TAUTUL
Ionica, se naste la nov. 1795, Brindesti, judetul Botosani (7) - moare in 20 apr. 1830, Istanbul.
Poet si prozator.
Fiul vornicului de poarta Gheorghe Tautul si al Ilenei (n. Ilschi), face parte dintr-o veche familie boiereasca (descendent in linie directa din marele logofat al lui Stefan cel Mare, Ioan Tautul), scapatata insa si ajunsa in rindurile micii boierimi. Nu se stie unde si-a facut studiile; cunostea insa foarte bine limba franceza si greaca si avea lecturi intinse si sistematice din filosofi si mai ales din ginditorii iluministi, pe linsa cunostinte de geometrie si agrimensura. In tinerete a lucrat citiva ani ca hotarnic (1815-l822); s-a ocupat si de negot, pe linga administrarea mosiei. in 1822 intra gramatic in cancelaria domnului Ionita Sandu Sturza, care-l ridica, in 1824, la rangul de comis. In oct acelasi an,
Tautul Ionica pleaca la Stanbul in calitate de secretar si sfatuitor al beizadelei Nicolae Sturza, capuchehaia si ostaticul Moldovei la Poarta.
Renunta la aceasta slujba in 1828, dar nu se mai poate intoarce in tara din cauza izbucnirii razboiului ruso-turc, moartea ajungindu-l pe meleaguri straine, dupa ce reflectase insa, la un moment dat, chiar la tronul Moldovei. Ginditor politic inainte de toate, si-a dovedit si talentul scriitoricesc in citeva versuri erotice scrise in spiritul epocii, precum si in corespondenta si in pamfletele compuse in perioada inceputurilor tulburi ale domniilor pamintene.
Versurile erotice ale lui Tautul Ionica, asemanatoare in spirit daca nu si in maniera cu cele ale lui
C. Conachi , ni-l infatiseaza ca un indragostit pasionat ([O vapaie arzatoare]), tentat de viziunile mitologice ([Cuprins fiind odata de ginduri tulburate]), mai putin inclinat insa spre lamentarile considerate obligatorii in codul poetic al epocii si capabil de a gasi solutii expresive si imagistice personale ([Nu am nici cum sumetire]).
Talentul sau de scriitor s-a materializat insa mai ales in proza, desi aceasta n-a avut niciodata o finalitate propriu-zis literara. Pamfletele sale (Strigarea norodului Moldavii catra boierii pribegiti si catra Mitropolitul, Copie de pe o scrisoare ce au triimis un boieriu din Moldova catra dumnelui logofat
Grigoras Sturza, la Cernauti) se disting inainte de toate prin claritatea punctelor de vedere politice, forta argumentarii, rigoarea logica a constructiei textului, dar si prin expresivitatea limbii, care intruneste, intr-o sinteza cu aroma specifica, arhaismul sintactic si de vocabular cu neologismul reflectind dezbaterile politice moderne. Fragmentele si proiectele de lucrari pastrate de la Tautul Ionica (intre altele niste "Socotinti" asupra mestesugului ocirmuirii, Politicesti luari aminte asupra Moldaviei, sau Cercare inprotiva Deistilor si inprotiva Materialistilor) demonstreaza ca acesta ar fi fost capabil sa ilustreze magistral specia eseului politico-filosofic. Traducator al primei parti a Ruinelor lui Volney, caruia ii citise si studiase si alte scrieri, Tautul Ionica plaseaza in centrul sistemului sau de gindire omul, ca fiinta individuala si sociala, intemeindu-se mai ales pe Montesquieu, dar cunoscind si ideile lui J.
J. Rousseau si ale altor ideologi. O buna parte .
Scrisorilor sale ilustreaza de asemenea cultura lui solida, inclinarea spre meditatie si puterea de a da expresie convingatoare rezultatelor acesteia (se remarca astfel reflectiile asupra resorturilor interioare ale actiunii publice a personalitatilor in vechime si in epoca contemporana din scrisoarea adresata in 1827 lui Teodor Bals, elogiul prieteniei dintr-o alta scrisoare catre acelasi, punerea in contrast a resurselor si bogatiilor Moldovei si nenumaratelor suferinte la care sint supusi locuitorii ei din cauza proastei ocirmuiri dintr-o scrisoare cu destinatar necunoscut, repetatele expresii ale sentimentului patriotic si dragostei de mosie, pentru binele careia Tautul Ionica se simte mereu chemat sa trudeasca). Comisul moldovean are, desigur, o conceptie paternalista asupra ocirmuirii Moldovei, a carei indreptare n-o vede posibila decit datorita stradaniilor unui domn luminat, si este, in conditiile politice ale vremii, un Filoturc convins; sinceritatea iubirii sale pentm tara, ca si capacitatea de analiza realista, chiar daca nu exhaustiva, a imprejurarilor si cauzelor care-i provoaca dificultatile nu-i pot fi, insa, negate.
El este, in acelasi timp, ferm convins ca invatatura este una dintre necesitatile fundamentale ale unei societati evoluate si, in consecinta, se straduieste necontenit sa-si imbogateasca cunostintele si sa-si perfectioneze puterea de reflectie, indemnindu-i si pe ceilalti sa procedeze la fel. Probabil din aceasta arie de interese a izvorit si intentia sa de a compune o gramatica franceza pentru romani, din care s-a pastrat doar prima parte, prelucrata dupa un model francez de la inceputul secolului al XIX-lea.
OPERA:
Scrieri social-politice, cuvint inainte, studiu introductiv, note de E. Virtosu, Bucuresti, 1974;
[Poezii], in D. Manuca, Ionica Tautu - pagini inedite, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1, 1966;
Documente, ed., note, glosar de Gh. Ungureanu, D. Ivanescu, Virginia Isac, coordonator Gh. Ungureanu, Bucuresti, 1973. |
REFERINTE CRITICE:
N. Ior'ga, Un "jacobin moldave" au XlXe siecle, 1937;
Gh. I. Georgescu, Un vechi propovaduitor al democratiei, comisul Ionica Tautu, 1945;
/. L. R., II;
G. Ivascu, Istoria..;
I. Rotaru, 0 istorie, I;
P. Cornea, Originile;
Al. Sandulescu, Literatura epistolara, 1972;
M. N. Rusu, in Luceafarul, nr. 48, 1974;
idem, in Saptamina, nr. 210, 1974;
N. A. Ursu, in Cronica, nr. 45,1974;
D. Manuca, in Cronica, nr. 1, 1975;
idem, Argumente de istorie literara, .
|
