Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Gheorghe Glodeanu - biografie - (opera si scrierile)

 

Interviu

"NU CRED CA ELIADE A ALES EXILUL PENTRU CA DOREA SA SCAPE DE PROPRIUL TRECUT"

Gheorghe Glodeanu s-a nascut in 9 decembrie 1957 in orasul Carei, jud. Satu Mare. Absolvent al Facultatii de Filologie din Cluj-Napoca, promotia 1981. Titlul lucrarii de licenta: Metamorfozele timpului in proza fantastica a lui Mircea Eliade. Doctor in stiinte filologice din 1996. Este profesor la Facultatea de Litere a Universitatii de Nord din Baia Mare si director al revistei Nord literar din aceeasi localitate. A publicat saptesprezece volume de critica literara, dintre care mai multe consacrate operei lui Mircea Eliade: Fantasticul in proza lui Mircea Eliade (1993), Mircea Eliade. Poetica fantasticului si morfologia romanului existential (1997), Coordonate ale imaginarului in opera lui Mircea Eliade (2001, editia a II-a, 2006), Noaptea de Sanziene de Mircea Eliade, (2002, editia a II-a, 2008). Capitole consacrate lui Mircea Eliade in alte lucrari: Eseuri (1997), Poetica romanului romanesc interbelic. O posibila tipologie a romanului (1998, editia a II-a, 2007), Incursiuni in literatura diasporei si a disidentei (1999), Poezie si poetica (2004), Mastile lui Proteu. Ipostaze si configuratii ale romanului romanesc (2005), Fascinatia fictiunii. Incursiuni in literatura interbelica si contemporana (2006). In volume colective: La tiganci de Mircea Eliade in cinci interpretari (2001, editia a II-a, 2008). Bibliografia Eliade a lui Gheorghe Glodeanu mai insumeaza cateva zeci de articole publicate in revistele din tara si strainatate.
- De o buna bucata de vreme sunteti o prezenta sobra, echilibrata in peisajul eliadisticii autohtone. V-a preocupat la inceput obsesia timpului (in teza de licenta), apoi categoria de fantastic (debutul editorial) in proza lui Mircea Eliade, coordonatele imaginarului in romanul Noaptea de Sanziene (2002). Insumand aceste elemente, ati putea sa definiti pe scurt unicitatea prozei eliadesti, diferenta ei specifica?



- Intr-adevar, Mircea Eliade reprezinta autorul la care ma intorc intotdeauna cu mare placere. La inceput m-am oprit la problema timpului, deoarece ea constituie o preocupare esentiala in creatia scriitorului. Intreaga opera a autorului Noptii de Sanziene reflecta lupta inegala a omului perisabil cu "teroarea istoriei". Personajele lui Mircea Eliade sunt obsedate de problema posibilitatii depasirii timpului profan in care traiesc, pentru a avea acces la un timp sacru, un timp mitic ce nu reprezinta altceva decat o forma a atemporalitatii, o iesire din "marea trecere", din labirintul existential in care traiesc. Filosofia indiana, creatia, functia ritualica a spectacolului, initierea in marile taine cosmice, crearea unor spatii paradisiace, recursul la mitologie sunt tot atatea posibilitati de a depasi teroarea istoriei, adica limitele conditiei umane. Problema timpului este liantul care mi-a permis sa abordez integral proza fantastica a scriitorului si sa realizez chiar o tipologie a personajelor. Mai tarziu, investigatia s-a extins si asupra romanelor "trairiste" (Romanul adolescentului miop, Gaudeamus, Maitreyi, Intoarcerea din rai, Huliganii etc.), multe din ele axate pe estetica autenticitatii, esentiala pentru romancierii epocii. Creatia lui Mircea Eliade reuseste sa fascineze pentru ca aduce numeroase lucruri noi in peisajul literaturii romane interbelice, atat in sfera fantasticului, cat si in cea a literaturii de factura existentiala. Inainte de toate, scriitorul reuseste sa impuna o viziune personala asupra literaturii fantastice, continuand proza de factura metafizica a lui Mihai Eminescu. Nu este neglijat insa nici fantasticul de sorginte folclorica, impus inca de I.L. Caragiale si continuat apoi de numerosi autori, care au demonstrat din plin vitalitatea unui gen in literatura romana. Eliade nu este numai un foarte bun autor de proza fantastica (cel mai bun pe care il avem), ci devine creatorul unei teorii originale despre fantastic, teorie bazata pe camuflarea sacrului in profan sau, altfel spus, pe irecognoscibilitatea miracolului. Scriitorul credea in viitorul literaturii fantastice, deoarece considera ca romanul "clasic" (realist sau psihologic) si-a epuizat valentele, a devenit transparent si previzibil si, prin aceasta, nu mai poate capta interesul cititorilor. In schimb, fantasticul ii poate reda omului modern gustul pentru semnificatiile ascunse, facilitand accesul catre o serie de lumi necunoscute. Ideea de la care porneste Mircea Eliade este aceea ca evolutia stiintelor pozitive a dus, in mod treptat, la desacralizarea aproape totala a lumii, fapt ce explica dificultatea identificarii sacrului camuflat in banalitatea cotidiana. Din aceasta perspectiva, teologia "mortii lui Dumnezeu" dobandeste semnificatii extreme in ochii filosofului, deoarece "este singura creatie religioasa a lumii occidentale moderne". Ea demonstreaza ultimul grad al desacralizarii, "ilustreaza camuflajul desavarsit al «sacrului» sau, mai bine zis, identificarea lui cu «profanul»".

- Atunci cum se explica prezenta elementelor fantastice in proza eliadesca?
- In esenta, pentru Mircea Eliade, manifestarea fantasticului echivaleaza cu manifestarea sacrului in profan. Scriind o naratiune labirintica, plina de semnificatii ascunse, Eliade ramane un autor extrem de interesante chiar si atunci cand textele sale nu sunt niste capodopere.

- Daca ar fi sa-i gasiti elemente comune cu proza altor scriitori, pentru care dintre ei ati opta?
- Desigur, in ciuda originalitatii ei frapante (aici ma gandesc in primul rand la proza fantastica), literatura lui Mircea Eliade nu a aparut din senin. Daca incercam sa integram creatia scriitorului in traditia literara romaneasca, observam ca ea continua proza de factura metafizica a lui Mihai Eminescu. Putem stabili insa filiatii interesante si cu alti autori apartinand unor epoci diferite, cum ar fi Gala Galaction, Vasile Voiculescu, Laurentiu Fulga, D.R. Popescu, Tudor Dumitru Savu. Fascinatia miturilor, tentativa depasirii timpului istoric, atractia pentru sensurile ascunse reprezinta doar cateva din coordonatele ce ii apropie pe acesti scriitori. Dintre autorii de proza fantastica apartinand literaturii universale, creatia lui Mircea Eliade se apropie cel mai mult de cea a lui Jorge Luis Borges. Majoritatea arhetipurilor pe care se bazeaza universul imaginar al prozatorului argentinian (timpul, memoria, labirintul etc.) pot fi regasite si in opera creatorului roman. In plus, ambii scriitori cultiva o naratiune de factura labirintica, ce se transforma intr-o veritabila proba initiatica pentru cititor.

- Cum se manifesta ideologia trairista in proza de inceput a lui Eliade?
- In ceea ce priveste proza de factura "trairista", Eliade se include intr-o directie extrem de prolifica a literaturii interbelice, avand drept principali reprezentanti pe Camil Petrescu, Mihail Sebastian si M. Blecher. Sunt autori pe care ii uneste cultul pentru autenticitate si care, refuzand scrisul frumos in favoarea unei sinceritati totale, au innoit in mod radical literatura romana dintre cele doua razboaie mondiale. Si pe aceasta linie, autorul Nuntii in cer ramane un interesant teoretician al romanului. Eliade are meritul de a largi sfera genului prin introducerea unor teme si motive care nu apareau inainte in romanul romanesc. Practic, el detabuizeaza romanul autohton atunci cand afirma ca "orice se intampla in viata, poate constitui un roman". Novator este si faptul ca scriitorul muta accentul de pe romanele de tip social, pe cele de idei, pe romanele experientelor interioare. In ceea ce priveste literatura de factura autenticista, raman evidente ecourile din opera lui André Gide. Influente din Giovanni Papini putem detecta in Romanul adolescentului miop, dupa cum unele inrauriri din James Joyce sunt prezente in Lumina ce se stinge. Ele nu compromit insa conditia unei literaturi de factura novatoare, aflata in consonanta cu principalele tendinte ale epocii.

- In ce consta perspectiva pe care o aplicati operei literare a lui Mircea Eliade?
- Am incercat de la bun inceput sa realizez o abordare monografica a operei literare a lui Mircea Eliade. In acest sens, am relevat originala poetica a fantasticului impusa de catre scriitor, dupa care am trecut la analiza textelor. Acestea au fost investigate in functie de principalele lor puncte comune: raportul dintre timpul sacru si timpul profan, conditia personajelor, fascinatia spectacolului, apropierea de literatura s.f. etc. Desigur, dincolo de decodificarea marilor simboluri, am fost mereu preocupat si de problemele de naratologie. Am reliefat viziunea scriitorului despre proza de factura autenticista si am insistat pe originalitatea unor creatii precum Romanul adolescentului miop, Maitreyi, Intoarcerea din rai, Huliganii, Noaptea de Sanziene. In februarie 1981 am reusit sa public primul studiu din tara despre romanul total care este Noaptea de Sanziene. Avand in vedere maniera capricioasa in care era receptata atunci la noi opera lui Eliade, aparitia articolului meu consacrat unui roman interzis m-a surprins in mod placut. Asa a demarat aventura mea in sfera fascinanta a eliadisticii. Au urmat numeroase alte texte, cele mai multe fiind publicate abia dupa 1990, cand opera scriitorului nu mai constituia un subiect tabu. Pentru publicarea primei carti a trebuit sa astept zece ani, tocmai pentru ca subiectul abordat era opera lui Mircea Eliade.

- In ce masura in scrierile literare ale lui Mircea Eliade este prezenta epoca interbelica romaneasca?
- Epoca interbelica este prezenta din plin in opera lui Mircea Eliade daca ne gandim la creatii precum Noaptea de Sanziene, care este un impresionant roman-fresca. Dar putem aminti si alte naratiuni precum Romanul adolescentului miop, Gaudeamus, Intoarcerea din rai, Huliganii. Literatura fantastica porneste si ea de la realitatile romanesti interbelice, chiar daca acestea dobandesc o importanta dimensiune simbolica. Secretul doctorului Honigberger, Sarpele, In curte la Dionis, Uniforme de general raman niste exemple elocvente in acest sens. De asemenea, personajele (niste dubluri ale autorului insusi) gandesc asemenea intelectualilor epocii. Nu intamplator, multe din opiniile gazetarului Eliade pot fi regasite si in dialogurile personajelor sale. Nu trebuie uitat faptul ca scriitorul aflat in exil a trait cu puternica nostalgie a doua mituri: mitul patriei si cel al cetatii. Ele revin constant in creatiile redactate in anii pribegiei. Eterna reintoarcere a scriitorului la spatiul-matrice de la care a pornit este explicata in felul urmator: "Orice tinut natal constituie o geografie sacra. Pentru cei care l-au parasit, orasul copilariei si al adolescentei devine un oras mitic. Pentru mine, Bucurestiul este centrul unei mitologii inepuizabile. Prin intermediul acestei mitologii am ajuns sa cunosc adevarata ei poveste. Si pe a mea, poate".

- S-ar putea face apropieri, conexiuni privind opera literara in raport cu cea stiintifica?
- Mircea Eliade a negat intotdeauna influenta cercetatorului miturilor asupra autorului de opere de imaginatie. Filosofia era considerata creatia omului treaz, a regimului diurn al imaginarului, in timp ce literatura echivala cu plonjarea in sfera oniricului, a regimului nocturn al imaginarului. Cu toate acestea, ramane evident faptul ca scrierile apartinand categoriei fantasticului nu ar fi putut lua nastere fara eruditia mistagogului. O dovedesc frecventele trimiteri la mitologie si la simboluri. Nu intamplator, scriitorul considera literatura o veritabila fiica a mitologiei. Mitul poate fi considerat un arhetip de la care a pornit autorul de literatura fantastica. Cunoscand opera stiintifica, putem intra mult mai adanc intr-o literatura cu puternice rezonante filosofice.



- Care credeti ca este capodopera romanesca a lui Eliade?
- Capodopera romanesca a scriitorului ramane, indiscutabil, Noaptea de Sanziene, amplu roman sinteza, ce reuneste toate temele si motivele esentiale ale operei scriitorului. Este un bun exemplu de roman-suma, cum doar putine avem in literatura romana.

- Ce intelegeti prin categoria de fantastic cu referire la proza lui Eliade?
- Am relevat deja originala conceptie despre fantastic a scriitorului, bazata pe camuflarea sacrului in profan. Facilitand accesul catre o serie de lumi necunoscute, literatura fantastica dobandeste o misterioasa putere de atractie, lectura devenind o antrenanta aventura a spiritului. Scriitorul si-a explicat viziunea despre literatura fantastica in interviurile sale, precum si in numeroase pagini de jurnal intim. La un moment dat, Eliade afirma: "In nuvelele mele, incerc intotdeauna sa camuflez fantasticul in cotidian". In viziunea lui, "transistoricul este camuflat de istoric, si extraordinarul, de obisnuit". Potrivit acestei conceptii, realitatea este banala doar in aparenta, cotidianul ascunzand altceva, un sens mult mai adanc. Pentru autorul Sarpelui, lumea este un camuflaj, e plina de taine si de semne ce trebuie decriptate. Teoria camuflarii sacrului in profan este decisiva pentru intreaga creatie a lui Mircea Eliade. Cu ea autorul este confruntat atat in studiile dedicate miturilor, cat si in operele sale literare, alcatuind un adevarat liant intre cele doua sectoare aflate intr-o aparenta dihotomie. Pentru a facilita dezvaluirea fantasticului in realitatea cotidiana, scriitorul isi concepe naratiunile pe mai multe planuri, creand niste universuri paralele dominate de legi diferite ale spatiului si ale timpului.

- I-ati da dreptate lui Glodeanu Calinescu care vorbeste in Istoria sa, referindu-se la Eliade, despre o adevarata expresie a gidismului in literatura romana?
- Evident, Glodeanu Calinescu exagereaza, asa cum o face si cu alti scriitori interbelici. E suficient sa ne reamintim propozitiile extrem de dure la adresa Hortensiei Papadat-Bengescu, pe care o considera o amatoare. Calinescu este remarcabil atunci cand teoretizeaza si interpreteaza proza de factura traditionala, considerand ca romanul de tip balzacian ar fi cel mai potrivit pentru stadiul in care se gasea romanul romanesc al timpului. De aici o anumita lipsa de receptivitate la modernism, la romanul proustian si la cel gidian. Desigur, nu pot fi negate influentele din Gide in romanele "trairiste" ale lui Eliade. Nu este insa vorba de o imitatie servila. In plus, opera literara a lui Eliade nu se reduce doar la atat. Nu putem uita de remarcabila proza fantastica a scriitorului, care a dat cateva reusite deja in perioada interbelica precum Sarpele sau Domnisoara Christina. Dar nici romanul Maitreyi nu poate fi considerat o imitatie dupa celebrul scriitor francez, chiar daca asuma din plin estetica autenticitatii.


- Dintre nuvele de maturitate pe care ati prefera-o?
- Eliade spunea candva ca nu este autorul unei singure carti care sa il reprezinte in intregime. Dimpotriva, opera sa trebuie privita ca o totalitate, deoarece abia atunci isi dezvaluie sensurile sale majore. Ca urmare, mi-e greu sa ma opresc la o singura creatie. Imi plac nuvele precum Sarpele, Domnisoara Christina, Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Serampore, La tiganci, Tinerete fara de tinerete, Pe strada Mantuleasa, Les trois Graces, Nouasprezece trandafiri, In curte la Dionis.

- Cum v-a aparut gazetarul Mircea Eliade in comparatie cu scriitorul?
- Gazetaria l-a ajutat pe Mircea Eliade sa ajunga liderul spiritual al generatiei sale. As spune insa ca reprezinta mai mult o activitate de tinerete, din care razbate si un anume teribilism specific varstei. A inceput sa publice articole pe diferite teme extrem de devreme, in paralel cu primele sale texte literare. Mai mult, multe din opiniile gazetarului revin in cadrul romanelor, ca idei vehiculate de catre personaje. Odata cu plecarea sa in strainatate ca atasat cultural, Eliade practic renunta la activitatea sa de gazetar. In anii exilului, ideile exprimate odinioara in presa vor fi consemnate pe paginile jurnalului.

- Privitor la exil credeti ca pentru Eliade a fost unul de esenta soteriologica, salvatoare, daca ne gandim la marasmul politic dintr-o Romanie bolsevizata sau, dimpotriva, unul in care el insusi vrea sa scape de propriul trecut, sa-si piarda urma?
- Nu cred ca Eliade a ales exilul pentru ca dorea sa scape de propriul trecut. Esential pentru omul de cultura a fost sa isi poata continua opera, motiv pentru care a ales lumea libera. Sa nu uitam ca, atunci cand a optat pentru stabilirea sa la Paris, scriitorul tocmai a trecut printr-un moment extrem de dificil, pierderea sotiei sale, Nina. Avand o durere teribila in suflet si lipsit de resurse de existenta, nu cred ca Eliade s-a gandit sa isi piarda urma. A fost preocupat sa isi elaboreze opera, o opera construita in timp cu multa migala. Salvandu-se de sistemul bolsevic, Eliade si-a salvat de fapt opera, libertatea de gandire si de creatie.

- De ce credeti ca Eliade si generatia sa au avut parte ulterior de critici, de controverse, de acuzatii pe temeiuri strict politice, atata timp cat Eliade mentioneaza foarte clar destinul generatiei sale ca fiind unul exclusiv cultural, nu politic?
- Eliade a vorbit mereu de rolul generatiei sale intr-o Romanie mare, recent reunita, care oferea excelente posibilitati de afirmare in plan cultural. Scriitorul intuia insa ca starea de euforie cu care a pornit la drum generatia sa nu va tine prea mult. Primele acuzatii grave, bazate pe considerente ideologice, au venit din partea regimului comunist, deoarece autori precum Eliade sau Emil Cioran au ales Occidentul in locul paradisului totalitar. Se uita insa prea usor faptul ca, daca ar fi ramas in tara, scriitori ca Eliade, Ionescu, Cioran, Vintila Horia ar fi avut destinul modificat, asa cum s-a intamplat cu Blaga, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica, Petre Tutea si multi, multi alti creatori importanti redusi la tacere o insemnata perioada de timp. Pana la urma, pornind de la celebra opinie a lui Proust vizand dihotomia dintre omul care scrie si omul care traieste, trebuie sa ne intrebam daca este mai importanta biografia uneori controversata a acestei generatii decat impresionanta ei activitate culturala. Pentru cautatorii de senzatie, se pare ca da. Sunt de parere ca trebuie sa primeze valorificarea operei acestor scriitori de exceptie, fara ca aspectele controversate ale biografiilor lor sa fie ignorate. In ultima vreme, centrul interesului a fost insa rasturnat de prea multe ori, ca si cand operele lasate de catre Eliade sau Cioran ar fi minore in comparatie cu marile pacate savarsite in timpul vietii lor.

- De ce personajele din Noaptea de Sanziene nu iubesc istoria?
- Personajele din Noaptea de Sanziene nu iubesc istoria deoarece devin niste victime ale "terorii istoriei", care le modifica brusc destinul. Sub acest aspect, experienta dramatica traita de catre Stefan Viziru, protagonistul romanului, ramane exemplara.


- Ce loc ocupa proza lui Eliade intr-un curs universitar de literatura contemporana?
- In principiu, acest lucru il decide fiecare titular al unui curs de literatura contemporana. Fapt cert, dupa recuperarea ei rapida, literatura lui Eliade incepe sa fie receptata la adevarata ei valoare. A intrat in programele de liceu, este prezenta in cadrul cursurilor universitare, constituie subiectul a numeroase lucrari de licenta, teze de doctorat, studii critice.

- De cand credeti ca a inceput posteritatea lui Mircea Eliade?
- In tara, cred ca adevarata postumitate a lui Eliade a inceput abia in 1990, cand a demarat recuperarea masiva a operei scriitorului. In 1986, la moartea marelui om de cultura, revistelor din Romania li s-a interzis sa elogieze activitatea acestuia. Disparitia autorului Noptii de Sanziene a fost trecuta in mod deliberat sub tacere, o tacere extrem de rusinoasa. Doar o nota discreta din Romania literara anunta disparitia marelui exilat.

- Credeti ca vom putea vorbi, o data cu generatia intelectuala interbelica, despre cultura romana ca despre o cultura majora?
- Cultura romana a avut si are suficiente valori pentru a nu vorbi despre ea ca de o cultura minora, periferica. De altfel, Eliade insusi s-a dovedit extrem de optimist in ceea ce priveste viitorul culturii romane. Cred ca problema este alta. Din pacate, limba romana nu este o limba de circulatie, de aici dificultatea impunerii valorilor culturale autohtone. Handicapul ar putea fi depasit doar prin realizarea unor traduceri de calitate si printr-un management cultural adecvat. Din pacate, acest lucru cam lipseste. Nu prea putem constata eforturile sistematice depuse pentru promovarea culturii romane in Occident. Ceea ce s-a facut pana in prezent reprezinta mult prea putin.

- Suntem azi mai europeni in cultura odata cu un Eliade, Cioran, Ionesco, Brancusi, Enescu etc. sau mai saraci fara ei, care nu mai apartin unei culturi provinciale, ci universalitatii?
- Acesti mari oameni de cultura de care vorbiti raman niste extraordinari mesageri ai valorilor spirituale romanesti peste hotare. Ei apartin in egala masura culturii romane si celei universale.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Gheorghe Glodeanu

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Gheorghe Glodeanu





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Max Blecher si noua estetica a romanului romanesc interbelic


Max Blecher si noua estetica a romanului romanesc interbelic