Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




MEMORII VENITE DIN HONOLULU despre Stefan BACIU



in 1935 volumul lui Stefan Baciu, Poemele poetului tanar, a facut oarecare senzatie in viata literara. Poetul avea 15 ani, era liceean la Brasov, trimisese placheta sa la un concurs si-a fost premiata de Fundatia Culturala Regala. Apoi, dupa aparitia plachetei la cea mai faimoasa editura, a primit si premiul Societatii Scriitorilor Romani. Poemele, tmele fatal reminiscente, cucereau prin modernitatea emotiei lirit/e. Poetul avea poezia in toata fiinta sa, citea si scria mult, publicand, fara alegere, peste tot, cu deosebire in reviste tinere, din provincie, nascute din entuziasm si secerate de urgia financiara. Poetul aduna productia risipita pe te miri unde si o publica in volume. Pana a deveni student, la Bucuresti, in 1937, mai avea publicate doua volume (la Oradea si la BrasoV). A devenit student la Drept si Litere dar, se pare, nu si-a luat licenta decat la Facultatea de Drept. A intrat, la Bucuresti, in atmosfera boemei literare tinere, scriind articole, cronici, unde apuca si, desigur, statornic, poezie, publicand, in anii studentiei (1937-1941) alte trei plachete. Era infatigabil si peste tot prezent. in 1941 se apropie de grupul de tineri din cercul Universului literar", incaput sub conducerea mai tanarului amic Victor Popescu, fiul vestitului Stelian Popescu, directorul temut al ziarului Universul". Stabilesc o frumoasa confrerie literara, izbutind, in atmosfera patriotismului greoi al razboiului, sa faca o revista tinereasca, cu colaborari de prestigiu obtinute de la scriitori cu renume. Stefan Baciu redacta aici, evident, pagina Cantece noi", debutand tinere condeie, printre care si pe cel al lui Stefan Augustin Doinas. Pentru a se intretine devine, tot in 1941, secretar de redactie la Gandirea", dat afara grobian, in 1944, de Crainic pentru ca i-a surprins tanarului poet legaturi cu social-democratii. I-a cunoscut, cu acest prilej, pe marii literati ai vremii (Blaga, Pillat, Voiculcscu, Vianu etC). Apoi, dupa 23 august 1944, devine redactor la gazeta social-democratilor, Libertatea", scriind cronica dramatica, articole politice, note. Se situase, ca atitudine politica, de partea gruparii social-democrate independente (C. Titel Petrescu, Serban VoineA), respingand, o data cu liderii sai, compromisul aliantei cu Partidul Comunist. Cum in 1947, devine ambasador la Berna, Serban Voinea pune conditia sa fie numit, ca atasat de presa, Stefan Baciu. Dupa peripetii la limita aventurosului, izbuteste sa plece o data cu ministrul sau, la sfarsitul lui noiembrie 1947, in capitala Elvetiei. A fost o plecare definitiva pentru ca, in 1948, cand a fost rechemat in tara, prefera sa aleaga exilul. Si, acum, incepe marea aventura. Vreo zece ani e in Brazilia mare gazetar, apoi devine profesor de limba si literatura portugheza, in S.U.A., la Seattle, apoi in Haway, la Honolulu. Continua sa scrie inconitent, scotand, la Honolulu, si o revista (Mele") internationala de poezie, traducand poeti romani in spaniola si latino-americani in germana. in scrisul neistovit al poetului e, negresit acum, o disperare a refularii si o fuga de singuratatea care il apasa amarnic. Fireste ca aceasta avalansa a condeiului mereu in goana (nu numai in lungul exil dar si cat a fost in tara) a iscat fatale denivelari. Am citit cateva volume ale lui Stefan Baciu si, desi e evidenta autenticitatea vocii lirice atunci cand scapa de tutela reminiscenta, as minti daca as spune ca m-a cucerit poezia sa. Dar, dincolo de mania poligrafica (pentru un poet, a scris prea mult, deservindu-si operA), Stefan Baciu a fost un mare animator al poeziei tinere, de prin 1935 pana in 1947, contribuind enorm la stimularea celor ce bateau la portile lirismului.



Tarziu, la sfarsitul anilor saptezeci, poetul a inceput sa-si scrie memoriile, pe care le-a editat singur, in cateva sute de exemplare, in 1980. Au parvenit, cateva, si in tara. Am citit si eu, in anii optzeci, aceste memorii care, acum, in 1995. au fost reeditate de Editura Eminescu. Autorul evoca, cu culoare, copilaria, adolescenta brasoveana si tineretea bucurcstcana (cand a parasit Bucurestiul si tara n-avca decat 29 de anI). Desigur, pentru un om care n-a trait, toata viata, decat pentru poezie, literatura e in centrul de interes al cartii. Pagini miscatoare si de concentrata atentie sunt consacrate Brasovului adolescentei. E o urbe inca patriarhala, in care atmosfera romaneasca de dupa Unire prinde contur, dar aerul cosmopolit si multinational se pastreaza aevea, conferindu-i specificitate. -Tanarul poet a avui norocul rar de a fi avut doi mari profesori: Octav Sulutiu si Emil Cioran. Nonconformistul Cioran 1-a invatat sa dispretuiasca manualul, in favoarea lecturilor si a liberei cugetari. Au ramas prieteni, vazandu-sc, apoi, la Bucuresti si, fireste, in exil. Sulutiu, si el devenindu-i prieten, i-a fost nu numai dascal de frantuzeste, ci calauza in ale literaturii. De la Sulutiu, probabil, a deprins obiceiul de a-si risipi inconitenta-i productie in reviste departate din tara. Si-a potolit, astfel, neislovita-i sete de publicare si a contribuit la vietuirea, fie si efemera, a unor reviste literare. in Bucurestiul studentiei s-a imprietenit, desigur, cu poeti si alti tineri literari. Se intampla insa ca printre acestia putini au fost meniti sa devina nume insemnate. Ei erau Traian Lalescu (prieten nedespartiT), Ovid Caledoniu, V. Sugariu, Eugen Cealic, Radu Sterescu, Matei Alexandrescu, Mihail Straje, Teodor Scarlat, Victor Popescu, Mihail Chirnoaga, L. Scoreteanu. Mai importanti au fost Alexandru Paleologu, Laurentiu Fulga, Ion Frunzetti, Costin Murgescu. Toti acestia, si inca altii, erau cunoscuti in Bucurestiul razboiului sub numele de generatia de aur". Le placea mult aceasta apelatie, data de cineva cu umor, si, asa, in grup, frecventau restaurantele si cafenelele. Era un grup mult simpatizat in mediile literare (si nu numai!

   ) pentru fronda facuta poeziei patriotarde gen Mircea Dem. Radulescu. Autorul povesteste cu umor cum o data, seara tarziu, intr-un restaurant, Al. Paleologu (da, chiar bunul nostru confrate, conu Alecu Paleologu!

   ) a azvarlit cu o omleta din zece oua in palaria de la cuier a gardistului Nicolae Rosu pentru ca era ignar. Paginile acestea despre Bucurestii razboiului, in lumea literara si a gazetariei, reconstituie, cu farmec, o epoca si o atmosfera specifica. E, aici, o reala contributie de istorie literara si, chiar, politica. Si e foarte posibil ca unii dintre colegii de generatie sa se fi pierdut pe drum, nu numai din cauza putinatatii talentului, ci si datorita instalarii, din 1948, a totalitarismului. A fost o pleiada care a fost nimerit denumita generatia pierduta". Dar sa nu uitam, cei care au avut cu adevarat har si forta energetica s-au realizat. E insa dreptul autorului sa picure pe lespedea generatiei sale literare o lacrima de regret.



Simtind bine ca memoriile sale ar ramane neimplinite numai cu evocarea vietii sale si a generatiei sale, autorul le-a adaugat alte doua sectiuni {Oameni si MicroportretE). Cea de a treia sectiune e consacrata lot minorilor uitati, dar despre care aflam, aici, uneori pentru prima oara, utile informatii despre siluete pierdute in neguri. A doua sectiune, cea mai mare din volum, e constituita din portrete, unele notabile si stiind sa le surprinda aerul personalitatii, despre Vianu, Crainic, Aron Cotrus, Eftimiu, Eugen Jebcleanu, Ion lancovescu, Cioran ca profesor, Const. Titel Petrcscu, Ion Pas, Sulutiu, Domnita Gherghinescu-Vania, Minulescu, Ion Chinezu, Radu Gyr, Anisoara Odeanu, Eugen Relgis, Grigore Cugler-Apunake. Chiar daca uneori informatia e redundanta (si asta e suparatoR), aceste portrete evocatoare au farmec si se citesc cu placere. Marele actor care a fost lancovescu, mai lucid decat destui oameni politici ai vremii, nu punea deloc temei pe speranfa debarcarii, la noi, a anglo-americanilor, rostind, premonitoriu, in nopti tarzii, inca din 1943, amenintarea: Mai, Baciule, sa stii ca ne-am curatat!

    Vine tavalugul!

    N-o sa mai avem nici macar pe unde scoate camasa". Si rusii (ei erau tavalugul") chiar au venit, naruind speranta in sosirea si a anglo-americanilor, in care unii investeau incredere inca in 1946-1947. Buna e evocarea figurii grobiene, discretionare a lui Crainic, cea pitoresc-protocolara a lui Cotrus, a lui Sulutiu, a Domnitei Gherghinescu-Vania, a lui Eftimiu. Crede, de pilda, poate cu exagerare oarecare, ca din opera lui Eftimiu ramane o antologie de 100-150 pagini de poezie (e enorm!

   ), doua-trei piese de teatru (e prea generoS) si (aici are dreptatE) probabil, in intregime, memorialistica. Stefan Baciu e bun cu Radu Gyr, deplangand ca din 1934 pana in 1944 e probabil ca n-a stat in libertate decat cativa ani, fiind mereu arestat si intemnitat. Dar e o pedeapsa care i se cuvenea pentru ca un poet amestecat, pana peste cap, in politica legionara militanta (carora i-a creat si imnuL) e dizgratios si nelalocul lui. E, in aceasta optiune nepotrivita, un risc asumat -care, adesea, se plateste greu. Nu numai cu pierderea libertatii dar si cu compromiterea unor portiuni din opera.

Praful de pe toba, memoriile lui Stefan Baciu (pe care le parcurg acum a doua oara, dupa ce le-am auzit citite si la Europa libera") merita sa fie citite.

Iulie 1996

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.