Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




TITU MAIORESCU ISTORIOGRAF despre Titu MAIORESCU



Scurta, intr-adevar, a fost perioada activitatii de critica literara a lui Maiorescu. Optsprezece ani, daca socotim drept punct terminus anul 1885, cand publica eseul Comediile d-lui I. L. Caragiale, sau 22 de ani, daca acceptam ca termen de final anul 1889, cand publica eseul Eminescu si poeziile lui. Termenele acestea sunt, de fapt, foarte laxe. Sunt analisti care considera ca Maiorescu si-a incetat functiunile de critic literar (critica de indrumare, nu de intampinarE) in 1881, cu eseurile in contra neologismelor si Literatura romana si strainatatea. indelungata a fost, in schimb, activitatea sa de om politic, ocupatie cronofaga (ca si avocatura practicata cu statornicie, care 1-a rapit din cele ale scrisuluI). M-am intrebat adesea daca putinatatea precara a operei sale filosofice sa se datoreze multor altor ocupatii in care s-a lasat antrenat sau, pur si simplu, lipsei de vocatie (cuvantul nu trebuie sa dea spaimE) in ale filosofiei. in 1870 isi mai reprosa, in jurnal, ca n-a scris lucrarile la care nazuia, o logica si o psihologie. Pentru nescrierea celei de a doua isi gasea scuza ca, in starea de atunci a stiintei psihologice, nu existau mijloace de a explica pasiunile si ca, mai potrivit ar fi, de aceea, sa scrie o teorie a perceptiei. N-a facut-o niciodata, si, de ar fi scris-o, n-ar fi aratat altfel decat Logica, scrisa si publicata, totusi, in 1876, adica un foarte bun manual liceal. Dar, e cazul sa ne intrebam, manualul liceal poate fi considerat o elaboratie filosofica? Sa convenim, alaturi de Ion Petrovici, ca Maiorescu de n-a fost un filosof in sensul propriu al termenului, a fost un foarte bun profesor, creator de filosofi. Desi altii, in anii interbelici (in special scoala lui Nae IonescU), contestau si calitatea de filosofi celor obladuiti de Maiorescu (Radulescu-Motru, P. P. Negulescu, M. Dragomirescu, Mircea Florian, Ion PetrovicI). Prejudecata s-a pastrat si astazi.



Vocatie s-a demonstrat a avea in politica. Angrenat inca in 1871 (avea 30 de anI) in activitatea politica de partea conservatorilor, devine in mai 1874 deputat. Si prefera sa se dedice politicii, cu sacrificarea carierei de profesot la Iasi, avand de optat, pe baza unei legiuiri stupide, intre catedra si parlament. A ales parlamentul, decis sa nu revina la Iasi, unde functiona de peste zece ani ca profesor la universitate, mutandu-se la Bucuresti. Aici isi va consuma, de fapt, timpul intre avocatura si politica militanta activa. De-abia in 1884, printr-un aranjament, tot politic, cu I. C. Bratianu, va fi reincadrat in invatamant la Universitatea bucuresteana, careia i-a dat stralucire, prin cele doua cursuri (unul de istoria filosofiei, celalalt de logica) pana in 1910, cand se pensioneaza. Cu talentul sau extraordinar, Maiorescu se distinge, imediat, ca un stralucit orator (primul discurs a fost rostit la 21 iunie 1871) care onoreaza parlamentul, in aprilie 1 874 a devenit ministru la Instructia Publica si Culte, demnitate din care a fost silit sa demisioneze in ianuarie 1876. A mai fost de cateva ori ministru (prima revenire pe banca ministeriala, in martie 1888) si, apoi. prim-ministru din martie 1912 pana in ianuarie 1914. Ca om politic, a facui parte, pe pozitii proeminente, din gruparea politica junimista (condusa, pana in 1912. de P. P. CarP), o dizidenta in cadrele conservatorilor care. pana in 1888. a facut un inteligent joc de pendulare spre liberali, pastrandu-si un aparat statut de grupare de centru dreapta (mai la dreapta decat liberalii dar mai la stanga decat conservatorii purI). Si dupa 1888 gruparea politica junimista s-a pastrat independenta, refuzand sa se contopeasca integral in structurile Partidului Conservator, fiind cand ravnita ca un aliat de pret, cand dezavuata pentru insubordonare. Tarziu, poate prea tarziu, tocmai in 1910, a devenit P. P. Carp seful recunoscut al intregului partid conservator si, in aceasta calitate, prim-ministru (mai fusese premier, intr-un efemer guvern, din iulie 1900 pana in februarie 1901).



Dupa o prea indelungata intrerupere a scrisului, in 1895 Maiorescu se decide acum, cand era la adapost de griji materiale, sa reia lucrul. Nu va fi nici asteptata psihologie, nici lucrarea de istoriografie politica spre care ambitiona inca in vremea studentiei, ci revizuirea, pentru a fi publicate, a discursurilor parlamentare, insotite de o introducere. Maiorescu va numi, in jurnal, aceste introduceri notite istorice" sau notite istorico-politice" care analizau, pornind de la discursurile sale parlamentare, istoria tarii de la detronarea lui Cuza Voda pana in 1914. Nu va izbuti s-o realizeze integral, se va opri in 1901, adica la momentul caderii efemerului guvern conservator condus de P. P. Carp. Dar si asa, lucrarea era importanta pentru ca propunea analiza unui fragment semnificativ din istoria contemporana a tarii. Desigur, nu era vorba de cxcgc/.a obiectiva a unui cercetator fara parii-pris-u vi/.ibilc. Dar Maiorescu credea ca lucrarea sa ca tipologie, c superioara unei lucrari specializate de istoriografie politica. in prefata voi. I din Discursuri parlamentare scria: ..Dc altminteri, daca este greu a scrie o istoric contimporana fara partinire, nu este totusi cu neputinta: si. in orice ca/, exactitatea faptelor se poate controla mai usor. cand autorii lor sau martorii oculari sunt inca in viata". in ianuarie 1X96 a inceput sa revizuiasca discursurile care aveau sa intre in sumarul volumului I al editiei. in vacanta dc Paste incepe sa scrie prefata si in februarie 1897 volumul apare la Soccc. in bilantul anual (pe care obisnuia sa si-l faca mereU) pe anul 1896. scria in jurnal cu deplina satisfactie. ..Mai am in anul acesta deosebita multumire dc a publica voi. 1 al discursurilor parlamentare cu notitele istorico-politicc, care. cam devin sub mana din ce in ce mai importante. Pe langa satisfacerea trebuintei melc dc lucru literar, ma face iarasi sa rasar inaintea generatiei linerc care. dupa cele 3 voi. Critice (1892 n.m.) ma credea istovit ca scriitor si exclusiv ocupai cu profesura si avocatura". in 1897 i-a aparut al doilea volum. in 1899 al treilea. in 1904 al patrulea si. tocmai in 1915. al cincilea. A revazut, in timpul razboiului, discursurile pentru al saselea volum, scriind, dc fapt dictand, in atmosfera grea a Bucurestilor ocupat dc nemti, introducerea la al saselea volum (discursurile sale pana in 1913), care n-a mai apucat sa fie publicat. Maiorescu socotea, in insemnarea dc jurnal din 31 decembrie 1897. ca incep a ma desface de literatura si a ma concentra in istoria politica". N-avca dreptate. Nu se departase deloc de literatura. Dimpotriva, i se reintegrase. Pentru ca in aceste prefete (notite istorico-politicc ) Maiorescu e, neindoielnic, un mare prozator. Prin forta evocarii si harul de portretist (portretele lui Dimitric A. Ghica, George Panu raman piese antologicE). Maiorescu isi dezvaluia marile sale daruri de scriitor, poate mai mult decat inainte. Arta literara nu se valorifica numai in creatia de fictiune, ci si in recrearea evocativa de tip subiectiv. Aceasta, as adauga, nu numai in prefetele la discursuri, ci si in discursurile insasi care adesea, iau infatisarea unor portrete (cele ale lui N. Blarcmberg. Nicolae lonescu. Giorgio BratianO) amintind de bijuteria din 1902. Oratori, retori si limbuti. in 1925 in librarii a aparut volumul Istoria contimporana a Romaniei, ce reunea, pe langa prefetele la cele cinci volume din Discursuri parlamentare si a sasea la cel ce nu a mai apucat sa fie publicat. S-a crezul (am crezut si cu in biografia mea Viata lui Titu Maiorescu. 1986-1987) ca editorul a fost 1. Al. Radulcscu-Pogoncanu. editorul, din 1937. al volumelor din jurnalul criticului. Dl Stclian Neagoe. editorul dc azi al acestei carti, face o rectificare, propunandu-ni-1 ca editor pe Simion Mehedinti. Argumentele in sprijin par. uncie, convingatoare. S-a discutat nuill (se mai discuta) asupra legitimitatii titlului cartii din 1925. Am gasit in jurnalul criticului si o astfel dc denumire pentru prefetele sale, desi curent le numeste notite istorico-politicc". Titlul, prea pompos, al editiei din 1925, e cam exagerat. Lovincscu propusese, in monografia inchinata in 1940 lui Maiorescu, drept titlu mai adecvat, Contributii la istoria politica a Romaniei. Chiar daca parc mai restrictiv si diminuant, exprima realitatea intentiei lui Maiorescu. Dl Stelian Neagoe rupe cu un gest prea decis controversa, intituland noua editie a cartii pur si simplu Istoria politica a Romaniei sub domnia lui Carol I, ceea ce ni se pare a fi o neiertata exagerare, chiar daca preia, usor modificata, precizarea din subtitlul volumelor din Discursuri parlamentare: priviri asupra dezvoltarii politice a Romaniei sub domnia lui Carol I". De voia sa se pastreze in litera titulaturii propuse dc Maiorescu trebuia sa utilizeze aceasta din urma propunere: Priviri asupra dezvoltarii politice a Romaniei sub domnia lui Carol 1". Titlul atribuit dc dl Stclian Neagoe c un abuz. Binevenita e decizia noului editor de a nu relua editia din 1925 (neferita de erorI), ci de a se fi adresat dc-a dreptul prefetelor celor cinci volume din Discursuri, preluand din editia din 1925 numai prefata la proiectatul al saselea volum. Procedeul c corect si productiv, restituind mai exact dorinta lui Maiorescu. Unde editorul greseste impardonabil este in transcrierea textului, ingaduindu-si modernizari nepermise (in loc de budgel-buget, princip-principiu, constienti oasa-constiincioasa, memoare-memorii, nomol-namol, apretiere-apreciere etc., etC). Dar aceste exprimari n-au fost grafii de epoca ci, efectiv, forme de limba, pe care nastrusnicul editor care este Stclian Neagoe crede ca le poate moderniza. ii reamintesc ca astfel pronunta Maiorescu si ca regula sfanta a textologici filologice prescrie ca formele de limba se pastreaza in fizionomia lor originara. Comitand aceasta inadmisibila eroare, neavand pregatire filologica si sfidand-o cu superbie de inocent, editia d-lui Florian Neagoc este. Ia acest capitol al transcrierii textului, un esec (era sa spun o blasfemiE) de proportii.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.