Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





George Mihail ZAMFIRESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

(numele la nastere: Gheorghe Petre Mihai), n. 13 oct. 1898, Bucuresti - m. 8 aug. 1939, Bucuresti.

Prozator si dramaturg.

Fiul carutasului Petre Mihai si al Linei (Raluca) Costache.

Scoala primara si sase clase la Liceul "D. Cantemir" din capitala (1905-1916). Elev al scolii pregatitoare de ofiteri in rezerva din Botosani (1917-1918). Participa la campania din 1918. Debuteaza cu poezia Versurile mele in Literatorul din 24 aug. 1918 si frecventeaza cenaclul lui Macedonski. Initiator al Asoc. tinerilor scriitori romani si al rev. Eroii patriei (1920). intre 1922 si 1924, functionar al Asigurarilor sociale la Satu-Mare, unde infiinteaza Soc. pentru teatrul si cultura romaneasca. Debut editorial cu voi. Flamura alba (1924). Se reintoarce la Bucuresti, ca bibliotecar al cercului "Libertatea". Intensa activitate publicistica; printre altele, semneaza cronica dramatica in rev. Vremea. Regizor la Teatrul National din Cernauti (1929). infiinteaza, la Bucuresti, companiile dramatice Masca (1931) si 13+1 (1932), militand pentru revolutionarea miscarii teatrale. Director de scena la Teatrul National din Iasi, unde, intre 1933 si 1939, a regizat 25 de piese. Redactor la Facla (1932), Adevarul si Dimineata (1937-1938). Autor al voi. de proza Gazda cu ochii umezi (1926), Miss (1942), al romanului Madona cu trandafiri (1931) si al ciclului epic Bariera {Maidanul cu dragoste 1933; Sfanta mare nerusinare, 1936; Cantecul destinelor, 1939). Opera dramatica: Cuminecatura (1925), Domnisoara Nastasia (1927), Sam (1929), Adonis (1930), Idolul si Ion Anapoda (1934). Voi. de articole dedicate teatrului Marturii in contemporaneitate (1938) reflecta preocuparile unui animator de seama al vietii teatrelor interbelice.

Primele volume ale lui ZAMFIRESCU sunt prea putin revelatoare pentru destinul sau scriitoricesc. Prozele din Flamura alba (1924) reprezinta rezultatul experientei razboiului. Gazda cu ochii umezi (1926) aduna schite strabatute de calda compasiune pentru o umanitate vitregita, infranta, de "umiliti si obiditi". In Madona cu trandafiri (1931), roman inegal, planul real - traditionala satirizare a meschinariei, lipsei de orizont si platitudinii mediului provincial - este rasturnat intr-o fantasmagorie cosma-resca, inchipuind mascarada burlesc-terifianta a unei inmormantari de carnaval, totul in ideea unei deschideri simbolice destul de obscure. Adevarata sa dimensiune romanesca o impune ciclul epic Bariera, organizat in "anotimpuri" corespunzatoare etapelor existentiale ale subiectului narator, Iacov, si, complementar, ale nedespartitei Fana, partasa tuturor tribulatiilor acestuia: primavara (Maidanul cu dragoste, 1933); vara (Sfanta mare nerusinare, 1936); popas intre anotimpuri (Cantecul destinelor, 1939) si toamna, coincizand, conform intentiilor marturisite intr-un interviu, "cu intrarea lui Iacov in fabrica" si cu "primul sau contact cu realitatile sociale" (in legatura cu aceasta ultima secventa a ciclului, nerealizata, unele indicatii ofera proiectul de tinerete, abandonat, publicat in 1946 cu titlul Bariera, al carui protagonist, Grigore Voicu, constituie o posibila prefigurare a experientei sociale si militante a lui Iacov). De fapt insa, mai curand decat un destin individual cu respectivele "anotimpuri" ale devenirii sale, romanele au in centru "mahalaua cu nume rusinos", perpetuand, dincolo de circumstante temporale, unicul "anotimp" - imuabil, fierbinte, ucigator - al dragostei impletite cu moartea, intr-adevar, periferia este un "maidan cu dragoste" unde totul, personaje si evenimente, coaguleaza in jurul acestui nucleu esential. Materializat in ipostazele cele mai diferite; de la candoarea relatiei Iacov-Fana la desantarile din subsolul lui Tanasica ori din "soborul tatelor"; de la fervoarea mistica a iubiri lui Ivan, care inlocuieste sfintele din gravurile ceaslovului cu chipul idealizat al grecoaicei Maro, la ceremonialul solemn-scabros din casa simigiului Tino; de la dragostea pura a adolescentului Rel pentru Oita, fata malaierului, la amorul tarifat al pensionarelor bordelului, Sultana si Domnica; de la amoralitatea generoasa a Saftei, cantareata cu garoafa, la decalogul sui generis al crimei pasionale decretat de cutitarii infratiti sub strania deviza "suntem cavaleri". Oricat de impudic, sordid, lubric in manifestarile sale, erosul acestei lumi e susceptibil de a fi comparat cu "desucheturile" amoroase ale lui Pirgu doar sub latura neconcludenta a aparentelor. Daca viciul lui Pirgu e degradant si imund mai ales prin meschinaria rezonantei sale existentiale, la eroii lui ZAMFIRESCU tipatul instinctual, liber si frust, are ceva din maretia stihiei dezlantuite. Practicata cu inconstienta, dar si cu salbatica daruire, necontrafacuta de chinga pudo-rilor mimate, turbulenta si sfidatoare, dragostea are aici statut de "sfanta mare nerusinare", pamanteasca: instinct primar, sacra fatalitate acceptata. Caci violenta impulsului erotic aminteste cadenta implacabila a destinului, iar valoarea sa existentiala se masoara cu pretul mortii. Rel nu-i supravietuieste Oitei; Fofoloanca isi pierde mintile inmormantandu-si sotul. Pentru Fane "dragostea e ca o batatura amara si vine cu gust de moarte". Cucerind-o pe Salomia, puscariasul frumos din Cotroceni isi asuma riscul celei mai feroce rivalitati; a cutitarilor infratiti cu el intru acelasi "gust de moarte" al iubirii ("Ce sa fac daca-i asa frumoasa gagica matale, ca ma scutura frigurile cand o vad?", marturiseste unul dintre ei), dar, din aceeasi ratiune, decisi - sau mai bine zis obligati - sa-1 ucida. Asteptandu-si, clipa cu clipa, deznodamantul, Fane inchina "pentru suflet, pentru noroc, pentru femei si pentru aleluia", "pentru ibovnica si in sanatatea amantului de maine al Salomiei, oricare ar fi el"; carpe diem fatalist, situat in intima proximitate a mortii: "Sa-mi cantati, fratilor, ca mi se despica inima de fericire si nu se stie ce-o sa fie cu mine peste un ceas" Tot astfel, infidelitatile Saftei, tiganca lui Gore, sau aventura turnatorului Paler cu nevasta hamalului se produc sub umbra amenintatoare a satarului; casnicia distrusa a lui Gore si linsarea Saftei intra in zodia aceleiasi fatalitati. Dupa cum, victima fara scapare a viciului, Maro se condamna singura la pieire, alaturi de Ivan care-si salveaza visul purificandu-i in flacari trupul pangarit. Caci "dragoste si moarte, altceva nu exista", proclama Fane ca inspirat precursor al Canticelor tiganesti. Spre deosebire de un Carol Ardeleanu sau Sarmanul Kopstock, autori de notatie realista, la ZAMFIRESCU viziunea asupra periferiei e, in esenta, sentimentala si romantica (directie ilustrata de Petre Bellu, Constantin Barcaroiu, Stoian Gh. Tudor). Umanitarismul nebulos al lui Ivan, sugerarea mai mult aluziva a oprimarii si nedreptatii sau sporadicele accente de revolta fara obiectiv politic precis sunt insuficiente pentru conturarea unei acute problematici sociale. in acelasi spirit, conflictul cu autoritatile, cand apare, e rezolvat facil prin caricaturizare si sarja (de unde si aerul usor operetistic al atrocitatilor descrise). insasi mizeria mahalalei, prin lipsa de insistenta asupra radacinilor sale economice, este mai degraba decorul, strident colorat, al celebrarii acelei "sfinte mari nerusinari" decat cadru realist. La fel, aura romantica a prostituatei generoase ori a haimanalei idealiste, aparandu-si demnitatea sub pavaza "legii fara lege", sau contrastele, puternic apasate, ale acestei umanitati ce oscileaza fara tranzitie intre bestialitate, abjectie, crima si impulsuri altruiste ori imprevizibile suavitati sufletesti sunt reflexul aceleiasi induiosari umanitariste, tradand "misticismul social al dragostei pentru cei mici" (E. Lovinescu). Sentimentalismul viziunii este inca si mai evident la nivelul scriiturii, transfor-mandu-se pe alocuri, dupa cum au subliniat comentatorii, in adevarat balast stilistic: divagatii lirice nesupravegheate, poetizarea cu orice pret, pretiozitate manieristica (cruditatile de limbaj sunt adesea estompate si ele prin eufemism si metaforizari abuzive). Nu rareori eroii se hazardeaza in nesfarsite discursuri "intelectualiste" sau numai literaturizate pana la afectare si ridicol. Defecte ce se augmenteaza in ultimele volume ale ciclului, in paralel cu dilutia substantei epice din primul roman. Cu lungimi obositoare, se revine asupra acelorasi evenimente si personaje. Astfel, Sfanta mare nerusinare sentimentalizeaza excesiv pe marginea relatiei Ivan-Maro sau tremoleaza interminabil in jurul cuplului Iacov-Fana, incununand iubirea acestora cu un final ce se doreste apoteotic, dar cade mai degraba in vulgaritate. Cantecul destinelor risipeste, inoportun si defectuos artisticeste, misterul puscariasului frumos din Cotroceni, imaginan-du-i o biografie de roman senzational si transformandu-1, in cele din urma, in simplu subiect al cronicilor de scandal, in ciuda acestor inegalitati, ZAMFIRESCU ramane - fara a avea suculenta aspra a unui Eugen Barbu - un incontestabil poet al periferiei, modalitatea lirica adjudecandu-si, mai ales in confesiunea lui Iacov, un teritoriu pretios: poezia maracinilor si a roscovilor salbatici, a stavilarului de la Ciurel si a hoinarelilor nebunatice, a nelinistilor fara nume si a epitafului inlacrimat pentru paradisul pierdut al copilariei. Si in dramaturgie numele scriitorului este legat in primul rand tot de lumea mahalalei. Comedia tragica Domnisoara Nastasia (1927), inspirata de aici, poate fi definita succint drept o replica data comicului caragialesc de inspiratie similara (prima tentativa in acest sens apartinandu-i lui Mihail Sorbul, prin Dezertorul). intr-adevar, in datele sale fundamentale, mediul este acelasi cu al Noptii furtunoase. insusi bovarismul Nastasiei e, in esenta, identic cu al Zitei; ambele frecventeaza acelasi gen de lectura si aspira spre acelasi ideal (Iunionul sau Popa Nan, numele nu are nici o importanta) minor in aparenta, decisiv in fond: desprinderea de mediu, depasirea propriei conditii. Ceea ce difera insa radical e perspectiva: grava, de un profund patetism la Z., fata de cea eminamente comica a lui Caragiale. Ca simpla osatura anecdotica, situatia dramatica din Domnisoara Nastasia acuza sablonul melodramei (unii comentatori au amendat chiar caracterul livresc al finalului). Dar, cu un perfect exploatat simt al tragicului, implicat sau manifest, continut sau dezlantuit in violente descarcari gestice ori verbale, insa intotdeauna cu stricta acoperire emotionala, autorul realizeaza o puternica drama psihologica. Dublata de o la fel de originala piesa de atmosfera, unde, cu unele stridente neglijabile, folclorul de mahala - de la romanta sumbru-lacrimogena la expresia aforistica sau numai intens colorata, de la lameto-ul lait-motivic la imprecatia regizata conform acelorasi indelungi practici colective - se personalizeaza involburarea patimasa a destinelor eroilor, depasind faza pitorescului decorativ. Piesele istorice Cuminecatura (1925), dramatizare a unui episod din nuvela Alexandru Lapusneanu a lui Negruzzi, si Fu porunca de la Suceava (publicata postum) nu trec peste nivelul unui profesionalism corect. Prin Sam, subintitulata "poveste cu mine, cu tine, cu el" (1929), G. R. 8, "gluma neverosimila cu dragoste si moarte" (citita, in 1930, la "Sbura-torul" si ramasa in manuscris) si Adonis, "parabola cu o haimana, o portocala si un vis" (1930), dramaturgul urmareste diversificarea atat a ariei tematice, cat si a mijloacelor expresive, apeland - cu unele momente de cearta reusita mai ales in Adonis si Sam - la simbolul expresionist, la sinteza generalizatoare, la personajul arhetipal impulsionat de idei generale. in linie traditionala, "comedia amara" Idolul si Ion Anapoda (1934) se reintoarce la mediul micilor functionari. Protagonistul, visator timid, induiosator si sentimental, reediteaza, la scara minora, experienta unui Pygmalion care isi atinge, in final, idealul, tocmai pentru ca acesta nu depaseste posibilitatile lui umane. Prin ce are mai viabil, opera lui ZAMFIRESCU reprezinta, dupa remarca lui Pompiliu Constantines-cu, o valoroasa "incercare de a prezenta mahalaua bucuresteana in proportii de tragica epopee".




OPERA

Flamura alba. Suflete si chipuri prinse in vartejul mortii, Satu-Mare, 1924; Cuminecatura. Episod dramatic, Craiova, 1925; Ly-Cha-Pee, Magnolia; Pieter van der Meer, Legamantul; Selma Lagerlof, Marsul nuptial, Arad, 1925 (trad. de ~); Pierre Mac-Orlan, Bestia cuceritoare, Bucuresti, 1925 (trad. de ~); Gazda cu ochii umezi, Bucuresti, 1926; Domnisoara Nastasia, comedie tragica in trei acte, Bucuresti 1927 (ed. II, 1974); Madona cu trandafiri. Bucuresti, 1931; Maidanul cu dragoste, I-II, Bucuresti, 1933 (Bucuresti, 1936; ed. ingrijita de Florence G. Zamfirescu, pref. de V. Rapeanu, Bucuresti, 1957; ed. ingrijita si pref. de V. Rapeanu, Bucuresti, 1967; ed. ingrijita si postfata de V. Rapeanu, Iasi, 1986; pref. si curriculum vitae de V. Rapeanu, Bucuresti, 1993; Chisinau, 1993; ed. ingrijita si pref. de V. Rapeanu, Galati 1993); Idolul si Ion Anapoda, comedie amara in trei acte, Bucuresti, 1935): Sfanta mare nerusinare, I-II, Bucuresti, 1936 (alta ed., pref. si bibliografie de V. Rapeanu, 1998); Marturii in contemporaneitate, Bucuresti, 1938; Cantecul destinelor. Bucuresti, 1939; Sam. Poveste cu mine, cu tine, cu el, Oradea, 1939; Sufletul soldatilor de plumb. Povestiri scrise de dragul celor mici, Bucuresti, 1940 (ed., II, 1957); Miss, Bucuresti, 1942; Bariera, Bucuresti, 1946; Teatru, ed. ingrijita si pref. de V. Rapeanu, Bucuresti, 1957; Isprava duhului roscovan, ed. ingrijita de E Bailesteanu, Bucuresti, 1974; Teatru. Marturii in contemporaneitate, I-II, ed. ingrijita, studiu introductiv, note, comentarii, bibliografie de V. Rapeanu, Bucuresti 1974 (alta ed., 1983); Corespondenta, pref., note si indice de Claudia Dimiu, Bucuresti, 1988; Domnisoara Nastasia si alte piese, Cluj-Napoca, 1989; Teatru, ed. ingrijita de V. Rapeanu, repere alcatuite in redactie de Aurora Slobodeanu, Bucuresti, 1996.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Critice, III; O. Sulutiu, in Azi, nr. 3, 1933; Camil Petrescu, Teze si antiteze, 1936; S. Cioculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 3, 1936; E. Lovinescu, Istoria; Perpessicius, Mentiuni, IV, V; G. Calinescu, Istoria; O. Papadima, Creatorii si lumea lor, 1943; V. Rapeanu, George Mihail Zamfirescu, 1958; G. Calinescu, Ulysse, 1967; Silvia Cucu, George Mihail Zamfirescu si teatrul, 1967; P. Constantinescu, Scrieri, V; M. Sebastian Eseuri, cronici, memorial, 1972; Istoria teatrului in Romania, III, 1973; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, III; V. Rapeanu, Interpretari si intelesuri, 1975; D. Pillat, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1976; I. Vlad, in Tribuna, nr. 48, 1976; I. Zamfirescu, Drama istorica universala si nationala, 1976; M. Handoca, in Manuscriptum, nr. 4, 1979; R. Albala, in Teatrul, nr. 5, 1980; Silvia Cucu, in Studii si cercetari de istoria artei, tom. 28, 1981; A. Saceanu, Clasicii nu vor sa imbatraneasca, 1983; C. Ciopraga, Propilee, 1984; V. Silvestru, Un deceniu teatral, 1984; ZAMFIRESCU Ornea, Actualitatea; V. Rapeanu, Scriitori dintre cele doua razboaie mondiale, 1986; F. Aderca, Contributii, II; I. Negoites-cu, Istoria literaturii romane, 1991; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, IV.


 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

George Mihail ZAMFIRESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui George Mihail ZAMFIRESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text