Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



SUGESTII PENTRU REDACTAREA COMENTARIULUI LITERAR :: Evocare de Nichita STANESCU



Nichita STANESCU Evocare
"Evocare" este o oda de mare intensitate lirica si intelectuala: este elogiul adus unei certitudini: "pamant" este, de fapt, cuvantul care poate strange in sfera sa semantic-poetica toate metaforele-simbol si intreaga descriere fenomenologica a acestei entitati misterioase, care este numita printr-un pronume ce se repeta de trei ori (cifra magic-esoterica) si de fiecare data este scris cu majuscula si, in fiecare strofa, se afla la inceput. Cunoscand elogiul pe care "poetica stanesciana" il aduce lui A/Inceputul, putem deduce ca misterioasa EA semnifica un mare inceput, este ALFA unui univers, fie el erotic ori estetic. Evocarea sa inseamna prospetime, ingenuitate, ba chiar - surprinzator! - concretete olfactiva ("A piele de copil mirosea spinarea ei"). Exista aici o gradatie ascendenta, in sensul notarii unor senzatii mereu mai vagi, mai greu de definit. Exista un fel de exasperare a unei anumite stari emotionale ("strigat" e un cuvant-simboL) redate prin referintele si la real si la un plan ideal/conceptual. Descoperim, treptat, geneza unei ode surprinzator de originale, ce pare "transcrisa" intr-un "cod" accesibil lectorilor deprinsi cu o figuratie cat mai concreta, inteleasa doar prin referinte olfactive, gustative, tactilE): "spinarea ei" mirosea "a piele de copil", "a piatra proaspat sparta", " a strigat dintr-o limba moarta": Jocul concret- abstract descumpaneste usor lectorul neavizat in ceea ce priveste limbajul lui Nichita Stanescu: "strigat dintr-o limba moarta" sugereaza chiar aceasta dificultate aproape de nedepasit in orice comunicare. Antiteza dintre "proaspat" si "vechi", cea dintre sugestia copilariei si cea a mortii dau o nota dureroasa acestei ode: "evoca perfectiunea dar pastrand constiinta ca orice "evocare" este imperfecta", iluzorie ori chiar imposibila. Aceasta EA este o abstractiune ori, pur si simplu, o frumoasa pentru care limbajul poetului are doar aproximatii, sinonimii vagi, imagini abia tatonate ? EA este opera frumoasa ori Ideea de frumos? Din lumea platonica a ideilor pure ea se releva doar "o secunda"? Repetitia "o secunda, o secunda" are o nota elegiaca pentru timpul ce fuge ireparabil, pentru clipa irepetabila de revelatie a unei entitati necunoscute si pentru care nu exista inca un limbaj?





Sugestia este ca EA ar putea fi orice aparitie/sublima, revelatie: Idee, Opera ori Femeie. Ambiguizarea este marea "miza" a poetului in "Evocare". Antitezele sporesc incapacitatea de a preciza obiectul evocarii: "razanda si planganda" sunt doua epitete-atribute verbale prin gerunziu acordat.

Versul ce defineste prin maxima abstractizare este: "Ea nu avea greutate ca respirarea", care, fireste, poate fi interpretat deopotriva in sens propriu ori in sens figurat. Cea mai socanta in concretetea ei, mai capabila a starni perplexitate, este comparatia dezvoltata "era sarata ca sarea/slavita la ospete de barbari". Ea nu este esenta ori lucrul in sine? Este semnul- simbol a tot ceea ce poate insemna, pentru om, mai pretios: "ca sarea-n bucate", zice o zicatoare cand e vorba despre acel ceva ce da savoare, "gust" existentei. EA este (dupa un epitet cu rezonanta arhaic-biblica, cea "slavita").

EA este o iubita, o poezie, o muza. EA ar fi, poate, cea "nenumita" intr-un ritual magic, in care a numi o divinitate poate insemna sacrilegiu, profanarea ce atrage pedeapsa. EA poate fi un amestec de omenesc si de sacral, de unde interdictia magica de a numi Nenumita: Oricum, EA este ceea ce da gust si farmec existentei firesti, naturale ("barbare") ca "sarea" in basmul cu talc filozofic. Pentru a o defini recurge la o valorizare estetica - singura certitudine: "Ea era frumoasa". Comparatia ce urmeaza este in stilul nobil "Ea () ca umbra unei idei". Nu este exclusa o legatura cu "mitul pesterii" al lui Platon. in context, EA poate fi frumusetea. in final se spune ca este singura certitudine a celui ce o "evoca": se reia primul vers cu sinonimul cuvantului "idee" - "gand" - si, brusc, definitia pare a spune totul despre inefabila EA: "intre ape, numai ea era pamant".

Singura certitudine, spatiul sigur, locul refugiului este atunci Frumusetea. Orice opera care incearca sa evoce aceasta descriere - idee ce se manifesta prin "intrupari" sensibile, nu poate fi, atunci, decat "imperfecta".



GRILA,:

- temele: frumosul, arta, iubirea, iubita, muza, poezia, zeita, inexprimabilul prin existenta comuna;

- ideea: incercarea de a defini inexprimabilul este fructuoasa poetic, comparatie posibila cu "dulcea minune" eminesciana;

- curentul literar: modernismul neoromantic;

- structura: doua planuri: lumea ideilor - universul concret;

- compozitia: doua catrene si un distih; doua secvente: o descriere (primele doua versurI) si o concluzie (distihul finaL);

- versificatia: imbinatie de structuri clasice si moderne, ritm variabil: in strofa intai rima este pereche; in strofa a doua - rima incrucisata, rima feminina; in ultima strofa - rima pereche, masculina, cu asonanta ("gand"/ "pamant"), ritmuri variate, trohei si dactili.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.