Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




DE LA LITERATORUL LA "JUNIMEA despre Duiliu ZAMFIRESCU



Apropierea lui Duiliu Zamfirescu de Junimea s-a produs in niste imprejurari specifice, pe cai nu tocmai drepte, dar nu la mult timp dupa debutul literar aflat sub aripa protectoare a lui Alexandru Mace-donski. Primii pasi au fost facuti inca din vremea colaborarii la Literatorul, cand trimitea si la Romania libera articole publicistico si cronici artistice. Se stie ca Romania libera dobandise treptat o orientare junimista pronuntata, pentru ca in 1881 sa se declare organ politic al junimismului, ceea ce insemna ca sg opunea principial Literatorului. Colaborarea dubla avea semnificatia instaurarii unei anumite independente in gandire la Duiliu Zamfirescu. La inceputul lui martie 1882. el intra efectiv in redactia Romaniei libere. Tiparind un articnl-cronica dedic t poeziilor lui Carol Scrob. a procedat in spirit macedonskian. dar in acelasi timp l-a elogiat pe Titu Maiorescu. Cercetari recente, minutioase1 au demonstrat ca trecerea lui Duiliu Zamfirescu de la gruparea Literatorul la cea a Junimii nu s-a produs brusc, cu toate pregatirile prealabile, prin elogierea lui Maiorescu in articolul la care no-am referit anterior. A fost necesara mai intai o perioada de carantina la Romania libera, din 1882 pana in 1884, caci numai dupa un an il aflam la adunarile Junimii, iar la Convorbiri literare va publica abia dupa inca un an. Perioada de doi ani la Romania libera l-a impus ca pe un colaborator si redactor fecund, practicand foiletonul, cronica, reportajul, scriind poezie si nuvela. Atmosfera cultural-literara de la ziar, intretinuta de Barfou Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuta si D. D. Racovita, raportata la ideologia politica, aparea ca fiind relativ independenta fata de directia generala junimista a publicatiei. Stirile despre Junimea si corifeii ei erau frecvente, dar nu lipseau nici referirile favorabile la cenaclurile ostile Junimii; ba mai mult, se intalnesc chiar critici la adresa Convorbirilor literare. Toate acestea arata ca Duiliu Zamfirescu nu era socotit inca un junimist veritabil, colaborarea cu Macedonski impunan-du-i un anumit stagiu la Romania libera, intre debutul de la Literatorul si afirmarea la Convorbiri literare. intre 188l-l882 s-a produs afirmarea lui Maiorescu ca om politic de mare clasa, iar Romania libera consemna diversele sale activitati, solicitandu-l, fireste, la aceasta si pe Duiliu Zamfirescu ; astfel, se vor publica declaratiile lui Maiorescu, discursurile, se vor reproduce fragmente din cursuri si conferinte etc.


Legaturile anterioare cu Macedonski i-au intarziat si acceptarea la Junimea literara. incetand in 1882 colaborarea la Literatorul si manifestand reale calitati la Romania libera, Zamfirescu dovedea cu prisosinta atasamentul sincer fata de Junimea- in Insemnari zilnice, Titu Maiorescu l-a mentionat prima oara prezent la Junimea la jumatatea lui martie 1883. cand erau de fata si Alecsandri si Hasdeu - el facandu-si debutul cu lectura unor poezii. Despre momentul respectiv s-a scris in Romania libera din 3 aprilie 1883. Duiliu Zamfirescu a reconstituit atmosfera cenaclului din casa lui Maiorescu, elogiindu-l pe critic : "Miercurea, vulgaritatea dispare si in locu-i vine linistea si poezia. E darul d-lui Maiorescu de a aduna mai toti barbatii nostri de litere, o mare parte din scriitorii tineri. Toti sunt acolo sa asculte, unii povetele, altii criticele stapanului casei, care le spunea cu o bunatate desavarsita - cateodata cu cei pretentiosi bunatatea se schimba - intr-o ironie atat de fina, dar atat de muscatoare" z. in miercurea urmatoare numele sau nu mai ora notat in Insemnari zilnice, ceea ce putea fi o scapare a lui Titu Maiorescu, fiindca atunci Alecsandri a citit Fantana Blanduziei, iar Duiliu Zamfirescu i-a facut o entuziasta prezentare.

La intrarea in Junimea, Zamfirescu avea rezervele sale, atat de ordin ideologic, cat si literar. Desi participa obisnuit la seratele literare, colaborarea la Convorbiri literare a intarziat inca un an. Debutul a avut loc in iunie 1884, cu poezia Iarna. in acest interval de un an. el a citit sporadic la Junimea, dar n-au lipsit participarile la seratele literare, invitatiile la masa. la Maiorescu, in cerc intim, toate acestea dovedind apropierea ce se realizase, fireste, in cadrul limitelor impuse atat de diferenta de varsta, cat si de cea sociala. Poetul avea de castigat participand la cenaclu fie prin asistenta la dezbateri, fie prin contributiile proprii. S-a conturat tot atunci in mintea sa un nou ideal uman, avandu-l ca model pe Titu Maiorescu, si s-au pus astfel primele temelii uneia dintre cele mai interesante si durabile prietenii din istoria literaturii romane.

Primele momente ale contactului cu Junimea au fost evocate de Duiliu Zamfirescu dupa zece ani. S-au evidentiat doua idei importante : apropierea sa de cenaclu cu sfiala si admiratie pentru Maiorescu, dar totodata regretul ca societatea bucuresteana nu era ceea ce-si imaginase :
"imi aduc aminte de primele timpuri ale intrunirilor Junimei de la Bucuresti in care eu, fricos, cu un cult ascuns pentru oracolii templului, veneam sa ascult, sa sorb vorbele lor, aducand cu mine imaginea atat de plastica a statuiei albe din criticile d-lui Maiorescu. Eu eram crescut de copil in citania Convorbirilor si regulat ieseam cu o tristete ascunsa in suflet, fiindca mi se parea ca ce 'nest pas ca. in adevar, pe acele vremuri «convorbelnicii»- de la Bucuresti erau grozav de impestritati.

Se intalneau la un loc d-nii Ureche, Hajdeu, Pecus, Macedonski, B. Ste-fanescu, Vlahuta, Baican [] toti acesti domni, persoane foarte onorabile, si, unii, oameni cu dar, dar facuti de fire ca sa nu se inteleaga niciodata cu Convorbirile. Cand mai venea si epoca Academiei, apoi da doamne bine : Marienesti, Burienesti, Vulcani si alte cataclisme schimbau cu desavarsire caracterul vechilor convorbiri. Toate aceste naturi eterogene au avut o inraurire secreta asupra literaturii Junimei, fie prin strecurarea a cate unui articol in Revista, fie prin grai si defaimare [] si isprava a fost ca purul sange junimist a ramas catva timp in loc". 3
Cu tot caracterul pestrit al adunarilor, despre care se vorbeste aici, Junimea atinsese in 1883, cand isi facea Duiliu Zamfirescu intrarea, apogeul, in scurt timp de la intrarea la Junimea, scriitorul s-a bucurat de incurajarea literara a lui Titu Maiorescu, caruia, tot atat de repede, i-a cucerit simpatia si cu care a stabilit raporturi epistolare asupra carora vom reveni. Mai intai corespondenta consta in a cere permisiunea sa se prezinte spre a-i citi vreo nuvela de curand terminata si menita sa treaca prin lectura la cenaclu, in vederea tiparirii ei in Convorbiri literare. Pe masura ce sporea numarul lucrarilor tiparite de revista junimista, simtea tot mai mult nevoia renuntarii de a mai colabora lA) Romania libera. Efectiv colaborarea a incetat in septembrie-noiembrie 1884, dupa publicarea romanului in fata vietii.



In perioada 1883-l884, Titu Maiorescu a devenit pentru el nu numai sfatuitor literar, protector, confident, dar si model, chiar daca nu de putine ori s-au aflat pe pozitii diferite, atat in problemele literare, cat si in cele politice. Dintre diferentele mai insemnate, amintim pe cele expuse in seria de articole Le domaine de la Corrone, in care a combatut legea dotatiei regale votata de liberali si de junimisti in Parlament. Urmarea a fost sacrificarea lui in momentul aliantei junimistilor cu Bratianu. A ramas mai departe la Junimea, datorita interventiei lui Maiorescu si, mai ales, pentru ca scriitorul era deja cucerit de personalitatea criticului, care-l incuraja ca scriitor, in ciuda dezacordului intr-o problema politica destul de dificila. Duiliu Zamfirescu va recunoaste acest lucru dupa zece ani : "Adevarata mea simpatie si admirare pentru d-voastra dureaza de atunci, si cu cat timpul a trecut si m-am gandit la asta, cu atat mai mult m-am incredintat ca nu era o secreta placere de maestru de a inlantui prin farmec spiritul unui tanar, ci o spontanee si franca dezvaluire a firii d-voastra calde, prinsa de partea buna a novelei" 4. Prin urmare, nuvela Noapte buna l-a cucerit pe critic, deter-minandu-l sa ierte greseala politica atat de neinsemnata fata de valoarea lui ca scriitor. Ba mai mult, criticul gandea si simtea adeseori la fel cu scriitorul in judecarea si aprecierea unui fapt, a unor situatii si personaje din nuvelele de curand create- Prietenia incepuse sa se nasca fiindca inainte de orice Duiliu Zamfirescu a observat existenta unor elemente comune cu Titu Maiorescu, ceva care tinea in primul rand de structura sufleteasca temperamentala, asa cum de altfel ii va declara. 3n continuare, descoperise elemente comune, tinand de conduita morala si de estetica, intelegand prin cea din urma nu conceptia estetica, ci aspectul exterior ("incep sa ma vad in liniile mele estetice-morale, "si cred ca, ridicandu-ma, ma apropii de d-voastra, nu cum sunt, ci cum as putea sa fiu"). Era evidenta nazuinta lui Duiliu Zamfirescu sa devina un om de tip clasic, intrunind anumite trasaturi morale care trebuie sa se reflecte in aspectul exterior, estetic. Acest model al individului structurat clasic in interior si in exterior il vedea in persoana lui Titu Maiorescu.

De modelul maiorescian se folosea si in legatura cu felul de a actiona in imprejurari cu totul deosebite, hotaratoare pentru destinele sale. in aceste imprejurari inteligenta trebuia sa biruie, ratiunea sa domine, iar astfel individul dobandea fie si numai aparent calmul necesar ; atunci era posibil sa apara in fata adversarului sau cu framantarile interioare dominate, stapanite, facandu-l sa creada ca actioneaza chibzuit, firesc, conform unor principii general valabile. ("Trebuie sa adaog astazi ca imaginea d-voastra a fost ca «ii mio buon duce», cum zice Dante, in acest sens ca niciodata n-am luat o hotarare insemnata fara sa ma intreb «ce ar zice d-l Maiorescu»"). Cu rare exceptii, comentand aceste declaratii, cercetatorii au presupus o acceptare integrala a lui Titu Maiorescu ca om si critic literar. Dar scriitorul vedea in Titu Maiorescu chiar si un model de politician, admirandu-l pentru conduita demna, pentru tactica si convingerea cu care-si sustinea ideile politice, chiar daca uneori erau sensibil diferite de ale sale.

Junimistii in general si Maiorescu in special au dovedit un tact politic deosebit chiar prin trimiterea sa in Italia, scutindu-l de confruntari din pricina atitudinii diferite in problema domeniilor Coroanei. Ultimele sale lecturi la Junimea, inainte de plecarea in Italia, sunt Frica, Strabunii nostri si Lunile. Diferenta de 19 ani intre el si Maiorescu n-a impiedicat stabilirea relatiilor prietenesti care se vor consolida dupa asezarea de lunga durata in strainatate. Dovezile prieteniei lor sunt numeroase. Astfel, curand dupa plecarea in Italia ca diplomat, l-a decorat cu Bene Merenti. in 1893, impreuna cu Iaeob Negruzzi, a intervenit pentru a i se acorda o de mult meritata avansare la gradul de prim secretar de ambasada, ceea ce a prilejuit din nou declaratii de multumire din partea scriitorului si a diplomatului. Altadata, cand i-a solicitat ajutorul pentru diferite probleme ale carierei diplomatice (transferari sau mentineri in post, din motive familiale, inaintari in graD), iar Maiorescu l-a instiintat despre imposibilitatea rezolvarii, au intervenit schimburi de scrisori menite sa atraga atentia asupra adevaratelor temeiuri ale prieteniei, ramasa in continuare aceeasi. ("Va rog .sa ma lasati a ma bucura linistit si de departe de ideea unei prietenii absolut personale. Interesul si slujba este trecator si ne amaraste sufletul prosteste.") Treptat, se inmulteau nu numai dovezile, dar si justificarile prieteniei. Zamfirescu a fost atras si de firea vesnic tanara a lui Titu Maiorescu, asemanatoare din acest punct de vedere cu a lui Vasile Alecsandri. Se simtea, de aceea, bine in excursiile facute impreuna in Italia, iar scriitorul i-a descris, cu o sinceritate de adolescent, micile sale aventuri amoroase, unele inspirandu-i versuri cum ar fi cele din Anzio. In esenta, prietenia lor are ca principal motiv dorinta lui Zamfirescu de a atinge ca om si ca intelectual idealul clasic al seninatattii si echilibrul co trebuie sa domine fiinta umana, ideal pe care-l vedea intruchipat in magnifica personalitate a timpului sau - Titu Maiorescu.



In 1890, prietenia inaintase in asa masura, incat Duiliu Zamfirescu isi putea permite sa-i atraga atentia ca magistratura rapeste prea mult timp criticului. Dupa un an de zile, cand Convorbirile literare publicau din nou articole scrise de Maiorescu, scriitorul ii comunica bucuria insa si nedumerirea ca lucra, totusi, asa de putin. Maiorescu s-a dovedit, receptiv, dar s-a si justificat, aratandu~i cum o mare parte a timpului o rezerva cursului universitar, iar roadele vor fi culese tot de Junimea si Convorbirile literare, prin pregatirea unui grup de tineri, deveniti colaboratori si cu perspectiva de a se produce "incredintarea revistei pe numele lor".

Criticul isi exprima speranta ca mediul italian va reusi sa faca din Duiliu Zamfirescu un scriitor de valoare, ale carui calitati fusesera deja dovedite.

In sfarsit, cand noua generatie junimista, formata in mare parte din studenti ai lui Maiorescu (Negulescu, Dragomirescu, Antonescu. Evolceanu, FlorU), ii aparea ca fiind in stare sa sporeasca avantul revistei, criticul isi exprima regretul ca D. Zamfirescu nu se afla in Bucuresti, printre ei, ca apartinator al acestei pleiade7.
Maiorescu l-a tinut in permanenta la curent cu miscarea literara din tara, indeosebi cu cea a Junimii, s-a angajat in dezbateri in legatura cu probleme teoretice, de estetica, dar mai ales i-a comentat opera, cu dese propuneri de imbunatatiri, de stilizari. Apropierea criticului de prozator continuii, pretuindu-i calitatile omenesti, devotamentul fata de sine, atasamentul pentru Junimea si Convorbiri literare. inca din 1893, Maiorescu incepuse sa-si exprime nemultumirea fata de anumiti scriitori care cautau relatii literare in afara Junimii. intr-un anume fel, destainuirea fata de Duiliu Zamfirescu capata semnificatia avertismentului : "Si atunci am simtit eu ca ai acea inima dreapta si sincera. care e temeiul oricarei bune relatii intre oameni si care e asa de grozav de rara la noi".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.