Fratii Jderi vine ca o completare fireasca in seria de evocari istorice sadoveniene. Epoca de glorie a Moldovei din vremea celui mai stralucit dintre Musatini se cerea neaparat desfasurata intr-o fresca inca mai cuprinzatoare pentru cititorii Romaniei interbelice. Naratiunea se apropie acum cel mai mult de modelele ramase clasice ale romanului istoric. Aventurile, peripetiile, razboaiele sunt povestite homeric. Jderii (boieri de rangul al doilea numai, chemati insa in slujbe inaltE) si Calimanii (proveniti din randurile razesimiI) sunt oamenii Mariei Sale", devotati tronului cu trup si suflet.
Ionut , Par Negru, cel mai mic dintre Jderi, este un d Artagnan moldav, cutezator si gata in orice moment a intreprinde cele mai riscante actiuni, uneori de-a dreptul nesabuite, iesind victorios din toate. Cand jupanita Nasta e rapita de un vartej de lotri si dusa plocon unui pasa de la Dunare, viteazul pleaca pe negandite, infruntand toate primejdiile, s-o elibereze. Fireste - ca in toate romanele genului -fata il iubeste, si cavalerul simte la randu-i pentru ea aceleasi inclinatii pure. insa Ionut are puterea de a se stapani cand stie ca si coconul domnesc, Alexandrei, fiul lui Stefan si prietenul sau, are slabiciuni pentru aceeasi jupanita, fie ele cat de necurate. Sentimentele ii sunt subordonate unor ratiuni mai nobile si trebuie facut totul ca tronul si dinastia sa nu se clatine nici intr-un chip. Asa a fost invatat de tatal sau, comisul Manole Par Negru, si de fratii mai mari, toti oameni cu rosturi bine asezate in slujba domniei.
De alta parte, Calimanii, cei doi feciori ai starostelui vanatorilor Nichifor Caliman, Onofrci si Samoila, sunt si ei trup si suflet pentru domnie, cum este si parintele lor, care insoteste pe Stefan in pribegie, inainte de a se urca tron. Ei seamana cu un fel de uriasi de lliada sau de balada, slabi la minte", prea tineri fiind, insa tari de vartute", in stare, la furie - care este rara intru cat ii priveste -, sa lase armele incolo si sa izbeasca in dusmani cu protapurile, drugii si loitrcle de la carute facute farame. intamplarile iesite din comun, ca in toate romanele istorice de gen, au si ratiuni estetice, povestirea trebuind sa fie, oricum, foarte antrenanta. intr-o epoca asemeni ce-Icia a lui Stefan cel Mare voinicii sunt, de presupus, necesari. Astfel este cat se poate de semnificativa scena in care Ionut Jder, deghizat in calugar peregrin la Muntele Athos, uita pentru o clipita misiunea ce i s-a incredintat de domnie, aceea de a calatori tiptil, necunoscut, strabatand imparatia otomana, spre a culege informatii de la inamic, da peste o adunare de joc la halca, unde un harap negru si buzat statea cracanat si poftea potrivnic in intrecerea sportiva ce tocmai avea loc, si intra numaidecat in arena, biruindu-1 si facandu-si iute loc spre a se pierde in multime. Voda insusi incurajeaza si iubeste voinicia, pentru ca are nevoie de multe brate tari in razboaiele pe care le planuieste mai in fiecare an, cum scrie si Ureche in letopiset.
Iar sfetnicul sau de taina, firavul si mult inteligentul, realistul arhimandrit, cuviosul Amfilohie, priveste cu mare admiratie la uriasii Calimani, vazand in ei o nadejde, o forta trebuitoare neaparat tarii. in primul plan al naratiunii stau Jderii si Calimanii. Volumul intai, Ucenicia lui Ionut, infatiseaza formarea vitejilor, care nu sta neaparat in ascutimea mintii si stiinta de carte, cat mai ales in calirea trupului pentru oaste si in pastrarea inteligentei naturale. Cel de-al doilea, Izvorul Alb, are in centru casatoria lui Simion Jder, cel tacut si bine asezat in gospodaria lui si in slujba domneasca, cu jupaneasa Marusca - fiica din flori, aflam, a lui Stefan insusi- furata si ea de un podghiz si adusa inapoi din Polonia, bine pazita, cu alte multe peripetii, de fratii mirelui. in ultimul, Oamenii Mariei Sale, e povestita marea batalie de la Podul inalt, unde unii dintre eroi, Jderul cel batran, Manole Par Negru, Simion si un Caliman, cad vitejeste, alaturi de altii, pe campul de lupta. Al patrulea volum, care trebuia sa arate asezarea lui Ionut Jder la casele si la rosturile parintelui sau de la Timisesti, langa Manastirea si Cetatea de la Neamt, nu a mai fost jeris. Cauza, ne informeaza Profira Sadoveianu, in scurtele comentarii care insotesc editia definitiva a Operelor (peste 20 de volumE), ar fi fost aceea ca scriitorul avea drept model viu pentru eroul principal, Ionut, pe propriul sau fiu, Mihu Sadoveanu, cazut in luptele din Ardeal, in timpul retragerii nemtilor, in ultimul razboi.
Personajul de fundal ramane insa Stefan cel Marc, ca uriasa panza de fresca, prezenta simtita permanent in spatele nenumaratelor peripetii. Ideea centrala a romanului este aceea ca voievodul si-a sprijinit intreaga sa politica, o data cii tactica si strategia razboaielor pe care le-a purtat, pe popor, mai cu seama pe taranimea libera, razesii, si pe mica boierime recent inaltata in ranguri, din categoria Jderilor, lovind fara mila in cei mari, care prin uneltiri amenintau permanent centralizarea statala absolut necesara atunci. Voievodul este constient de menirea sa aici, la portile Orientului, dupa ce Tarigradul fusese ingenuncheat. Nu dispretuieste tratativele de alianta cu venetienii si genovezii, fapt in vederea caruia contracteaza si casatoria sa cu Maria de Mangop, descendenta din imparati bizantini. Nici aliantele cu vecinii imediati, cu regatul ungar si cu Polonia, nu sunt neglijate. Dar, suspectandu-le ca nesigure - ceea ce s-a adeverit mai apoi -, taria cea mare o vede in propriile-i forte, mereu primenite prin protejarea taranimii razese si a micii boierimi, pe care o repune in drepturile sale, inzestrand-o cu noi ocine si creandu-si astfel o armata de oameni liberi, nemer-cenara, legata strans de mosie. Sunt nenumarate scenele prin care romancierul sugereaza popularitatea marelui voievod, deseori -istoricii de cariera o stiu prea bine - cu incalcarea adevarului istoric strict, dar cu apelul la legenda, asa cum facuse si inaintasul sau cel mai direct si mai vechi, Ion Neculce. Astfel, nu este de crezut ca Stefan - care trebuie sa fi trait, orice s-ar zice, izolat intre sfetnici si pazit cu strasnicie de o garda de lefegii - ar putea primi la palat pe feciorii starostelui Caliman, uriasii Onofrei si Samoila, care-i aduc in dar lipani prinsi intr-un tau de sub munte. Scena capata putere simbolica mai ales in momentul cand voda ii cheama sa vina mai aproape si unul dintre cei doi, aplecati cum stateau, intinde mana si trage tronul mai aproape de dansii. Starostele Ni-chifor observa, taraneste, ca la curtea din Suceava el vede prea mult boier si prea mult popa" si Stefan pare a-i da dreptate. Domnitorul merge la vanatoare, de zimbri pe vremea aceea, si ospateaza sub poala codrului, pe buturuga, la rand cu toata obstea. in adunarea de la Manastirea Neamtu, cu ocazia hramului de la sarbatoarea inaltarii Domnului, unei femei din multime ii soseste sorocul sa nasca si Stefan, de fata fiind, se ofera a boteza de indata pruncul. in general, cum arata G. Calinescu, parcurgand romanul, imprer sia generala este de Schlaraffenland", de tara fericita, imbelsugata de toate roadele pamantului, de plodire abundenta. insusi lonut Jder, cu ani in urma, fusese adus de comisul Manole, intors dintr-o expeditie mai indelungata, la coburii seii si prezentat jupanesei Iii safta, sotia sa, ca un prunc lepadat pe drumuri. Dintru-ntai nevasta se otaraste la vederea copilului de pripas, catand la pata de jder" de pe tampla stanga si ghicind cum stau lucrurile, dar mai tarziu, femeie la locul ei cum era, ajunge sa-1 iubeasca mai mult decat pe ceilalti frati, iertand totul, in ciuda asemanarii copilului cu Manole Par Negru. De altfel, comisoaia Ilisafta se comporta ca o gospodina de la tara, ca o chiaburoaica oarecare. Pregateste bucate cu mana ei, in asteptarea ca oaspete a lui Voda Stefan. E conservatoare si-si impunge cu vorbe in doi peri nora, pe jupaneasa Candachia, sotia fiului Cristea, pentru gatelile ei prea deocheate si fumurile de cucoana mare pe care si le da. Mai ales isi cicaleste barbatul, pe comisul Manole,.trimitandu-1 la trebile lui, la vite, la heiurile din spatele caselor, de parca ar fi vorba de un taran oarecare. Voda insusi e barfit usor pentru ingaduinta prea mare aratata femeilor nurlii si tinere. Se bucura insa nespus cand afla ca a gustat din bunatatile pregatite de ea, care sunt cele obisnuite pe la oamenii cu stare din satele de munte: branza in talgere de cositor, clapon gatit imparateste", prepelite impanate in tigla subtire de lemn", alaturi de un fedeles de vin ce statea poponet", toate puse pe o panza alba de in intinsa pe iarba" etc. in fond, Sadoveanu procedeaza cu personajele sale istorice, capete incoronate si nobili curteni, exact in felul lui Creanga, care in Povesti reducea imparatia la perimetrul Humulestilor si a Targu Neamtului, iar pe imparati si imparatese la niste, aproape, tarani oarecare. E chiar foarte probabil ca, pentru Stefan cel Mare, pus sa ospateze haiduceste pe iarba verde, Sadoveanu sa se fi avut ca model viu chiar pe sine. Ca si in scena cu cutremurul, in cetatea Sucevei, cand, iesind din iatacul lui, noaptea, isi imbarbateaza ostenii de paza inspaimantati. Scena a fost aievea cand cu cutremurul cel din 1940, t in curtea casei de la Copou, in Iasi, unde scriitorul locuia atunci cu numeroasa-i familie, ne informeaza, in notele ei, Profira Sadoveanu. Exista o idiosincrasie Sadoveanu care lucreaza asupra spiritului celui care ii frecventeaza in mod curent operele (dupa cum exista si o lipsa de apetit in a lua o carte de Sadoveanu in mana, la cei care sunt prea atenti la denigratorii marelui scriitor, ori la simplii analfabeti" in materie sadoveniana). Omul era un monument de tacere si, cand lua cuvantul, pe la adunari, ramaneai cu impresia ca vorbeste ca in cartile sale, lent, cronicareste, ceremonios, dar deloc afectat , frazele lunecand ca un fosnet discret. Cand ii citim cartile, avem impresia ca-1 auzim, scriitorul parand astfel identificat cu opera. Luam spre exemplificare stilistica un pasaj in care cronicarul-romancier comunica furia care 1-a cuprins pe Mamac-Han cand a auzit ca fiul sau Eminec a fost prins in batalie si luat prizonier de moldovenii condusi de Stefan cel Mare:
indata imparatul hoardelor de peste Volga a sarit in sus, batand de trei ori cu piciorul in pamant, si si-a zgariat tampla dreapta cu unghiile de la mana stanga si si-a smuls cu degetele celeilalte mani barba; si a racnit sa vie in fata negrei sale straluciri o suta de razboinici. Si a racnit la acei razboinici: ca-i trimete solie la tabara unui nechibzuit ghiaur, care a cutezat sa opreasca in prinsoare print din sangele sfant al lui Ghinghis-Han. Si acel nechibzuit ghiaur sa nu intarzie nici o clipa de a slohozi cu daruri pe Eminec; iar de nu va fi asa, apoi cat tine acea Tara a Moldovei, nu va ramanea sat si targ nedat pojarului si nu se va afla palmac de pamant necotropit si nesfaramat de copitele cailor; si nu va ramane om traitor de la Marc pana la munte; si numai Voievodul si sfetnicii sai vor avea crutata suflarea vietii, ca sa le fie ochii fripti cu suliti inrosite in foc, si sa macine cu bratele lor malai sub harapnice, in saraiurile lui Mamac-Han; si muierile curtii domnesti se vor bucura de dezmierdarile slujitorilor grajdurilor stralucirii sale Mamac-Han si pe urma vor fi lepadate in Marea Caspiei, ca sa fie hrana crabilor. Aceste vorbe sa fie scuipate acelui ghiaur, a strigat prin spume de manie a buzelor sale Mamac-Han, si printul sa fie adus cu alai indarat."
Ascultand aceste vorbe spuse de sol, boierii cei mai de taina pare ca s-ar fi infiorat. Voda insa, cu mare calm, dupa un moment de gandire hotaraste, spre satisfactia intregului norod aflat de fata: Printul sa fie taiat de calau in doua, cu sabia, 99 din cei 100 de soli sa fie trasi in teapa, iar cel de-al o sutalea, solul-sef, sa fie insemnat la urechi si la nas" si trimis la stapanul lui ca sa povesteasca ce a vazut cu ochii lui.
Iata deci un alt mod de a-1 portretiza pe Stefan cel Mare, in act", spre deosebire de celebrul portret static, foarte concentrat si expresiv, din cronica lui
Grigore Ureche, cu care Sadoveanu consuna, ca mare evocator al trecutului, in chipul cel mai firesc.
NOTA,
Pentru consolidarea cunostintelor, cititi in continuare fragmentul Batalia de la Podul Inalt, din Fratii Jderi, unde analiza stilistica este mult mai amanuntita.
