Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Paradis in destramare - spatiu poetic expresionist de Lucian BLAGA



Lucian BLAGA Paradis in destramare
Poemul Paradis in destramare este o ampla metafora a instrainarii poetului de conditia magica, dupa cum universul insusi devine un teritoriu pustiu, demitizat, desacralizat. Materia este opaca, sabia portarului inaripat" este un cotor de spada", un dublu transparent al poetului care si-a pierdut harul si calea de acces spre adevarul ultim. Serafimii au parul nins", ingerii putrezesc sub glie", pentru ca si sacrul este atins de semnele trecerii, iar povestile si, odata cu ele, paradigma mitului vor seca in tarana. Greutatea aripilor coboara arhanghelii spre adancul teluric. Se repeta, in alti termeni, ideea caderii albatrosului baudelairian, impiedicat in propriile-i aripi. Frigul se instaleaza in fostul paradis, iar taina, minunea corolei", ca semn al paradisului, coboara in trepte spre destramarea fiorului magic si a unitatii lumii. Ion Pop califica acest paradis in destramare" drept un univers lepadat, o lume in care comunicarii cu fiinta i s-au substituit inchiderea, opacitatea, obstacolul". O lume vlaguita, lipsita de sevele vitale care animau creaturile si insusi sufletul poetic, o lume atinsa de o boala misterioasa se instaleaza in spatiul poetic, care nu mai are nici vechea geometrie sacra, nici legatura cu o simbolica vatra originara arhetipala, sursa a fluidului magic si tipar al unui spatiu mitic securizant.

Poetul da glas unei tristeti metafizice", traducand liric prin simboluri existentiale o stare de spaima secreta si disperare rece". Tinzand spre o lume a suprarealului, el deseneaza" peisaje in valvatai, vazute de ochiul interior", atata vreme cat nu sufletul se orienteaza dupa natura, ci natura dupa suflet" (Zari si etapE). Criticul G. Gana aprecia ca poezia lui Blaga este in zona ei centrala o lamentatie atingand intensitatea tragica, un tipat inabusit, surdinizat, al fiintei umane amenintate de moarte".




Luminozitatii si transparentei, avantului si zborului, trairii extatice in universul sacru, paradisiac li se opune acum o lume mitica lecturata si conotata in negativ. Trecerea de la caldura la frig (ingeri zgribulind"), de la plinatate la goliciune (ingerii goi", fantani fara apa), de la vibratia povestii la trupul secat" de poveste si dizolvat in tarana se incheie dramatic cu imaginea unu peisaj intreg intrat in putrezire : Noaptea ingerii goi/ zgribulind se culca in fan: / vai mie, vai tie,/ paianjeni multi au umplut apa vie,/ odata vor putrezi si ingerii sub glie,/ tarana va seca povestile din trupul trist".



Apartinand celei de-a doua etape de creatie, poezia Paradis in destramare respecta, tendinta generala de interiorizare, versurile construindu-se ca niste nocturne in care sufletul bantuit de tristete metafizica se refugiaza din fata necunoscutului. Fata de geografia mitologica" din volumul din 1921, care construia un spatiu-matrice, arhetipul spre care eul poetic se orienteaza pentru a reface inocenta originara, in aceste versuri se remarca degradarea unei geografii mitologice. Trecand printre sori vecini" porumbelul sfantului duh stinge cu pliscul cele din urma lumini, sugerand apocalipsa, apele din fantani refuza galetile serafimilor imbatraniti pentru ca au cautat adevarul, arhanghelii se plang de greutatea aripilor", pentru ca natura intreaga s-a degradat. Asadar, sacrul este desacralizat sub apasarea unei viziuni tragice asupra existentei si chiar asupra transcendentului.

Apa vie, care simboliza viata elementara si magia ei, dar si oglinda reflectarii gandului omenesc, se umple de semnele negative ale degradarii, dupa cum ultimele lumini se sting, moarte a sensurilor pe care poetul, cu investitura sa magica, le putea citi si revela inainte de a trai boala" fiintei, nascuta din criza ontologica.

Simbolurile caderii, ale trecerii sunt completate de imaginea grotesca a paianjenilor, simbol al stagnarii si al mortii. Paradisul in destramare" este un univers lepadat" (ScrisoarE). Un sens ascuns al versurilor vizeaza dezechilibrul omului problematic care, actor intr-un spectacol al desacralizarii lumii, tanjeste totusi dupa arhitectura" ei originara. Poezia ofera o imagine emblematica a unui univers ce poarta pecetea descompunerii spatiului arhetipal.





Paradisul, in conceptia blagiana, era cel panic din volumul Putii profetului, in care fapturile tineau loc de cuvant, fiind ele insele semne. Aici degradarea semnelor reprezinta o destramare a fiintei, o decadere in trepte descendente, ce se pot urmari in gradatia simbolurilor poeziei: portarul inaripat", serafimii", arhanghelii", porumbelul", ingerii goi", paianjenii", tarana", trup".

Destramarea peisajului, care trimite la nesiguranta omului si la drama cuvantului, exprima viziunea expresionista a poetului, in care boala este inteleasa ca semn al crizei gnoseologice" (Ovid S. CrohmalniceanU). Despre aceasta criza a timpului, Georg Heym spune ca este boala de a trai la sfarsitul unei zile cosmice, intr-o seara care a devenit atat de inabusitoare, incat abia mai poti respira duhoarea putrefactiei ei".

Titlul poeziei este un simbol vizand interiorizarea si spiritualizarea peisajului", astfel ca peste poezie adie efluviile unei agonii cosmice, iar la Blaga aceasta sugestie expresionista inseamna ca universul s-a metamorfozat in conformitate cu viziunea tragica a fiintarii in orizontul misterului.

Poezia poarta semnele unei creativitati tragice, resimtite din interiorul poeticii expresioniste, intreaga creatie blagiana se raporteaza la categorii ca transcendentul", cosmicul", originarul", miticul", dionisiacul", apocalipticul" - elemente tipic expresioniste. Dar expresionismul nu a fost numai o dezlantuire de energii si forte spirituale, ci si o intoarcere spre simplitate, spre esentialul lucrurilor. Cuvintele i se par false, existenta in cuvant este dramatica, impunand poetica expresionista a non-trairii.

Pentru ca este atat de profunda, poezia blagiana reprezinta un teritoriu inepuizabil de simboluri, mituri poetice, metafore dense prin care eul liric incearca traversarea unui traseu existential sinuos. De fapt, duhul interior al acestei poezii nu se poate dezvalui total, pentru ca, dupa cum marturiseste autorul in Elanul insulei, o poezie se aseamana cu un vas de sticla, trebuie sa para facuta pe dinauntru", din gratia unica a unei respiratii ce se retrage apoi in el fara a-1 sparge".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.