n. 25 iul. 1876, Iasi - m. 23 oct. 1957, Iasi.
Poet
Fiul lui Mihail Costache Codreanu, magistrat si prof. de lb. latina, si al Nataliei (n. Marzes-cu), inspectoare.
Studii liceale (1887-1894) la Iasi, Bacau si Bucuresti; licentiat al Facultatii de Drept a Univ. din Iasi (1900); in paralel, audiaza cursuri de medicina, filosofie si filologie; Conservatorul din Iasi, clasa de declamatie (1897-1899); studii de specializare in arta dramatica, la Paris (1900).
in 1905 este lovit de o afectiune incurabila, ereditara, a vederii, care ii va interzice tot restul vietii sa scrie si sa citeasca; sonetele, care il impun in poezia romana, sunt concepute si cizelate in memorie, apoi dictate in forma definitiva. Prof. suplinitor (1914), apoi titular (1920-1938) la Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica din Iasi; director (1932) si rector (1933-1939) al aceleiasi institutii; diector al Teatrului National din Iasi (1919-1923); inspector general al teatrelor (1924). Membru corespondent al Acad. (1942); Cavaler al Acad. Franceze (1921); Medalia Bene merenti, clasa I (1914); Premiul "Nasturel Herescu" al Acad. (1915); Premiul Directiei Generale a Teatrelor (1919); Marele Premiu National pentru poezie (1925); Ordinul national al Legiunii de Onoare din Franta (1929); Ordinul Muncii, clasa I (1956). A debutat cu versuri in Lumea ilustrata (1891); primul voi., Diafane, ii aparea in 1901, urmat de Din cand in cand (1903), Statui (1914), Cantecul desertaciunii (1921), Turnul de fildes (1929), Statui. Sonete si evadari din sonet (1939). Redactor la diferite ziare iesene: Noutatea si Propaganda (1897-1898), Miscarea (1909). in 1908, face parte din grupul fondator al Soc. Scriitorilor Romani. Colab. la Viata, Evenimentul, Viata Romaneasca, Flacara, Convorbiri literare, Adevarul literar si artistic, Revista Fundatiilor Regale etc. Decisiv in consacrarea lui CODREANU a fost sprijinul Vietii Romanesti, a carei editura i-a publicat voi. Statui. O data cu mutarea revistei in Capitala, apare in loc insemnari iesene (1936), al carei codirector (alaturi de
Mihail Sadoveanu), incepand din 1937, este CODREANU Efigia posteritatii ni-1 pastreaza printre figurile intrate in legenda ale Iasilor de altadata.
Sonetul romanesc cunoaste prin CODREANU un prim act de devotament absolut. Dupa ce experimentase in primele doua volume, Diafane (1901) si Din cand in cand (1903), o foarte variata claviatura prozodica (oda, satira, glosa, elegia, pastelul etc), poetul se consacra, incepand cu Statui (1914) exclusiv sonetului. Constrangerile dureroasei infirmitati, gasindu-si rasfrangere in constrangerile formale impuse de severul canon al speciei, investesc actul creatiei cu o stringenta, dar discreta functionalitate cathartica: "Tu pune peste rana ta adanca / Olimpica sonetului masura - / Si de mai poti zambi zambeste inca". Expresia lapidara, condensata a ideii poetice, inflexibil expurgata de "vulgara lacrimei exuberanta", de orice efuziuni afective sau confesiuni prea personale, sustinuta de un rafinat auz eufonic si de o savanta virtuozitate a metonimiei, a cadentei, atinge uneori perfectiunea poliedrica a cristalului, cu muchii geometric taiate: "Caci poezia doarme-n suferinta, / Cum doarme diamantul in carbune". Idealul plastic, declarat si in titlul volumului Statui ("Statui as vrea sonetele-i sa fie, / Ca nu le-a scris cu pana pe hartie, / Ci le-a sculptat in marmora cu dalta"), ca si preferintele tematice (motive livresti de provenienta mitologica, biblica, istorica, literara, cu o subliniata optiune pentru antichitatea clasica) racordeaza poezia lui CODREANU neoclasicismului parnasian. Nu lipsesc nici superficiale reminiscente romantice, nici sporadice contaminari simboliste, nici ecouri din Baudelaire (din care CODREANU a si tradus), insa cu adevarat definitorii raman trimiterile, nu o data explicite, la parnasianii francezi Lecon-te de Lisle, TModore de Banville, Catulle Mendes si -mai presus de toti - la sonetistul Jose Maria de Heredia, model declarat si venerat, si nu doar in sonetul La moartea lui Heredia (1905). Clasic prin temperament si crez estetic, nu si prin apartenenta la vreo efectiva scoala literara, apartinand ca spirit inceputului de secol antebelic (La Belle Epoque), facand, in consecinta, figura solitara (dar stimata) in climatul mai complex si mai dinamic al agitatei epoci interbelice careia, inca o data, i-a supravietuit, poetul este pe deplin exprimat in piese antologice, cele mai multe din volumul Statui, in care perfectiunea impecabila a formei vine sa confere viabilitate unor tipare si continuturi canonice: elegia erotica, meditatia asupra conditiei omului in general si a poetului in special (ars poetica), satira morala sau caracterologica, parabola univoca sau evocarea istorico-mitologica in accente imnice etc. De mentionat "statuile" autohtone (iesene, mai precis) pe care CODREANU le integreaza panteonului tematic parnasian, in sculpturale sonete: Statuia lui Stefan, Statuia lui
Miron Costin,Statuia lui Alecsandri, Statuii lui Eminescu (virtuala, aceasta). "Lirismul meu e stapanit si rece", vers notoriu si autodefinitoriu, indica insa si corolarul, nu intotdeauna evitat: intre "infiorarea calda de poet" si "arta rece care-o stapanise", locul geometric al sonetului ramane uneori doar aspiratie: "Sonet, eu te-am iubit ca un fanatic, / Dar n-am putut sa-ti dau un alt tribut / Decat doar stropi de gheata pe jaratic". Cenzurarea afectivitatii prin reflexivitate, extirparea programatica a sentimentalismului, a emotiei fruste, se soldeaza, in cazuri fericite (nu putine), cu o vibratie patetica retinuta, continuta, avand asigurat un timbru poetic propriu, rezistent la uzura timpului: "Ci vrut-am sa ramana dupa mine / O rece armonie de sonete". Alteori insa, "metalicul corset", carcasa stereotipa a prozodiei suna a gol, acelasi impuls auster - prin exces - conducand la glacialitate si rigiditate marmoreana, la reci si impersonale discursivitati ce subtiaza sensibil seva lirica, oprind in germene marile arderi si avanturi. Vocatia de moralist sceptic, uneori mizantrop a lui CODREANU s-a manifestat firesc in suma de aforisme datand din tinerete, unele absorbite ulterior in sonete. Poetul s-a ilustrat si ca traducator de teatru in versuri, in special printr-o alerta versiune romaneasca (1900) a piesei Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, de mare succes in epoca.
OPERA
Puterea parinteasca in dreptul roman si roman, teza de licenta, Iasi, 1900; Diafane, Iasi, 1901; Din cand in cand. Poezii (1901-1903), Iasi, 1903; Statui. Sonete, Iasi, 1914; Cantecul desertaciunii. Iasi, 1921; Turnul de fildes, Bucuresti, 1929; Statui. Sonete si evadari din sonet, ed. definitiva, ingrijita de autor, Bucuresti, 1939; Sonete, postfata de Al. O. Teodoreanu, Bucuresti, 1957; Scrieri, I-II, ed. de CODREANU Ciopraga si I. Dan, Bucuresti, 1969. Traduceri: J. Richepin, Martira, drama in cinci acte in versuri, Bucuresti, 1903; E. Ros-tand, Printesa-ndepartata, piesa in patru acte in versuri, Bucuresti, 1903; idem, Cyrano de Bergerac. Comedie eroica in cinci acte in versuri, Iasi, 1920.
REFERINTE CRITICE
II. Chendi, Portrete literare, 1911;
E. Lovinescu, Critice, III, 1915;
N. Davidescu, Aspecte, I; O. Botez, Pe marginea cartilor, 1923;
G. Ibraileanu, Scriitori; E. Lovinescu, Istoria, II; M. Rascu, Convingeri literare, .1937; Profira Sadoveanu, Domniile lor domnii si doamnele, 1937;
S. Cioculescu, Aspecte lirice; VI. Streinu, Literatura romana contemporana, 1943; M. Sevastos, Amintiri de la "Viata Romaneasca", 1966;
P. Constantinescu, Scrieri, II, 1967; II. Chendi, Pagini de critica, 1969; CODREANU Ciopraga, Literatura;
D. Micu, inceput; A. Leon, Umbre, I, 1970; VI. Streinu, Pagini, V; Margareta Dolinescu, Parnasianismul, 1979; L. Kalustian, Simple note, II, 1982;
F. Aderca, Contributii, I.
