Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





INTRE DEVOTAMENT PENTRU CONVORBIRI LITERARE SI SOLICITA,RILE ALTOR REVISTE despre Duiliu ZAMFIRESCU



Schimbul de scrisori intre Duiliu Zamfirescu si Titu Maiorescu privind atitudinea fata de Convorbiri literare a capatat noi dimensiuni in cursul anului 3895. Scriitorul s-a vazut pus in situatia de a dezaproba noua redactie formata din fostii studenti ai lui Maiorescu, indeosebi pe Mihail Dragomirescu, care impusese revistei un ton de-a dreptul antipatic. Mirarea fata cu calea pe care se indrumeaza batrana revista a Junimei" era intr-adevar legitima. Raspunsul solicitat lui Titu Maiorescu n-a intarziat. Criticul a facut uz si atunci de tactul sau proverbial, urmarind sa nu-l indeparteze pe prozatorul care s-ar fi putut apropia de alte reviste, Cu atat mai mult cu cat unele dintre ele aveau la conducere fosti convorbiristi. Pastrarea autorului Vietii la tara pentru Convorbiri literare devenise o necesitate la un an dupa ce Caragiale, Slavici si Cosbuc aveau deja o publicatie proprie. A incercat sa evite discutiile polemice cu privire la revista Junimii, dar efectul a fost minim. Observand acest lucru, Zamfirescu a tinut sa-l avertizeze : Impresia mea despre numerile din urma a Convorbirilor nu cred sa fie o cauza de suparare : am spus ce mi s-a parut drept". Totodata, banuind o legatura directa intre tacerea criticului si stirile din presa despre viitoarea sa colaborare la o alta revista, a simtit nevoia unei justificari si a declaratiei de loialitate fata de revista junimista. Intre timp, ii explica el, la Bucuresti s-a creat un cerc literar cu intentia de a scoate o revista si a fost propus printre membrii fondatori, fara a fi intrebat, de catre prietenul sau, Mitica Ollanescu. El i-a scris, aratandu-i ca infiintarea unei noi reviste" ii pare un lucru greu, in toate cazurile, un act de ostilitate catre Convorbiri" 9. Scriitorul facea eforturi vizibile in corespondenta, spre a-l determina pe Maiorescu sa nu mai banuiasca vreo legatura intre criticile aduse Convorbirilor literare si aparitia numelui sau intr-un comitet ce urma sa scoata o noua revista : Cred insa Ca de aproape 11 ani de cand vin cu credinta sa aduc pe masa Convor-birilor tot ce lucrez, de cand ma supun la toate criticile, fara vorba, am dobandit dreptul de a spune ceea ce cred ca se face in interesul sau contra bunului nume al revistei Convorbirilor. Da ? Daca da, atunci va rog sa nu ma banuiti de nimic. Nu ma voi schimba nici acum, cum nu m-am schimbat niciodata [] Mai bine o lamurire cruda decat o tacere dulceaga".




Momentul marcat de acest schimb de scrisori insemna inceputul pretentiei prozatorului de a se tine seama de personalitatea sa si, totodata, al unor avertismente in legatura cu necesitatea de a-l accepta ca junimist cu pareri proprii despre miscarea literara de la noi, adesea diferite de cele ale criticului. Astfel, desi acordase initial un fel de monopol" Convorbirilor literare asupra tiparirii operelor sale, a acceptat, totusi, sa colaboreze la revistele unor prieteni, Ateneul roman si Literatura si arta romana. O data cu oferta primei colaborari la Ateneul roman, a pretins sa i se treaca doar initialele numelui, motivand ca lucrarea publicata e neinsemnata. Teama de a nu starni reprosurile lui Iacob Negruzzi l-a determinat sa-i ceara incuviintarea de a se sustrage de la monopolul voluntar acordat Convorbirilor-, ajutandu-si un prieten, pe Djuvara, aflat la inceputul unei initiative publicistice.

Aceleasi obligatii prietenesti l-au indemnat si spre a doua revista la care a colaborat, Literatura si ana romana (1896'1908), condusa de N. Petrascu si D. C. Ollanescu. Promisiunea colaborarii i-a fost smulsa inca inainte de aparitia revistei, cu conditia mai veche de a semna numai cu initialele. Este vorba despre schita Cu bilet circular, aparuta, totusi, nu cum ceruse autorul, ci semnata cu numele intreg. Dar N. Petrascu nu s-a multumit eu aceasta colaborare, reprosandu-i in scris pentru prea marele atasament fata de Titu Maiorescu. Declaratiile noi ale iul Duiliu Zamfirescu probau principialitatea sa, fidelitatea fata de prietenia cu Maiorescu, increderea in viabilitatea Convorbirilor literare. El nu aproba si nu credea in trainicia intreprinderii revuistice a amicului Petrascu, dar nu refuza colaborarea. A recunoscut totodata ca tinea sa pastreze afectiunea si stima lui T.L.M." [Maiorescu]. Motivul ? El a continuat sa ramana un spirit conservator de tip maiorescian, astfel ca va crede mereu in viabilitatea Convorbirilor literare, iar alte incercari revuistice le considera dintru inceput a fi sortite esecului. in zadar incercau noii intreprinzatori (inclusiv PetrascU) sa surpe Convorbirile; ele trebuie sa traiasca mai departe, ca unele ce au fost si sunt folositoare" 13.
In sfarsit, odata aparuta. Literatura si arta romana a produs o foarte buna impresie asupra lui Duiliu Zamfirescu, nevoit sa recunoasca ne-justificarea indoielii sale de la inceput.

Primul numar al revistei era sustinut cu partea literara de vechi stagiari la Junimea: N. Petrascu, D. C. Ollanescu, D. Zamfirescu, Th. Serbanescu. Articolul program, Cuvant incepator, exprima atitudinea anticonvorbirista, atribuind sensuri exagerate unor vechi afirmatii ale lui Maiorescu. Riposta a fost data in Convorbiri literare de Mihail Dra-gomirescu, in articolul Directii literare. Aici Zamfirescu era pus alaturi de ceilalti colaboratori ai revistei Literatura si arta romana si calomniat o data cu ei. A vrut sa-l provoace la duel pe M. Dragomirescu, dar a intervenit Maiorescu, domolindu-l prin scrisoarea de scuze a autorului articolului (care n-a aparut insa in Convorbiri literarE). Prozatorul a reluat colaborarea la Convorbiri literare, unde a aparut romanul in raz-boiu, desi initial fusese promis, lui N. Petrascu. A urmat un alt repros pentru fidelitatea fata de revista junimista, dar prozatorul nu i-a putut oferi decat o notia declaratie ca relatiunile personale si literare" cu oameni de care era legat sufleteste si cu o revista ce l-a tiparit de doisprezece ani14 nu se vor intrerupe niciodata. Totusi, publicatia lui Petrascu a fost onorata si in continuare de prozatorul care intre 1900' 1902 i-a incredintat cel de-al patrulea volum al ciclului' Comanestenilor ' romanul indreptari- De data aceasta, gestul semnifica un nou moment spre accentuarea independentei fata de gruparea literara convor-birista. Orientarea Convorbirilor literare de dupa 1900 l-a stimulat sa intreprinda pasi importanti care lasau sa se inteleaga ca ar intentiona sa-si lege soarta de revista lui Petrascu ; unele sfaturi oferite tinteau situarea publicatiei deasupra celorlalte periodice contemporane si exprimau, in acelasi timp, dorinta de a o transforma in final intr-o revista care sa-i aminteasca anii de aur ai Convorbirilor literare. Dar toate demersurile sale in aceasta directie n-au anulat niste principii carora autorul Comanestenilor dorea sa le ramana fidel. Astfel, n-a putut niciodata concepe ca, atata timp cat se afla in strainatate, sa abandoneze Convorbirile literare, iar acceptarea colaborarii la alte periodice n-a implicat si renuntarea la prietenia cu unii dintre vechii sustinatori ai revistei junimiste. intr-adevar, a continuat colaborarea la Convorbiri literare dupa intoarcerea in tara, i-a ramas credincios si dupa 19*9, cand conflictul cu Titu Maiorescu la Academia Romana putea deveni prilej favorabil in adoptarea deciziei de a se orienta spre alte carari in publicistica. In numarul 11 din 1919 i-a aparut O muza.



Amintiri din cariera diplomatica, ultima lucrare trimisa revistei Convorbiri literare.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.