Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion VINEA - biografie - (opera si scrierile)

 

(pseud. lui Ioan Eugen Iovanache), nr. 17 apr. 1895, Giurgiu - m. 6 iul. 1964, Bucuresti.

Poet, prozator si traducator.

Fiul lui Alexandru Iovanache, mosier, si al Olimpiei (n. Vlahopol).

Dupa studii elementare si medii la Institutul "Sf. Vineri" si la Liceul "Sf. Sava" isi ia licenta in drept in 1924 la Univ. Bucuresti, intre 1916 si 1919 a fost mobilizat la Iasi. Deputat de Roman (1928-1932) si presedinte al Uniunii Ziaristilor profesionisti (1938-1944). impreuna cu Tristan Tzara si Marcel Iancu infiinteaza, in 1912, rev. Simbolul, in care debuteaza cu poezii orig. Din 1913, colaboreaza a.Noua revista romana, apoi la Rampa, Facla si Seara. In 1915 editeaza impreuna cu Tristan Tzara rev. Chemarea. Redactor la Desteptarea economica si sociala, la Omul liber si la Adevarul. Fundeaza si conduce Contimporanul (1919-1931), rev. reprezentativa pentru avangardismul romanesc; succede directoratului lui N. D. Cocea la ziarul Facla. Prezenta publicistica laborioasa la Evenimentul zilei, dar si la Gandirea, Adevarul literar si artistic s.a. Debuteaza editorial cu voi. de proze Descantecul si Flori de lampa (1925), urmat de Paradisul suspinelor (1930). Poeziile publicate in periodice apar in voi. in anul mortii (Ora fantanilor, 1964), iar postum romanul Lunatecii (1965). Venin de mai, ramas neterminat, e tiparit in 1971; de asemenea, o parte din Publicistica literara (1977). Trad. remarcabile din Shakespeare si Edgar Allan Poe intregesc profilul unui scriitor care a marcat o intreaga epoca atat prin atitudinea avangardistului fata de opera "definitiva", cat si prin deschiderile stilistice si de viziune ce caracterizeaza scrisul sau, di-simulativ si proteic.



In literatura romana moderna VINEA ramane un "caz" in primul rand prin amanarea, datorata orgoliului sau atitudinii iconoclaste fata de textul considerat "definitv", a debutului editorial in poezie, desi vocea sa lirica fusese prinsa (si recunoscuta ca atare) de catre I. Pillat si Per-pessicius in Antologia poetilor de azi (1925) si, mai tarziu, de Vladimir Streinu in Literatura romana contemporana. Antologie (1943). Respingerea formulelor, afirmata raspicat in articole sau interviuri, coabiteaza cu incercarile, putin finalizate, de gasire a unui drum propriu, asa cum se intampla in Descantecul si Flori de lampa (1925). Conceput antinomic, debutul editorial al lui VINEA propune un numar de "exercitii de stil", pornindu-se de la o "subminare a epicului" (E. Lovinescu): Daca Flori de lampa sunt poeme in proza, afine ca scriitura cu cele semnate de Adrian Maniu, Descantecul parodiaza samanatorismul (Invitatie la tara), proza psihologica (Stratagema) sau modalitatea, in voga, a expresionismului (Moartea la chef). Alternativele acestea, fundamentate pe demontarea formulelor epice, se perpetueaza la modul reductiv in tripticul nuvelistic din Paradisul suspinelor, unde amalgamul stilistic, aplecarea spre grotesc dar si utilizarea mijloacelor de investigatie psihologica precum si desenul gracil al tipologiilor il plaseaza pe VINEA in aria decadentismului. Poezia, la randul sau, reitereaza -prin sublimare - tensiunile existente in proza intre fibra lirica si cenzura intelectuala, dintre atmosfera "fin de sie-cle" si modernitatea redevabila curentelor de avangarda, promovate de revista Contimporanul. Daca "instinctul tropic" (G. Calinescu) e vizibil in aceasta poezie ce preia sugestii din A. Samain (din care si traduce), volumul Ora fantanilor (1964) certifica premonitiile criticii despre o lirica inconfundabila. "Clasicul unor forme poetice moderne" (S. Cioculescu), optand pentru "avangardismul moderat" (I. Pop.), VINEA cultiva elegia filosofica. Timbrul elegiac, senzatia de perpetua reprimare a fondului pronuntat afectiv si aspectul incolor al versului, in filigranul caruia se strecoara elemente de recuzita simbolista, incheaga un univers in care erotica, peisajul marin, evocarea unor personalitati istorice sau tabloul citadin sunt supuse unei reductii fenomenologice sui-generis. Poezia din Ora fantanilor este conceptuala, ea se intalneste cu imagistica abstracta din versurile lui O. Goga si a Al. Philippide, minus tonalitatea fierbinte, vaticinara a primului si aceea, glaciala, a celui de-al doilea. Asocierea lui VINEA cu plastica intelectualizata a cubismul Braque nu este intamplatoare, in sensul ca abstractiunea dobandeste, in Tuzla sau Ivoriu, pregnanta plastica. Obiectele isi pierd densitatea pastrandu-si, in schimb, conturul, insusi eul poetic ajunge la epura intr-o miscare de imer-siune in "ora de linisti stelare", prefacuta, eidetic si ea, in "clar semn de lumi fara nume". Tonalitatea barbiana are un dramatism retinut in Ivoriu: "intr-un sfarsit, in marginea orelor moarte,/ nalt si aspru, Turnul a crescut/ Zi cu zi, noapte cu noapte,/ intemnitandu-ma./ Singur veghez. Nici un zvon. Lumea e de mine departe" etc. Turnul si fantana se afla unul in prelungirea celuilalt, pe acelasi ax: solitudinea proiectata cosmic. Critica observase ca "turnul pe care-l cimenteaza timpul in jurul fiintei sale are verticalitatea subterana a fantanii. Ora turnului e ora fantanilor, echivalenta stranie incarcata de nevoia descoperirii unui punct de sprijin interior, a unui nadir latent" (V. Nicolescu). Or, punctul acesta, "de sprijin interior" e, in realitate, un punct de fuga - constiinta a declinului individual, proiectat cu rece disperare, la scara universala. Cele doua cicluri - marin si istoric - topite in tesatura volumului incercuiesc aceeasi chemare sau, mai bine spus, caderea eului in "exilul interior". Poetul latin Ovidiu devine emblematic, iar litoralul tomitan si largul Pontului Euxin transmit, in chenar funebru, o stare de ireversibila alienare a sinelui (Tomis). Clipa insasi ingheata intr-o imagine memorabila, amintind de Trakl ("si iarna fara tel ni-o ia-nainte/ cu ingeri rari prin ora de cristal" - Clipa), soarele toropeste si calcineaza (Tristia), iar peisajul se stilizeaza in maniera lui Steriadi sau Iser (caruia ii transcrie liric o panza, Iser). Aidoma lui Ovidiu, "izgonit cu pustiul si cu gandul", vegheat de Steaua somnului, solitarul modern atinge gradul zero al tragicului, el se depersonalizeaza in versul aproape incolor, inchizandu-se singur in captivitate, ca si marea (Nox). Daca poezia ajunge sa decanteze o elegie a plansetului universal, treptele ratarii sunt ilustrate in romanul Lunatecii, tiparit postum. Lucu Silion acest "Oblomov" balcanic (M. Petroveanu), inrudit cu Andrei Miile din romanul neterminat Venin de mai, imbogateste galeria "omului de prisos". Portretul sau grefat pe imaginea, lucrata in filigran, a unui "dandy" autohton, produs de oboseala unei aristocratii alogene. Declinul social si biologic al sinecuristului alcatuieste unicul plan narativ. El este segmentat de treptele, mereu trei la numar, ale initierii erotice (Matilda, Laura, Ana), sociale (Barbu, Fane, Chiviu, Filip) sau ale decaderii (Diogenid, Stolz, Giuseppe). Aceasta structura trichotonica argumenteaza interpretarea Lunatecilor ca "basm si parabola" (Mag-dalena Popescu). Protagonistul absoarbe fara-ndoiala ceva din biografia lui V., strecurata in episoadele cartii. Ironia caustica a publicistului si aplecarea spre caricatural concura la realizarea tabloului de moravuri, autorul resituindu-ne - desenate in carbune - lumea redactiilor de la ziarele bucurestene ori "soareana" de la bogatasul Adam Guna (al carui prototip e Bogdan-Pitesti), intalnit, de altfel, si in Venin de mai. Capitolul Praznicul calicilor ramane antologic prin tonul vitriolant, el face pereche -la nivelul high-life-ului bucurestean - cu "halele" in care Silion esueaza definitiv. Stilistic vorbind, poezia destrama in mod constant inceputurile de coagulare epica, Lunatecii ramanand un exemplu de mixtura a doua atitudini literare deosebite. Sinteza lor nu s-a putut infaptui din pricina unui clivaj de fond. Detasarea, obiectivarea alterneaza cu implicarea sentimentala, crucificarea lunii crepusculare cu revansa scrisului frumos. in absenta acuitatii psihologice si a consecventei realiste, proza lui VINEA este confesiunea razbunatoare a unui invins si documentul unei scriituri artiste, dar cu numeroase insertii datorate avangardismului contemporan.



OPERA

Descantecul si Flori de lampa, Bucuresti, 1925; Paradisul suspinelor, cu 5 gravuri dintre care un portret inedit, desenate si sapate in lemn de Marcel Iancu, Bucuresti, 1930; Ora fantanilor, pref. de M. Petroveanu, Bucuresti, 1964; Ora fantanilor. Poeme, cu o pref. de M. Calinescu, Bucuresti, 1967; Poeme, pref. si antologie de VINEA Nicolescu, Bucuresti, 1969; Lunatecii, I-II, pref. si tabel cronologic de Magdalena Popescu, Bucuresti, 1971; Opere, I-IV, ed. ingrijita de M. Vaida si Gh. Sprinteroiu, studiu introductiv de M. Vaida, Cluj, 1971-1974; Venin de mai, Cluj, 1971; Lunatecii, Cluj, 1973; Publicistica literara, ed. si pref. de Constantina Brezu-Stoian, Bucuresti, 1977; Ora fantanilor, antologie, postfata si bibliografie de G. Gibescu, Bucuresti, 1979; Ora fantanilor (L heure dufontaines), ed. bilingva romano-franceza, trad. si pref. de D. I. Nasta, Bucuresti, 1982; Opere, MII, ed. critica si pref. de Elena Zaharia-Filipas, Bucuresti, 1984-1997; Lunatecii, tabel cronologic si crestomatie critica de I. Funeriu, Timisoara, 1988; Paradisul suspinelor, Bucuresti, 1990; Venin de mai, Craiova, 1990. Traduceri: E. A. Poe, Dubla crima din Strada Morgue, Timisoara, 1992; idem, Masca mortii rosii, Bucuresti, 1992.

REFERINTE CRITICE

N. Davidescu, Aspecte si directii literare, II, 1924 (ed. II, 1975); E. Lovinescu, Istoria, III; Perpessicius, Mentiuni I; F. Aderca, Marturia unei generatii, 1929; L. Boz, Cartea cu poeti, f.a.; T. Vianu, Arta; G. Calinescu, Istoria; S. Cioculescu, Aspecte lirice contemporane, 1942; T. Vianu, Idei si forme literare, 1946; VI. Streinu, Versificatia moderna, 1966; M. Petroveanu, Studii literare, 1967; N. Manoles-cu, Metamorfozele poeziei, 1968; VI. Streinu, PaginiI; M. Tomus, 15 poeti, 1968; VINEA Ardeleanu, Proza poetilor, 1969; I. Pop, Avangardismul; S. Salagean, Ion Vinea" class="navg">Ion Vinea, 1971; Elena Zaharia, Ion Vinea, 1972; S. Mioc, Opera lui Ion Vinea, 1972; Al. Andriescu, Disocieri, 1973; S. Cioculescu, Itinerar critic, 1973; C. Stanescu, Jurnal de lectura, 1973; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II; VINEA Nicolescu, Starea lirica, I, 1975; M. Papahagi, Exercitii de lectura, 1976; E. Simion, Scriitori romaniII; M. Vaida, Mitologii critice, 1978; Ion Vinea interpretat de, 1986; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, III, 1986; Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu; M. Muthu, Calcaiul lui Delacroix, 1996; I. Pop, Lecturi transparente, 1997.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ion VINEA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion VINEA



ION VINEA (1895-1964) - Opera si date biografice
PROZA LUI ION VINEA

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

ORA FANTANILOR

- citeste textul
ORA FANTANILOR - Poezie avangardista