Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Elena Stefoi - biografie - (opera si scrierile)

 

STEFOI Elena, se naste la 19 iul. 1954, comuna Boroaia, judetul Suceava.

Poeta.

Fiica lui Petru Stefoi si Zinca (n. ?), tarani. Studii liceale la Falticeni, incheiate in 1973; studii superioare la Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti, intre 1976 si .

Muncitor distribuitor la Fabrica de conserve Popesti-Leordeni (1973-l976), prof., dupa obtinerea licentei, in aceeasi comuna (1980-l987), apoi corector cu jumatate de norma la Contemporanul (pana in 1989).

Debuteaza publicistic in 1975, in Amfiteatru, cif o prezentare de Constanta Buzea, iar editorial in 1983, cu volum Linia de plutire (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor). Voi. urmatoare. Repetitie zilnica (1986) si mai ales Schite si povestiri (1989) impun o voce lirica bine precizata, cu toate modulatiile si evolutiile ei, la granita dintre modernism si postmodemism, realism si expresionism.

Volumul Linia de plutire (1983) debutul puternic al Elenei S., ilustreaza pina la un punct paradigma tare a "optzecismului". Compus din cinci sectiuni (Ritmul si cauza, Spatiul intirziat, Mici planete pentru adapostit indoiala, Schite si povestiri. Declaratie dupa razboi), el contine un numar de poeme cu titluri semi-ironice, voit prozaice (Poem de dragoste cum o fi, Nici o viziune ca lumea) si este, in ansamblu, construit intr-o maniera demitizanta. Eul liric este circumspect, sovaitor, cu destule ezitari in fata haoticei lumi inconjuratoare si cu o doza de ironie sanatoasa ce filtreaza cuvintele si temele mari, retinind numai partea lor de adevar existential.

"Temele mari nu s-au imbatat
din cauza mea nici macr o singura data",
"fara un dram de caldura bravelor optiuni li se ofilesc
obrajorii",
"intotdeauna


ti s-au potrivit de minune ideile principale",

Jntoarce-te cu fata spre cele citeva resturi
de aureola",
"Desuete suspinele,
desueta imaginea lor!:

Iata numai citeva exemple, dintre multele posibile, ce dovedesc o "coborire" a poeziei, a liricului, pe terenul tare al experientei si al limbajului realist. Este o modalitate frecventata de majoritatea poetilor "optzecisti", care destrama valurile metafizice ale modernismului liric anterior, personalizind intens versurile, colorindu-le cu toata biografia lor. Diferenta specifica, S. o marcheaza printr-o cerebralitate ce stringe, la propriu si la figurat, poemul, impiedicindu-l sa devina un "sandwich de realitate". Marea si mica istorie sunt facute sa fuzioneze in insasi perceptia poetei, intr-o experienta mereu noua, unica in felul ei. Mai mult decit senzatia, gindul o strecoara in interstitiile existentei, facind-o sa traiasca la o temperatura scazuta, intelectuala, secundele albe ale timpului: "forme de catusa sunt formele lasate in urma / forme de catusa - cele ce vor ademeni / durerea din spatiu numita in cartile vechi viitor" (Nu spune nimanui); "Ziua de miine zdrobeste inalta la cer / un cazan cu simboluri - consoane / si vocale gem de minie. N-o poti / ajuta: urmaresti sclipirea / unui eveniment costeliv - / ascunzatoarea duhneste a moarte, / a sigle stilcite, a dusmani lipsiti / de masura. Printre primejdii / de primavara ochiul vede zeii / miscindu-se. Neamuri intregi - / fara sa inteleaga ce trebuie - / se vor inchina, mai tirziu, / pe locul acesta" (Un fragmente din virtej). Odata destructurata (si astfel dezvaluita) imageria poetica, autoarea procedeaza la o reinvestire a temelor si motivelor cu semnificatie proaspata, netocita inca prin uzul liric. Acest lucru e obtinut printr-o decantare atenta, meditativa, a experientelor, printr-o esentializare cvasi-modemista, ce ia la un moment dat forma extrema a unui fel de "hai-ku", de mare intensitate cerebrala: "Citeodata ar trebui sa trag peste cap / acest punct / care se incapatineaza sa nu ma imbrace perfect". Secventele imagistice de un antropomorfism accentuat indica, dintr-un alt unghi, aceasta revitalizare a poeziei, ca o a doua treapta dupa aceea a demitizarii si relativizarii. insasi Undi de plutire, imaginea-cheie a volumului, este un rezultat aproape palpabil, desi nu prea glorios, al cautarii si obtinerii unui echilibru. Unul precar, fragil, cu atit mai pretios: "Printre drepturi si indatoriri linia de plutire gifiie / iri straie de sarbatoare", "Depasind romantismele trebuia sa adaugi / ceva la povestea aceasta. intre o exactitate si alta / memoria trece cu biciul", "o, acest banal instinc al nuantei / solutii de echilibru ia in arenda". Sau un echilibru aparent, ascunzind sub desenul lui altceva: "De-afara se vede un pom de Craciun. Nimic / nu ne sta impotriva.

Tocmai in aceasta clipa hotarim:
neintelegeri, erori, accidente si catastrofe.
Apa de trandafiri. Mari si simple idei.
Cine sa creada
Iadul justificat din acest echilibru?"
(Chiar bataile inimii).

Poezia Elenei S. gliseaza fin, aproape imperceptibil secvential, intre "stari" si "climate" foarte diferite, parcurse rapid si tratate intensiv. Repetitie zilnica (1986) este o placheta mult mai putin pregnanta, diluata liric si valoric. Ea reia doua din titlurile de sectiune anterioare (Schite si povestiri, respectiv Mici planete pentru adapostit indoiala) si are o tonalitate de ansamblu mai luminoasa, verificabila inclusiv prin specia lirica practicata: oda, pastelul (Titluri elocvente: Pastel fericit, Alt pastel fericit, Poem de dragoste). Ironia a disparut aproape cu desavirsire, lasind sentimentul sa coaguleze versurile. Notabila e, in citeva rinduri, sugestia unui interior devenit vizibil, la caldura iubirii: "se vede sufletul meu: / o batrina surubarind / maruntaiele melodioase / ale altui abis", "dragostea fumega ghemotoc / intre glota si epiglota". Dar alteori apar asocieri stridente, sesizabile imediat, dat fiind parcursul liric atit de bun pina acum: "Altadata palmuiam fara mila / gura vulcanului", "in crapaturile pamintului / se ascunde clama intelepciune / a stramosestii gramatici", "linga timple / Llra-ncetare / un urangutan jucaus / suna din trimbita", "constiinta lalaie-agale / ca un cosas asudat" Schite si povestiri (1989) aduce, in schimb, o noua confirmare a talentului si originalitatii poetei, "optezeciste" prin constiinta textuala si expresionista, acum, prin paleta de culori folosita. Pe un fundal "rosietic", sumbru-contemporan, sint plasate experiente umane ori individuale ce devin, rapid, unele extreme, la limita. Sub carapacea unei lumi inchise, sufocante, prolifereaza tumoarea maligna, astfel ca aproape orice imagine mai "realista" are un potential subversiv: "Fiecare poveste / are efectul unei tigari / stinsa pe propria-mi piele, / fiecare-mprastie-n aer / o incrucisare cu nebunia. / Perechea de foarfeci / imi sfirteca vocea in doua: / o parte este aruncata / in lupta, cealalta / (artagoasa si infidela) / trimisa in carantina / pina in secolul urmator." (Calm). Volumul este compus tot din sectiune ce preiau titluri mai vechi (Schite si povestiri. Mici planete, Scenarii dintr-un punct de vedere. Personajul de zi cu zi), iar trei poeme din sumar sint reluate, cu mici modificari, din cartile anterioare (Oda gindului zilnic si Oda aprigei tinereti, din volumul Repetitie zilnica, iar inauntru, sub capace, din Linia de plutire).



Simptomatica este, in ultimul caz, epurarea unor cuvinte, considerate probabil prea "tari" de catre cenzura vigilenta: de la "femeia aceasta poarta in pintec / un soare negru si dureros, un fel de tumora", se ajunge la "femeia aceasta / poata in pintec ceva luminos - / un nod de multiple adincuri" iar ultimele doua versuri din poemul aparut in 1983 dispar cu totul in volumul din 1989: "O religie / peste care ziua de miine / presara artistic cenusa. Poezia este, intr-adevar, mai centrata pe realitate - si deci mai "periculoasa". Devine discursiva pentru a prinde cit mai mult(e) din petele lumii inconjuratoare si, totodata, pentru a deruta, prin schimbarea unghiului de "atac" compozitional. Fata de "tabara adversa", a corectitudinii strimbe, a normei ideologice intrate in carne si in suflet, deliberarile, indoielile,, spaimele si tristetile poetei (abia deghizata in ipostaza eului liric) contureaza, ele, o zona de umanitate: una ce se restringe tot mai mult, pe masura unor "frinturi de urlet trist, fara ecou" si a unor "deliberari chircindu-se-n unghere". Utopia e schitata intr-un poem de final, in care Autorul exclude parca, printr-un gest decis, orice intermediar nedorit dintre el si Cititor: "Hai, concentreaza-te: / vezi cum sub intunericul strivitor / se zvircoleste, pe parti / intregul inca neinvetat?" (Aura). Poezia lui S. s-a metamorfozat, asadar, ca o reactie la "involutia", la rigidizarea contextului sau. Cu putin timp inainte de Revolutia din 1989, autoarea mizeaza pe realism din considerente morale, nu literare: nu mai vrea sa destructureze poezia, cu temele ei mari si simbolurile uscate, ci insasi realitatea data.

OPERA:
Linia de plutire. Bucuresti, 1983;
Repetitie zilnica, Bucuresti, 1986;
Schite si povestiri. Bucuresti, 1989.


REFERINTE CRITICE:
M. D. Gheorghiu, in Cronica, nr. 9, 1984;
St. Aug. Doinas, in Romania literara, nr. 2, 1985;
M. Mincu, Eseu despre textul poetic, II, 1986;
M. Papahagi, inTribuna, nr. 1987;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 24, 1989;
E. Simion, Scriitori, IV.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Elena Stefoi

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Elena Stefoi




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text