SELEJAN Radu, se naste la 5 nov. 1935, Brad, judetul Hunedoara - ni. 7 iunie 2000, Sibiu.
Poet si prozator.
Fiul meseriasului Teodor Selejan si al Victoriei (n. Radovici). Scoala elementara la Arad si Brad, studii liceale in cadrul Liceului Ortodox "Avram Iancu" din Brad (1947-l948) si al Scolii Tehnice Miniere, Jrad (1949-l953).
Absolvent al Institutului de Mine din Petrosani (1956-l961). intre 1953 si 1956 a lucrat ca tehnician minier, iar intre 1961 si 1967, ca inginer minier la Sacarimb, Voislova, Ruschita, Lesu Ursului; intre 1968 si 1978, redactor la ziarele Steagul rosu din Petrosani si Cuvintul nou din Sfintu Gheorghe (Covasna). Din 1978 - redactorla ziarul Tribuna din Sibiu. A debutat in revista Tribuna, in . Editorial, in 1968, cu volum de poeme Corturile nelinistei.
Colaborator al revista Tribuna, Flacara, Contemporanul, Transilvania, Vatra,
Luceafarul, Familia, Romania literara. A mai publicat volum de poeme Cintece si descintece de piatra (1972) si Ttrziul clipei (1973). Ca prozator, a alternat romanele cu proza scurta. Din prima categorie fac parte Cercul adevarului (1975), Bariera pentru cocori (1978), Roata fara sfirsit (1984), iar din a doua. Eliberarea lui Bularda (1974), Patimile radacinilor (1976) si Avesalon cel batrin (1983). Activitatea de reporter s-a concretizat in volum Transparenta sub-pamintului (1972), Tara curcubeului de piatra (1973), Aurul lui Bruda (1977), Cetati subpamintene (1979), Ginduri pentru lauda pamintului (1982). in 1973, pentru volum Ttrziul clipei, a primit premiul Asoc. Scriitorilor din Brasov. Postblagian in poezie,
Radu Selejan e un prozator al mediilor mineresti.
Clasificat printre blagienii de uzura ai anilor '70, Radu Selejan si-a inchis repede, dupa abia trei volume, cariera poetica. Pe cit a apucat sa se desfasoare, aceasta respecta un criteriu de unitate, atit in portofoliul tematic, inscris intre glorificarea (cam partinica) a plaiului si meditatia pe conditie, cit si in simularea unei viziuni avintate spre ancestrale. in volumul de debut, Corturile nelinistei (1968), ancestralele sint fie generice, luate din patrimoniul expresionist, fie dacice, continuind "revolta fondului nostru nelatin" si exaltind, in desene vinjoase, nebuloasa civilizatie tinuta de aratari stihinice. Scopul poemelor e vizibil expresionist, nu numai prin expeditiile in originar si numenal, dar si prin turnura violenta a imaginilor si prin prestanta gigantesca a figurii eului, el insusi stihial (cu toate ca nu lipsit de suavitati):
"Urc drumul nasterii din nou.
Si sus
si jos
doar grote-mi stau-nainte,
din care vaiete se scurg
nascutilor mai dinainte.
Urc drumul nasterii din nou
si n-aflu pintec
pe masura mea". |
Violentarea imagistica mizeaza pe teribile antropomorfizari
"Plinge focul
de foame si de sete" etc.
sau pe convulsii vizionare nu scutite de risc
Plutim flaminzi spre colt de haos,
plutim flaminzi si-n noi plutesc trecutii" etc,
menite sa evidentieze impreuna o conditie poetica traumatizata de fiorul adincului. Clntece si desclniece de piatra (1972) e un volum facut dintr-un ciclu de vama politica (Clntece de piatra) si unul (Descintece de piatra) care vrea sa recicleze expresionismul strident din prima carte in decalcuri folclorice, in cadrul carora stihinicul se lasa indulcit de eufonic. Ca volumul e cirpit din nevoie se vede si din felul in care e asezata "prefata" lui
Miron Radu Paraschivescu , ce sta ostentativ in deschiderea ciclului secund. Ca poet patriot, Radu Selejan traieste din aceeasi teleologie comunista a istoriei, comuna vremurilor, vazind apoteoza dacismului in extaza de partid:
"si toate / se aduna-ntr-un cuvint: I partid,
putere, soare / suflet al tarii,
fapta si cuvint."
Cintecele- nu se straduiesc sa iasa din limba imnica de lemn, mergind la minima rezistenta:
"slava tie,
picior de plai,
gura de rai,
datina lumii,
loc sub soare
cum altul nu-i". |
in schimb, Descintecele iau de la popor mai degraba un ritm si un set de simboluri, investindu-le insa intr-o lirica de cuget adinc si de spasme existentiale carora le prieste simplitatea doar in aparenta. Poetul lucreaza, de altfel, inselator pe fata folclorica a textelor, tinta lui fiind sa graveze pe revers o viziune de apocalipsa trasa in fulguratii:
"Urlete de fiare seci
pasc iarba crescuta-n mila
pe poteci ascunse, reci.
Nici o urma
nu se-ndura
sa-ncolteasca din arsura". |
Acestui expresionism sumbru, eufonizant cu trucuri folclorice, nu-i cade insa bine jargonul local, care, in locul stranietatii, introduce doar un exotism indoielnic: "
Rugaciunea-i ca de iasca, / mama sta sa bolunzeasca".
Tirziul clipei (1973) reia cele doua partituri preferate - de nu chiar exclusive - ale poetului. Regresia expresionista in substrat si tinjeala stigmatizata de absolut se regasesc in ciclul omonim, a carui arta poetica e pornita in cautarea limbajului originar, a "semintei-cuvint". Proiectul unui imaginar convulsiv, care sa traduca in materialitati impetuoase starile, da si aici peste marginile capacitatii expresive a poetului: "si foamea, ca un profanator, / de dupa pleoape, / dezgroapa ciolanele de lumina, / cautind soare". Balade cu soare, celalalt ciclu, a ramas cu ticurile folclorizante de dinainte si el reia cintarea istoriei, ducind-o iarasi din epoca dacica pina in cea comunista, cele doua epoci de "implinire" la romani. Fireste, dacismul e, si la Radu Selejan, cu atit mai exaltat cu cit vocabularul poemelor e mai curat latin. Romanele si nuvelele exploreaza, in primul rind, lumea mineritului, impletind anecdotica legendara cu actualitatea si folosindu-se de eroi stilizati, emblematici si idilici. Cercul adevarului (1976) se continua, cu aceiasi eroi si aceeasi intriga, in Bariera pentru cocori (1981), derulind, cu multe peripetii, saga inginerului Dud prin zona miniera Caran, peregrinarile lui fortate pe la mai toate minele din zona. Inginerul Dudu e un nonconformist, dar si un specialist "salvator de mine".
Din cauza atitudinii lui, intra in conflict cu reprezentantii rutinei, inertiei si incompetentei, ca si ai demagogiei dupa care se ascund micile interese. Daca birocratia tehnica si de partid vede in Dudu un rebel, minerii adevarati si cadrele de partid "de sus", de la regiune, il apreciaza si se unesc lui in actiunea de rentabilizare. Inginerul e un insingurat si un devotat al muncii, ratat, din exces de sacrificiu, pe plan sentimental. Romanele, desi pline de intimplari, traiesc, de fapt, din principiul "non-conflictualitatii" sau al conflictului dintre "bine" si "mai bine". Ele continua, pe de alta parte, ca metoda de investigatie, ritualul "sedintelor", desfasurate dupa tipicul critica-autocritica si intr-un limbaj de lemn abia poleit de farmecul naratiunii. Roata fara sfirsit (1984), subintitulat "roman-document", reface istoria rascoalei lui Horea pornind de la procesele-verbale ale anchetei si de la alte documente, tinindu-se strict in limitele evenimentelor consemnate de istorici. Parte din personajele romanelor apar si in nuvele si povestiri, si ele centrate pe aceeasi lume a mineritului.
Eliberarea lui Bularda (1'974) se foloseste de procedeul inlantuirii povestirilor si multiplicarii naratorilor, strinsi intr-un conclav la priveghiul tovarasului lor de munca. Pe acelasi principiu al lantului narativ alcatuit din verigi semiautonome se desfasoara si Avesalon cel batrin (1983), unind intrigile de mina cu rememorarea lirica: "fara sa-si dea seama, Avesalon se trezi la marginea unui izvor, la vremea cind soarele, ca un taur salbatic si tinar, se adapa cu murmur si limpezime" etc. Patimile radacinilor (1976) schimba doar categoria profesionala, trecind de la mineri la tapinari, dar pastreaza toate problemele: exploatarea, nationalizarea, planurile de munca etc, punind comunistii sa vegheze si sa se sacrifice intr-o viziune idilica prin care se prelungeste agonic realismul socialist. Reportajele lui Radu Selejan imbina si ele observatia realista, de detaliu, cu fervoarea "miracolului", reporterul simtind, chiar din Transparenta subpamintutui (1972), ca "in jurul tau, la fiecare pas, se intimpla ceva deosebit". Aceasta fata eroica a cotidianului e scoasa la lumina si in Tara curcubeului de piatra (1973), Aurul lui Bruda (1978), Cetati suhpamintene (1979) sau Glnduri pentru lauda pamintului (1983). Construite, unele, ca o calatorie, altele ca o investigatie, reportajele au complexul literaturii si ele trec mereu la pastelarea realitatii si la edulcorarea ei lirica, in plasa intimplarilor cotidiene sint prinse, fireste, ramasitele unui comportament "magic" si urmele unor legende specifice minerilor. Dat reporterul e atent la "emancipare" si se fixeaza pe protagonistii acesteia, surprinzind avintul edificator al locurilor.
OPERA:
Corturile nelinistei, versuri, Bucuresti, 1968;
Cintece si descintece de piatra, versuri, Bucuresti, 1972;
Transparenta subpamintului, reportaje, Bucuresti, 1972;
Ttrziul clipei, versuri. Bucuresti, 1973;
Tara curcubeului de piatra, reportaje, Bucuresti, 1973;
Eliberarea lui Bularda, proza scurta, Bucuresti, 1974;
Patimile radacinilor, proza scurta, Bucuresti, 1976;
Cercul adevarului, roman, Bucuresti, 1976;
Aurul lui Bruda, reportaje, Bucuresti, 1978;
Cetati suhpamintene, reportaje, Bucuresti, 1979;
Bariera pentru cocori, roman, Bucuresti, 1981;
Ginduri pentru lauda pamintului, reportaje. Bucuresti, 1983;
Avesalon cel batrin, proza scurta. Iasi, 1983;
Roata fara sfirsit. Roman-document, Bucuresti, 1984. |
REFERINTE CRITICE:
I. Oarcasu, in Tribuna, nr. 51, 1968;
I. Balu, in Astra, nr. 11, 1972;
D. Mutascu, in Scinteia, nr. 7606, 1973;
E. Apoca, in Orizont, nr. 1, 1973;
S. Titel, in Romania literara, nr. 9, 1973;
A. Goci, in Romania literara, nr. 17, 1973;
D. Muresan, in Vatra, nr. 8, 1973;
N. Baltag, in Luceafarul, nr. 26, 1974;
M. Minculescu, in Romania literara, nr. 27, 1975;
N. Barbu, in Cronica, nr. 47, 1976;
C. Cublesan, in Transilvania, nr. 10, 1980;
V. Chifor, in Romania literara, nr. 35, .
|
