URICARU Eugen, se naste la 1 nov. 1946, Buhusi.
Prozator.
Fiul lui
Eugen Uricaru si al Mariei (n. Movileanu), muncitori.
Liceul de baieti ni. 1, Bacau, apoi Liceul Militar Cimpulung Moldovenesc (1960-l964).
Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj, sectia romana-italiana, absolvita in .
Face parte din grupul initial al revista Echinox, al carei redactor-sef este la primul numar (1968), iar apoi redactor sef-adjunct (1969-l971). Scurta vreme redactor la revista Ateneu (1972), pentru ca apoi sa se stabileasca la Cluj pentru o lunga perioada, ca redactor la revista Steaua (din 1973). A debutat cu proza in revista Ateneu (1965). In studentie a publicat sporadic si poezii. Colaboreaza cu proza si publicistica la Romania literara. Viata Romaneasca,
Luceafarul, Amfiteatru, Convorbiri literare. Vatra, Transilvania, Tribuna, pe linga publicatiile la care a fost redactor. Debut cu volum de povestiri Despre purpura (1974), urmat de romanul Rug si flacara (1977), din nou un volum de povestiri Antonia. O poveste de dragoste (1978), pentru ca dupa aceea sa publice numai romane: Mierea (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor), Asteptindu-i pe invingatori (1981), Vladia (1982), Memoria (1983), 1784 - Vreme in schimbare (1984), Htapinirea de sine (1986), Glorie (1987), ,Jm anii treizeci" (1989). Registrul tematic al prozei sale particularizeaza naratiuni, personaje si interogatii in trei zone distincte: utopia, istoria si actualitatea.
Proza lui
Uricaru Eugen isi construieste un univers propriu de la primul volum Despre purpura (1974), ale carei povestiri vor capata o coerenta semnificativa in romanul Vladia (1982).
Fantasticul utopiei, singularitatea atmosferei, misterul personajelor particularizeaza universul epic. in Vladia, tinutul sau imaginar, Uricaru Eugen experimenteaza, in regimul fictiunii, consecintele deplinei libertati. Locul in care se putea face orice ("Poti sa faci ce vrei, domnule, absolut ce vrei!" - afirma unul dintre personaje) naste plictiseala din prea multa voie. De la volumul de povestiri la romanul Vladia ideea si viziunea cistiga in claritate, pentru a releva consternarea provocata de libertatea neingradita. Lumea Vladiei este apasata de o "singuratate neomeneasca lipsita de suferinta si tristeta". Vicol Antim, unul dintre personaje, va fi uluit sa afle: "Ca sa traiesti cu adevarat aici in Vladia, nu ajunge sa fii fericit, asta este la indemina oricui, aici mai trebuie sa doresti sa pleci". Iluzia libertatii nu rezista. Vladia, ca loc de refugiu, se dovedeste, in fond, o capcana, pentru ca nu este decit un "paradis derizoriu" (
M. Zaciu ). Cel putin doua coordonate au o nebanuita persistenta in configurarea personajelor: puterea lor de a fi singure si inclinatia spre iluzionare. Perfecta libertate a utopiei este inutila, daca viata nu are un sens, libertatea este un mijloc, nu un scop. Aici, in Vladia se afla cheia prozei lui Uricaru Eugen
Ea ofera deschiderea spre a pune in ecuatie raportul dintre istorie si utopie, infatisat cu insistenta in romanele istorice, de la Rug si flacara (1977) la Asteptindu-i pe invingatori (1981), de laMemoria (1983) la 1784 - Vreme in schimbare (1984). O confruntare directa intre lumea utopica din Vladia, continuind destinul personajelor de acolo, cu lumea istorica, se realizeaza in romanul Stapinirea de sine (1986), preluind personaje din naratiunile utopizante. De fapt, Uricaru Eugen nu scrie niciodata un roman istoric traditional, in care sa precumpaneasca reconstituirea unei atmosfere de epoca. Romanele sale istorice au numai pretexte databile, pentru a pune problema libertatii (aceeasi din registrul utopiei) in conditiile unei anume necesitati. A gindi libertatea in afara unui sens social inseamna a o goli de orice continut. Constiinta libertatii, constructia unei anumite mize au nevoie de un fundal. In Rug si flacara, intr-o vreme tulbure cum e aceea a revolutiei garibaldiene din Italia prerepublicana, esentialul este, pentru a tine pasul cu timpul, sa vezi de partea cui e viitorul. Alexandru Bota, participant transilvanean la campaniile garibaldiene, protagonistul romanului, intuieste adaptarea oportunista a unora, dar mai puternica in constiinta sa este flacara luptei impotriva imperiului habsburgic.
El cauta nu numai libertatea, dar si, prin intrarea in ordinul francmason, adevarul; va asculta de indemnul "Cutremura-te pentru misterele ce le porti fara sa stii si fii puternic pentru a le putea deslusi". Personajul prozelor lui Uricaru Eugen - si in alte romane - va fi din ce in ce mai fascinat de misterul fiintei sale si se va stradui sa-si descifreze individualitatea si destinul. Asteptindu-i pe invingatori si Memoria sint, prin temele si personajele comune, unul si acelasi roman. Primul are ca timp de referinta ocupatia germana a Bucurestiului din primul razboi mondial. In Memoria evenimentul fierbinte, focalizator al semnificatiilor cartii e represiunea miscarii socialiste de la 13 decembrie 1918, imediat dupa Unire. intr-un argument prevenitor la Memoria sintem avertizati ca prozatorul a intentionat o "reconstituire afectiva si nu istorica a unor evenimente tragice".
Nu o insumare de fapte a fost intentia, ci punerea in relatie a unor vectori cunoscuti, pentru a sugera necunoscutul, nelinistea, amenintarea vaga si imprevizibilul unui timp de criza. in contrast cu planul eroic se gaseste colaborationistul Tanase Berze, prefectul politiei din capitala ocupata, un prizonier al trecutului. Printul aviator Serban Pangratty, cel mai interesant, mai vital si mai misterios personaj al lui Uricaru Eugen, face parte din stirpea rara a vizionarilor. Atins de morbul lui Lampers, prefera sa anticipe evenimentul, sa iasa in intimpinarea lui, sa-l prevada pentru ca intimplarea sa-l gaseasca pregatit; avea clarviziune politica, el prefera sa stea alaturi de cei care fac istoria. in opozitia Tanase Berzea-Serban Pangratty sta semnificatia cartii, miezul ei poetic, mizind pe ambiguitate si simbolul plurisemantic. Memoria e un roman ce se hraneste din sugestiile Vladiei, chiar daca e o continuare la Asteptindu-i pe invingatori; din acelasi miez se hraneste si Stapinirea de sine. in proza lui Uricaru Eugen portretele feminine sint aparitii fulgurante, au, aproape intotdeauna, un aer enigmatic, o frumusete neobisnuita si o feminitate intensa, intr-un amestec de straniu si fascinatie, cu epifanii sau revelatii ale misterului.
Aproape intotdeauna femeile sint pentru barbatii prozei lui Uricaru Eugen mijloace ale cunoasterii de sine, proiectii ale unor obsesii. Asa e Sophie, prezenta in mai multe romane, simbolul transparent al intelepciunii. Ea reprezinta puncte diferite de fuga, de nostalgie si aspiratie, mobilizind energiile virile intr-o veritabila experienta a cautarii, cu o decisiva valoare formativa. in toate confruntarile si cautarile, singurul invingator fara pierderi e printul Pangratty: aviator amator, el e din stirpea celor care stiu sa ia inaltime, si la propriu si la figurat. Numai el stie ca, daca nu vrei sa fii prizonierul prezentului, trebuie sa ai capacitatea de a trai viitorul.
Cei mai multi traiesc socul trecutului, fara putinta de a i se sustrage, devenind victimele lui. Dintre acestia se aleg invinsii. Altii, putini, traiesc cu anticipatie viitorul. Dintre acestia se aleg invingatorii. Aceleasi idei si tendinte le regasim si in romanele actualitatii: Mierea (1978), Glorie (1987),,La anii treizeci.." (1989), alcatuiesc un fel de trilogie a contemporaneitatii. in primul, e mai puternic fundalul unui santier, in cel de-al doilea e suveran un cimp mitologic care guverneaza prezentul, in ultimul nucleul generator il constituie conflictul dintre memorie si amnezie. De fapt, atit romanul istoric, cit si naratiunile din viata sociala contemporana nu sint decit camuflari ale adevaratelor teme: obsesia trecutului, evadarea eliadesca in mister, prevalenta clipei asupra duratei, suprematia previziunii. Romanele lui Uricaru Eugen cauta, de fiecare data, un punct de echilibru intre subtilitate si tezism, doua tendinte paradoxale ale constructiilor lui epice. in partea cea mai extinsa a prozei lui, romanele cu pretext istoric, putem distinge trei nivele de semnificatie, ca un argument al complexitatii valorice:
1) cadrul istoric in care se pune problema libertatii individuale si colective;
2) romanul initiatic al unui tinar care intra in lume intr-un moment de criza interioara si
3) romanul poetic al descoperirii misterului personalitatii si al destinului.
Nivelele de suprafata se resorb ca intr-un virtej in adincimea lirica, intr-o profunzime a fiintei, cucerita progresiv, aproape metodic, printr-o translatie dinspre mediul social-politic spre semiobscuritatea constiintei. Un drum interior de acces in profunzimea constiintei traseaza fiecare din romanele lui Uricaru Eugen Din regimul utopiei, al istoriei sau al prezentului proza lui Uricaru Eugen cauta in permanenta un mod de refugiu sau unul de explicatie prin prisma mitologicului si poeticului, a simbolicului si a parabolei.
OPERA:
Despre purpura, Cluj-Napoca, 1974;
Rug si flacara, Cluj-Napoca, 1977;
Antonia. O poveste de dragoste, Bucuresti. 1978;
Mierea, Bucuresti, 1978;
Asteptindu-i pe invingatori, Bucuresti, 1981;
Vladia, Bucuresti, 1982;
Memoria, Cluj-Napoca, 1983;
1784 - Vreme in schimbare. Bucuresti, 1984;
Stapinirea de sine. Bucuresti, 1986;
Glorie, Bucuresti, 1987;
"La anii treizeci". Bucuresti, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
I. Vartic, in Steaua, nr. 7, 1975;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 23, 1975;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 3, 1975;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 2, 1975;
L. Leonte, in Cronica, nr. 13, 1975;
L. Ulici, Prima verba, I, 1975;
Alex. Steflnescu, in Viata Romaneasca, nr. 7-8, 1978;
Cornel Moraru, in Flacara, nr. 38, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori;
L. Petrescu, in Steaua, nr. 4, 1979;
idem, in Tribuna, nr. 17, 1979;
Maria I .ui/a Cristescu, in Romania literara, nr. 50, 1980;
M. Zaciu, Lancea lui Achile, 1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 45, 1981;
I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 10, 1981;
Val. Condurache, in Convorbiri literare, nr. 12, 1982;
P. Poanta, in Steaua, nr. 12,1982;
Cornel Moraru, in Vatra, nr. 8,1983;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 49, 1983;
I. Vlad, Lectura romanului, 1983;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 1, 1984;
Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 41, 1984;
nr. 28, 1985;
I. Adam, in Romania literara, nr. 35, 1985;
M. Iorgulescu, Prezent, 1985;
I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987;
E. Simion, Scriitori, IV.
|
