Repere: complexitatea tematica, structura si comozitia; relatia omului de geniu cu timpul si societatea; viziunea cosmogonica; accentele de satira ale poemului
GRILA PENTRU UN COMENTARIU LITERAR:
- aparitia: 1881, in "Convorbiri literare", prima din cele cinci "Scrisori" (satirE)
- curent literar; romantismul;
- genul: liric;
- specia: satira romantica si meditatia filozofica;
- temele (complexitatea tematica): viata si moartea, "ubi sunt", nasterea universului (cosmogoniA), moartea universului (escatologiA), singuratatea geniului neinteles de contemporani, desertaciunea valorilor umane din perspectiva mortii, natura sublima (cadrU) si supratema timpul;
- motive literare: luna, marea, noaptea, macro si micro- spatiul, macro si micro-timpul, vantul si valul, nemurirea, clipa si eternitatea;
- structura si compozitia: poemul este structurat, in principal, pe trei planuri: 1. subiectiv; 2. obiectiv/social; 3. cosmic;
- compozitia: cinci parti - partea intai este o incadrare (un cadrU), figura zisa "de cugetare"-anume "cronografia"-lumea intr-un anumit moment ("sara", "luna", "ceasornicul"), in sase versuri; partea a doua contine invocatia lumii-martor (prin personificarE) a vietii sociale si a dinamicii ei, a vanitatii si zadarniciei manifestarilor umane a diferitelor tipuri umane ("slabi", "puternici", "genii", "neghiobi"); partea a treia - un tablou cosmogonic - nasterea universului dupa o idee din Rig-Veda (carte cu imnuri sacre indienE); partea a patra (v.87 -144) o dezvoltare a ideilor schopen-haueriene (continuare a cugetarilor din partea a douA) asupra identitatii indivizilor in fata mortii, dar dublata de demonstrarea nefericirii geniului neadaptat si neinteles de insii comuni si meschini, de unde satira solemnitatii funeraliilor oamenilor geniali, prilej de etalare a vanitatilor, pedanteriilor, obtuzitatii; tot aici se manifesta cu sarcasm, neincrederea in capacitatea posteritatii de a aprecia lucrarea geniului ("Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit"); partea a cincea verifica teoria cu privire la "seninatatea abstracta" a geniului, caci dupa grandioasele tablouri poetice desfasurate, poetul reia imaginea solmena a splendorilor naturii si marile motive romantice "noaptea-luna" si "lumea ca vis". in ceea ce priveste viziunea cosmogonica trebuie spus ca ea cuprinde o secventa din partea a IlI-a, urmatoarea fiind escatologia - moartea universului, cu viziuni apocaliptice exprimate cu stralucire stilistica. Aceste "tablouri" sunt precedate si urmate de altele care trateaza temele si motivele literare majore despre care am vorbit. De remarcat este si bogatia stilistica. Printr-o personificare, "ceasornicul"- simbol al timpului individual, "urmeaza", "lunga timpului carare" (metafora in interiorul careia se remarca hiperbata (figura de constructie care inseamna inversarea ordinii obisnuite a cuvintelor aici atributele "lunga" si "a timpului" inaintea substantivului determinat "carare". Alte metafore antologice: "noaptea amintirii", "stapan a marii", "musti de-o zi pe-o lume mica" (oameniI), "musun-oaie de furnici" (popoarelE), "a veciniciei noapte pururea adanca" (sa se observe metafora eternitatii si procedeul inversiunii topicE),"franele luminii","intinderea pustie", catapeteasma lumii","noaptea nefiintii" (ultimele trei metafore sugerand sfarsitul lumii"), "timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie" (personificarea timpului supus mortiI) creeaza acel cadru in care devine posibila meditatia filozofica profunda a "dascalului" batran, ipostaziere a "magului" din alte opere, pe care il "poarta gandul" inapoi spre geneza si inainte spre apocalipsa: "Soarele ce azi e mandru el il vede trist si ros/ Cum se-ntinde ca o rana printre nori intunecosiyCum planetii toti ingheata si s-asvarl rebeli in spat/ei, din franele luminii si ai soarelui scapati", unde recunoastem unele imagini din "Apocalipsa lui Ioan": "Si a fost lovita a treia parte din Soare, si a treia parte din Luna, si a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele sa fie intunecata, ziua sa-si piarda a treia parte din lumina ei, si noaptea de asemenea" (Apocalipsa 8). "Cosmogonia" eminesciana capata intreaga ei stralucire in contextul dinspre care primeste mari fascicule de lumini stilistice cu deschderi grandioase spre lume si spre cosmos ("marea", "lumea"), in care un rol important il are antiteza ("slabi-puternici","genii-neghiobi"), comparatia si epitetul ornant si cromatic cu folosirea inversiunilor topice ("Socotind cat aur marea poarta-n negrele-i corabii" "Iara altu-mparte lumea de pe scandura tarabii", "De pe galbenele file el aduna mii de coji"), aluzia culturala, mitul si hiperbola, metafora: "Caci sub frunte-i viitorul si trecutul se incheaga,/Noapte-adanc-a veciniciei el in siruri o dezleaga;/preum Atlas in vecie sprijinea cerul pe umar/Asa el sprijina lumea si vecia intr-un numar/Pe cand luna straluceste peste-a tomurilor bracuri/intr-o clipa-1 poarta gandul indarat cu mii de veacuri"
Cosmogonia este cuprinsa in saisprezece versuri (41-56) din cele o suta cincizeci si sase, dar ramane secventa cea mai importanta - piatra scumpa montata intr-o bijuterie de pret. "Chaosul" primordial este definit printr-o serie de absente negatii si antiteze alese cu o extraordinara putere de abstractizare si de sinteza "nefiinta", "lipsa de viata si vointa", "Cand nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns/ Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns". Urmeaza trei (cifra e magica) interogatii retorice care trebuie sa evoce golul - "prapastie","genune" -teluric si cel acvatic: "noian intins de ape". inca mai importanta este evocarea absentei unei constiinte care sa ia act de cele "nefacute", de insasi absenta: "N-a fost lume priceputa" si "nici ochi care s-o vaza". Totusi, imaginatia poetica propune o grandioasa imagine "vizuala" dar in sens negativ, o metafora ce sugereaza absorbtia vizualului (un intuneric") dezvoltata printr-o comparatie din domeniul acvaticului (de mare probabilitate experimentala si mai ales sugestiva) " ca o mare far o raza"/ Dar nici de vazut nu fuse si nici ochiu care s-o vaza". Aceasta evocare de o uimitoare plasticitate daca acceptam ca obiectul evocat es
te un minus - obiect, continua cu o alta metafora surprinzatoare ("umbra celor nefacute") si cu o ingenioasa personificare a "pacii primordiale" determinate inca de epitelul "eterna" in hiperbata (inversiunE): "Umbra celor nefacute nu-ncepuse-a se desfaceri in sine impacata stapanea eterna pace". Punctul culminant al descrierii (fragmentul ar putea fi considerat chiar un "pastel cosmic") il constituie ivirea Tatalui, a Stapanului lumii ce se naste prin propria-i miscare si forta ca "un punct Ydin chiar chaosul devenit "muma" (deci devenit - pe plan cultural un miT): "Dar deodat-un punct se misca cel intai si singur. Iata-1/Cum din chaos face muma, iar el devine TataL./Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii/E stapanul fara margini peste marginile lumii". Acesta este momentul prim al genezei, urmand evocarea nasterii lumii siderale, a "stihiilor", a "coloniilor de lumi pierdute" in cromatica epitetului eminescian cunoscut "sur": "sure vai de chaos"
