Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - provocari ale misterului metafizic de Lucian BLAGA



Lucian BLAGA Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Volumul Poemele luminii (1919) se deschide cu poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, care, ca arta poetica, este o meditatie pe tema semnificatiei artei, a tipului de cunoastere pe care poezia il presupune. Metafora din titlu se coreleaza cu cea a misterului, obsesie timpurie a poetului, deschidere a sensibilitatii spre ceea ce el numea zvonul necunoscutului". Manifest estetic, poezia constituie o polemica cu alte poetici anterioare sau contemporane cu privire la modul in care se construieste poezia, implicand ample rezonante de aspect metafizic.



Ambiguitatea specifica poeziei poate presupune legatura paradoxala cu misterul existential, pe care incearca sa-1 exprime fara a-1 defini. Taina este sugerata doar printr-un joc de imagini si idei care o potenteaza. Poezia se deschide cu pronumele eu", definind, in primul rand, actul poetic ca manifestare a individualitatii subiective si, in al doilea rand, textul artistic, care apare in viziunea blagiana ca modalitate de obiectivare a raportului eu poetic/eu cosmic. Poet filosof" si filosof poet" (Al. TanasE), L. Blaga a oferit in filosofia sa un ghid", dar intereseaza mai mult ceea ce poezia este ca realitate in sine, cititorul urmand sa descifreze in metafore si simboluri valenta ale unei trairi subiective.

Din primul vers, poetul se defineste pe sine, prezentand o atitudine subiectiva intim asumata fata de lume: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntalnesc/ in calea mea". Conotatiile acestor versuri releva tocmai participarea sufleteasca la tainele universale: in flori, in ochi, pe buze ori morminte". Retine atentii, o atitudine negativa: eu nu strivesc", nu ucid", ce caracterizeaza eul poetului care, pe cale afectiva - cu lumina mea" -, ravneste la o comunicare totala cu universul. Din perspectiva larga a dinamicii actului poetic, autorul priveste Poezia, forta ei de cuprindere, problematica ei, in plan subiectiv. Aspiratia sa se lumineaza" si mai mult prin prezentarea antitetica fata de lumina altora", care cerceteaza numai cu mintea nepatrunsul ascuns", strivind, ucigand, sugrumand, luminand necrutator tainele, altele si parca mereu aceleasi.






Asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister,/ si tot ce-i ne-nteles schimba-n ne-ntelesuri si mai mari" - aceasta descarcare interioara este insasi poezia, care are coerenta unei rostiri grave, satisfacute de o cunoastere intuitiva. Unghiul de lectura, legat de preocuparile poeticii blagiene, priveste capacitatea poeziei adevarate de a infatisa largi fiori de sfant mister", prin care lumea sa capete sens.

Metafora centrala a textului este aceea a lumii ca fiinta, care instituie o modalitate unica de existenta a poeziei lui L. Blaga. Eul poetului se vrea contopit cu aceasta lume" -flori", ochi", buze", morminte" -, care, in ordine crescanda a misterului, cuprinde corola de arhetipuri ale eului-cosmos.

Lumea pe care poezia o reflecta se centreaza astfel pe metafora revelatoare corola de minuni", iar elementele regnului vegetal, uman si spiritual contureaza acest camp metaforic. Astfel, pentru poetul corolei de minuni a lumii", metafora si revelatia mitica fuzioneaza intr-o imagine unica, fizica si metafizica, pierzandu-se in ritmul unui univers originar.

Tema textului este deci poezia ca mijloc de cunoastere, cu un limbaj specific, de aici structurarea relatiei dintre subiectul cunoscator (eu" sau lumina mea") si obiectul cunoasterii (corola de minuni a lumii"). Termenii isi pastreaza maxima nedeterminare, echilibrul dintre dezvaluire, rostire si refuzul acesteia. Subiectul cunoscator este dublu -eu si altii -, mentionat prin intermediul pronumelui, deci substitut al numelui, lipsit de referinta concreta. Acesta nu poate numi, ci substituie o posibila denumire, dar numirea nu va deveni niciodata act definitiv la Blaga. Cuvantul se afla astfel intre tacere si vorbire, presupunandu-le pe amandoua. De asemenea, reluarea insistenta a pronumelui personal eu subliniaza latura subiectiva, personala a experientei poetice, ea insasi ramasa nedescifrata.

La nivel semantic se observa analogiile uman/natural (ochi", buze", lumina"/ taina noptii") si material/spiritual (morminte"/corola de minuni", tainele", vraja nepatrunsului ascuns", sfant mister", ne-ntelesuri si mai mari"), care - devenite realitati interioare - traverseaza spectrul vietii individuale dinspre materia" cosmica. in cea de-a doua unitate poetica, termenul eu" suscita fiinta la propria ei lume, favorizand perceperea noii semnificatii a luminii". Punct de maxima concentrare semantica a textului, simbolul nominal - lumina" -, care, paradoxal, sporeste a lumii taina", dezvolta simbolistica imaginii, lasandu-se invadat pana la identificare cu eul artistului.

Textul lui Blaga opereaza cu termeni si determinanti abstracti, folositi cu sensuri figurate, alcatuind un limbaj metaforic dens, cu imagini obscure care largesc ambiguitatea titlului. Corola de minuni" primeste cvasisinonime simbolice: intunecata zare", tot ce-i ne-nteles", cautare a unei definiri pentru o realitate greu definibila. Conditia echivoca a cuvantului se concentreaza in constructia vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric". Acesta este obiectul cunoasterii poetice, lumea ca mister perpetuu si fascinant.

S-a spus ca rareori gandirea in imagini a fost realizata cu mai multa izbanda decat in versul lui L. Blaga. A transpune abstractii din planul gandirii interiorizate (de multe ori de sorginte filosofica) in expresia lor materializata inseamna a figura senzatia Ideii (tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari"). Astfel de imagini-mijloc", inedite prin forta de materializare a conceptelor, au socat de la inceput receptarea, devenind marci stilistice ale acestei scriituri. Situarea in sfera valorilor simbolice si mitice este sugerata si de o imagine care polarizeaza fortele vietii si pe cele ale unei perpetue deveniri: comparatia intre misiunea poetului si rostul luminii selenare. Viziunea poetica este, in acest caz, integratoare, primordiala, constituind si un exemplu pentru evolutia vizibila a comparatiei la metafora si a metaforei la simbol, la un cod lingvistic blagian.

Asemenea mitului, poezia incifreaza sensuri de adancime (intunecata zare"), autorul avand capacitatea (sub ochii mei") de a transcende realul, accesul spre aceasta zona fiind conditionat de inocenta sentimentelor (caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte").



Ca mod de traire poetica, versurile si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii" deschid calea spre imperiul spiritului, un fapt de restructurare sau de destructurare a materiei poetice. Alaturarea in jocul grav al prezentelor si absentelor, al aparentelor si esentelor pe care le implica flori si ochi si buze si morminte" permite poate stabilirea unui model generativ, ce sustine ideea mai generala ca initierile traverseaza o faza a mortii, ca intoarcere la centru".



Poezia este o inepuizabila sursa de emotie, de gand prin expresie si substanta artistica. Limbajul poetic exprima in aceeasi masura in care ascunde (eu cu lumina mea sporesc a lumii taina") si, de aceea, va apela la paradox, la antinomii, la sugestiile vagului si ale tacerii, aspecte regasite semnificativ in poezia Autoportret.

Poetul se descopera pe sine in fata a doua realitati, una care ii preexista (tainele, ce le-ntalnesc/ in calea mea") si alta cu care urmeaza sa intre in dialog, aflata dincolo de fenomenal (eu cu lumina mea sporesc a lumii taina"). in acest context, pozitia privilegiata a eului poetic impune ca centru de iradiere semantica" prezentele pur spirituale ale luminii" si intunericului" care, la un poet iubitor de contraste, se proiecteaza fiecare exclusiv pe fundalul contrariului sau: lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului/ in adancimi de intuneric" si eu cu lumina mea () imbogatesc si eu intunecata zare".

Se observa cu usurinta frecventa negatiei - nepatruns", ne-nteles" -, dar si prezenta termenilor taina", ascuns", intuneric", intunecata zare", sinonime cu necunoscut", intr-un limbaj profund abstract, singurii termeni concreti din text sunt flori", ochi", buze", morminte", care au insa o functie de semnificare in structura textului poetic. Ei reprezinta universul existential in impletirea viata-moarte, spatiu al tainei, dar si al minunii. Realul capata o realitate difuza, aureolata de lumina lui. Aceste arhetipuri ale lumii trimit la cateva sensuri importante enuntate de M. Mincu: flori" (elemente vegetale, simbolizand o existenta ingenua), ochi" (simboluri ale constiintei umane reflexivE), buze" (sugerand deopotriva rostirea si sarutuL) si morminte" (incluzand marea taina a mortiI). Enumerarea atributelor lumii este facuta nu la intamplare, ci in ordinea crescanda a elementului de mister cuprins in ele.



Ca mod de traire poetica, versurile si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii" deschid calea spre imperiul spiritului, un fapt de restructurare sau de destructurare a materiei poetice. Alaturarea in jocul grav al prezentelor si absentelor, al aparentelor si esentelor pe care le implica flori si ochi si buze si morminte" permite poate stabilirea unui model generativ, ce sustine ideea mai generala ca initierile traverseaza o faza a mortii, ca intoarcere la centru".

Poezia este o inepuizabila sursa de emotie, de gand prin expresie si substanta artistica. Limbajul poetic exprima in aceeasi masura in care ascunde (eu cu lumina mea sporesc a lumii taina") si, de aceea, va apela la paradox, la antinomii, la sugestiile vagului si ale tacerii, aspecte regasite semnificativ in poezia Autoportret.

Poetul se descopera pe sine in fata a doua realitati, una care ii preexista (tainele, ce le-ntalnesc/ in calea mea") si alta cu care urmeaza sa intre in dialog, aflata dincolo de fenomenal (eu cu lumina mea sporesc a lumii taina"). in acest context, pozitia privilegiata a eului poetic impune ca centru de iradiere semantica" prezentele pur spirituale ale luminii" si intunericului" care, la un poet iubitor de contraste, se proiecteaza fiecare exclusiv pe fundalul contrariului sau: lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului/ in adancimi de intuneric" si eu cu lumina mea () imbogatesc si eu intunecata zare".

Se observa cu usurinta frecventa negatiei - nepatruns", ne-nteles" -, dar si prezenta termenilor taina", ascuns", intuneric", intunecata zare", sinonime cu necunoscut", intr-un limbaj profund abstract, singurii termeni concreti din text sunt flori", ochi", buze", morminte", care au insa o functie de semnificare in structura textului poetic. Ei reprezinta universul existential in impletirea viata-moarte, spatiu al tainei, dar si al minunii. Realul capata o realitate difuza, aureolata de lumina lui. Aceste arhetipuri ale lumii trimit la cateva sensuri importante enuntate de M. Mincu: flori" (elemente vegetale, simbolizand o existenta ingenua), ochi" (simboluri ale constiintei umane reflexivE), buze" (sugerand deopotriva rostirea si sarutuL) si morminte" (incluzand marea taina a mortiI). Enumerarea atributelor lumii este facuta nu la intamplare, ci in ordinea crescanda a elementului de mister cuprins in ele.

Adevarat decalog poetic, textul enumera atitudinile eului poetic in raport cu existenta: nu strivesc", nu ucid", sporesc", imbogatesc", iubesc", semnul unei comuniuni tainice cu universul, al identificarii eului cu lumea.



L. Blaga a creat din perspectiva absolutului. Devenita substanta lirica, cunoasterea blagiana este sustinuta de incandescenta adancime in propria ei materie. Versurile acestei poezii par o anticipare metaforica a teoriei minus-cunoasterii", singura pe care o accepta filosoful L. Blaga. Plus-cunoasterii" teoreticianul ii prefera cunoasterea luciferica", ca expresie a unui mister potentat. Astfel, in plan metafizic lumea era rostul unei imense apologii a misterului existential, intrucat Marele Anonim a reglementat echilibrul existential prin cenzurarea cunoasterii individuale in raport cu misterul" (L. BlagA). Aceeasi idee a respingerii cunoasterii paradisiace apare explicit in urmatoarea afirmatie a poetului: Eu ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si lucrurile din jurul meu, caci numai asa pot sa proiectez in misterul lumii un inteles, un rost, si valori, care izvorasc din cele mai intime necesitati ale vietii si ale duhului meu". Experienta filosofica blagiana implica jocul semnificatiilor metafizice si in domeniul poetic.

De o rafinata muzicalitate, versurile vor sublinia plenitudinea ideilor" care se lasa imblanzite de Cuvant, migrand pe aceasta cale spre mit. Lumina" pe care o arunca titlul rotunjeste treptat imaginea poetica pe masura ce lectorul surprinde relatiile dintre elementele constitutive - eu", tainele", lumina mea", sfant mister", ..ne-ntelesuri si mai mari" - si directia spre care converg aceste reprezentari vibrante ale sensibilitatii in fata universului. Prin cufundarea in totalitatea sinelui (eul cosmic al poetuluI), poetul nu urmareste decat sa fie dobandita totalitatea dintru inceputuri, ceea ce constituie de fapt logica interna a poemului.

Structura lingvistico-stilistica se dovedeste a fi profund revelatoare pentru lirismul esentializat, de o mare concentrare, datorat manierei originale de a se indrepta spre zona mai greu accesibila a absolutului din realitate. Atitudinea ferma a poetului este sustinuta de timpul prezent ca timp liric : nu strivesc", nu ucid", sporesc", imbogatesc", iubesc", se schimba" etc. intre elementele lexicale cu valoare generalizata, metafora cu mesaj", lumina" reliefeaza articularea semnificativa a intregului, constituind un element al viziunii arhitectonice a poeziei, de aceea poezia devenita stare de suflet" se transforma intr-un complex metafizic. Trecerea de la vocala inchisa u la cea cu deschidere maxima a este in consonanta cu acuitatea sentimentelor in transcenderea catre Eul-Identitate absoluta. Caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte" - acest peisaj interior are o functie exclusiv lirica, vizand strict nivelul emotiei lirice.

Structura metaforica a acestei poezii o face expresiva si revelatoare. in plan stilistic, se remarca condensarea metaforica, aureola de sensuri, adevarata corola" pentru fiecare dintre cuvintele-cheie. Paralel cu inchiderea nivelului anecdotic", se constata o deschidere a sensurilor ce instituie zona metafizicului, ce se implineste pe parcurs. Poetul prefera maxima simplitate a formei, simplitatea capodoperelor, diferentierea unitatilor silabice de la un vers la altul reflectand mai bine ritmul gandirii. in ceea ce priveste melodia interioara a lirismului sau, reamintim afirmatia lui Blaga ca, in geneza unei poezii, primul sau element ordonator este ritmul, el fiind cel care genereaza apoi spatiul" necesar versurilor, in care poetul numeste sacrul". Artistul din Lancram a captat un ton profund al sufletului sau, ideea poeziei ca expresie a constiintei individuale si a misterului fiind pusa de exegetii operei sale pe baza influentei expresioniste. Muzicalitatea cuvintelor, armonia interioara a versurilor sunt realizate nu atat prin etalarea virtutilor muzicale ale cuvintelor, cat prin deplina stapanire a limbii, care se infiinteaza pe sine in forul interior al poetului.

De fapt, insasi poezia apare metaforica, deoarece cuvintele-instrument au rosturi metaforice, actul poetic fiind un act de luare in stapanire a limbii. Poetul este chemat sa restituie limbii originaritatea. Organizarea versurilor prin ingambament creeaza simultan iluzia continuitatii si a intreruperii, ritmul versului liber sugerand dramatismul rostirii.

Poezia este confesiune, dar si discretie, tentativa de definire a eului poetic si incercare de a proteja taina fiintei, de a nu divulga prin cuvant decat partial si, mai ales, metaforic. Predominanta stare de comuniune, de contopire cu misterele universale, cu sacrul identificat in real nu exclude in subtext o stare de tanjire, de nostalgie nevindecata, prin contemplarea miracolelor obscurizandu-se treptat in adancimi de intuneric".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.