Ciclul Scrisorilor este unul dintre cele mai ample si mai importante din creatia eminesciana.
Scrisoarea III este cea mai intinsa (288 de versurI) si cea mai cunoscuta creatie a ciclului si a fost citita mai intai in casa lui Vasile Pogor, la o sedinta a Junimii, fiind tiparita in Convorbiri literare" la 1 mai I 881.
Poet al istoriei si al marilor ei c7/7wf ,Eminescu a folosit istoria nationala si creatia populara drept izvoare statornice ale creatiei sale.Marturie sunt creatiile sale, de la oda de tinerete Ce-ti doresc eu (ie, dulce Romanie", la opera de maturitate care esteScrisoarea III". intr-o pagina de manuscris intalnim urmatoarea marturisire:
,, Trecutul e in mine si eu sunt in trecut, Precum traieste cerul in marea ce-l respira. "
Tema Scrisorii III" este opozitia trecut (epoca lui Mircea cel BatraN) -prezent (perioada contemporana poetuluI).
Opera are doua parti care pun in antiteza romantica imaginea unui veac de aur"imaginii degradata moral a societatii contemporane poetului. Prima parte -trecutul- este cea mai ampla (194 de versurI) si cuprinde doua secvente: visul sultanului si episodul romanesc.
Sub raport compozitional, fragmentul din manual (episodul romanesC)cuprinde urmatoarele momente: A) un preludiu (trecerea turcilor peste Dunare in Tara Romaneasca si sosirea solului roman in tabara lui BaiaziD); B) infruntarea dintre cei doi conducatori; C) lupta de la Rovine. Aceasta este de fapt partea cea mai cunoscuta a poeziei.
Episodul romanesc incepe cu un prolog infatisand debarcarea turcilor pe pamant romanesc. Primul vers (La un semn, un tarm de altul, legand vas de vas, se leaga") este de mare plasticitate: nu numai imaginea vaselor legate pentru a face podul este sugestiva, cuvintele insesi, prin sonoritatea si organizarea lor, sugereaza leganatul vaselor pe valuri" (D.MurarasU). Efectul se realizeaza prin repetarea de cinci ori a consoanei 1". Arhaismele ieniceri", spahii" asociate cu structura apozitionala cu valoare metaforica copii de suflet ai lui Alah" fixeaza coordonatele temporale ale desfasurarii evenimentelor. Daca puhoiul turcesc este sugerat cu ajutorul unor hiperbole, debarcarea turcilor parand a se produce pe un taram pustiu:
Ieniceri, copii de suflet ai lui Alah si spahii Vin dc-ntuneca pamantul la Rovine in campii; Kaspandindu-sc in roiuri intind corturile mari", ultimul vers spulbera aceasta impresie:
Numa-n zarea departata suna codrul de stejari"
Prezenta ostirii romane este sugerata prin sunetul codrului de stejari, deci printr-o imagine de natura. Acest vers intareste ideea ca romanii n-au fost luati prin surprindere si ca sunt gata sa-si apere patria.
Secventa urmatoare contine intalnirea dintre Mircea si Baiazid si reprezinta o imbinare a epicului cu dramaticul. Desi este vorba de un agresor care a incalcat hotarele tarii, care ar merita sa fie lovit si zdrobit pentru indrazneala, Mircea cel Batran, actionand in concordanta cu stravechea traditie de pace a poporului nostru, trimite un sol, pentru a obtine o intrevedere cu Baiazid. De altfel, voievodul muntean, un conducator deosebit de intelept si cu un ascutit simt al realitatii, era constient de faptul ca un razboi cu imensul imperiu turcesc ar fi deschis pentru poporul roman, un popor viteaz, dar mic, o lunga era de jertfe si de dureri si ca, deci, era preferabil sa fie evitat, sa fie salvgardata pacea, insa o pace demna, tara compromisuri, ca intre popoare suverane, pe deplin egale.
Apelul la dialog, un dialog dinamic si dens, realizeaza intre Baiazid si Mircea - doua personaje cu valoare simbolica (Mircea, reprezentand pe aparatorul de neam si tara si Baiazid, pe conducatorul avid de cuceriri, pornind sa-nrobeasca popoarE) - o confruntare dramatica, ce pune in evidenta trasaturile principale de caracter ale celor doua personalitati.
Baiazid, viteaz fara-ndoiala, dar pe care victoriile obtinute pana atunci l-au ametit, facandu-l sa se creada invincibil, vorbeste ca un cuceritor:
-Tu esti Mircea?
-Am venit sa mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Raspunsul calm si plin de demnitate:
Orice gand ai, imparate, si oricum vei fi sosit, Cat suntem inca pe pace, eu iti zic:Binc-ai venit! Despre partea inchinarii insa, doamne, sa ne ierti,
De-o fi una, de-o fi alta.Ce e scris si pentru noi, Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi" il surprinde atat de tare, incat trece nu numai peste uzantele diplomatice, ci si peste respectul datorat varstei, respect aflat in stima tuturor popoarelor:
,,-Cum?Cand lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot
Ca intreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot?"
In febra maniei, expresiile scurte, ultimative sunt inlocuite cu fraze lungi, rostite pe nerasuflate, exagerat de repede si
Ildcrim(FulgeruL) cade intr-o adevarata vorbarie goala, preaslavindu-se:
0,tu nici visezi, batrane,cati in cale mi s-au pus! Toata floarea cea vestita a intregului Apus, Tot ce sta in umbra crucii, imparati si regi s-aduna, Sa dea piept cu uraganul ridicat de Semiluna. S-a-mbracat in zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care in turbarea -i furtunoasa a cuprins pamant si mare".
Ideea ca in fata lui s-au strans toate fortele crestinatatii este sugerata printr-o maiastra imbinare de hiperbole, epitete, unele din ele hiperbolizante, metafore, comparatii, personificari:
Pentru-a crucii biruinta se miscara rauri-rauri, Ori din codri rascolite, ori starnite de pustiuri; Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri, innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se miscau ingrozitoare ca paduri de lanci si sabii, Tremura inspaimantata marea de-ale lor corabii!"
Oricine s-ar fi pierdut in fata unei asemenea forte. El, Baiazid, insa cu o ura ne-mpacata" ajurat sa treaca peste dansii falnic, fara pas " si din pristolul de la Roma" sa dea calului ovaz". Sultanul isi incheie cuvantarea cu doua versuri interogative in care citim nu numai ingamfare, ci si o ironica si dispretuitoare mirare:
Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? Si purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?"
Raspunsul lui Mircea exprimat si el prin fraze lungi, rostite calm, dar hotarat, constituie nu numai o dovada de demnitate si intelepciune:
,,-De-un mosneag, da, imparate, caci mosneagul ce privesti
Nu e om de rand, el este Domnul Tarii Romanesti", / ci si o lectie despre invatamintele pe care conducatorii de popoare trebuie sa le traga din istorie, lectie sintetizata in versurile:
Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe, Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe; Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod; imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa, Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa-Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimant, Cum venira, se facura toti o apa s-un pamant". in versurile imediat urmatoare, Eminescu, ca nimeni altul, subliniaza izvorul de apa vie, din care se ridica increderea lui Mircea in victorie, desi ostile sale nu se puteau compara cu cele ale Apusului:
Eu?.imi apar saracia si nevoile si neamul Si de-aceca tot ce misca-n tara asta, raul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iar tie dusman este, Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste; N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid Care nu se-nfiorcaza de-a ta faima, Baiazid!"
Este exprimata aici conceptia politico-morala a poporului nostru asupra menirii si rostului sau in istoria lumii. Toate popoarele, mari sau mici, au dreptul la demnitate, libertate, la existenta, independenta: Eu imi apar saracia si nevoile si neamul". Noi nu am cotropit alte popoare, dar stim sa ne aparam mosia" lasata de strabuni. Relatia om sau popor - natura e plastic exprimata tot ce misca-n tara asta, raul, ramul" este, si ramane in acelasi timp, prieten romanilor si dusman navalitorilor: Dusmanit vei fi de toate". Vorbele lui Mircea au valoare de maxime si au devenit proverbiale. in acest sens mai putem aminti:
De-o fi una, de-o fi a!taCe e scris si pentru noi, Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.
Eu nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti,
N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid Care nu se-nfiorcaza de-a ta faima, Baiazid!"
Parerile au fost expuse, intelegem ca orice cuvant in plus ar fi scazut tensiunea dialogului. Ultimul cuvant urma sa fie rostit de arme.
Lupta de la Rovine (3 1 de versurI) este un amplu tablou descriptiv, putand fi considerata o pagina antologica a liricii eminesciene. Poetul trece la descrierea bataliei printr-o propozitie: Si abia pleca batranul" si apoi printr-o exclamatie: ce mai freamat, ce mai zbucium!".
Tabloul se caracterizeaza printr-un puternic dinamism realizat printr-o alternanta a planului general cu prim-planul. Verbul primeste o stralucire inegalabila tocmai prin puterea de a sugera zbuciumul de pe campul de lupta. In cele 3 I de versuri in care este descrisa batalia imtalnim 40 de verbe si 10 substantive cu valoare verbala. Verbele sunt la prezentul istoric sau dramatic(ies, implu, roiesc, iau, bat, vin, scanteie, se intinD) si plaseaza cititorul in contemporaneitatea evenimentelor. De asemenea, in aceasta scena intalnim alternanta timpurilor. Prin alternarea formelor de prezent cu cele de imperfect se obtin efecte deosebite:
Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calca totul in picioare; Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti, Printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti; Risipite se-mprastic a dusmanilor siraguri, Si gonind biruitoare tot veneau a tarii steaguri,"
Referitor la efectele alternantei timpurilor, prof.G.l.Tohaneanu face urmatoarea remarca:,,Interferenta imperfectului cu prezentul creeaza cititorului senzatia picturala a unor planuri diferite in spatiu, conferind astfel scenei evocate o mare mobilitate si un intens dramatism. Exprimand actiuni durativ-dinamice sub forma unor procese, in neistovita lor devenire, imperfectul prelungeste dara" lor pana sub ochii cititorului sau, mai bine-zis, ai privitorului care dobandeste, ca in fata unui tablou, iluzia adancimii in spatiu, a perspectivei".{Studii de stilistica eminesciana, Ed.Stiintifica, Buc, 1965, p. 148). La plasticizarea tabloului contribuie si imaginile vizuale care se impletesc cu cele auditive: codrul clocoti de zgomot", coifuri lucitoare", lanci scanteie lungi in soare", vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie/Urla campul si de tropot si de strigat de bataie". Toate aceste aliteratii sugereaza vacarmul de pe campul de lupta. Desfasurarea luptei dezvaluie noi calitati ale voievodului: vitejia, calitatea de bun strateg si tactician, spiritul de sacrificiu.
Sub aspect stilistic, tabloul bataliei de la Rovine se prezinta ca o ampla sinteza, in care epitetele, enumeratiile, personificarile si comparatiile contribuie la sugerarea iuresului bataliei. Epitete ale substantivului:Umbra-ntunecata", nouri de arama", mare turburata";epitetc ale verbului:Durduind soseau calarii", gonind biruitoare".Comparatiile sunt numeroase si au un caracter concret:ca nouri de arama", ca vijelia", ca un zid inalt de suliti", ca si crivatul si gerul". Enumeratia (Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium") sugereaza aglomerarea si invalmaseala de pe campul de lupta.
