Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Henriette Yvonne STAHL - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 9 ian. 1900, St. Avald (Franta) - m. 25/26 mai 1984, Bucuresti.

Prozatoare

Fiica Blanchei Boeuve cu Henri Stahl, legitimata prin casatoria parintilor la 22 febr. 1901.

Tatal, prof. si modest scriitor, era fiul lui Joseph Stahl, bavarez de origine, luptator, alaturi de Byron, pentru eliberarea Greciei, ulterior naturalizat in Romania. Henriette-Yvonne este sora sociologului si etnologului H. H. Stahl. Face liceul in particular, dupa care unneaza Conservatorul de Arta dramatica din Bucuresti (1922-1925). Debuteaza in Viata Romaneasca, cu micul roman Voica (1924), primit cu entuziasm de G. Ibraileanu, care-1 propune si pentru Premiul S.S.R. Debut in voi, tot cu Voica (1929), dupa care editeaza o culegere de nuvele, Matusa Matilda (1931). Se consacra apoi romanului de analiza: Steaua robilor (1934), intre zi si noapte (1942), Marea bucurie (1946), Fratele meu omul (1965). Spre sfarsitul carierei scriitoricesti, se intoarce la nuvelistica, dand cateva texte superioare unora dintre romane, in Nu ma calca pe umbra (1969). Perfecta cunoscatoare a lb. franceze, si-a tradus singura parte din romane, publicandu-le in Franta, cu un succes de stima. A scris direct in franceza romanul Le Temoin de l Eternite (1975). A tradus din Emily Bronte capodopera acesteia, La rascruce de vanturi (1959; 1962; 1964; 1967; 1978); de asemenea, o alta capodopera de mare succes a literaturii engleze, Forsythe saga a lui Gallsworfhy (1958-1961, 5 ed. pana in 1972), alte trad.: Misterele Parisului de Eugene Sue (1942), romanul Gora, al lui Rabindranath Tagore (1965), Genii de Shikibuku Murasaki (1969), cateva opere dramatice de Turgheniev (in colab., 1958). Premiul special al Uniunii Scriitorilor pe 1981.

Deosebirea aparent radicala dintre romanul de debut al lui S., Voica (1924), si cele urmatoare, intre care semnificativ pentru aceasta opozitie ramane Pontiful (1972), sta de fapt in schimbarea perspectivei asupra aceleiasi obsesii: cautarea obstinata a fericirii. Cu inclinatii mai degraba spre cazuistica decat spre epica propriu-zisa, prozatoarea acorda naratorului din primul sau roman un credit total, consacrandu-1, de fapt, ca personaj esential. Consecventa cu care e afirmata dorinta de fericire, indarjirea cu care e refuzata mediocritatea trairii fac din aceasta proza o pledoarie constanta pentru existenta ideala. STAHL mai mult explica decat sugereaza, incat epicul devine aproape o ilustrare a ideii. infatisand tribulatiile unei femei chinuite de patima pamantului, romanul Voica sugereaza in fond o fericire compromisa prin suferinta si, in sens larg, nevoia de eliberare din cadrele stramte ale vietii umilitoare. Naturalismul descrierii nu e decat un prilej pentru compasiunea povestitorului care gaseste in aceste circumstante pretextul de a postula o viata superioara. Drama Voicai, obligata sa creasca un copil strain, adus de Dumitru dupa razboi, si lipsita de orice garantie sociala, e privita dintr-o perspectiva transanta: pe de o parte cu raceala, ceea ce sugereaza o imagine umila a vietii, pe de alta, cu un fel de compatimire, de refuz si inaderenta, ceea ce instituie numaidecat o viziune a naratorului, abstras si clement. O incompatibilitate permanenta, exprimata fatis, transforma acest roman intr-o demonstratie involuntara, in care semnificativa ramane atitudinea explicita fata de experienta descrisa. Acest fapt va marca, de altfel, intreaga proza a autoarei, care prefera iluziei realului nostalgia idealului. Realitatea infatisata devine astfel un preambul pentru existenta superioara, obsesie mai mult afirmata decat problematizata. in Voica, remarcabila e continua incrancenare a eroinei, ca si starea de agitatie vecina cu isteria, provocate de refuzul lui Dumitru de a-i trece in proprietate o parte din pamant. Suferintele, patima excesiva sunt fidel urmarite in latura psihologica, de la verismul reactiei la naturalismul manifestarii. Negarea subtila a unei asemenea vieti si, deci, compromiterea experientei relatate afirma, de fapt, adevarata tema a prozatoarei: utopia fericirii absolute, inteleasa ca nostalgie a eliberarii de empiric. La antipodul acestui roman se situeaza Pontiful, relatare a unei iubiri misterioase intre naratoare si medicul psihiatru Ana Surenian. Urmarind avatarurile psihologiei feminine, de la umilinta la revolta trufasa, romanul apare ca o disertatie despre caile de acces la "perfecta bucurie" si la "perfecta dragoste". Excesiv de teoretizam in afirmarea acestor aspiratii idealizante, romanul este totusi o reusita prin sugerarea esecului ca reflex al ignorantei. STAHL este in fapt o prozatoare de mare subtilitate, caci nu afirma idealitatea ca imposibilitate, ci ca posibilitate ratata. Aceasta ambiguitate care pune in relatie de inadecvare trairea reala cu aspiratia ideala reprezinta punctul cel mai interesant al prozei sale. Desi le lipseste o acuitate mai pregnanta a problematicii, romanele lui STAHL sunt totusi remarcabile prin abilitatea de a sugera nefericirea ca utopie a absolutului. Fara sentimentalism, deci fara a infatisa crize afective propriu-zise, prozatoarea dezvaluie mai degraba o realitate ca idealitate frustrata. Obsesia este limpede exprimata in Pontiful: "Cautam absolutul in infinit, cautam permanentul, eternitatea, perfectul in ceva uimitor, trecator". Exprimandu-si rezervele fata de proza lui S., Calinescu o acuza de feminism, intrucat "se sprijina in chip discret pe problema fericirii femeii". Observatia nu e neadevarata, fara ca acest lucru sa insemne neaparat o scadere. Daca exista aici un feminism restrictiv, acesta consta mai degraba intr-un soi de idealism nebulos. Prozatoarea evoca adesea perfectiunea nu cu constiinta unui ideal perceptibil, ci ca o reactie in fata dezamagirii concrete. Nostalgia fericirii absolute e, de fapt, expresia echivoca a unei perpetue crize reale. Mai subtil in afirmarea obsesiilor este romanul Intre zi si noapte (1942), reusita cea mai concludenta a autoarei. Problema fericirii se pune aici mai nuantat, determinatiile fiind privite si sub raport social. Romanul descrie degradarea lenta a tinerei Zoe Mihalcea care, traumatizata in adolescenta de un tata complexat, incearca sa-si atenueze suferinta prin droguri. O tentativa de salvare a Zoei face Ana Stavri, devenita intamplator prietena bolnavei, careia i se ofera prilejul initierii in viata si pretextul de a face dovada eroismului. Debutand ca un personaj conventional, Ana Stavri se formeaza pe parcurs caci constiinta nefericirii ii stimuleaza gustul pentru meditatie. Din naiva, devine reflexiva, incat e capabila sa faca distinctia intre "senzatii" si "sens de viata", intre trairea concreta si aspiratia abstracta. Ca si naratorul din Pontiful, Ana vrea o identificare a omului cu fiinta, a trairii cu existenta, a idealului cu realul: "Eu sunt convinsa ca normalul trebuie sa fie fericirea". In primul caz, "perfecta bucurie" era impiedicata de mediocritate; in cel de-al doilea, de "aviditate" si "nebunia lumii", constatate, desigur, in anturajul frivol din jurul Elenei Mihalcea, mama Zoei. Romanul nu se reduce doar la afirmarea acestor doua feluri de a concepe existenta, fiind si o fresca a unei lumi declasate (intrunirile desantate din casa Elenei Mihalcea) ori enigmatice (Stefan Banea, un print scapatat). incercand sa sugereze, printr-un conflict latent, fericirea ca "sens al vietii", Intre zi si noapte ilustreaza epic o obsesie teoretizata in Pontiful. O problematica asemanatoare, mai apasat sentimentala insa, trateaza si Steaua robilor (1934), roman care, dincolo de problema duplicitatii sentimentale, afirma posibilitatea unei fericiri simbolice constand in ratarea eternitatii in favoarea clipei. Un obsedat de perfectiune e si Matei Ventura din Fratele meu omul (1965), aspiratia avand aici o motivatie intelectuala. Conflictul intre nostalgia perfectiunii si uciderea acesteia prin rationalizare face din Matei un lucid care-si traieste limitele cu aceeasi indarjire cu care incearca depasirea lor. O imagine in negativ a fericirii, ca si Voica, o gasim in Lena, fata lui Anghel Margarit (1977). Izolata, nascuta intr-o lume interlopa, Lena traieste mizeria materiala si dezumanizarea, solitudinea denaturandu-i perceptia realitatii. Superioare unora dintre romane sunt nuvelele din Matusa Matilda (1931) si Nu ma calca pe umbra (1968) prin analiza subtila a fiintei scindate intr-un eu activ, tanar, si unul inert amorf, imbatranit (nuvela Matusa Matilda) ori prin urmarirea parabolica a unui eu vidat de sens, aflat in cautarea propriei consistente (Nu ma calca pe umbra). Dezvoltand aceeasi obsesie intr-un registru mai subtil, nuvelele dovedesc o aptitudine incontestabila de a analiza fericirea ca imposibilitate vitala. Nuvelele mai retin atentia si printr-un proustianism idealizant care declanseaza nu senzatii, ci obsesii. Privita in ansamblu, proza lui STAHL e o analiza a realitatii in latura ei exceptiva, sensul acesteia fiind, in fond, cautarea unei existente utopice. Prozatoarea nu sondeaza insa interioritatea ambigua; relatiei de cauzalitate ii e preferat postulatul, abisalului, aspiratia constienta. Paradoxul acestei proze este ca, afirmand un ideal superior, infirma de fapt posibilitatea implinirii lui. Esecul provine, in ultima instanta, din inapetenta funciara pentru real, din intelegerea arbitrara a idealitatii, justificata nu filosofic, ci psihologic. Perfectiunea inseamna pentru STAHL implinirea abstracta a unui ideal la fel de abstract.




De aceea, aceasta proza pare mai degraba un "tratat de fericire perfecta" in forma romanesca.

OPERA

Voica, Bucuresti, 1929 (ed. rev. si adaugita, 1957; 1966; 1972; 1973); Matusa Matilda , Bucuresti, 1931 (ed. noua, 1967^; Steaua robilor, roman, Bucuresti, 1934 (ed. II, 1979); Intre zi si noapte, roman, Bucuresti, 1942 (ed. II, 1971); Marea bucurie, Bucuresti, 1946 (ed. II, 1947; III 1970; IV 1974); Fratele meu omul, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1973); Nu ma calca pe umbra nuvele, Bucuresti, 1968 (ed. II, 1969); Orizont, linie severa, Bucuresti, 1970; Pontiful, roman, Bucuresti, 1972; Le Temoin de l Eternite, Paris, 1975; Matusa Matilda. Nu ma calca pe umbra, Bucuresti, 1977; Lena, fata lui Anghel Margarit, Bucuresti, 1977; Drum de foc, roman, Bucuresti, 1981; intre zi si noapte, pref., nota bibliografica si ed. de Mihaela Cristea, Bucuresti, 1988; Fratele meu omul, pref. de Cristian Moraru, Bucuresti, 1989; Martorul eternitatii, roman, pref. de Jean Herbert, trad. de Viorica D. Ciorbagiu, Bucuresti, 1995. Traduceri: Eugene Sue, Misterele Parisului, roman, trad. de ~, Bucuresti, 1942; Marcel Brion, Laurentiu Magnificul, trad. de ~, Bucuresti, 1943; Turgheniev, Opere, IX, in romaneste de ~ si Miron Tarasi, Bucuresti, 1958; Emily Bronte, La rascruce de vanturi, in romaneste de ~, Bucuresti, 1959 (alte ed. 1962; 1964; 1967; 1978:1991; 1993; 1995); J. Gallsworthy, Forsythe saga, I-IV, in romaneste de ~, 1958-1961 (ed. II, 3 voi. 1962, III, 1963, IV, 1969, V, 1972); R. Tagore, Gora, in romaneste de ~, Bucuresti, 1965; Shikibuku Murasaki, Genji, in romaneste de ~, 1969; J. Gallsworthy, Comedia umana, I-III, Bucuresti, 1971 (alta ed., 1992); Paul Brunton, India secreta, Bucuresti, 1991.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Ist. Ut. rom. cont., 1937; Perpessicius, Mentiuni, IV; G. Calinescu, Istoria; G. Ibraileanu, Scriitori romani si straini, I, 1968; Ov. STAHL Crohmalniceanu, Literatura, I; Al. Piru, Panorama; P. Constantinescu, Scrieri, IV; Matei Alexandrescu, Confesiuni literare, 1971; Ov. Papadima, Scriitorii si intelesurile vietii, 1971; L. Calin, Portrete si opinii literare, 1972; S. Cioculescu, Aspecte; Perpessicius, Opere, V, 1972; M. Sebastian, Eseuri, Cronici, Memorial, 1972; I. Serbu, Vitrina cu amintiri, 1973; B. Buzila, Marturii in amurg, 1974; N. Balota, Universul; Elena Tacciu, in Romania literara, nr. 2, 1980; M. Coman, in Luceafarul, nr. 23, 1981; Z. Ornea, in Contemporanul, nr. 23, 1981; Al. Raicu, Autografe, 1983, N. Carandino, in Contemporanul, nr. 23, 1984; L. Calin, in Romania literara, nr. 22, 1984; V. Craciun, in Contemporanul, nr. 16, 1985; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, IV; Mihaela Cristea, in Luceafarul, nr. 36, 1996; idem, Despre realitatea iluziei, 1996; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 4, 1997; Z. Ornea, ibidem, nr. 11, 1997.


 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Henriette Yvonne STAHL

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Henriette Yvonne STAHL





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text