Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Dan Verona - biografie - (opera si scrierile)

 

VERONA Dan (numele la nastere: Neculai Cretu; schimbat mai tirziu in Dan-Verona Neculai), se naste la 1 iul. 1947, Bacau.

Poet, prozator si traducator.

Fiul invatatorului Constantin Dan si al Catincai (n. Cretu). Copilaria si-o petrece la Luncani, judetul Bacau, in satul bunicilor dinspre mama. Tatal moare, intr-un accident, cu putin inainte de nasterea poetului, iar mama in 1952, in urma unei boli de inima. Scoala elementara in Luncani si Piatra Neamt, unde ajunge ca asistat al Casei de copii. Absolvent (1965) al Liceului „Petru Rares“ din Piatra Neamt si al Facultatii de Filologie, sectia romana-franceza, a Univ. din Bucuresti (1972), cu teza Psalmii in literatura romana. intre 1965 si 1968 lucreaza in diverse locuri, fiind, pentru scurte perioade de timp, bibliotecar satesc, muncitor minier la Balan, audient la teologie etc. in 1984 urmeaza cursurile Univ. de vara de la Marly-le-Roy, Franta, studiind latina si greaca veche. Din .1972 pina in 1988 este redactor la Radiodifuziunea Romana. A debutat in Ateneu, in . Pina in 1971 semneaza cu numele Nicolae Crety. Verona este numele unui strabunic italian, venit in Romania, ca antreprenor la Caile Ferate, la finele sec. XIX. Debut editorial in 1972, cu volum Noptile migratoare. Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor si premiul revista Luceafarul (1972).

A colaborat la Ateneu, Amfiteatru, Contemporanul, Luceafarul, Romania literara, Convorbiri literare s.a. A mai publicat volum de poeme Zodia maslinului (1974), Cartea runelor (1976), Dati ordin sa infloreasca magnolia (1977), Viata la treizeci si trei de ani (1981) si Balada vestitorului si alte poeme (1986), iar in 1982, romanul ingerii chilugi (premiul Uniunii Scriitorilor si premiul UTC pentru proza). Prezent in antologii aparute in Anglia, SUA, Egipt, Germania, Ungaria, Polonia, Iugoslavia. A compus texte pentru muzica folk. Amestec de suflu si pretiozitati, de entuziasm retoric si evlavii orfice, poezia lui Dan Verona e, in primele trei voi., o imnografie cu fior discursiv. Cintarea beatitudinilor coboara in urmatoarele spre cotidian, spre denuntul sarcastic al civilizatiei desacralizante si al conditiei cazute, deplorata in ample perioade. Mistica materna, in ipostaze care urca accidentul biografic spre devotiunea sacra, e cea care uneste cele doua versante.




Evolutia lui Dan Verona incepe din punctul sau de apogeu, mergind apoi intr-o deceptie accentuata. Noptile migratoare (1972) au stirnit glasuri critice entuziaste, apoteoza receptarii fiind atinsa de Alexandru Paleologu , care vedea in tinarul poet un Holderlin romanesc reinviind „cintecul orfic“ si celebrind „principiul feminin ca factor cosmogonic" intr-o lirica de „exhortatie". Construit pe o arhitectura a iluminarii, din 11 „imnuri" dispuse pe o partitura de mari teme, volumul traieste din exaltarea retorica a suferintei si din transformarea acesteia in beatitudine. Poetul ia din repertoriul romantic gesturile sacramentale, cu toata amploarea si emfaza lor patetica, refolosindu-Ie intr-un discurs care pune suavitatile si pretiozitatile in bataia unui suflu profetic sau pe jarul ardentei. Elanul discursiv tine locul fiorului, iar avintul imnic se hraneste din solemnitati bombastice, desfasurate cind redundant, cind in reactii in lant. Poezie de mintuire si beatificare, de lecuire a traumelor si angoaselor, pe de o parte, si de glorificare a creatiei, pe de alta parte, imnografia lui Dan Verona e decisa prin decret transcendent, poetul fiind condamnat la aceasta investitura de amvon profetic de unde trebuie sa transforme totul in „cintare".

Ea se naste ca principiu vindecator, sublimind o mare suferinta (pierderea mamei, trauma productiva, ce sustine printr-o mitologie si o mistica aparte toata creatia poetului) intr-o vocatie extatica:

„Daruit am fost si vindut
Din chiar pintecul tau o, mama
Si ai plecat inainte sa-nvat drumul
Spre tine.

Noapte de noapte aud cum nasc fluturii-n temple
Noapte de noapte tot mai putin
imi apartine trupul.
Un corn de vinatoare se roteste-n el
Si ochiul nu mai asculta si de deasupra
Cade spuza unor paradisuri albastre**
(Intiia noapte).


Toate imnurile lui Dan Verona vor rula pe aceasta premisa a suferintei si predestinarii, transfigurindu-le in iluminari si in laude intr-o poezie ce mizeaza pe grandilocventa, pe hipnoza sublimelor si pe celebrare. Acelasi binom suferinta-extaz sta si in miezul volumului Zodia maslinului (1974), si el glorificind misiunea mintuitoare a cintecului si rostul mesianic al poetului:

„Cind lira tace sorii-n cer se sting,
genunile se leaga de genuni cind lira tace
si plinsul pune ham fiintei pieritoare
(in apararea poetului).

Poet al transcendentei pline, revarsate chiar, al prezentei si al sarbatorescului, Dan Verona contureaza paradisuri estetizate, potopite de narcoza cintarii si inecate in pretiozitati. Combinatia de mirific si terific, reprezentind polii drastic invecinati ai atitudinii vizionare, e realizata, de regula, prin emiterea de suavitati obligate sa joace in calamitati:


„Intr-o petala se sting veacuri de aur.
Cerul se scutura
trandafir in genuni.
O petala taie vazduhul. Ca o lespede ma loveste in piept**
(Cartea trandafirului).



Energia discursiva, care nu e departe de exultanta primului volum, isi intretine debordanta prin apelul la o dialectica a contrariilor. Pe acest desfasurator de atitudini oximoronice, unind inaltul cu adincul, durerea cu extaza si gratia cu terifianta, poetul intinde o vocatie retorica de tip imnoidal. Din resturile acestui elan e scrisa Cartea runelor (1976), un imn inchinat „intemeietorilor si dedicat „Doamnei Noastre Limba Romana", inspirat, probabil, din Batrinii lui Ion Pillat" class="navg">Ion Pillat . De la intemeietorii anonimi ai limbii romane si de la figurile celebre din negura istoriei pina la Dimitrie Stelarii , toti acesti „spoitori" ai harului sau veghetori ai istoriei beneficiaza de un epitaf care-i proiecteaza, prin lucratura devotionala, pe marele ecran - cosmic sau cultural.

Evlavia poetului ridica statui hieratizate

„S-a nascut din acelasi ou cu lumina.

A incercat zidirea lumii din nou
dar de fiecare data l-au oprit
fie razboiul fie mihnirea de toamna"
- Mircea cel Batrin)

sau graveaza efigii mitizate, speculind rezonanta culturala a „eroilor" ori un detaliu biografic. Suita de epitafuri de aici incheie, prin aceasta aplatizare livresca a entuziasmului imnic, transa beatitudinala a poeziei lui Dan Verona Mistica retorica si devotiunea toposurilor sacre, ca si nostalgia extazei solare a discursului, dispar (dar nu fara urme) in Dati ordin sa infloreasca magnolia (1977), volum ce aduce in protagonist angoasa si repropune conditia poetului in termeni mult mai dramatici: „eu sint astrul care nu mai poate tipa / din cauza pamintului din gura" (Colchicum autumnale /). Temele investiturii oraculare sint scoase din cauza de prabusirea lumii in profan, iar poemele traiesc acum din resentimentul fata de civilizatia moderna: „Astazi nu mai numaram zilele noastre dupa miscarea astrelor pe bolta, ci dupa viteza automobilului. Am cistigat pasta de dinti, dar pentru ce Dumnezeu ne mai trebuie, stind in fotoliu, si perna sub fund?" (Viata pe roti). Diatriba antimasinista il duce pe Dan Verona spre retorismul paunescian

„Fericiti alergam si-am uitat ca mai sint
Zile lungi singerind pe pamint sub pamint", ibidem

si spre apostrofa apocaliptica:

„Cum ingerii sint incuiati in cer
Privighetori electrice ne cinta
Si ninge in orase de beton
Si voi mai credeti ca zapada-i sfinta"
(Recviem pentru fumatori si nefumatori).

Poemele trec, tot mai neconsolate de catastrofa sacralitatii, la versul sarcastic si la denuntul alienarii modeme, intorcindu-se spre cotidian si biografic. Procesul se agraveaza in Viata la treizeci si trei de ani (1981), unde poetul continua, pe o latura, sa consemneze, resentimentar, triumful tehnic, vazut ca o agresare a inocentei si spiritului, iar pe alta, caustic si ironic, disimulind astfel trauma, sa deplore exilarea sacrului:

„A plecat Pater Noster ne-a parasit

I-am gasit palaria pe lada de vechituri
Dinaintea diluviului i-am gasit ochelarii
Si tabachera de-argint si-o mindra uniforma
De general de pe vremea razboiului intre ingeri'*


(Pater Noster).


Volumul nu mai are unitatea de atitudine si de tema a celor de dinainte, fiind spart in citeva nuclee autonome si divergente. Pe elegia centrala a desacralizarii lumii, tradusa in citeva cicluri de sarcasme, se grefeaza rugaciunile din Miezo-noptice si incursiunea biografica din ingerii chilugi.

Sentimentul funciar, atit in elegii, cit si in poemele de riposta, este insa cel al abandonului: „Cui sa ma rog pe cine sa implor / Cind insasi rugaciunea-i nebunie / Si ceru-i un ospiciu deghizat / In care zeii cer lobotomie" (Miezo-noptica VI-VII). Doar retorica lui e diferita, mergind de la deploratie la imprecatie. Balada vestitorului si alte poeme (1986) tine acelasi trend deplorator, punind intr-o situatie parabolica agonia inocentei si alienarea. Poetul jeleste vremurile armoniei divino-umane

„O, vremi cind tribul se-aduna acasa
O, geamuri cu amurg de catifea
Cind ingerul pe toti ne priveghea
Surizator c-un fulger de matasa"
- Sonete fara viziera.

3) si compatimeste cu fiintele de sacrificiu: infanteristi, cobai etc., punind modernitatea sub acuza. Dar aceasta lume secularizata continua sa fie bintuita de nostalgii si himere si tulburata de epifania brusca si inopinata a sacrului. „Dusmanul potential" cu care se infrunta lumea moderna e chiar aceasta amintire a sacrului pe care „armata" civilizatiei e decisa s-o extermine. Poezia e, fireste, dintre sacre, un ultim promontoriu de salvare a candorii. Un fel de Bildungsroman, ingerii chilugi (1982), suprapus tematic peste ciclul omonim din Viata la treizeci si trei de ani, extrage din viata privativa a mediilor de internat, cu limbajul lor argotic, aceeasi febra a idealului si a puritatii care anima si poezia. Ironia scriiturii trage spre verva, dar evocarea ramine profund melancolica si mitizanta, radiografia mediilor fiind facuta printr-o oglinda aburita de nostalgie.

OPERA:
Noptile migratoare. Imnuri, cuvint inainte de Al. Paleologu, Bucuresti, 1972;
Zodia maslinului, versuri, Bucuresti, 1974;
Cartea runelor. (Adaos la Parnasul dacic), versuri. Bucuresti, 1976;
Dati ordin sa infloreasca magnolia, versuri. Bucuresti, 1977;
Viata la treizeci si trei de ani, versuri, Bucuresti, 1981;
ingerii chilugi, roman, Bucuresti, 1982;
Balada vestitorului si alte poeme, Bucuresti, . Traduceri: Forughe Farrokhzad, Intilnire in noapte, in romaneste de ~ si V. Sofineti, Bucuresti, 1988;
Simon Vestdijk, Chelnerul si supravietuitorii, in romaneste de ~ si Ileana Indries, Bucuresti, 1989.


REFERINTE CRITICE:
I. Constantin, in Luceafarul, nr. 8, 1973;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 10, 1973;
E. Dorcescu, in Orizont, nr. 12, 1973;
V. Felea, in Tribuna, nr. 15, 1973;
D. Flamand, in Arges, nr. 3, 1973;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 18, 1973;
C. Costin, in Ateneu, nr. 6, 1973;
D. Dimitriu, in Convorbiri literare, nr. 8,1973;
V. Felea, Sectiuni, 1974;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 41, 1974;
Al. Andriescu, in Cronica, nr. 45,1974;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
Al. Piru, Poezia, II;
V. Felea, in Tribuna, nr. 12, 1975;
Al. Paleologu, Simtul practic, 1976;
P. Dugneanu, in Luceafarul, nr. 16, 1976;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 19, 1976;
V. Felea, in Tribuna, nr. 27, 1976;
Al. Andriescu, in Cronica, nr. 31, 1976;
N. Oprea, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1976;
L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1977;
I. Lotreanu, Caligrafii critice, 1977;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 4, 1977;
C. Regman, Explorari in realitatea imediata, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori', Liliana Tiganescu, in Amfiteatru, nr. 10, 1978;
Gh. Grigurcu, Poeti', G. Alboiu, Un poet printre critici, 1979;
Al. Ruja, Valon lirice actuale, 1979;
D. Dimitriu, Singuratatea lecturii, 1980;
Mioara Apolzan, in Literatura romana contemporana, I, Poezia, 1980;
C. Tuchila, in Luceafarul, nr. 11,1981;
E. Simion, in Romania literara, nr. 23, 1981;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 25,1981;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 49, 1982;
P. Dugneanu, in Luceafarul, nr. 52, 1982;
V. Bargau, in Astra, nr. 2, 1983;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 8, 1983;
Al. Cistelecan, in Orizont, nr. 36, 1983;
Al. Ruja, in Luceafarul, nr. 38, 1985;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 19,1987;
Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 24, 1987;
L. Ulici, in ibidem, nr. 29,1987;
A. Silvestri, in Luceafarul, nr. 29, 1987;
Ecaterina Taralunga, in Contemporanul, nr. 30, 1987;
V. Tascu, in Steaua, nr. 7, .

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Dan Verona

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Dan Verona





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text