Pe langa meditatiile consacrate timpului sau cronica dramatica a unei societati ce cunoaste, dupa al doilea razboi mondial, o serie de schimbari radicale,
Noaptea de Sanziene este si un admirabil roman de dragoste. Din aceasta perspectiva, trista idila traita de Stefan Viziru si de Ileana Sideri pare a fi o reluare a legendei despre Tristan si Isolda. Noaptea de Sanziene are rolul filtrului magic in masura sa ii uneasca pe cei doi indragostiti intr-o iubire vesnica. Ceea ce ar trebui sa fie sursa unei fericiri depline se va dovedi insa un blestem cumplit deoarece, desi nu vor putea iubi pe altcineva, cei doi vor fi obligati de ursita lor malefica sa traiasca alaturi de altcineva. Ceea ce mai apropie povestea de dragoste din romanul lui Mircea Eliade de legenda este finalul, si anume unirea personajelor printr-o nunta tanatica, adica implinirea dupa moarte a iubirii si, astfel, infrangerea destinului vitreg din timpul vietii. Romanul vine sa ilustreze, o data in plus, teza lui Eliade ca iubirea autentica nu se poate implini pe pamant. Unirea cuplului are loc doar in cer, intr-o simbolica nunta tanatica ce dobandeste semnificatii cosmice si inseamna regasirea sacrului. Aceasta deoarece iubirea este considerata ca un prim prag a] mortii, iar moartea este vazuta ca treapta suprema a dragostei. Pe langa Timp, Dragostea reprezinta o alta tema esentiala in creatia scriitorului. Erosul nu este insa conceput in maniera sentimental-romantica, ci este puternic spiritualizat, alcatuind un instrument de cunoastere, o veritabila aventura metafizica, o poarta catre universul mitului.
UN ROMAN TOTAL
Comentand structura si semnificatiile romanului, Eugen Simion remarca faptul ca este vorba de o naratiune cu o intriga complexa, dificil de parcurs pentru cititorul care este obisnuit cu o cronologie normala a evenimentelor. Acesta se vede confruntat cu o relatare in care se manifesta din plin simultaneitatea planurilor epice, vocile narative se amesteca, iar personajele sunt mesagerii unor semnificatii metafizice. Criticul atrage atentia asupra faptului ca Noaptea de Sanziene este primul caz de roman total din literatura romana: fresca istorica, roman politic, roman sentimental, roman intelectual, roman de moravuri si, nu in ultimul rand, roman mitic".11 Din aceasta naratiune extrem de ambitioasa, in care -asemenea lui Eminescu in
Luceafarul - Eliade doreste sa sintetizeze principalele teme ale creatiei sale, nu lipsesc nici meditatiile asupra scrisului si a conditiei scriitorului. Astfel, prozatorul Ciru Partenie este un dublu al lui Stefan Viziru, iar observatiile sale despre arta reiau cateva din ideile semnificative ale autorului despre cliseele literaturii traditionale si necesitatea impunerii naratiunii mitice: Fac parte dintr-o generatie de scriitori sacrificati. Niciunul dintre noi nu va putea scrie in stil major. Suferim de ticurile psihologiei, de cliseele literaturii recente etc. Trebuie redescoperita naratiunea mitica. Dar nu o va redescoperi Um l ca mine, un rationalist incapabil sa guste miturile" Numeroasele meditatii despre conditia artei si a artistului fac ca textul sa fie dublat mereu de un metatext, fara ca Noaptea de Sanziene sa se transforme intr-un veritabil metaroman, asa cum se intampla in cazul Romanului adolescentului miop.
Pe strada Mantuleasa, Pelerina, Dayan reprezinta alte texte ce se transforma (sI) intr-o fresca a societatii romanesti din anii totalitarismului. Pe de alta parte, teoriile despre arta spectacolului lansate de actorul si regizorul Dan Bibicescu amintesc de alte opere ale scriitorului, cum ar fi: Adio!, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald, Nouasprezece trandafiri. Este cunoscut faptul ca arta spectacolului 1-a preocupat tot timpul pe Mircea Eliade, ale carui naratiuni s-au constituit, in mod frecvent, in dezbateri ingenioase pe tema experimentului teatral. in plus, scriitorul oscileaza mereu intre doua tehnici de creatie. El mai asculta de estetica autenticitatii, transpunand in roman numeroase elemente autobiografice. Pe de alta parte, el incearca sa lucreze dupa un plan riguros, asemenea unui autentic romancier de tip balzacian. Prin urmare, autenticismul este unul indirect, camuflat sub perspectiva naratorului omniscient. Spre deosebire de vechea si ingusta ierarhizare a romanului romanesc din perioada interbelica in rural si urban, prin tematica abordata si prin locul desfasurarii intamplarilor (Bucuresti, Londra, Lisabona, PariS), Noaptea de Sanziene marcheaza o autentica europenizare a romanului romanesc. Este vorba de o europenizare a problemelor abordate, dar si a tehnicilor narative asumate, chiar daca Eliade nu este omul ultimei mode. Constant in preocuparile sale, el ii prefera experimentului narativ excesiv promovat de noul roman" francez magia povestirii si a mitului precum si fascinatia ideilor, experimentul ontologic. Mircea Eliade nu refuza inovatiile naratologiei (nuvela Pe strada Mantuleasa - in care numerosi exegeti au vazut un adevarat paradis naratologic" - ramane un bun exemplu in acest senS), dar acestea nu se transforma intr-un act narcisiac gratuit. Dincolo de efemeritatea modelor, prozatorul a invatat ca romanul inseamna oameni si intamplari", iar romanul Noaptea de Sanziene ilustreaza in mod stralucit acest deziderat. Si toi ca o nota a originalitatii absolute a prozatorului putem adauga ca acesta introduce in cartile sale si o mare parte din gandirea eseistului, filosofului miturilor si al religiilor. Spargerea cronologiei traditionale, alternanta vocilor narative, simultaneitatea planurilor epice, sfidarea echilibrului compozitional traditional reprezinta alte coordonate ale unui roman care este doar in aparenta unul traditional. Aceasta deoarece in spatele cronicii destramarii geografiei sacre a patriei se ascunde romanul simbolic, nonconven-tional, al retragerii din istorie. Marea performanta a lui Mircea Eliade este aceea de a sti cum sa impace realismul istoric cu realismul mitic (fantastiC), de unde efectul de insolit al naratiunii. Traducand profundele nelinisti existentiale ale autorului, problema abolirii timpului istoric reprezinta o preocupare permanenta careia i se subordoneaza aproape intreaga literatura fantastica a lui Mircea Eliade, romanul Noaptea de Sanziene devenind magistrala teoretizare a acestui deziderat. Alaturi de celelalte opere majore ale exilului romanesc ce nu au putut sa vada lumina tiparului decat dupa 1989, acest amplu roman-epopee arunca o noua lumina asupra literaturii romane postbelice, pe care o imbogateste atat prin tematica abordata cat si prin noua viziune asupra conditiei personajelor.
