Poetul acuzat altadata de I. Barbu ca fiind respins de idee", ni se dezvaluie capabil de meditatie filozofica, suflet angoasat, sfasiat de dualitatea propriei fiinte (Sunt inger, sunt si diavol, si fiara si-alte asemeni").
T. Arghezi a scris 16 psalmi, dintre care 9 apar in volumul Cuvinte potrivite, dar tema nu este epuizata, ea fiind reluata sub o forma sau alta si in alte poezii. Tensiunea lirica a operei argheziene este rezultatul acestei cautari a sinelui neimplinit, vesnic solitar. Paradoxul arghezian este ca sacralizeaza profanul si releva sacrul in formele profanului derizoriu, miniatural. Dezbaterea filozofica argheziana din poezia religioasa a fost privita si in prelungirea celei pascaliene.
Blaise Pascal (1623-1662) - matematician, fizician, filozof si scriitor francez, retras la Port-Royal-des-Champs, autorul Apologiei religiei crestine, precursor al clasicismului francez din secolul al XVII-lea.
Raportat la literatura universala, T. Arghezi poate fi alaturat altor poeti europeni moderni, de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului XX care manifestasera inclinatii spre meditatia religioasa. Inspiratia mistica poate fi comparata cu cea a lui Paul Claudel, autorul celor Cinci mari ode (1910) si al Pantofului de matase (1930) sau cu cea a lui Francis Jammes, autorul Ceorgicelor crestine (1912).
In literatura romana, poezia religioasa fusese cultivata de reprezentantii curentului ortodoxist de la revista Gandirea (1921): Nichifor Crainic, V. Voiculescu, Adrian Maniu - intr-un efort de a conferi adancime filozofica specificului national. Si tot literatura romana oferise modelul mitropolitului Dosoftei, cel care cu osardie mare" realizase Psaltirea pe versuri tocmita inca din 1673. Bun cunoscator al
Psalmilor biblici, Arghezi ne ofera o varianta care nu este doar o transpunere moderna a acestora.
Psalmii lui David, in numar de 150, reprezinta reflexul poeziei sacre si revelatia unui Dumnezeu personal in cadrul unei religii monoteiste, limpezirea unei constiinte milenare, care esuase dramatic in politeism sag in concepte abstracte. Psalmii arghezieni, reprezinta zbaterea unei constiinte individuale, care nu se regaseste pe sine, coplesita de solitudine si incertitudini, dar care clameaza nevoia de Dumnezeu. Motivatia ne este oferita chiar de unul dintre psalmi: O nelinistita patima cereasca / Bratul mi-l zvacneste, sufletul mi-l arde."
Exista doua coordonate ale Psalmilor arghezieni care structureaza discursul liric: una priveste perspectiva ascensionala a raportului cu Dumnezeu (aspiratia propriu-zisa), iar cealalta, conditia umana legata de materialitatea imediata.
Si intr-un caz, si in celalalt, dramatismul rezulta din setea de dezmarginire, din imensul gol sufletesc care se cere compensat, din incertitudinea sfasietoare ce rezulta din disocierea creatorului de propria-i creatie (gest al libertatii absolute si al optiunii, in care omul nu poate vedea seninul prezentei divinE).
Perceperea divinitatii in unii Psalmi ai Vechiului
Testament este aceea a unui spirit justitiar (50, 6) si necrutator, infricosat cand lucreaza asupra fiilor oamenilor" (66, 5), si tot astfel este imaginat si in Psalmii arghezieni: Gura ta sfanta, toti Parintii stiu, / Nu s-a deschis decat ca sa ne-njure".
Arghezi este considerat, pe rand, fie cel mai mare poet roman al credintei, numai Dosoftei mitropolitul putand fi randuit in apropierea sa" (Mircea ScarlaT), fie fundamental nereligios" (Nicolae ManolescU).
Psalm provine din gr. psalmos, oda sacra, cantec liric apologetic adresat divinitatii". Psalmii sunt cantece de slava aduse lui Dumnezeu, iar originea lor se regaseste in Biblie, in Psalmii regelui David, de o desavarsita frumusete si de o impresionanta profunzime a rugaciunii si a trairii mistice. Se intonau cu acompaniament de harpa: regele David compune 150 de psalmi, care constituie una dintre cartile Vechiului Testament.
Ca formula, psalmii apartin liricii subiective, fiind monologuri ale celui-care-gla-suieste-in-pustiu" (Nicolae Balota), Vox damavis in deserto. Exprima, cu o extrema intensitate, o criza a constiintei religioase a omului si, in acelasi timp, o criza a identitatii ontice. Psalmul este o poezie declarativa prin excelenta, este ruga" si cant", invocare a divinitatii. Prin chiar faptul acestei permanente invocari, chiar daca in raspar", pentru a o nega, a prezentei divine, psalmistul ramane un veritabil homo religiosus.
Primul psalm [As putea vecia cu tovarasie] este unul al sfidarii divinitatii, al pozitiei in pofida" (Nicolae Balota). in superbia sa, omul prefera infruntarea mortii in absenta sau in uitarea instantei divine: Vreau sa pier in bezna si in putregai / Neincercat de slava, crancen si scarbit / Si sa nu se stie ca ma dezmierdai / Si ca-n mine insuti tu vei fi trait."
Psalmul al doilea [Sunt vinovat ca am ravnit] reprezinta ipostaza Marelui Pacatos" care isi impune libertatea de a se revolta, de a se opune, pentru a-si desfasura, de fapt, identitatea de fiinta umana: Sunt vinovat ca am ravnit/ Mereu numai la bun oprit []/ Ispitele usoare si blajine / N-au fost si nu sunt pentru mine / In blidul meu, ca si in cugetare / Deprins-am gustul otravit si tare". Dar marea ispita a psalmistului este aceea de a se revolta, de a proyoca si de a nega chiar divinitatea: Pacatul meu adevarat/ E mult mai greu si neiertat/ Cercasem eu, cu arcul meu, / Sa te dobor pe tine, Dumnezeu! / Talhar de ceruri, imi facui solia / Sa-fi jefuiesc cu vulturii taria". In acest psalm, sunt vinovat" nu exprima cainta, remuscarea, ci doar recunoasterea unei conditii umane si gestul provocator al unei constiinte de faptura creata care se revolta indraznet impotriva Creatorului. Ultimele versuri: Dar eu, ravnind in taina la bunurile toate / Ti-am auzit cuvantul zicand ca nu se poate" vorbesc despre interdictie. Atunci cand se aude cuvantul lui Dumnezeu in psalmii arghezieni, acesta este negatie: acolo unde inceteaza cuvantul omului in revolta, incepe cuvantul lui Dumnezeu care e opreliste" (Nicolae Balota).
Psalmul al treilea [Tare sunt singur, Doamne, si piezis] este unul al insingurarii, al parasirii, apropiat de lamento-ul biblic Eli, Eli, lama sabachtani?!". Metafora copacului pribeag, uitat in campie / Cu fruct amar si cu frunzis / Tepos si aspru-n indarjire vie" construieste o emotionanta.imagine a izgonirii, a copacului blestemat, a omului alungat si parasit. Rodul amar" vorbeste despre un timp al secetei, al infertilitatii, asa cum apare in poezia argheziana ca un contrapunct al imaginilor legate de belsug, fertilitate. in cel de-al patrulea psalm [Ruga mea e fara cuvinte], confruntarea dintre faptura creata si divinitate ia forma unei confruntari cu Dumnezeu-Cuvantul". Este una dintre cele mai frumoase poezii-rugaciune scrise vreodata. Se refera la imposibilitatea de a vorbi cu Dumnezeu-Tatal si despre permanenta incercare a fapturii umane de a cuprinde cu mintea prezenta divina, din cercul prea stramt al lumii noastre! Ruga fara cuvinte" si cantul fara glas" sunt expresii ale unui dialog imposibil, crispat cu Cel-de-sus. Nazuinta de comunicare este stavilita de la inceput, iar omul nu poate decat sa-l invoce cu toata puterea fiintei sale: Nici rugaciunea nu mi-e, poate, rugaciune, / Nici omul meu nu-i, poate, omenesc, / Ard catre tine-ncet, ca un taciune, / Te caut mut, te-nchipui, te gandesc." Metafora predicativa exprima o stare anume, greu de definit, un fel de asteptare speriata a unui suflet in care mai domneste inca speranta: Sunt, Doamne, prejmuit ca o gradina, / In care paste-un manz."
Psalmul al cincilea [Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta] reia tema lipsei de comunicare intre cei doi si motivul unui Dumnezeu care nu se arata (Deus abscondituS), care si-a parasit creatura: De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura / Tu n-ai mai pus picioru-n batatura / Si anii mor si veacurile pier / Aici, sub tine, dedesubt, subt cer."
Te dramuiesc in zgomot si tacere / Si te pandesc in timp, ca pe vanat, / Sa vad: esti soimul meu cel cautat? / Sa te ucid? Sau sa-hgenunchi a cere?" - sunt primele versuri din psalmul al saselea, in care psalmistul apare ca un vanator de transcendent" (Nicolae Balota), iar sufletul sau penduleaza intre hula si lauda, intre pietate si blasfemie. Confruntarea are loc numai din dorinta imperioasa de a lega o comunicare, de a atinge, in sensul propriu, sacrul, de a avea in sfarsit dovada existentei lui Dumnezeu: Singuri acum, in marea ta poveste, / Raman cu tine sa ma mai masor/ Fara sa vreau sa ies biruitor/ Vreau sa te pipai si sa urlu: Este!".
Celelalte - opt - poezii intitulate Psalm continua interogatia dramatica adresata divinitatii, adaugand alte imagini si motive poetice, cum ar fi imaginea calatorului prizonier intr-un univers inchis (Pribeag in ses, pe munte si pe ape") si a fapturii umane ca o fiinta indreptandu-se inevitabil spre moarte sau, din nou, nevoia de a stabili o legatura palpabila, aproape organica, cu sacrul: Ca sa te-ating, taras pe radacina". Caci poezia religioasa a lui Arghezi exprima o drama a fiintei umane: Drama psalmistului este aceea a incongruentei.dintre existenta si cunoastere" (Nicolae Balota).
Concepte operationale folosite: arta poetica, autor, epitet, eul liric, imagine artistica, metafora, modernism, poezie, titlu, vers
Opera si contextul cultural
Poet si matematician, pe numele sau adevarat Dan Barbilian (preia numele bunicului ca pseudonim literaR),
Ion Barbu (1895-1961) s-a nascut la Campulung-Muscel, unde urmeaza si clasele primare. Liceul il face la Bucuresti, la Gh. Lazar" si la Mihai Viteazul", unde este remarcat de matematicianul Gh. Titeica.
Tot ca elev, il intalneste la Giurgiu (orasul sau de adoptie"), unde isi petrece vacantele, pe Tudor Vianu, primul critic care va face exegeza operei sale.
Din 1914 este student la Facultatea de Matematica din Bucuresti. In 1925 pleaca in Germania cu o bursa de studii. isi ia insa doctoratul in tara, in 1929, si devine asistentul prof. Titeica. Activitatea sa stiintifica este remarcabila si, din 1930, predominanta. intalnirea cu Eugen Lovinescu va fi capitala pentru destinul sau poetic. Debuteaza in Sburatorul, cu poezii prefatate de o notita elogioasa a criticului, intitulata Un poet nou". in 1921 ii apare placheta Dupa melci, ilustrata gresit ca o carte pentru copii, fapt pentru care este retrasa din librarii. in 1930 publica volumul Joc secund, ce cuprinde versuri riguros selectate de poet dintre cele aparute pana atunci in reviste, dupa care renunta la creatia literara, dedicandu-se in intregime matematicii.
Abordarea operei literare
Caracteristici ale liricii barbiene. Etape de creatie
Detasat de poezia traditionalista, chiar si de cea moderna a timpului sau (pe care o caracterizeaza ca poezie lenesa"), Ion Barbu este exponentul cel mai de seama al poeziei pure la noi, concept impus de poetul francez Mallarme si apoi de discipolul sau Paul Valery.
Poezia pura este chemata sa-si regaseasca propria natura, golita de orice date ale existentei cotidiene, eliberata de subiect. Pe de alta parte, cum materia prima a poeziei este limbajul, acesta trebuie scos din functiunea lui curenta de comunicare, rupt de relatia lui cu lucrurile si adus in zona inefabilului. Astfel, poezia trebuie sa fie capabila sa traiasca exclusiv prin si in limbaj, la fel ca si figurile matematice, ce pastreaza un regim privilegiat, situate fiind pe taramul activitatilor ideale ale spiritului.
Lucrul acesta se poate realiza prin activizarea virtutilor ascunse, strict sugestive ale limbajului, pentru Ion Barbu, prin exprimarea augusta" - rezultata in urma unei operatii combinatorii lucide si savante, care elibereaza latentele suprasemantice si puterile incantatorii, magice, ale sonurilor din cuvinte, ritmurile si tensiunile abstracte din campurile de forta lingvistica" (Ov.S. CrohmalniceanU).
Poezia pura devine pentru poet sinonima cu poezip ermetica.
Ermetismul = termenul este derivat de la numele zeului Hermes Trismegistul, presupus transmitator al invataturilor oculte si califica tot ceea ce implica un inteles ascuns care poate fi revelat doar prin initiere. In poezie, ermetismul se manifesta prin incifrarea discursului liric intr-un limbaj ezoteric, inteles doar de catre initiati.
Versurile lui Ion Barbu admit mai toate o descifrare care sa le scoata la iveala intelesul profund. O alta caracteristica a liricii poetului este coexistenta celor doua tendinte, specific umane, apolinic si dionisiac, proprii insa, fiecare, numai anumitor etape de creatie.
Apolinic si dionisiac a"˘ termenii deriva de la numele zeilor greci Apollo si Dionysos si reprezinta categorii estetice definite de Nietzsche in Nasterea tragediei din spiritul muzicii. Cele doua categorii pot fi aplicate creatiei artistice din toate epocile, fiind impulsuri si totodata momente esentiale ale acesteia. Apolinicul reprezinta seninatatea contemplativa, aspiratia catre absolut, catre lumea pura a ideilor, spre calm si echilibru; dionisiacul tinde spre descatusarea instinctului, spre spargerea echilibrului, aspira catre o traire plenara, chiar orgiastica a vietii.
In Introducere in poezia lui Ion Barbu (1935), Tudor Vianu propune trei etape de creatie ale poetului, cu care sunt de acord majoritatea criticilor: parnasiana, baladic-orien-tala si ermetica.
I. Prima etapa, parnasiana, este reprezenatata de ciclul de versuri publicate in Sburatorul. Considerate de autor exercitii de digitatie", poeziile se caracterizeaza prin frenezia vitalista, betia dezmarginirii, elanul dionisiac, intr-o perfectiune formala a versurilor cu un vocabular dur, nou insa, cu ton grav de gong masiv" (E. LovinescU). Ele evoca zeitati mitologice si descriu peisaje impietrite, dar in care se dezlantuie viforoasele energii cosmice. Reprezentative sunt: Muntii, Copacul, Lava.
II. Faza baladic-orientala contine poezii cu caracter narativ, publicate intre 1921 si 1924, incepand cu
Dupa melci - evocare a unei intamplari din copilarie ce dezvaluie efectele catastrofice ale unui act magic, executat fara o prealabila initiere.
Din aceasta perioada dateaza Riga Crypto si lapona Enigel - balada in spirit modern, construita pe ideea incompatibilitatii spirit-materie, creaHncreat, apolinic-dionisiac etc, precum si Isarlak, Nastratin Hogea la Isarlak si Domnisoara Hus - creatii in care poetul isi releva dispozitia ludica si exuberanta senzuala prin imaginarea unei lumi pitoresti, de origine levantina, balcanica, traind intr-o multumita stagnare, somnolenta si nepasare in fata mortii.
III. Etapa ermetica cuprinde poezii precum: Ritmuri pentru nuntile necesare,
Oul dogmatic, Uvedenrode si artele poetice /Din ceas dedus/, Timbru - ce esentializeaza si intelectualizeaza lirica romaneasca intr-un grad greu de egalat pana acum.
Ion Barbu reuseste sa intruneasca intr-un corp comun doua lucruri atat de deosebite si ireconciliabile in mod obisnuit: poezia si matematica.
Alte concepte importante in intelegerea liricii poetului sunt: increatul - taram al misterului vietii, camp deschis tuturor posibiliatilor, al carui simbol il reprezinta oul -desemneaza linistea increatului dinaintea cosmogenezei; nunta - nofiune-cheie a metafizicii barbiene, ceremonial inifiafic, semn dl inceputului si al misterului vietii; jocul secund - poezia ca oglindire a lumii esenfializate prin intelect, mai pura decat jocul" demiurgului initial; tipurile de cunoastere: prin eros - simbolizat de Venus, prin ratiune - simbolizat de Mercur, prin contemplatie - simbolul este Soarele, ca forta suprema a universului.
Sugestii de analiza literara pe text incadrare si tematica
Apartinand etapei baladesti, Riga Crypto si lapona Enigel este povestea unei iubiri imposibile, ce reitereaza drama incompatibilitatii din
Luceafarul lui Mihai Eminescu, in care spirite apartinand de doua lumi diferite tanjesc spre universuri opuse conditiei lor. Nu intamplator, Ion Barbu insusi isi numea poemul un Luceafar intors".
Desi subintitulat balada, textul este un amplu poem filozofic care se fundamenteaza pe procedeul alegoriei (aici, alegoria incompatibilitatii eroticE). Remarcam intentia modernista a recuperarii epicului, subordonat insa unui lirism esential ce surprinde lumea in coordonatele ei eterne.
Compozitie si structura
Titlul numeste cele doua personaje ale cuplului - nume stranii,,ce apartin unor regnuri diferite: vegetal si uman.
Crypto (gr. kryptos = ascunS), craiul ciupercilor, al criptogamelor (plante inferioare, fara flori, care se inmultesc prin sporI) are un nume predestinat ce trimite la inchidere, izolare, mediul sau de existenta fiind umbra, intunericul, umezeala.
Enigel (nume a carui etimologie posibila este suedezul enigel = inger, provenit din lat. angeluS), fiinta umana, feminina, venita din zonele nordice, unde traieste in tari de gheata urgisita", aspira la o lume solara, a luminii si caldurii blande.
La nivel formal, textul este alcatuit din doua parti distincte, ce prezinta fiecare cate o nunta: una rsala, consumata, la care menestrelul este indemnat de un nuntas sa cante povestea unei alte nunti, imposibile sau deturnate (pentru ca riga se casatoreste totusi cu maselaritA), aflata de cititor in partea a doua a baladei. Este valorificata astfel tehnica narativa a povestirii in rama", a nuntii in nunta".
I. Primele patru strofe se constituie ca un prolog ce fixeaza cadrul in care este spusa povestea: un-spatiu medieval, legendar, cu trubaduri care canta la sarbatori, rasplatiti cu pungi, panglici, beteli cu funta", cu vin vechi si in care povestile isi au rolul lor exemplar. Menestrelul joaca rolul mistagogului care savarseste infierea prin cantec. Momentul ales nu este intamplator, la spartul nuntii", intr-un spatiu intim, in camara". Reiterarea cantecului si-n alte cJati (cu foc l-ai zis acum o vara"), tonalitatea aleasa in functie de context (azi zi-mi-l stins, incetinel") trimite la scopul sau inifiatic, al prevenirii mirilor asupra nuntilor dilematice, incompatibile, sterile.
II. Partea a doua a baladei este alcatuita din mai multe secvente poetice in care se deruleaza povestea imposibilei iubiri dintre regele ciuperca si fata lapona.
Debutul acestei parti se constituie ca o expozifiune. Sunt prezentate personajele si mediul lor de viata antitetic.
Craiul Crypto isi desfasoara existenta intr-un spatiu umed, ferit de lumina (pe pat de rau si-n huma unsa"), domnind peste bureti", la vecinie tron de roua". Conditia neobisnuita a acestui riga este incapacitatea de a inflori, sterilitatea perpetua, care-i conserva de altfel existenta, starnind invidia supusilor, ce vorbesc despre vraja sub care se afla craiul, faptuita de o manatarca de la fantana tineretii".
Enigel, lapona mica, linistita" ce-si poarta renii spre sud la pasunat, traieste intr-o lume a frigului permanent, a gheturilor vesnice. Aspiratia ei spre lumina, spre soare, o supune unei migrari periodice, determinate de ciclul anotimpurilor. Spre deosebire de riga Crypto, ce se margineste la o existenta stramta, netulburata de mari evenimente, lapona nu poate ramane intr-un singur loc, pentru ea viata fiind continua cautare, incercare de redobandire a starii initiale, edenice. intalnirea celor doi se realizeaza in spatiul oniric care face posibila comunicarea, ca si in Luceafarul eminescian. Enigel adoarme (Pe trei covoare de racoare / Lin adormi, torcand verdeata"), iar Crypto, insotit de un eunuc - simbol al potentialitatii incremenite, al increatului - savarseste un fel de ritual al petitului. El isi indeamna iubita sa ramana in tinuturile sale, imbiind-o mai intai cu dulceata si fragi, cerere ce ii este refuzata, la fel ca si urmatoarea, de a-l culege. Raspunsul fetei sugereaza aspiratia solara si, implicit, releva apartenenta lor la lumi ireconciliabile.
Venirea soarelui este perceputa de riga ca o amenintare: de soare, / Visuri sute, de macel, / Ma despart. E rosu, mare, / Pete are fel de fel; / Lasa-I, uita-l, Enigel / in somn fraged si racoare".
Aspiratia spre umbra nu poate fi inteleasa de Enigel. Ca toti nordicii, ea tinde spre soarele atotputernic, simbol al conditiei superioare, pe care umbra nu o poate da: Ma-nchin la soarele-ntelept, / Ca sufletu-i fantana-n piept, / Si roata alba mi-e stapana / Ce zace in sufletul fantana. // La soare, roata se mareste; / La umbra numai carnea creste / Si somn e carnea, se dezumfla". Se contureaza astfel opozitia somn-soare, in care somnul este simbolul stagnarii, al resemnarii, al existentei intr-o forma inconstienta a Increatului -desemnand inca o data atributele lumii craiului ciuperca, iar soarele reprezinta energia vie, indestructibila, care, oglindit in sufletul-fantana" - face posibila comunicarea cu transcendentul (Soarele AĞinteleptAğ patroneaza viata constienta, stapanita de idealul apolinic al cunoasterii; umbra insa e taramul existentei inconstiente" - Ovid Crohmalniceanu, Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, voi. U, Editura Minerva, BucurestI).
Riga Crypto, lipsit de aceste atribute spirituale ale fiintei superioare, sfarseste tragic in incercarea de a depasi barierele existentei sale: natura lui prea slaba nu-i permite sa treaca hotarele lumii intunecate, de aceea, surprins de soare, moare: Ca-i greu mult soare sa indure / Ciupearca cruda de padure, / Ca sufletul nu e fantana / Decat la om, fiara batrana, / Icfr la faptura mai firava / Pahar e gandul, cu otrava."
Finalul baladei aduce povestea craiului in zona anecdoticului, a legendei care explica originea ciupercilor otravitoare si, simbolic, nebunia. Sub puterea soarelui, Crypto este nevoit sa reintre in ciclul normal al vietii, este condamnat" la nuntire, dar in spatiul propriului sau regn, cu plante otravitoare cu aceleasi proprietati (maselarifa-mireasa").
Sa fie astfel nebunia rigai span condamnarea barbiana a aspiratiilor nejustificate", cum afirma Mircea Scarlatin Ion Barbu -poezie si deziderat?
In ceea ce.prjveste lectura comparativa a textului cu Luceafarul eminescian, poemul lasa loc mai multor interpretari, sintetizate de Basarab Nicolescu in Ion Barbu. Cosmologia Jocului secund", Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1968:
Luceafarul poate fi Riga Crypto, impietrit de un ascuns blestem (sugerat chiar de numele saU) in conditia eterna de AĞrege-ciupearcaAğ []. Si Riga Crypto, asemeni Luceafarului eminescian, promite visatei sale mirese o imparatie, imparatia buretilor []. in mod egal (ca aparenta), lapona Enigel poate fi considerata ca purtatoare a simbolului Luceafarului. Ea vine din AĞtari de ghiafa urgisitaAğ, din taramul inghetat al ideilor, al echilibrului absolut si se inchina Demiurgului-soare.[]
Mai este posibila o a treia si ultima interpretare, ce o credem a fi singura apropiata simbolurilor intregii cosmologii barbiene. Luceafarul emi^scian era domnul noptii, Soarele reprezinta AĞdominatia triumfalaAğ a luminii. Catalina barbiana, Enigel, este posedata de o mistuitoare aspiratie catre AĞsoarele-nteleptAğ". incearca! Releva expresivitatea poetica a textului Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu. Ai in vedere:
- folosirea unui limbaj oral, familiar, ce trimite la un filon popular;
- modurile de expunere folosite;
- figurile de stil si valoarea lor expresiva (antiteza, epitetele - constituite, uneori, ca superlative absolute, comparatii, enumeratii, inversiuni si, mai cu seama, abundenta metaforelor cu valoare de simboli- Expresia sentimentelor se produce totdeauna prin mijlocirea unui simbol descriptiv sau narativ");
- elemente de prozodie (masura variabila, rima - imbinare savanta intre rima incrucisata, imbratisata si monorima, precum si rima interioara, obsesiva sau rara, strofele neregulate etC).
Concepte operationale folosite: alegorie, antiteza, autor, dialog, enumerafie, epitet, expozifiune, final, imagine artistica, inversiune, metafora, modernism, poezie, poezie ermetica, poezie pura, simbol, secventa poetica, tema, titlu, vers