Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Stefan AGOPIAN - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 16 iun. 1947, Bucuresti.

Prozator. Fiul lui Stefan Agopian, mic meserias si al Mariei (n. Sacosan).

Urmeaza Liceul "Iulia Hasdeu" (1961-1965) si Facultatea de Chimie a Univ. Bucuresti din 1965 pana in 1968, cand este exmatriculat.

Lucreaza ca tehnician la I.S.P.I.F. - Bucuresti (1973-1983), apoi ca tehnoredactor la Romania literara (1983-1990), redactor la Luceafarul, serie noua (1990-1994), sef de rubrica la sectia politica de la Cotidianul (1992-1993) si director al Editurii Ararat, care functioneaza sub egida Uniunii Armenilor din Romania (din 1994).

Bursier al Univ. Iowa din S.U.A. (aug. 1989 - ian. 1990).

Debuteaza cu poezie in Povestea vorbei (1965) si cu proza in Luceafarul (1971), iar editorial cu romanul Ziua maniei (1979). Mai publica alte trei romane: Tache de catifea (1981), Tobit (1983) -Premiul C. C. al U.T.C. si premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti, si Sara (1987) - Premiul rev. Amfiteatru pentru "cea mai buna scriere beletristica a anului", la care se adauga voi. de provestiri Manualul intamplarilor (1984) - Premiul Uniunii Scriitorilor si insemnari din Sodoma (1993). Colaboreaza la Luceafarul, unde, din 1990, detine incisiva rubrica "Momos" (zeul grec al ironiei, zeflemelii si barfei), la Romania literara, Tribuna, Steaua, Orizont, iar dupa 89 este prezent in 22, Dreptatea, Dilema, Cuvantul, L & I, Cotidianul, Contemporanul, Arc. Autor dificil de clasificat, continuand traditia prozei noastre artiste, AGOPIAN cultiva cu predilectie naratiunea fantasta, cu sugestii filtrate din romanul de aventuri de tip picaresc. Proiectand personaje imaginare intr-o lume de aparenta reconstituire istorica, fictiunea si farmecul scriiturii, stilul senzual si catifelat absorb toate detaliile de analiza si de document, real sau livresc.




Preocuparea obsesiva a personajelor lui AGOPIAN e ca nimeni nu se poate sustrage propriei povesti, care trebuie traita "pana la capat", asa cum este prescrisa fiecaruia. in felul acesta, fictiunea isi impune cu autoritate regimul stilistic, dupa cum semnele fatalitatii accentueaza la tot pasul tragismul subiacent al unei lumi de vis si cosmar. Miscandu-se hipnotic "in limitele unei povesti depanate de altcineva", eroii - mai mult niste fantose - par tot timpul ingroziti de soarta ce ii asteapta. De obicei, se comporta ciudat, pana la absurd, ca si cum ar vorbi de dincolo de moarte. Confesiunile lor sunt un fel de amintiri din viitor. De fapt, pentru ei nu mai exista misterul viitorului, dar prin suprapunerea, pana la indistinctie, a planurilor temporale, sentimentul timpului se adanceste si mai mult. Tot farmecul povestirii, cu numeroase distorsiuni insolite si incetiniri de ritm, vine din aceasta ambigu-izare a datelor - extrem de sumare - ale fundalului istoric preconizat: cel mai adesea, un numar redus de personaje si de intamplari, tinute strans la un loc prin contractie temporala, dilatate insa enorm la scara fictiunii. Povestitorul este, in acelasi timp, profet, iar in Ziua maniei (1979), romanul de debut al lui A., se identifica, pe rand, cu Lucia si Vasile Glavan Batranul: deopotriva oameni ai destinului, dar si oameni ai libertatii. Fiindca acestia nu mai cunosc "adevarata masura a timpului", confuzia dintre vis, realitate si fictiune atinge paroxismul. Reteta epica e divulgata brutal de Scrisorile Luciei (scrisori din Sodoma), din care am spicuit, mai inainte, cateva idei programatice, de bataie mai lunga insa. Forta de anticipare, de-a dreptul socanta, a naratiunii face sa se acumuleze, treptat, noi detalii si, mai ales, o imensa cantitate de tensiune exploziva demonica. Conventional, este aleasa ziua de "15 Maiu 1915", dar, la proportiile dilatate ale fictiunii, "ziua maniei" se va perpetua la nesfarsit. Fundalul istoric real (Glavan Batranul este fiu de pandur, el insusi va participa ca voluntar la razboiul din 1877, iar fiul sau, logodnicul secret al Luciei, va muri in luptele de pe malul Oltului, in primul razboi mondial) e asimilat complet de fictiune, pe masura ce naratiunea inainteaza, prin stratificari si intersectari epice multiple, pentru a comprima la urma din nou "subiectul" in secventa finala, echivalenta cu o povestire exemplara: "cand toate se inlantuie asa cum trebuie si pe drumul cel mai scurt". Surprinde, in textul romanului, prezenta tulburatoare a "ingerului", in ciuda rolului ambiguu rezervat de autor: pentru a pedepsi, in scrisorile Luciei, ori pentru a salva. Ca si celelalte referiri biblice invocate ("Dumnezeu din cer priveste si tot ce se intampla este rostuit") confera o dimensiune paradigmatica putinelor intamplari propriu-zise din roman: tribulatiile nefericite ale Luciei Zames-cu, aventurile galante (si nu numai) ale lui Glavan Batranul, afacerea cu icoanele bisericii din Colentina, sirul de incendii din final. Cu abilitate si multa inspiratie totodata, AGOPIAN innoada si dezleaga actiunea, de tip labirintic, mizand mai mult pe sugestia de atmosfera si pe efectul pur stilistic al unor secvente de text reluate ostentativ. Cadrul istoric de epoca pare numai un pretext: "evenimentele importante sunt semnalate doar in treacat, totul constituindu-se prin atmosfera frivolitatilor anistorice, fapt ce poate fi luat drept ironic". (I. Negoites-cu). Deocamdata, viziunea sodomica asupra existentei din scrisorile Luciei nu e dusa pana la ultimele consecinte, dar dominanta este deja tema vinovatiei (blestemul care apasa asupra neamului Glavanilor si Zar-nestilor), in timp ce punctul terminus al traiectului fiecarui personaj este - implacabil - moartea. Si in al doilea roman, tot cu tenta istorica, intitulat Tache de catifea (1981) toti sunt deja morti - in fictiune -, inainte de a muri propriu-zis. Daca in primul roman tema Artistului, asimilat Demiurgului, ramanea cumva exterioara, de asta data tema Autorului este introdusa inca de la inceputul naratiunii, o naratiune la persoana intai, in care Autorul devine el insusi Personaj al propriei fictiuni. Din capul locului, marturisirea naratorului ca nu mai apartine lumii celor vii introduce, cum s-a observat, o unda de fantastic: "Acum, cand cititi cuvintele acestea, cuvinte spuse de fapt pentru o femeie, dar potrivindu-se la fel de bine si pentru mine, sunt mort. Mort si ingropat, si uitat de multa vreme, de atunci, de cand, intr-o zi oarecare din vara anului 1848, Mamona cel Tanar ma va omori." Toate faptele enuntate in prima secventa a cartii sunt reluate apoi, cu incetinitorul sau punctate din nou in vis. Un vis si mai livresc decat in Ziua maniei. Cum nimeni nu mai crede in memorie, naratiunea se defasoara dupa logica aleatorie a lui "ca si cum", combinata cu un soi de resemnare in fata inevitabilului. Acelasi sentiment acut» de fatalitate, intarit de privirea inflexibila a ochiului ceresc si de constiinta, cat se poate de insolita, a unui destin sublim, de natura pur livresca insa, anunta imperios supratema romanului: "Totdeauna m-a ingrozit Cartea asta. De ce sa inghita Ioan Cartea si de ce sa fie amara? Noi suntem Cartea, suntem bagati intr-o carte, scrisa de cineva." La aceasta se adauga frecvent obsesia judecatii ultime, a implinirii sensului vietii in moarte, dar cadrul se largeste treptat, pana cuprinde intreaga conditie umana. Personajele (in afara de Costache Vladescu, zis Tache de Catifea, naratorul-autor, sa-i amintim pe Mamona cel Batran, Vaucher, Piticul, boier Lapai, Mamona cel Tanar) participa, nu intotdeauna cu luciditate, la acest scenariu invaluit in teroare si mister. Tot ce se mai intampla e anticipat printr-un discurs epic repetitiv, structurat pe mai multe alternative temporale, cu inclinatie adesea spre macabru, fetid si grotesc, dar si spre descriptia sinestezica a unei suprarealitati, deopotriva interioare si exterioare. Mai ales Tache de Catifea, insotit de Piticul si boierul Lapai, amintesc de cuplurile picaresti, in peregrinarile lor de la un han la altul, dar dominant e sentimentul paralizant al inactiunii, al unei stari contemplative, de febrila asteptare: "- Ori mergem, ori stam, drumul pe care il vom face va fi acelasi". Chiar urmandu-1 pe Tudor, acestia ajung la Bucuresti, dupa ce el fusese ucis. incarnate a doua oara, in fictiune, personajele sunt absorbite complet de aceasta tensiune tot mai nelinistitoare, cu cat se apropie de final. Cu totii traiesc intr-un "anotimp de frica si de sporovaiala, si de neliniste". Nu lipsesc, desigur, aluziile culturale de tot felul, cu trimiteri nu mai putin rafinate la neoplatonici si alchimie (episodul din casa batranului evreu Herzog), ingrosarile realist-grotesti, amestecul de morbid si scatologic, indeosebi din partea a doua a romanului, intitulata Luxuria. Aspectul erudit fantast si ezoteric al prozei lui AGOPIAN se accentueaza in romanele Tobit (1983) si Sara (1987), care formeaza o unitate, atat prin personajele comune, cat si prin epoca, desi actiunea se muta din Oltenia ocupatiei austriece (din primul roman) la Sibiu, de asemenea sub austrieci. Daca amestecul de Occident si Orient sporeste - cum s-a observat - pitorescul acestei lumi, personajele principale sunt scoase direct din textura biblica: Tobit, Sara, ingerul Rafael. Proiectia onirica, alimentata nu mai putin de "constiinta textua-litatii", transfigureaza in asemenea maniera datele concrete ale cadrului de epoca, incat personajele insele pot parea simple halucinatii ale autorului-narator sau produse ale practicilor oculte alchimice sau de magie neagra, in care - nu incape indoiala - se disting si "semnele unui paganism spiritual". Sara, bunaoara, este o fetita moarta la cinci ani, in Spania, si readusa la viata in Sibiu, dupa douazeci de ani de la moartea ei. Este readusa la viata intr-o lume in care (marturiseste intr-un interviu A.) "morbidul, senzatia imediata, amanuntele dezgustatoare sunt menite sa o convinga ca a parasit o lume in care nu merita sa traiesti." La limita, concurenta dintre istorie si destin, mai ales in Tobit, ia forme dintre cele mai tragice, dar sunt numeroase si paginile de "nesfarsita cruzime comica si ironica". Actiunea propriu-zisa se complica din nou labirintic, prin glisarea permanenta intre viitor si trecut. E destul de greu de urmarit, desi textul e insotit, din loc in loc, de note savant explicative: evident, o capcana sau o sursa credibila de intertextuali-tate. Miza adevarata a epicii lui A., in special in aceste doua romane, este arta naratiunii polimorfe si extaza stilistica: "Asa cum timpul se desfoliaza, ca o cortina grea de plus, aratandu-si cand fata trecuta, cand pe acea viitoare, tot astfel grotescul fuzioneaza cu sublimul, spiritualul cu visceralul, angelicul cu demonicul, realul cu visul, aparenta cu esenta, moartea cu viata, fictiunea cu istoria. Protagonistii au cand carnatia fiintelor celor mai palpabile, cand transparenta himerelor" (R. G. Teposu). Se intelege ca nu acesta e ultimul prag atins de arta lui A., spirit de anvergura, conectat de fiecare data la sensurile ultime, paradigmatice ale realului. El cultiva cuvantul, stilul de expresie rafinata si moderna, cultiva insa deopotriva viziunea, spiritul biblic testamentar -totul integrat intr-o conceptie vie, de o concretete dureroasa, asupra textului. Intre cele doua romane s-a intercalat Manualul intamplarilor (1984), in care arta naratiunii atinge o cota de virtuozitate. Epicul se purifica, isi regaseste forta de concizie primara. Poate prea demonstrative, povestirile se leaga totusi intr-un microroman unitar, cu personaje comune si intamplari care se continua unele pe altele. Nu este eludata nici de asta data tema morala, opozitia dintre culpabilitate si inocenta, dar castigul real il reprezinta capacitatea de esentializare. Ne aflam aici in nucleul epicii lui A., locul geometric al tuturor virtualitatilor ce asteapta a fi dezvoltate sau care au fost deja dezvoltate in cartile anterioare. AGOPIAN da impresia ca redescopera cu imensa voluptate, pe care o transmite si cititorului, formele intrinseci ale naratiunii, de unde apelul sagace, dar nu mai putin intuitiv si genuin, la modelul picaresc sau la alte structuri originare de nara-tivitate. Celor doua personaje principale, itinerante, visand tot timpul la o imaginara si utopica "Englitera", Ioan Geograful si Armeanul Zadic (primul rostind ritualic versete din Evanghelia dupa Matei, al doilea, un angeloid dotat cu aripi, purtand insa un nume de sugestie voltairiana), li se adauga aparitii si mai insolite, ca dulaul Magog, incarnare a diavolului, sau "pasaroiul Ulisse". Alegorice si fanteziste, imbinand reconstituirea de epoca si proiectie onirica, prozele acestea conving cel mai mult, dincolo de stilul fastuos si orizontul pur livresc al lecturii, prin densitatea si acuitatea observatiei epice. Rafinamentul, sobrietatea erudita, tonul aparent didactic, spiritul malitios si realist, ambiguitatea acestei zoologii fantastice, gratia speculativa a unor pasaje intregi, de fapt "citate", puse in gura personajelor (dotate si cu o fabuloasa memorie culturala) - toate acestea sunt intregite de "viziunea sodomica" asupra lumii, de care a fost vorba si in primul roman. Viziune dusa pana la ultimele consecinte (e drept, prin explicitare) de-abiain volumul din 1993, insemnari din Sodoma (Portret al artistului murind). Textele au fost scrise in perioada 1968-1971 si numai secventa intitulata Scrisori din Sodoma fusese inclusa in romanul de debut Ziua maniei. Faptul probeaza o data in plus circularitatea prozei lui AGOPIAN Revine in prim-plan tema Artistului, asimilat direct -poate prea direct - lui Dumnezeu, dar toate povestirile au caracter de parabola, cu destule elemente de utopie negativa, mai ales prima dintre ele, Artistul in Macedonia, "povestea unei revolutii". incarcate de premonitii si simboluri, prozele acestea puternic imaginative par, uneori, de o dezarmanta transparenta alegorica, poate si datorita unor personaje ca losif, Maria, Lot, piticul Socrate, demonul lui Maxwell. Integrate insa in viziunea parabolica de ansamblu a prozei lui A., textele despre "artistul murind", cu reverberatii dintre cele mai acute in realitatea imediata, dezvaluie disponibilitati surprinzatoare, inca neduse pana la capat. Continuator direct al literaturii oniricilor din deceniul al saptelea, AGOPIAN a realizat deja o opera trainica, impresionanta. E de asteptat insa ca spiritul sau incisiv si intransigent sa se manifeste de acum incolo si in alte forme de discurs paralele. Pentru acest talentat prozator, inca tanar, literatura nu e o simpla tentatie.



OPERA

Ziua maniei, roman, Bucuresti, 1979; Tache de Catifea, roman, Bucuresti, 1981 (ed. II, 1995; ed. III, 1999); Tobit, roman, Bucuresti, 1983; Manualul intamplarilor, povestiri, Bucuresti, 1984 (ed. II, 1993); Sara, roman, Bucuresti, 1987 (ed. II, 1991); Tobit, roman, Deutsch von Hauser Sandin, Bucuresti, 1989; insemnari din Sodoma (Portret al artistului murind), povestiri, Bucuresti, 1993.

REFERINTE CRITICE

S. Titel, in Romania literara, nr. 14, 1981; P. Georgescu, in Romania literara, nr. 36, 1981; L. Ulici, in Romania literara, nr. 36, 1981; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 16, 1983; I. Buduca in Amfiteatru, nr. 9, 1983; M. Mihaies, in Orizont, nr. 21, 1984; M. Muthu, in Steaua, nr. 9, 1984; D. R. Popa, in Tribuna Romaniei, nr. 273, 1984; N. Manea, Pe contur, 1984; D. Culcer, in Vatra, nr. 11, 1986; D. C. Mihailes-cu, in Romania literara, nr. 24, 1986; D. Flamand, in Tribuna Romaniei, nr. 345, 1987; Carmen Musat, Perspective asupra romanului romanesc postmodern, 1988; I. Negoitescu, in Luceafarul, nr. 14, 1990; D. Popa, in Convorbiri literare, nr. 22, 1991; FI. Manolescu, in Luceafarul, nr. 7, 1992; R. G. Teposu, Istoria tragica si grotesca a intunecatului deceniu noua, 1993; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; Monica Lovi-nescu, Unde scurte, III, 1994; M. Barbu, Aspecte ale romanului romanesc contemporan, II, 1995; Ioana Parvulescu, in Romania literara, nr. 41, 1995; I. Simut, Critica de tranzitie, 1996; Adriana Bittel, in Romania literara, nr. 37, 1996; Ioana Parvulescu, in Romania literara, nr. 2, 1997; P. Cretia, in Arc, nr. 8-10, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Stefan AGOPIAN

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Stefan AGOPIAN





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Revolutia sexuala de catifea


Revolutia sexuala de catifea