n. 1825 (1819?), com. Bolintinul din Vale, Sectorul agricol Ilfov - m. 20 aug. 1872, Bucuresti.
Poet
Fiul aromanului Enache Cosmad, negustor, arendas, apoi functionar, si al Anicai (n. Bolintineanu).
Ramas orfan de mic, este crescut de o matusa, la Bucuresti, unde invata la Scoala de la Coltea, apoi la Colegiul Sf. Sava. Din 1840, copist la Secretariatul Statului. Debuteaza in Curier de ambe sexe (1842) cu elegia O fata tanara pe patul mortii, care-i aduce celebritatea. Membru al "Fratiei" si al "Asociatiei Literare" (din 1843), este trimis cu o bursa a asoc. (1846-1848) la Paris, unde urmeaza cursurile de la College de France (printre prof.: Jules Michelet, E. Quinet, Ph. Chasles) si activeaza in cadrul "Societatii Studentilor Romani". in timpul Revolutiei din 1848 este membru in Comisia de Propaganda si redactor-sef al ziarului Popolul suveran. Exilat dupa revolutie, sta la Paris pana in 1851 (editeaza aici Albumul pelerinilor romani). Calatoreste prin Europa, Asia Mica, Egipt (Calatorii in Palestina si Egipt, 1856; Calatorii pe Dunare si in Bulgaria, 1858), poposind la romanii macedoneni (Calatorii la romanii din Macedonia si Muntele Athos sau Santa Agora, 1863). Repatriat (1857), scoate ziarul unionist Dambovita (1858) si desfasoara, ca ministru si consilier intim al lui Cuza, o activitate politica de modernizare a statului roman. Dupa 1866, se retrage din viata politica, a carei orientare o cenzureaza in satire (Nemesis, Eumenidele, Ielele, Menadele) si o comenteaza in lucrari de proza politica romantica si democratica (1869). In ultimii ani ai vietii, amenintat de mizerie si boala, scrie enorm, in toate genurile: epopee (Traianida, 1870), poem dramatic (Conrad, 1867), romane (Manoil, 1855; Elena, 1862), drame "historice", biografii romantate, azi ilizibile. Ca poet, se face cunoscut si in strainatate cu voi. Brises d Orient, lansat elogios de Ph. Chasles si bine primit de criticii francezi (printre care si Th. de Banville).
In prefata vol. de debut din 1847, B., deja celebru prin tonalitatea suav elegiaca si prin muzicalitatea versurilor sale, isi prezinta poeziile ca pe niste divertismente prea "putin solide". Prin universul poetic pe care-1 aduce si prin atitudinea teoretica din prefata, Colectia din 1847 prefigureaza directiile contradictorii ale spiritului sau, pe care opera ulterioara va incerca zadarnic sa le sintetizeze si sa le armonizeze. Atractia voluptuoasa a formelor, a culorilor, a muzicii, pe de o parte, sentimentul instrainarii, complexul de proscris in lume, pe de alta parte, sunt concurate si cenzurate de un ideal eroic national si de ambitia de a pune experienta - care ramane senzuala si sentimentala - in ecuatie filosofica. Rezultatul, hibrid, este in majoritatea cazurilor o suita de fragmente divergente, precar sudate, din care se pot salva doar rare momente de poezie autentica. Cu o deplina inocenta a spiritului critic, BOLINTINEANU isi considera insa operele ilustrative pentru un program romantic grandios, de tip hugolian: "Ca simtamant de frumos, de sublim, de ridicol, poezia are de obiect umanitatea, natura si pe Dumnezeu ()■ Umanitatea, natura, Dumnezeu sunt cele trei lumi cu care am pus in contact pe cititori. Am catat poezia in istorie, in patimile omenesti, in spectacolul naturii si in contemplarea infinitului" (Conrad). Din Reveriile de tinerete (dincolo de multimea comparatiilor, a caror inlantuire retorica da senzatia neputintei de a ajunge la metafora, si dincolo de prezenta abuziva a diminutivelor) e de retinut sentimentul instrainarii, care ramane definitoriu pentru eroul lui B., in cele mai autentice ipostaze - lirice sau epice - ale sale. Corectivul eroic al Reveriilor il aduc Legendele istorice, care dizolva, dupa o schema compozitionala rudimentara, epicul in discurs si traduc idealul national in termenii idealului cavaleresc al onoarei. Amestec de discurs patriotic, gest eroic nesustinut epic si atmosfera molatec voluptuoasa, Legendele transforma istoria romanilor intr-un fel de paradis mahomedan, in care vitejii elocventi primesc anticipat premiul sacrificiului de la "ghirlandele" de suave, tinere si rumene domnite. Fastul coloristic al Orientului din Florile Bosforului incadreaza in intrigi de harem portrete ale unor frumuseti misterioase cu vocatia unica a iubirii si predestinarea unei morti timpurii si violente. Macedonenele reactualizeaza bucolica arcadiana, iar Basmele aduc, cel putin prin cateva piese, primele reusite ale baladei fantastice romanesti. Cea mai rezistenta dintre poeziile lui B., Mihnea si baba, transforma figuratia consacrata a genului (strigoi, demoni, iele, spaime) in imagistica onirica, structurata in jurul a doua miscari caracteristice: coborarea in adancuri si senzatia de urmarire, de fuga neputincioasa din celebra cavalcada a protagonistului. Balada fantastica devine, la B., poezie a spaimelor subconstientului, cosmar expiatoriu al sufletului bolnav, care se coboara, prin vis, in adancurile pamantului, ale timpului si ale fiintei, atras de propria-i vina, cautandu-si pedeapsa. Abuzul de oratorie generos patriotica din legende revine in dramele istorice. Modelul lui
Shakespeare si formula hugoliana a dramei romantice contribuie prea putin la alcatuirea pieselor lui B., fabricate dupa o reteta unica si personala, care consta in distribuirea pe bucati (indiferent de epoca, de tema piesei sau de caracterul personajului) a unui lung discurs pe dubla tema a Unirii Principatelor si a virtutii. Aceeasi confuzie de roluri domina si universul epic al Traianidei, epopee construita pe pretextul clasic al maniei unei zeite jignite: Eudochia, sotia lui Zamolxes, indragostita respinsa de dacul Oneu, pune la cale infrangerea dacilor si victoria lui Traian. Ceea ce ii lipseste epopeii lui B., in afara de coerenta, este elementul epic. Traianida e o suita de fragmente lirice (cateva nu lipsite de farmec), printre care invazia dactilica a romanilor trece neobservata. Un creator mai norocos se dovedeste BOLINTINEANU in roman. Mai putin in Manoil sau caderea si inaltarea omului prin femeie (combinatie de Werther cu romanele de mistere), si mai mult in Elena. Conceput balzacian, acest al doilea roman, da, de la primele pagini, impresia unei constructii solide, putin obisnuita in epica romaneasca a epocii, impresie intarita prin calitatea observatiei sociale, prin capacitatea de a crea atmosfera vietii mondene si mai ales prin finetea observatiei psihologice. Roman al unei iubiri vinovate si interzise, Elena e un bun studiu asupra geloziei si observatiile psihologice, in care analiza ia locul confesiunii romantice, sunt consonante pe alocuri cu teoria stendhaliana a cristalizarii. Capodopera lui BOLINTINEANU ramane Conrad, cea mai frumoasa poema romantica pre-eminesciana din literatura romana. BOLINTINEANU isi descopera aici eroul (exilatul), tema (exilul perpetuu ca emblema a conditiei umane) si formula poetica cea mai avantajoasa: suita de fragmente lirice, motivate estetic de asta data prin chiar pretextul epic al poemei, eterna calatorie. Fragmentele sunt acum viziuni fugare, prin care lumea se ofera si, in acelasi timp, se refuza celui condamnat sa rataceasca vesnic. Calatoria, care insemnase in Renastere aventura, devine in preromantism pelerinaj; orizontul spatial se converteste in orizont temporal. Ruinele, hieroglife care incifreaza destinele omenirii, devin spatii revelatorii din perspectiva temporala, puncte de intalnire cu Trecutul, cu Istoria si, dincolo de ea, cu Eternitatea. Experienta emigratiei postrevolutionare subsumeaza vechea schema a drumului spre ruina unei noi structuri, romantica de asta data, aceea a exilului. Un exilat romantic, adica un pribeag care si-a pierdut patria si, o data cu ea, dreptul de a poposi altundeva decat in nefiinta, este si Conrad. Itinerarul lui (Asia Mica, Egipt, Europa) reconstituie, pornind de la ruine celebre, moartea marilor cicluri ale civilizatiilor mediteraneene si arunca asupra civilizatiilor contemporane aceeasi perspectiva a ruinarii.
Cum insa pribegia (lunecase pe spatii marine infinite) si ruinarea sunt doua forme ale aceleiasi lunecari spre moarte, Conrad aduce un intreg sistem de echivalente simbolice intre destinul individual si destinul istoric. Pentru B., ruinele nu mai sunt doar lectii practice de istorie sau hieroglife; ele jaloneaza, simbolic, existenta "strainului", a exilatului care traieste cosmarul ruinarii. Un cosmar "eminescian" - viziunea existentei intr-o lume "ce pe nesimtite cade". Conrad e "un copil al veacului", contaminat de boala secolului, scepticismul, dar mantuit, inainte de moarte, prin revelatia iubirii si a armoniei universale pe care i-o aduce angelica Iulia.
Eliberat de suferinta, eroul moare pe mare, intr-o feerica noapte luminata de focurile Vezuviului, in timp ce glasul elementelor primordiale i se dezvaluie, celebrand misterul extinctiei si al renasterii. In evolutia poeziei romanesti, Conrad este punctul unde isi dau intalnire ultimele acorduri ale poeziei pasoptiste si primele acorduri ale operei eminesciene.
OPERA
Colectie din poesiile domnului ~, Bucuresti, 1847; Cantece si plangeri, edate sub ingrijirea D. G. Sion, Iasi, 1852; Les Principautes Roumaines, Paris, 1854; Manoil. Roman national. Iasi, 1855; Poesiile vechi si noue, edate sub ingrijirea lui D. G. Sion, Bucuresti -Iasi, 1855-1856; Calatorii in Palestina si Egipt, cu o pref. de G. Sion, Iasi, 1856; Calatorii pe Dunare si in Bulgaria, Bucuresti, 1858; Legende sau basme nationale in versuri. Bucuresti, 1858; Melodii romane, Bucuresti, 1858; Vizita domnitorului Principatelor Unite la Con-stantinopole. Bucuresti, 1860; Elena. Roman original de datine politico-filosofic, Bucuresti, 1862; Calatorii la romanii din Macedonia si Muntele Athos sau Santa-Agora, Bucuresti, 1863; Poezii atat cunoscute, cat si inedite, voi. I-II, Bucuresti, 1865; Brises d Orient. Poesies roumaines (traduites par l auteur lui-meme), precedees d une preface de M. Philarete Chasles, Paris, 1866; Florile Bosforului, Bucuresti, 1866; Conrad, poema in patru canturi si note explicative, Bucuresti, 1867; Poezii din tinerete nepublicate inca, Bucuresti, 1869; Traianida. Poema epica nationala, Bucuresti, 1870; Poezii, culegere ordinata de chiar autorul, cu o pref. de G. Sion, I-II, Bucuresti, 1877; Calatorii, I-II, ed. de P. Hanes, Bucuresti, 1915; Scrieri alese, ed. de
D. Popovici, Craiova, 1940; Opere alese, I-II, studiu introductiv de
D. Pacurariu, text stabilit de
Rodica Ochesanu si Gh. Poalelungi, Bucuresti, 1961; Calatorii, I-II, ed. de I. Roman, Bucuresti, 1968; Poezii, pref. D. Pacurariu, Bucuresti, 1971; Opere, I-XI, ed. ingrijita, tabel cronologic, note si comentarii de T. Vargolici, studiu introductiv de
P. Cornea, Bucuresti, 1981-1989; Poezii alese, ed. ingrijita, antologie si repere istorico-literare de T. Vargolici, Bucuresti, 1984; Calatorii, postfata si bibliografie de T. Vargolici, Bucuresti, 1987; Manoil. Elena, postfata si bibliografie de T. Vargolici, Bucuresti, 1988; Legende istorice, Bucuresti, 1989; Legende istorice, postfata si bibliografie de Gabriela Omat, Bucuresti, 1991; Manoil. Elena, ed. ingrijita, pref. si curriculum vitae de T. Vargolici, Bucuresti, 1993; Legende istorice, postfata, referinte critice si tabel cronologic de T. Vargolici, Bucuresti, 1995; Bolintineanu si copiii, ed. ingrijita de BOLINTINEANU Craciun, Iasi, 1998.
REFERINTE CRITICE
G. Popescu,
Dimitrie Bolintineanu, viata si operile sale, 1876; Anghel Demetriescu, in Revista literara (Literatorul),m. 9; 11; 12; 14; 17; 18; 19, 1885; idem, in Analele literare, m. 2, 1886;
N. Iorga, Isto-ria XIX, II, III; G. Pavelescu, Dimitrie Bolintineanu si opera sa, 1913; N. Petrascu, Dimitrie Bolintineanu, 1932; I. G. Dimitriu, Poetul neamului,
D. Bolintineanu. Viata si opera, 1940;
G. Calinescu, Istoria; D. Popovici, Dimitrie Bolintineanu, 1942;
S. Cioculescu, VI. Streinu,
T. Vianu, Istoria; I. Roman, Dimitrie Bolintineanu, 1962; D. Pacurariu, D. Bolintineanu, 1962 (ed. II, 1969); G. Calinescu, Studii si comunicari, 1966;
I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; G. Ivascu, Istoria; T. Vargolici, Dimitrie Bolintineanu si epoca sa, 1971; idem, Introducerea in opera lui Dimitrie Bolintineanu, 1972;
N. Stanescu, Cartea de recitire, 1972; D. Popovici, Studii literare, II (Romantismul romanesc), 1974; D. Bolintineanu interpretat de, 1974; Structuri tematice si retorico-stilistice in romantismul romanesc (1830-1870), 1976; D. Pacurariu, Claude Pichois, O carte si sapte personaje, 1976; Gh. Macarie, Sentimentul naturii in proza romaneasca a secolului XIX, 1978; D. Pacurariu, Clasicism si tendinte clasice in literatura romana, 1979; I. Rotam, Forme ale clasicismului in poezia romaneasca pana la
Vasile Alecsandri, 1979; Ovidia Babu-Buznea, Dacii in constiinta romanticilor nostri, 1979;
E. Simion, Dimineata poetilor, 1980; Ioana Em. Petrescu, Configuratii, 1981; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, I, 1982; Al. Dima, Viziunea, 1982;
M. Iorgulescu, Ceara si sigiliul, 1982; A. Densusianu, Cercetari literare, 1983; Ch. Drouhet, Studii de literatura romana si comparata, 1983; R. G. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983; St. Cazimir, Nu numai Caragiale, 1984;
P. Zarifopol, Pagini de critic, 1984; D. Pacurariu, Scriitori si directii literare, II, 1984;
Z. Ornea, in Romania literara, nr. 33, 1985; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; T. Vargolici, Aspecte ale romanului romanesc din veacul al XFX-lea, 1985; Z. Ornea, Actualitatea; Elena Tacciu, Romantismul romanesc, II, 1985; T. Vargolici, Idei si idealuri literare, 1987; Sultana Craia, Fetele orasului, 1988; Z. Ornea, Interpretari, 1988; T. Vargolici, Scriitori romani si unitatea nationala, 1988; Ioana Em. Petrescu, Emi-nescu si mutatiile poeziei romanesti, 1989.
