VARTIC Mariana (numele la nastere: Maria-Ana Lungu), se naste la 6 iun. 1944, Abrud.
Critic, istoric literar si traducator.
Fiica lui Victor Lungu, preot, si a Claudiei (n. Melian), Absolventa a Liceului "Ana Ipatescu" din Gherla (1962).
Licentiata (1967) a Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj. Din 1969, cercetator la Institutul de Lingvistica si Istorie Literara din Cluj, la Sectia de lexicografie lexicologie romana, apoi la Sectia de istorie literara.
Debuteaza in Studii si cercetari de lingvistica (1970).
Colaboreaza la revista Echinox, Tribuna, Familia, Revista de istorie si teorie literara. Debut editorial cu volum Anton Holbau si personajul ca actor (1983). impreuna cu
Aurel Sasu , a initiat vastul proiect al unei "istorii autobiografice", pe genuri, a literaturii romane (Romanul romanesc in interviuri, I-I1I, 1985-l988). Colaboreaza la volum colective De la
N. Filimon la
G. Calinescu. Studii de sociologie a romanului romanesc (1982) si Dacoromania. Indice bibliografic comentat (1983). Coautoare la Dictionarul limbii romane (Dictionarul Academiei), volum IX, XI. A ingrijit ed. din Dominic Stanca (Timp scufundat, 1981, in colab.) si Sandra Cotovu (Vijelie, 1985). Traduce din Adolfo Bioy Casares (Celalalt labirint, 1987).
Interesul si vocatia Marianei
Vartic Mariana se indreapta cu precadere spre proza. Majoritatea proiectelor sale au in centru romanul, adevarata specie obsedanta pentru critic (asa cum Charles Mauron vorbea de metaforele obsedante ale poetului). Angrenata in marele proiect al unui Dictionar al romanului romanesc la Institutul de Lingvistica si Istorie Literara din Cluj, Vartic Mariana a dat, impreuna cu Aurel Sasu, un fel de complement al acestuia, o ampla antologie a interviurilor cu prozatorii romani din toate timpurile. Mai mult decit o lucrare de informare, aceasta "autobiografie1 a romanului autohton urmareste "marea aventura a constiintei romanesti si a evolutiei genului in manifestarea sa intima, directa si mereu actuala", cam in acelasi sens in care
George Calinescu definea programatic istoria literara ca pe o sinteza epica.
Implicarea intima a criticului in genul narativ, aderenta sa organica la ritmurile epice este probata si de preocuparile sale de romanciera, de editor sau de traducator de proza. Munca searbada si cantitativa a culegerii de informatii din rafturile de carti si din vrafurile de reviste ale altor vremuri este intreprinsa nu de un simplu functionar al istoriei literare, ci de un critic sensibil si empatic la trairile concentrate in aceste carti. Cea mai buna dovada a consangvinitatii cu subiectii sai o constituie eseul despre
Anton Holban , o lucrare de critica participativa si de identificare cu unul din cei mai contorsionati prozatori romani. Alegerea este semnificativa, criticul nu vibreaza la seductiile zeului Mymesis, patron al traditiei realiste, ci la cele ale lui Psyche, zeita inspiratoare a romanului de analiza psihologica. Vartic Mariana se apleaca asupra unui autor care, mai apasat poate decit
Camil Petrescu , marcheaza revolutia kantiana pe care a suferit-o proza noastra in perioada interbelica. Fara sa faca generalizari de istorie a culturii si de poetica a genurilor, studiul este bine plasat pe un fundal teoretic, imbiind cititorul sa racordeze observatiile asupra artei holbaniene la marile mutatii prin care a trecut realismul autohton in prima jumatate a secolului XX. Astfel, "demonul sovaielii" sau al indoielii diagnosticat la protagonistii lui Holban trimite la colapsul certitudinii ontologice care a zguduit omul european incepind cu epoca baroca si cu Descartes.
Incapacitatea lor de a judeca asupra adevarului, pierderea punctului de reper exterior se revendica de la indecidabilitatea pe care Kant o atribuie "lucrului in sine", inlocuirea naratorului omniscient cu viziunea limitat subiectiva a naratorului-personaj se incadreaza in revolutia perspectivica provocata de fenomenologie si, in literatura, de Proust. Exasperarea eroilor holbanieni de a nu-si putea fixa partenerul intr-o imagine unica aduce aminte de principiul de incertitudine formulat de Heisenberg, conform caruia fenomenele obiective nu pot fi cunoscute ca atare, ci doar gata deformate de intentia cunoscatoare. Explicatiile antinomice pe care ei le dezvolta pe marginea fiecarei intimplari sint in concordanta cu logicile non-aristotelice, ale tertului inclus, din epistemologia inceputului de secol. in sfirsit, suferinta resimtita ca o bogatie interioara plaseaza aceste personaje in descendenta "oamenilor in subterana" dostoievskieni, care se "desfata" in maceratiile sufletesti tocmai pentru ca acestea le dau sentimentul vietii intense. Pe un asemenea fundal de axiome implicite, Vartic Mariana intreprinde o subtila analiza caracterologica, incadrabila in demersurile "noii critici". in conformitate cu presupozitiile acesteia, analistul se fereste sa faca translatii sau deductii de la personaje la autor. Subiectul sau nu este Anton Holban , ci ceea ce am putea numi arhi-protagonistul romanelor sale, numit cel mai adesea Sandu.
Metoda nu este una psihanalitica, ci una fenomenologica, criticul nefiind interesat de posibilele motivatii inconstiente ale gesturilor personajelor, ci de variatele forme de manifestare concreta a lor, atitea cite ni le ofera opera respectiva. Este conturata in acest fel o meta-tipologie holbaniana, un personaj prototipal. Trasaturile sale dominante sint subiectivismul accentuat, pina la pierderea legaturii cu realitatea, starea de contradictie permanenta si incapacitatea de optiune, spiritul analitic functionind oarecum in gol, pina la dizolvarea obiectului, incertitudinea funciara, complexitatea caracteriala dusa pina la fragmentarea personalitatii, nevoia sau complacerea (compensatorie) in nesiguranta, chin si macinare interioara, autotortura rafinata, suferinta aparind ca o alternativa la plictis (adica la spleen-ul modernist) si, in sfarsit,. dedublarea intre un actor si un spectator al propriilor trairi. Pentru a urmari volutele acestei complicate cazuistici sufletesti, este nevoie de un critic familiarizat cu reflectia autoscopica, capabil sa se identifice protagonistilor si autorului acestora. Comentariul Marianei Vartic Mariana este convingator deoarece se muleaza si reface din interior psihologia torturata a subiectilor sai. Discursul critic urmareste indeaproape discursul epic, subliniind imaginile narative in concepte teoretice. Stilul are o maxima precizie si finete expresiva, reusind sa surprinda, intr-o analiza critica, structuri si evenimente sufletesti inefabile, exprimate de obicei doar de opera literara.
OPERA:
De la N. Filimon la G. Calinescu. Studii de sociologie a romanului romanesc, Bucuresti, 1982 (in colab.);
Dacoromania. Indice bibliografic comentat, Bucuresti, 1983 (in colab.);
Anton Holban si personajul ca actor. Bucuresti, 1983;
Romanul romanesc in interviuri. O istorie autobiografica a romanului romanesc, I-lII, Bucuresti, 1985-l988 (in colab. cu Aurel Sasu). Traduceri: Adolfo Bioy Casares, Celalalt labirint, Bucuresti, 1987.
|
REFERINTE CRITICE:
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 47, 1982;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 39,1983;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1983;
D. C. Mihailescu, in Steaua, nr. 2, 1984;
C. Braga, in Echinox, nr. l-3, 1984;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 30,1985;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 34, 1985;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 34,1985;
M. Papahagi, in Steaua, nr. 9,1985;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 41, 1986;
Adriana Bontea, FI. Manolescu, D. C. Mihailescu, Tr. Ungureanu, M. Zamfir, in Amfiteatru, nr. 11, 1986;
Al. Calinescu, Biblioteci deschise, 1986;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 30,1988;
D. Manuca, in Convorbiri literare, nr. 9, 1988;
I. Holban, in Cronica, nr. 10, 1988;
M. Anghelescu, in Transilvania, nr. 8, 1989;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1989;
M. Mangiu-lea, Introducere in opera lui Anum Holban, .
|
