Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





A TREIA TEAPA - analiza literara de Marin SORESCU



Marin SORESCU A TREIA TEAPA
A treia teapa este continuarea tragicomica si in stilul absurdului de ultima ora practicat in dramaturgie (Ionescu, Adamov, BecketT) la Raceala. Noutatea si curajul stau mai cu seama in abordarea unui subiect istoric. Si inca unul dintre cele mai dificile: epoca lui Vlad Tepes. E drept, autorul - scriitorul roman contemporan cu noi, care s-a bucurat de poate cea mai mare faima mondiala - alege o "tema" prin care suntem mai populari decat prin oricare alta in lume: Vlad Tepes. De ar fi sa avem in vedere numai lumea anglo-saxona si mai in special America, taramul spre care, mai ales in vremea din urma, ne atintim ochii plini de fel de fel de sperante, mai nobile sau mai putin nobile, justificate sau mai putin justificate. Lucrul nu are importanta. Aceasta este realitatea, goala-goluta: exista occidentali de rand, si mai in special americani care nu ne cunosc decat "prin intermediul" unui, imaginat numai de ei, Dracula.

Prin Raceala si mai ales prin A treia teapa, Marin Sorescu reabiliteaza si el (dupa Ion Budai-Deleanu, Bolintineanu, Theodor Aman, Eminescu si altii mai apropiati de vremea noastrA) memoria lui Vlad Tepes, mult prea nedrept patata, mai ales peste hotare, incepand prin acel ("infam"?) trouver neamt Michael Beheim (care a compus opera sa in versuri - Gedicht ilber der Woiwoden Vlad II Dracul - chiar in timpul vietii eroului saU) si continuand cu o ruseasca Skazanie o Dracula Voivoda, de un anonim (parca mai putin "infam"), pastrata in copia lui Eufrosin "pacatosul", de unde isi culege si Marin Sorescu, cu precadere, informatiile (privite strict sub latura lor istoric-anecdoticA) in ultramodernista sa piesa, facuta parca anume sa revolutioneze teatrul nostru de evocare istorica si patriotica a trecutului de glorie etc.






Fundalul pe care este proiectata "actiunea" il constituie trei tepi - pe care fumul imprastiat treptat, inca din prima scena, le lasa privirilor spectatorilor - una mai mare la mijloc, pusa acolo si pregatita pentru orice eventualitate si alte doua mai mici, de-a dreapta si dc-a stanga, in care se afla infipti doi "talhari" - osanditi sa stea acolo de la inceputul si pana la sfarsitul spectacolului, comentand, asemeni corului antic din tragediile grecesti, intamplarile. Unul este un roman si celalalt un turc (de fapt insa tot un roman, pentru ca "Turcul" este un ienicer provenit dintr-un copil roman dat, impreuna cu alte sute si mii, drept "haraci" Portii OtomanE) .Tepes, bonom cu cruzime, fatalist si imprevizibil in tot ce face, este pus in cunoscutele situatii: pranzind cu mare pofta in preajma tepilor cu oameni infipti in ele (mai mult sau mai putin viI), pedepsind pe hoti, pe femeile preacurve, dand foc nevolnicilor si cersetorilor, laolalta cu turcii veniti dupa haraci, petrecand impreuna cu capitanul Papuc in inchisoarea din Buda, timp de zece ani, unde il pusese la popreala buna sa ruda Matei Corvin, si "distrandu-se" (spre a nu-si pierde antrenamentuL) cu tragerea in teapa a sobolanilor etc, etc. "Hazul" - daca haz se poate numi - sta in actualitatea acuta a situatiilor. Ca si in Tiganiada lui Ion Budai-Deleanu, Tepes este numai pretextul infatisarii eroismului organic al unui popor mic, poporul roman, silit sa supravietuiasca aici la portile Orientului, la incrucisarea intereselor politice ale marilor imperii. Comun cu Ion Budai-Deleanu - care insa a dat o opera mare, in timp ce aceea a lui Sorescu este inca neratificata de timp, singurul care poate da o sentinta fara apel valorii - este amestecul de comic si tragic, o data cu anume cruditati lingvistice, de mare efect, si intr-un caz si in celalalt. Umorul lui Budai (nu am spus "comicul"!) este insa mult mai generos, prin comparatie. Aceasta pentru ca, in conditiile textului dramatic, Sorescu pune prea multe poante facile in replici. De alta parte, la Budai, latura eroica a operei este mult mai plina de patos, in timp ce la "modernul" Sorescu ea trebuie dedusa prin o necesara peritie in domeniul dramaturgiei actuale, sofisticata in felurite chipuri.

Nu ne propunem "analiza" intregii piese ci, cum am anuntat in titlu, numai a unui fragment, mai mult spre a pune in relief extraordinara, superba libertate, argheziana si "soresciana", pe care autorul si-o ia in materie de limbaj, introducand ca si congenerul lui, tot un oltean, intre granitele esteticului cuvinte si expresii culese din vorbirea noastra cea de toate zilele. Alegem scena a IV-a din actul I, cand capitanul Parvu aduce in fata lui Tepes pe Joita, spre a fi judecata si condamnata pentru curvie:



"PARVU: Am prins o curva, Maria ta.

TEPES: Ia te uita!

JOTA (catre ParvU): Tu sa nu ma faci pe mine curva, ca tu nu te-ai culcat cu mine, nespalatule, fir-ai al dracu de calau, vede-te-as in teapa cu zgaibele-n sus, manca-te-ar ciorile, umple-te-ar paduchii, duce-te-ai invartindu-te?! Si sa aud de tine ca ai crapat (Scuipandu-l.) Ptiu! (Catra Voda, indignata la culmE). Nu mai e dreptate in Tara Romaneasca, ba, tu ce faci? Ce stai ca o momaie, de-i lasi pe toti golanii sa faca pe-mparatii si sa-si bata joc de oameni, ca-mi vine sa iau o sabie si sa tai de la o margine.

TEPES (razanD): imi place femeia asta.

JOITA: Toti tiganii au paltoane si vin sa ne judece pe noi.

TEPES: De ce va judeca, femeie?

JOITA: Ne cer noua socoteala, fir-ar al dracului, ce-am mancat, cu cine neam culcat.

TEPES: Cu cine te-ai culcat? Tu n-ai om?

JOITA (planganD): Ala e om, Maria ta?

TEPES (calM): Da ce c?

JOITA (plangand si mai tarE): F. beteag.

PARVU: Sta in pat si boleste, iar ea in timpul asta i-a turnat noua copii

TEPES: Gemeni?

CHIORU: Nici macar gemeni. Pe rand, ca la moara.

TEPES: Asa e, femeie?

JOITA: De necaz i-am facut, Maria ta, nu ca mi-ar fi facut cine stie ce placere. Ganditi-va si dumneavoastra: ala bolnav si beteag in pat, bir pe aia, bir pe ailalta - aia nu, aia nu Ce sa facem si noi, femeile? Plus toata ziua cu spaima in cap: vin turcii, nu vin turcii

DOMNICA: Iart-o, Maria ta.

TEPES: Domnico, tu du-te, nene

DOMNICA (ingenunchE): Iart-o. (IesE).

TEPES (se ridicA): Tu ce zici: vin sau nu vin?

JOITA: Turcii?

TEPES: E?

JOITA : Pai sa vina, fir-ar ai dracului, ca de cand se tot screm, veneau si treceau, erau acum la mama dracului, in fundul Europei. De ce sa le tinem numai noi piept acilea? Ne platesc aia din apus ca-i aparam aici? Sunt si astia niste tampiti.

TEPES: Cine?

JOITA: Turcii.

TEPES: De ce?

JOITA: Se protapesc sa se bata doar cu noi, cand stiu precis ca pe noi n-o sa ne biruie in vecii-vecilor. Si nu le da in gand sa mearga la aia pe care i-ar gasi in izmene. (RadE).



PARVU: Ce sa-i facem, Maria ta, ati auzit-o si dumneavoastra cum se exprima. N-are vocabular.

CHIORU: N-are perdea deloc.

JOITA (catre ChiorU): Perdea a avut ma-ta cand te-a facut" etc.



Petulanta verbala a Joitei da intregul farmec al fragmentului citat. Personajul, inchipuit a fi jucat de o actrita cu un talent pe masura textului, traieste printr-o exceptionala autenticitate a limbajului, deosebit de frust, facut din inflexiuni si invective de o perfecta oralitate, sugerand totodata si o gesticulatie corespunzatoare. Spectatorul este cucerit dintr-odata de naturaletea aparitiei si de extraordinarul bun-simt care o insoteste. Dar ceea ce pune varf la toate este, cum sa-i spunem? actualitatea personajului. Joita este adusa de catre Parvu capitanul pe scena ca si cum respectivul ar fi cules-o chiar atunci de pe ulita. Lucrul acesta se intampla insa cu absolut toate personajele din piesele istorice ale lui Sorescu, in frunte cu Tepes insusi. Cu toata tinerea aproape de document (sau, ma rog, de ceea ce se poate citi ca document despre Vlad TepeS), intamplarile par a avea loc neaparat in zilele noastre sau, daca vrem, au loc de cand dainuim ca popor aici, la Dunare si Carpati. Nici vorba de culoarea istorica a romanticilor. (in Raceala, venind cu turcii sai sa cucereasca Tara Romaneasca, Radu cel Frumos, fratele turcit al lui Vlad, se indoieste ca acest popor ar putea fi cucerit vreodata si pentru motivul de ordin filologic cum ca ar avea o limba cu o structura gramaticala si un vocabular total incompatibil cu limba turca.)

Daca e vorba ca teatrul ramane o pura conventie - au aerul de a spune dramaturgii moderni - atunci care ar mai fi rostul "sa ne mai facem" ca vorbim (ne imbracam, mancam, ne salutam etc.) ca in secolul al XV-lea? Spectatorul stie prea bine (si nu are rost sa-i cream iluzii facile si inutilE) ca Joita este o femeie ca toate femeile de teapa ei, ca autorul nu a avut cum sa se documenteze spre a o aduce din intunecatul trecut pe scena, ca, in fine, toate femeile usoare din lume si din toate timpurile sunt la fel. Daca el, spectatorul modern, tiranizat de bucuria bunului-simt, mai are si cultura, cat de cat, accepta, ca si Tepes, de altminteri, ca n-ar fi fost deloc neindicat ca turcii sa se mai fi batut si cu apusenii, nu numai cu amaratii de noi. E absurd sa-i faci, odata cu Joita, "tampiti" pe turcii din evul mediu? Poate ca da! Paradoxal, insa, teza se poate sustine. Asa cum trebuie sa cadem de acord ca biata femeie n-a avut incotro, facand copii din flori, de vreme ce barbatul ce-i era legiuit zacea neputincios in pat de atata amar de vreme.



Scene precum cea reprodusa mai sus sunt destule in A treia teapa si ele fac deliciul spectacolului. (in scena ultima din actul al doilea, Tepes relateaza tactica de razboi a unui negustor, sau cersetor, chipurile, care, nebun fiind, il trage de maneca sa-i dea un gologan, sa-si ia alvita: "Zicea ca el e Voda Si dupa ce mananca alvita are planuri mari intai ii baga-n pastele ma-sii pe toti care sunt contra, astia dupa aici, ii trage-n teapa, le face de petrecanie. Face tara luna asa sa sclipeasca sa aluneci pe drum de lustru Dupa aia il momesti pe Mahomed cu oastea, sa vina la noi, ca e mai curat ii taie capul lui Mahomed si face vant oastei turcesti in Polonia. Ba chiar in Franta Sa se mai descurce si ei".) Revenind la scena Joitei, trebuie sa adaugam de indata ca, robit si el de farmecul femeii, de opiniile ei politice, care sunt si ale lui, Tepes nu o iarta nicidecum, asa cum ne-am fi asteptat. (Si aici sta marele tact, marea inovatie a dramaturgului.) Tiranul se comporta conform programului pe care si 1-a impus. Constatand ca s-a comportat precum o "catea", porunceste sa i se taie sanii si sa i se bata in cuie, in locul lor,,,capetele copiilor nelegiuti". Acum orice amuzament al spectatorului inceteaza si o contrarietate fara margini ii ia locul. Dramaturgul este nemilos, ca si eroul sau. Istoria este istorie. A fost si a ramas! Tragicul si absurdul merg mana in mana si uneori isi au sorgintea in comic. Lucrurile par a se lamuri abia spre finalul piesei, cand Tepes, cuprins de infricosatoare zadarnicii, indreptandu-se spre teapa ce si-o pregatise din timp, isi repudiaza propriu-i portret pe care falosenia unui pictor apusean (acelasi care facuse si chipul lui MahomeD) spune:



"Mustata e a unui ins care are timp sa se uite in oglinda. intr-o oglinda intreaga, iar eu n-am avut decat cioburi de tara sparta in care m-am zgait. Nu ca sa-mi fac mustata, ci ca sa vad cine mai vine Si veneau toti. Ca sa vad ce mai e de facut Si toate erau de facut (Stins.) Si la urma urmei, ce-mi aduci mie poze impopotonate?"

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.