-apoi Tot vanzand la oi, La targul la Beci, Vanzand la berbeci, Si l-am mai vazut Numarand la bani Pe aripa subii La lumina lunii La marginea lumii."
Dar, dincolo de aspectul etic (motivatia omorului la Alecsandri nu este nimic altceva decat lacomia impinsa pana la crima - pacat strigator la cer, gest demonic ce tinde sa rastoarne ordinea universala), balada concentreaza mari valori estetice, prin care textul depaseste marginile unui mit.
De retinut, din prima parte, metafora -obsedanta pentru literatura romana si pentru psihologia romanului - "o gura de rai", expresie a unei imagini paradisiace profund fixate in subconstientul colectiv, pe care se vede ca s-au grefat viziuni/"icoane" ale crestinismului timpuriu, caci poporul roman a fost crestinat de la inceputurile sale. Prima dintre aceste strofe polimorfe a fost subsumata de cercetatori "motivului transhumantei". O vraja pare a cuprinde tabloul de natura in care personajele sunt evocate prin diminutuiv ("ciobanei"), prin repetitii si o cifra magica ("Trei turme de miei / Si trei ciobanei"), si prin anafora - repetitia la inceput de vers -: "Unu-i Moldovan, / Unu-i Ungurean, / Si unu-i vrancean".
Al doilea episod (incepe cu "Iar cel Ungurean") se suprapune pe un alt motiv literar - "motivul complotului" . Se remarca autenticitatea limbajului vorbit cu interjectia "mari", repetitia verbelor de "zicere" la perfectul simplu ("se vorbira", "se sfatuira"), dativul etic ("mi-1 omoare"), care arata participarea emotionala a autorului anonim, dar si a auditoriului/recitatorului/cantaretului. Sa nu uitam de caracterul sincretic al folclorului, de faptul ca balada se canta. Epitetele abunda, evocand acelasi univers pastoral: "ortoman", "mandre", "invatati", "barbati" (in "cani mai barbati", ca atribut substantivaL). De observat absenta oricarei intentii simplist moralizatoare, participarea sensibila fiind marcata subtil de pronumele "mi" in cazul dativ.
Se poate face o analogie cu sfarsitul zilei, apusul soarelui / apusul unei vieti: "Ca l-apus de soare / Vor sa mi-1 omoare".
Episodul al treilea se concentreaza pe un motiv care, fiind de circulatie universala (mitul animalului fantastiC), are, la noi, o particularizare induiosatoare, dar si de mare faima - motivul mioarei nazdravane. Acum repetitia diminutivului "miorita" dezvaluie sentimente profunde, atasamentul statornic, sentimentul ca faptura miraculoasa poate salva situatia, transferand-o pe alt plan: al nemuririi, al continuitatii, al permanentei civilizatiei pastorale/rurale, al puterii de a iubi si dincolo de moarte. " dacii ce sunt nemuritori", zice istoricul. Repetitia si succesiunea rapida a vocativelor, a diminutivelor, dau convorbirii un aer precipitat, nu lipsit de o nota de anxietate, parasita pentru un scurt proiect "strategic" de aparare propus de fantasticul animal vorbitor ("miorita", "miorita laie", "bolnavioara", "draguta mioara"), cu repetarea semnificativa a masculinului ("dragutule bace", "stapane, stapane / iti cheama s-un cane / Cel mai barbatesc / Si cel mai fratesc". S-a vorbit de presimtiri - de un fel de transfer psihic in zona miraculosului -, atribuindu-se unei mioare nelinistile existentiale ale unui tanar, care el insusi este supus mortii. Ipoteza este interesanta psihologic, dar nu intra in logica mitului, se indeparteaza de sfera eposului mitologic. Aici nu e vorba de altceva decat de o mentalitate preistorica in care domina o gandire structural mitologica - magica - sacra.
Episodul mioritei fabuloase este, de fapt, crucial: De aici putem vedea originea acestei opere, considerate fundamentala pentru cultura romaneasca - ceea ce un istoric cu nume de rasunet, D.Caracostea, considera a fi "o experienta primara, in afara istorei, a sufletului primitiv" (v. "Poezia traditionala romana", I.,Bucuresti, E.P.L., 1969). Pe de alta parte, slefuirea perfecta a "Mioritei", ca si bogatia variantelor si marea circulatie a mitului in doine, colinde, presupune ca nu se poate vorbi de un singur moment al aparitiei "Mioritei". Mai mult, varianta publicata de Vasile Alecsandri - cea mai popularizata pe cale livresca, avand si prioritatea publicarii inca din perioada "pasoptista" (dupa ce a descoperit-o Alecu Russo in Muntii VranceI) -a fost supusa si unor observatii care ii reprosau lui Alecsandri ca ar fi intervenit in text. Titu Maiorescu, scriind "in chestia poeziei populare", raspuns la Discursul de receptiune al D-lui Duiliu Zamfirescu rostit la Academia Romana, la 16 mai 1903, justifica demersul lui V.Alecsandri: "Vasile Alecsandri este entuziasmat de partea frumoasa a poeziiilor noastre, simte un fel de mandrie patriotica de a le arata in aceasta frumusete, oarecum generala, a lor, nu numai francezilor, ci si germanilor si englezilor". Maiorescu aprecia la Alecsandri "adancul sau instinct de poet national", faptul ca el "gaseste in poezia populara cea mai bogata comoara de frumuseti literare" si "el va completa, din multele variante, forma definitiva, care, dupa a lui simtire, ii va parea mai conforma cu geniul poetic al poporului".
Am insistat asupra motivului mioarei nazdravane, caci el este revelator pentru izvorul si mentalitatea arhaica, mitica a baladei noastre pastorale.
Episodul al patrulea ("Oita barsana") este chiar expresia "cu foc" a motivului testamentului: unde va fi ingropat ciobanasul, cele trei fluiere, care zic "cu drag", "duios" (tot atatea epitete ale verbului, incarcate de afectivitate, pregatind marea personificare : "oile m-or plange" si metafora durerii - lacrimi de sange.
Testamentul lasat in prezumtia unei morti apropiate: "Si de-o fi sa mor / in camp de mohor, / Sa-i spui lui Vrancean / Si lui Ungurean / Ca sa ma ingroape". incepand de aici, se poate vorbi de "seninatatea in fata mortii", de "filozofia mioritica". Aceasta filozofie si gandire mitica, regasite in opere culte, au facut sa se vorbeasca despre "Miorita"lui Eminescu ("Mai am un singur dor") sau "Miorita" Iui BlajAťa ("Gorunul"). Este un monolog de un intens lirism. Dialogul ciobanasului cu "animalul profetic" aduce secvente ce pot fi incadrate in genul dramatic. imbinarea epicului cu liricul si dramaticul face specificul acestei balade. Sa mai adaugam ca motivul testamentului mai apare si in "Toma Alimos" (si in alte baladE) si in unele doine (chiar in alte speciI), exprimand, de fapt, un crez, iar nu lasarea unor bunuri -avand deci un sens poetic - filozofic - existential.
Motivul alegoriei moarte-nunta are valoare etnografica (e vorba de obiceiuri de inmormantare a tinerilor necasatoritI), dar este si cea mai intens metaforica. Dupa motivul popular al caderii stelei, ca semn funerar, melancolic, se desfasoara o nunta feerica, intr-un cadru natural metaforizat, din care nu lipsesc personificarile, viziunea hiperbolica; si, de aici, cele doua idei dominante in "Miorita": dragostea de natura si seninatatea in fata mortii, inteleasa ca o cale de reintoarcere in natura. Este o imagine de mare luminozitate, in care sunt convocate marile astre "Soarele si Luna / Mi-au tinut cununa" (personificarE) si "stele faclii". "Brazi si paltinasi", "muntii mari", "paseri" si "pasarele" sunt nuntasii, lautarii - alaiul ce insoteste trecerea in nefiinta a ciobanului, convins ca va ramane totusi printre cei alaturi de care a trait.
Al cincilea motiv - cel al maicutei batrane care isi cauta fiul ucis - apare, de asemenea si in balade de alta factura (in cele haiducesti /eroice, cand eroul a murit, luptand vitejeste, exemplaR).
Figura maicutei batrane este apropiata de cea a fiului ei: un portret metaforic prin care sunt convocate elemente ale naturii din universul familiar, prin figura paralelismului si prin metafore, totul incepand cu epitetul "mandru" (inversiune topica): "Mandru ciobanel": "Mustetioara lui / Spicul graului; / Perisorul lui / Pana corbului; / Ochisorii lui, / Mura campului" in acest context, "fata de crai" este, fireste, metafora personificatoare a mortii.
De remarcat si existenta unor antiteze: victima si calaul, moarte si nunta; antiteza dintre fluierasele "de fag", "de os", "de soc" tmelodios seninE) si sintagma "lacrimi de sange" - metafora tragediei, antiteza dintre teluric (stana) si uranic (stele, planetE). Structura "Mioritei" presupune doua planuri: unul uman - terestru, altul cosmic - alegoric, la care se ridica "alaiul nuptial" al ciobanului.
Mitul miorite presupune sacralitatea, dar prelucrarile sale stau sub semnul tragismului conditiei umane; acceptat, de subconstientul colectiv al unui popor, cu o seninatate melodioasa.
Recapituland:
mitul mioritic apare in numeroase balade, doine, colinde;
L.Blaga: "spatiul mioritic"; plaiul confera artei romanesti specificul national; versificatia: ritm trohaic; masura: sase sila be; rima: incrucisata sau monorima.
seninatatea in fata mortii; asumarea conditiei umane; relatia abisal-sacra om-natura;
tema vietii pastorale;
cinci episoade/motive - conflictul dintre ciobani - mitul fratilor dusmani; -mitul strainului care calca un tabu; - mioara nazdravana - animalul fabulos, de ajutor;
- testamentul ciobanului - crez despre moarte, viata si natura, seninatate / fatalism";
- moartea ca nunta (alegoriE); metaforele mortii - "a lumii mireasa", "mandra craiasa"; motivul maicutei batrane;
genuri literare: epic, liric si dramatic;
structura: doua planuri - individual/teluric si general- uman/cosmic;
aspecte ale limbajului artistic: diminutive, repetitii, dativul etic, regionalisme, simetrii, metafore, epitete, personificari, inversiuni topice;
dimensiune cosmica;
originea baladei - doua opinii: A) in afara istoriei (D.CaracosteA); B) conceputa in secolul al XVII-lea (Ov.DensusianU);
capodopera a literaturii nationale romane.