Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Sadoveanu Evan Izabela - biografie - (opera si scrierile)

 

SADOVEANU-EVAN Izabela (numele la nastere: Izabela Mortun), se naste la 24 febr./8 mart. 1870, comuna Saucesti, judetul Bacau - moare in 6 aug. 1941, Bucuresti.

Critic literar si traducatoare.

Fiica lui Gheorghe Mortun si a Eleonorei (n. Dimitriu). Adoptata de sotii Alexandru si Mia Andrei. Scoala primara la Bacau; Institutul Pedagogic de Fete si pensionul de fete din lasi. Frecventeaza Univ. din Iasi, cercul socialist al lui I. Nadejde si cenaclul lui N. Beldiceanu , unde il intilneste pe Creanga .

Debuteaza in 1890 cu poezii in Scoala noua din Roman, iscalind Izabela Andrei. La Bucuresti, urmeaza Facultatea de Filosofie si Pedagogie, apoi e numita prof. la Braila. Aici activeaza in miscarea socialista, organizind muncitorimea portului. Este delegata la al Il-Iea Congres al P.S.D.M.R. (1894). Membra a cercului socialist condus de A. Bacalbasa si a gruparii "Casa poporului" a fratilor Proca. Se casatoreste cu Alexandru, fratele mai mare al lui M. Sadoveanu , si se muta la Externatul de Fete din Focsani, apoi la Scoala Centrala de Fete din Bucuresti. incepind cu 1912, studiaza la Univ. si Institutul Pedagogic din Geneva, luindu-si licenta in stiinte sociale si pedagogice (1915). Directoare a Institutului Pedagogic de Fete din Iasi si a Scolii Normale "Elena Doamna" din capitala, organizeaza Scoala de Puericultura si Educatoare, colaboreaza cu lorga la Univ. Libera de la Valenii de Munte. in 1938 se pensioneaza din invatamint. Temperament de militanta, activeaza in miscarea feminista: pune bazele "Asoc. pentru emanciparea civila si politica a femeii" (1918), devenind vicepresedinta, apoi vicepresedinta a "Asoc. universitare" si a "Asoc. scriitoarelor romane", redacteaza pagina femeii din saptaminalul Dimineata. Delegata a Romaniei la Soc. Natiunilor, in Biroul International al Muncii etc, unde sustine necesitatea legiferarii drepturilor egale pentru femei. Militeaza in Liga impotriva Prejudecatilor (organizatie de masa a PCR) pentru democratizarea scolii, impotriva analfabetismului, a sovinismului etc. Colaboreaza la: Adevarul, Adevarul literar si artistic, Noua revista romana, Viata Romaneasca (in comitetul de redactie), Vointa nationala (unde semneaza Evan). Cartile si brosurile cu subiect pedagogic sint semnate Izabela Sadoveanu. E autoarea unui volum de Impresii literare (1908), cartea sa de debut. A tradus din Grazia Deledda si Giovanni Verga si a lasat memorii, publicate postum (Amintiri, 1980).



Cu o certa vocatie de pedagog, Sadoveanu Evan Izabela propaga, alaturi de VI. Ghidionescu, Bogdan-Duica s.a., principiile noi ale scolii active si ale pedagogiei experimentale. Metoda Mariei Montessori, intemeiata pe educatia libera, este prospectata la Scoala Normala de fete "Elena Doamna" si la Scoala de Puericultura, in vederea modernizarii invatamintului pentru fete.

Publica, in colaborare cu C. Angelescu, primul manual de Psihologia copilului. Liber cugetatoare, inteligenta si instruita, Sadoveanu Evan Izabela scrie foiletoane si cronici la Vointa nationala (1906-l907), adunate in volumul Impresii literare (1908).

Afiliata gruparii Vietii Romanesti, ea propaga ideile poporaniste in spiritul lui Ibraileanu: "Sintem romani si operele noastre de arta si de cugetare trebuie sa poarte pecetea originalitatii neamului nostru". Critica trebuie sa aprecieze opera de arta in functie de valoarea ei obiectiva, de criteriul originalitatii, dincolo de alte consideratii exterioare.

Unele puncte de vedere ale lui Taine sint trecute prin filiera lui Gherea. Rolul criticului, formulat in termeni similari cu ai articolului Asupra criticii, este de a stabili cit de puternica este "emotia artistica" transmisa de opera si cit de intensa este puterea ei de influenta. Articolul Simbolismul (Viata Romaneasca, 1908) testeaza o tinuta obiectiva fata de noua miscare, abordata dintr-o perspectiva sintetica, cu fine nuantari, fara parti-pris-i gruparilor traditionaliste adversare curentului modem. Sadoveanu Evan Izabela vede in simbolism "o nobila incercare a spiritului modem de a face arta, expansiunea cea mai desavirsita a conceptiilor despre viata si lume, a aspiratiilor si idealurilor morale cele mai inalte ale timpului". Profilurile literare reunesc o suita de medalioane (A. Gide, D. H. Lawrence, Roger Martin du Gard, Esenin, Galsworthy, Pirandello, Th. Mann si romanii Caragiale, Delavrancea, St. O. Iosif, Gib. Mihaescu, O. Goga s.a.). Mare admiratoare a lui Sadoveanu, Sadoveanu Evan Izabela ii releva originalitatea (pe urmele lui Ibraileanu), prin sublinierea atmosferei si descriptiei naturii moldovenesti. Profilurile feminine sint ilustrate cu nume celebre: Irene Joliot Curie, Katherine Mansfield, Pearl Buck, Virginia Woolf, George Sand, surorile Bronte" etc. si cu romancele Elena Farago, Hortensia-Papadat Bengescu, Otilia Cazimir, Sanda Movila, Lucia Demetrius s.a. Atenta la miscarea literara contemporana, Sadoveanu Evan Izabela caracterizeaza literatura romana interbelica in articolul Reflexii asupra literaturii actuale. in fruntea poetilor il asaza pe T. Arghezi, care "este pentru generatia sa ceea ce a fost Eminescu pentru a lui", apoi pe Philippide. Blaga, Pillat s.a. Dintre prozatori ii apreciaza pe L. Rebreanu, Gib. Mihaescu, D. D. Patras-canu. Cezar Petrescu etc. in publicistica il remarca pe Z. Stancu, iar in critica literara pe G. Calinescu, Cioculescu si Perpessicius. Unul din ultimele sale articole, Orientarile criticii, opune noii critici franceze (Rene Lalou, Albert Thibaudet, Denis Saurat, Andre" Rousseau s.a.) despotismul vechii critici, preferind "pleiada de oameni inteligenti, spirituali, iubitori sinceri de frumos, care scriu din dragoste si interes pentru opera pe care o prezinta".

OPERA:
Impresii literare. Bucuresti, 1908;
Educatia estetica si artistica din ultimele doua decenii. Bucuresti, 1911;
Material didactic Montessori (cu 14 ilustratiuni), Bucuresti, 1916;
Metoda Montessori, Bucuresti, 1916;
Educatia noua. indrumari pentru parinti si educatori, Bucuresti, 1929;
Teatrul pentru copii si tineret, Bucuresti, 1931;
Psihologia copilului, in colab. cu C. A. Angelescu, Bucuresti, 1933;
Sa ne cunoastem neamul si tara, in colab. cu M. Sadoveanu si . Simionescu, Bucuresti, 1933;
Amintiri, in colab. cu I. Teodorescu, ed. ingrijita de Aristita Avramescu, cuvint inainte si note de T. Avramescu, Bucuresti, . Traduceri: Grazia Deledda, Valurile vietii, nuvele traduse din italieneste de ~, Bucuresti, 1909;
Giovanni Verga, Fire de tigroaica, trad. din italieneste de ~, Bucuresti, 1909.


REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
I. C. Atanasiu, Miscarea socialista intre 188l-l900, 1943;
M. Sevastos, Amintiri de la "Viata Romaneasca", 1966;
C. Ciopraga, Literatura romana intre 1900-l918, 1970;
Scrisori catre G. Ibraileanu, II, 1971;
Cora Barbu, Lenormanda Benari, Gh. Popescu, Izabela Sadoveanu, 1970;
M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, .

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Sadoveanu Evan Izabela

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Sadoveanu Evan Izabela



Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text