Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Nicolae PRELIPCEANU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 10 aug. 1942, Suceava.

Poet, prozator si publicist.

Fiul lui Vasile Prelipceanu, jurist, si al Elenei (n. Dima), casnica.

Studii elementare si gimnaziale la Crasna (jud. Salaj, 1949-1952) si Marghita (jud. Oradea, 1952-1955).

Liceul la Curtea de Arges (1956-1960). Absolvent al Facultatii de Filologie din Cluj, Sectia lb. si literatura romana (1961-1966). Angajat ca sef de club la Univ. din Cluj (mai 1967-mart. 1968); redactor la ziarul Unirea din Alba Iulia, sectia culturala (toamna 1968); redactor la rev. Tribuna din Cluj (oct. 1969-1986); angajat pentru trei luni, in 1986, la I.C.E.D. Bucuresti, iar din febr. 1987, redactor la rev. Viata Romaneasca; in 1990 lucreaza ca redactor-sef adjunct la rev. Luceafarul; secretar al Uniunii Scriitorilor (1991-1992), editor al ziarului Cotidianul, redactor al rev. Alianta civica; consilier-sef al Inspectoratului pentru Cultura Bucuresti (1992-1993); sef al sectiei cultura a ziarului Romania libera (1994); in acelasi an este, timp de trei luni, director de programe la Televiziunea SOTI; intre 23 dec. 1996 si 15 oct. 1997, consilier de stat pentru mass media si imagine al premierului Victor Ciorbea; din 1995, vicepresedinte al Aliantei Civice. Debuteaza in rev. Contemporanul, cu poezie (1962). Este remarcat, inca de la debutul in voi., cu Turnul inclinat (1966) si mai ales cu Anta (1968), pentru lirica sa ingenuu-iro-nica si retinut-sentimentala. Acestora le urmeaza cartile de poezie: 13 iluzii (1973), Arheopterix (1973), intrebati fumul (1975), De neatins, de neatins (1978), Jurnal de noapte (1980), Un civil in secolul douazeci (1980), Fericit prin corespondenta (1982), Arma anatomica (1985), Masina de uitat (1990), Binemuritorul (1996). Este o prezenta foarte vie in publicistica deceniului opt, prin reportaje, interviuri si comentarii asupra fenomenului poetic, dar si prin aparitiile editoriale frecvente (v. culegerea de interviuri cu scriitori si artisti Dialoguri fara Platou, 1976, voi. de proza scurta Vara unui fost campion de pian, 1973, Zece minute de nemurire, 1983 si romanul Tunelul norvegian, 1980. Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj pentru voi. 13 iluzii (1971); Premiul Uniunii Scriitorilor pentru publicistica (voi. Dialoguri fara Platou, 1976); Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (voi. De neatins, de neatins, 1976 si Fericit prin corespondenta, 1983); Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj pentru voi. de proza Tunelul norvegian (1980); Premiul Uniunii Scriitorilor pentru voi. Binemuritorul (1996).




inca de la debutul cu placheta Turnul inclinat (1966), s-a putut remarca in versurile lui PRELIPCEANU optiunea pentru un discurs liric cu punctul de pornire in faptul cotidian, aparent lipsit de stralucire, in notatia datului imediat aparut ca din intamplare sub privirea poetului; discurs de solem-nizat in mod programatic, vrand sa contrapuna temelor "prestigioase" evenimentul coborat la scara umana, iar retoricii "oficiale" un limbaj apropiat mai curand de cel al prozei reportericesti lasate in curgere libera, voit "neglijenta", cu un fel de indiferenta fata de coagularile simbolice majore pe care, de exemplu, traditia "dificilei libertati" a poemului modernist (barbian) le-ar fi impus. Obligat la un anumit tribut tematic alimentat de depozitul epocii, poetul tine sa insinueze, chiar intr-un text "comandat", detasarea de limbajul conventional admis, scriind ca: "toti trecatorii sunt mai luptatori, / fara arme, fara steaguri, fara lozinci". Schimband ce e de schimbat, aceasta deposedare de insemnele simbolice consacrate ale momentului e un principiu fundamental al poeticii lui P., care prefera sa recupereze dimensiunea simbolica a faptului aparent banal ca proces de reabilitare poetica a trairii in realitatea imediata, printr-o treptata inaltare a ei in zona fanteziei asociative, miscare foarte libera, suportand doar fragile tipare narative sau ghidata cumulativ, in felul dezvoltarii unei "teme cu variatiuni". Temele pot fi "banchiza", "moda de toamna", eroina unui cunoscut cantec german, Lily Marlen, inscriptia despre un tanar mort pe un santier etc, "variatiunile" le plaseaza, intr-o miscare de alunecare sau pendulare lenta, in contexte relationale dintre cele mai diverse, reusind, in cele din urma, sa le asigure un soi de unitate dinamica a unei stari de abandon in voia trecerii universale, a unui sentiment elegiac al precaritatii fiintei, deloc patetic, ci mereu filtrat, atenuat, supravegheat de o usoara ironie. Proza realului e corectata astfel mereu prin aceasta miscare a unei fantezii ca si manieriste, (caci nu-i lipseste "ingenuii", gustul pentru artificiu si insolitul asociativ), dar al carei rafinament este, la randul sau, bruscat de concretul notatiei nonsalante, incat fraza poetica se pastreaza intr-un fel de echilibru nesigur care e al firescului existentei. Ceva din exemplul lui Geo Dumitrescu reverbereaza pana aici (s-au facut trimiteri la ciclul Aventurilor lirice), numai ca nonconformismul neoavan-gardist al predecesorului e mult diminuat la emulul sau. Acesta e, in fond, un sentimental ce-si relativizeaza ironic starile, "racind" efuziunile, dar lasand sa circule, in straturile adanci, o seva melancolica, elegiaca, autentica. Imaginarul care serveste aceasta melancolie cenzurata se structureaza pe elemente sugerand miscarea, fluenta, metamorforzele lumii, o universala instabilitate, concurate de altele, ce aproximeaza momente de stagnare si sterilitate (frunze in vant, un joc de pocher cu frunze de toamna, alunecarea banchizei - "reintoarsa banchiza de peste mari si tari / reintoarsa banchiza de peste palme / si fete / reintoarsa banchiza de peste / cateva mii de secunde" -, vantul "care dezgroapa din mame copiii / si din ape vechi pasarile", figurile in risipa ale norilor si fumului, iar pe de alta parte "calmul plat", "portocala de carton presat" asezata pe un mormant etc. Antu (1968), 13 iluzii (197i) si Arheopterix (1973) amplifica registrul "variatiunilor" pe aceste teme contrastante. Revine "invazia frunzelor", se inmultesc miscarile de "pendulare" intre regnuri si stari, "tangajul" universal, imaginea "zarului" echivalenta cu a eului liric, cu fete intoarse succesiv "spre toate culorile lumii"; miscarea e "mersul pe sarma" nesigur printre lucruri, si acesteia i se asociaza alte figuri ale bazarului si balciului -"roata norocului", "tiribomba", in vreme ce "tumul de apa" dezafectat trimite catre imaginarul stagnarii si sici-tatii. Un bacovianism atenuat reactulizeaza figurile destramarii, insa fara tensiuni expresioniste; in 13 iluzii apare "atat de singur omul pe strazi", "un accent fosnitor de toamna trista cu ploi si nisip" intr-o "cruciada a frunzelor", o prezenta de cabaret simbolist sau de balci, precum "dansatoarea" atrage "un clinchet de legende funerare". De o neglijenta studiata, textele capata uneori alura de mici balade lirice (Traiasca dansatoarea, Penelopa labilis, Catedrala si pianul, Clinica ratiunii pure, Ero-nautica), tehnica laitmotivului conferind unitate "cuvintelor in libertate". Mai putin accentuata decat in poemele precedente, nota spectaculara se pastreaza totusi, intr-o detasare ce nu este niciodata intr-atat de excesiva incat sa anuleze angajarea afectiva. Poezia ramane un ceremonial care capteaza nu numai prin ezoterismul sau structural, ci si prin tristetea mereu reinnoita a neincrederii in mister. "Lunga scrisoare din clinica ratiunii pure". in care "ninge cu vorba volant / de la est la vest si invers", devine pentru poet un "regn ideal" al poeziei, asigurand deplina libertate a cuvantului de a se institui si nega ca realitate. Discursul ramane pe mai departe dominat de aceeasi oscilatie intre real si o fantezie trimitand catre orizonturi ale precaritatii fiintei aflate mereu intr-o zona de frontiera, intr-o stare interimara (sintagma ad interi/n e prezenta intr-un poem, dublata altadata de motivul "travestirii"), in preajma neantului. O spune si un poem din Arheopterix (1973), unde poetul e vazut "desenand copaci de fum copaci de gheata / cu nimeni pe crengile lor / cu nimeni in radacinile lor / cu nimeni in raul adanc din care se trag / si valul lui maturand norii spre sud / catre ceturi si gheturi si pasari / fiinte miscandu-se independent departat". in legatura cu cartea urmatoare, intrebati fumul (1975), s-a putut observa ca "forma ramane in continuare usor blazata, limbaj al observatiei detasate, refuzand emfaza", notandu-se si "dezinvoltura stilului de conversatie curenta, care-1 «prinde» pe poet", nu fara unele alunecari in facilitate (L. Raicu). In schimb, De neatins, de neatins (1979) a fost situat, alaturi de Jurnal de noapte (1980), printre volumele sale cele mai valoroase. Remarcabile, in cel dintai, sunt mai ales poemele-parabole Elefantul troian (in care - cum scria Petru Poanta, dincolo de "jocul combinatoriu cu fragmente de mitologii livresti", apare "imaginea derizorie a permanentei nevoi de substituire a unui mit prin altul, care nu-i altceva decat repetarea unui conventionalism") si Federatia mondiala a oamenilor de zapada, citit ca "meditatie profunda asupra puterii si a totalitarismului". Ar fi de adaugat acestei suite si gravul poem Ce-ai facut in noaptea Sfantului Bartolomeu, reflectie privind angajarea si raspunderile poetului fata de societatea in care traieste si scrie. Aceasta carte, in care erau adunate si poeme mai vechi, dar inca netiparite decat in presa, definitiva oarecum lirismul specific lui P., situabil sub formula "ironiei elegiace", evidentiind consecventa cu sine a poetului, unitatea de ton a unei poezii fara fluctuatii insemnate pe parcursul evolutiei. Ca mai peste tot in scrisul sau, aproape orice poate constitui pretextul declansarii poemului: notatia aparent intamplatoare a unui gest, a unei stari de spirit, un element de provenienta livresca, o observatie concentrata aforistic sunt asemenea puncte de plecare pentru o abundenta suita de asociatii mobilizate de fantezie. Acumulari de obiecte si stari insotite mereu de "comentariul" subtextual relativizam - expresie a unei constiinte lucide aflate in permanenta alerta, gata sa surdinizeze efectele eventualelor explozii sentimentale, pregatita sa intampine reticenta spectacolul lumii. Un anume automatism al asociatiilor asigura libertatea fluxului textual pana la destinderi ludice, insa de cele mai multe ori tocmai aceasta extrema facilitate a intalnirilor dintre obiecte, sentimente, idei, traduce o dominanta constiinta a precaritatii lucrurilor, a labilitatii fiintei rostitoare. Orientat narativ, uneori chiar rotunjit intr-o alegorie sui generis (de felul celor amintite), mentinandu-se alteori la nielul confesiunii directe, ori, foarte adesea, inscenand intamplari cvasi-onirice, discursul liric implica o meditatie sceptica asupra lumii si a propriei existente. In pragul lamentatiei, poemul se redreseaza mereu printr-o inflexiune ironica a vocii, lirismul elegiac apare oarecum cenzurat intelectual, insotind confesiunea cu o reflexivitate demascatoare de conventii. In mod paradoxal, tocmai aceasta propensiune catre "autocritica" accentueaza tensiunea lirica, intrucat sub jocul mastilor si al liberelor asociatii de idei se deseneaza contururile unei prezente umane nelinistite, pentru care preaplinul imaginilor, eterna alunecare a fluxului discursiv (organizat uneori in strofe melodioase) nu facea decat sa tradeze imposibilitatea fixarii pe un teren stabil si sigur, mecanica - solidara cu aceea a derularii cuvintelor - a unei existente amenintate. Jurnal de noapte (1980), continua aceste directii ale viziunii. Poetul ironic (este si titlul unui poem) isi proiecteaza profilul solitar peste acest spatiu de ambiguitati controlate, intrupand dubla dimensiune a lirismului lui P.: "poetul ironic sta deoparte si nu se mai baga / sau nu este chemat sa se bage / au aflat cu totii ca nu ebun / pentru ca le strica sarbatoarea/ cu cinci minute inainte / ca ea sa se strice singura si sarbatoritul sa se intrebe / ce e putred in Danemarca lui II nu-1 cautati pe poetul ironic in lume / poetul ironic s-a retras din ea si vorbeste singur". O asemenea "stricare" a sarbatorii generale se repercuteaza asupra propriei individualitati a spectatorului implicat fara voie intr-o bacoviana deteriorare a universului: "Toate se-ntampla pe rand sau deodata / frunzele cad chiar in clipa cand cresc / pana de foc poarta Pasarea Phoenix / planand intr-un spatiu grotesc // nimeni nu stie nimic sau mai stie ceva / dar iata cum ploua pe geamul vecin / stergand linistit umbra ta/ oricum ratacita, oricum in declin" (Bacovia). Prezente grotesti populeaza aceasta geografie amenintata, infruntate de altele simbolizand veghea lucida a constiintei umane ca un perpetuu avertisment impotriva erorilor; moartea insasi, desfasurata ca spectacol tragic pe scena istoriei, poate deveni exemplara (v. Moartea lui Iulius Caesar), in timp ce sentimentul stingerii eului apare atenuat in masura in care se impune in prim-plan celalalt, al solidaritatii cu colectivitatea umana si cu patria proiectata cosmic, ca intr-o blagiana intoarcere in "ciclul elementelor". Substanta cu adevarat innoitoare pentru lirica lui PRELIPCEANU o reprezinta tocmai o asemenea deschidere spre elementaritate, un fel de noua "intoarcere la natura", timida si reticenta, impulsionata de dorinta unei eliberari de tensiunile spiritului, de imaginile diforme ale realului, insa retinuta mereu ca de o teama in fata misterului incomod, a obscuritatii lumii originare. Cartile urmatoare, Un civil in secolul douazeci (1980) si, mai ales, Fericit prin corespondenta (1982) accentueaza nota elegiaca a poeziei lui P., care se face acum expresia unei mari oboseli de a fi, a unui acut sentiment al precaritatii fiintei si lumii pandite de stingere: "Stiu de la inceput ca totul se intampla pe dos, / nu mai am nici o neliniste". "Putine lucruri mai stiu / numai aproximatii imi trec prin minte", "moartea si-a facut / cuibul in mine / puii ei invata sa zboare / in creierul meu"



Ea se generalizeaza in Arma anatomica (1985), volum despre ale carui texte s-a afirmat ca sunt "in majoritate, variatiuni pe tema identitatii existentiale si a sensului iluzionist al devenirii", intr-un discurs ce depaseste ironismul relativizam mai vechi spre o "graviate relativista" (L. Ulici). Nu altfel stau, in esenta, lucrurile in volumele Masina de uitat (1990) si Binemuritorul (1996), unde accentele confesive sunt mai puternice decat oricand, iar culoarea elegiaca a discursului se generalizeaza. Devenind mai simpla in expresie, renuntand la o mare parte din arabescurile unei fantezii oarecum compensatoare pentru deficitul relatiei cu un univers ambiguu si deconcertant, lirica lui PRELIPCEANU atinge astfel un remarcabil nivel de concentrare. In ipostaza de prozator, PRELIPCEANU este autorul a doua culegeri de povestiri, Vara unu fost campion de pian (1973) si Zece minute de nemurire (1983), si a doua romane, Tunelul norvegian (1980) si Scara interioara (1988). Sunt, indiferent de dimensiune, un fel de "povestiri insolite", in care evenimentul, fie si cel mai banal, poate deveni neobisnuit, straniu, tulburator prin relativizarea notatiei realiste si deschiderea fantezista, atmosfera onirica, sugestia de stranietate. Reveriile "fostului campion de pian", din proza ce da titlul volumului din 1973, cresc, de exemplu, pe solul unei mari singuratati, intr-un spatiu al recluziunii, traversat de cateva obsesii (a "intalnirii intre doi indivizi initiali", mereu anulata de usa inchisa a camerei, a "cortegiului funebru" trecand sub ferestre, a "pianului scufundat" - metafora prezenta si in poemele lui PRELIPCEANU - a "ferestrei care se sparge" ca o posibila iesire din izolare, a apelor lacului de munte care ineaca totul, stergand orice urma a evenimentelor in memorie etc). Trama narativa este mereu fragila, discursul epic e fragmentat, accentul cade pe "impresie" si imagine, pe detaliul reverberant, permeabil "alunecarilor" in imaginar. Sunt trasaturi valabile si pentru Zece minute de nemurire, unde regasim si jocul foarte liber cu conventiile narative, insertiile livresti tratate ironic si ludic. "Fragmente usor fantastice dintr-un roman realist mult mai amplu" propune subtitlul Tunelului norvegian, unde "realismul" tine probabil de tematica "obsedantului deceniu" sase (un notar, Toma Rohan, fost preot, cititor pasionat al romanului Vicarul din Wakefeald, de Goldsmith, e omorat in conditii neclare, poate in urma delatiunii vecinului sau, invatatorul Dan Anton, in primii ani ai noului regim), iar "fragmentele usor fantastice" privesc ambiguitatea unor situatii si stari pe care "ancheta" intreprinsa de fiul invatatorului (apropiata de unii comentatori de cea a personajului Tica Dunarintu din romanele lui D. R. Popescu, dar amintind si de proza lui Garcia Marquez, la care chiar autorul face, intr-un loc, trimitere) le lasa neelucidate, mentinand haloul de incertitudine din jurul lor. Sectiunea a doua si a treia a cartii, cu personaje preluate in parte din prima, ramifica actiunea, realizand, mai degraba, o unitate de atmosfera decat una strict epica. Scara interioara (1983) a fost situata in "categoria scrierilor autorefe-rentiale si parodice", exploatand procedeele intertextua-litatii (indeosebi in ironizarea poncifelor si cliseelor verbale), jocurile de cuvinte (nu fara anumite excese), intr-o directie postmoderna. "Aspectul de labilitate a Realitatii traite", "fragmentarismul" si "tratarea poematica" (Liviu Petrescu) raman si aici trasaturi definitorii, ca si "jocul fantezist suprareal", "metatextualitatea", tehnica "temei cu variatiuni", constructia "concurata de deconstructia textului" (Ion Vlad" class="navg">Ion Vlad). Prezenta foarte vie in publicistica ultimelor trei decenii, PRELIPCEANU s-a exersat si in reportaj (Vine istoria, 1972), interviu (Dialoguri fara Platon, 1976), "tableta" jurnalistica, cu accente de poem in proza (v. ciclul de "fotografii de noapte" din voi. Ieri, azi, si mai ales maine, 1977).

OPERA

Turnul inclinat, Bucuresi, 1966; Antu, Bucuresti, 1968; 13 iluzii. Cluj, 1971; Vine istoria, Cluj, 1972; Arheopterix, Bucuresti, 1973; Vara unui fost campion de pian, proza scurta, Cluj, 1973; intrebati fumul, Cluj-Napoca, 1975; Dialoguri fara Platon, interviuri, Cluj-Napoca, 1976; Ieri, azi si mai ales maine, Cluj-Napoca, 1977; De neatins, de neatins, Iasi, 1978; Tunelul norvegian, roman, Cluj-Napoca, 1980; Fericit prin corespondenta, Iasi, 1982; Zece minute de nemurire, Cluj-Napoca, 1983; Degetul de gheata, cu o postfata de D. Cristea, Bucuresti, 1984; Arma anatomica, Bucuresti, 1985; Scara interioara, Cluj-Napoca, 1988; Masina de uitat, Bucuresi, 1990; Binemuritorul, Bucuresti, 1996; Ce-ai facut in noaptea Sfantului Bartolomeu, antologie, postfata de E. Negriei, Bucuresti, 1999.

REFERINTE CRITICE

N. Baltag, in Gazeta literara, nr. 13, 1967; M. Tomus, in Steaua, nr. 8, 1967; D. Cristea, Un an de poezie, 1971; V. Felea, A. Marino, I. Pop, I. Vlad, in Tribuna, nr. 4, 1971; M. Zaciu, in Vatra, nr. 1, 1971; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 7, 1973; M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 25, 1973; PRELIPCEANU Poanta, Modalitati; M. Pop-Cornis, in Orizont, nr. 29, 1973; M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 23, 1976; C. Livescu, in Ateneu, nr. 1, 1976; PRELIPCEANU Poanta, in Steaua, nr. 2, 1976; L. Raicu, in Romania literara, nr. 2, 1976; L. Ulici, in Amfiteatru, nr. 1, 1976; R. G. Teposu, in Echinox, nr. 3, 1976; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 43, 1976; L. Alexiu, ldeografii lirice contemporane, 1977; D. Tudoran, in Romania literara, nr. 35, 1977; M. Iorgulescu, Scriitori, 1978; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti, 1979; PRELIPCEANU Poanta, Radiografii, I, 1979; idem, in Steaua, nr. 4; 11, 1980; I. Pop, in Tribuna, nr. 14, 1980; L. Raicu, in Romania literara, nr. 50, 1980; E. Simion, in Romania literara, nr. 19, 1980; I. Vlad, in Tribuna, nr. 11, 1980; Gh. Grigurcu, in Tribuna, nr. 50, 1981; PRELIPCEANU Poanta, in Tribuna, nr. 47, 1982; C. Regman, Noi explorari critice, 1982; V. Cristea, in Romania literara, nr. 10, 1983; Gh. Glodeanu, in Tribuna, nr. 50, 1983; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 6, 1983; PRELIPCEANU Poanta, Radiografii, II, 1983; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1984; Grete Tartler, Melopoetica, 1984; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; L. Petrescu, in Steaua, nr. 4, 1988; I. Vlad, in Tribuna, nr. 15, 1988; L. Ulici, Literatura romana contemporana, I, 1995; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 39, 1998; L. Alexiu, in Orizont, nr. 9, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Nicolae PRELIPCEANU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Nicolae PRELIPCEANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Turn inclinat la 65 de grade


Turn inclinat la 65 de grade