n. 26 iul. 1939, com. Malinesti-Hotin -m. 26 mai 1997, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Porfirie Baltag, preot, si al Margaretei (n. Alexandrescu).
Studii liceale la Pitesti (absolvite in 1955); Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1955-1960). Redactor la rev. Gazeta literara (pana in 1968) si
Luceafarul (aici ca re-dactor-sef adjunct, 1968-1974). Redactor la rev. Viata Romaneasca. Colab. la Romania literara, Luceafarul, Contemporanul, Tribuna etc. Debut editorial cu placheta Comuna de aur (1960). Voi. urmator, Vis planetar (1964) anunta maturizarea poetului si gasirea timbrului propriu.
Fondul sentimental, inclinatia spre reveria calma si senina genereaza o poezie muzicala, punand mare pret pe calitatea rostirii si perfectiunea desenului imagistic, trasaturi ce se accentueaza in Rasfrangeri (1966), Monada (1968) si Odihna in tipat (1969). Sah orb (1971), suita de texte la limita dintre eseu si poem, intreprinde o explorare a straturilor profunde ale limbajului poetic, avan-du-si "modelul" in practicile magic-folclorice si in vechile carti de intelepciune. Dimensiunea ludica si pitoreasca a lirismului este exploatata in Madona din dud (1973), in timp ce Unicorn in oglinda (1975) continua itinerarul marcat de Odihna in tipat in universul de descendenta barbiana al "oglinzii", traducand obsesia fundamentala a intregii creatii a lui B., care e cunoasterea unor banuite esente ale lucrurilor. indeosebi prin ultimele voi., Dialog la mal (1985), Euridice si umbra (1988), lirica lui BALTAG se inscrie astfel in aria unei meditatii, prin poezie, asupra conditiei poeziei. A tradus, printre altele, Istoria ideilor si credintelor religioase, de
M. Eliade. Premiul Uniunii Scriitorilor (1966; 1973; 1995).
Profilul distinct al poetului in cadrul generatiei sale s-a inchegat cu o oarecare dificultate. Versurile din Comuna de aur (1960) evidentiau mai degraba apartenenta la un moment al istoriei poeziei noastre din imediata posteritate a autorului Luptei cu inertia. "Eul aprins", "fierbintea cercetare" ori "simetrica priveliste de gand", sintagme ale lui Labis, se regasesc in "sorii imensi si grei" curgand prin "anii tineri" ai noului poet, alaturi de "vuietul de ganduri" al fruntii sau de "cugetul tais deschis", implantandu-se in "tot ce-i trandavie monotona". Elanul vitalist si gesticulatia retorica nu corespund insa temperamentului de visator echilibrat al lui B., ce transpare deocamdata doar din cateva fragmente anuntand viitoarele caligrafii sonore. Vis planetar (1964) va fi cartea unui contemplativ sentimental in comuniune euforica cu universul, dar a carui reverie nu are nimic din dezordinea obscuritatii visului romantic. Se poate vorbi la fel de o clasicitate a reveriei: BALTAG isi geometrizeaza fantasmele, le stilizeaza in gratioase efigii. S-a vorbit, astfel, pe buna dreptate, de "regimul solar" al acestei lirici dominate de motivul amiezii, nestrain, desigur, de "amiaza dreapta" a lui Valery ori de barbianul "vis al dreptei simple". Note comune pot fi semnalate si cu "viziunea sentimentelor" a lui
Nichita Stanescu: o similara spatialitate a eului are loc aici, lumea devenind, in perspectiva narcisista, un "cosmos de oglinzi", in care chipul poetului tanar se regaseste infinit multiplicat. Rasfrangeri (1966) dezvolta si sistematizeaza oarecum aceasta poetica a oglindirii, la nivelul unui lirism a carui substanta intelectuala e evidenta, cu toate ca poezia nu-si pierde inca fondul sentimental, in noua carte, importanta e rafinarea discursului, sugestia caracterului de exceptie al rostirii, distantarea programatica de vorbirea comuna, eleganta studiata a frazei, o anumita pretiozitate. Este momentul in care BALTAG se apropie cel mai mult de poezia de tip concettist-manierist: metafora capata in primul rand o functie ornamentala, de emblema verbala, extrasa parca pentru necesitatile discursive, dintr-un fond imagistic consacrat ca rar, exceptional. in felul acesta se insinueaza o anumita autonomie a rostirii poetice, accentul deplasandu-se de pe plasticitatea reprezentarilor pe stilul discursului, pe o anume retorica mimata constient. Rasfrangeri deschide insa si calea catre un spatiu al purei tensiuni spirituale, epurat de obiectele recognoscibile prin raportare la realitatea externa, instaurand "jocul secund, mai pur" al miscarilor launtrice. Poezia se umple de termeni generici, abstractiuni devenite stranii zeitati invocate in tensionate monologuri oraculare, Odihna in tipat (1969), poem construit pe firul epic al basmului
Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, - este una din expresiile caracteristice ale acestei evolutii a liricii lui BALTAG Precum in
Oul dogmatic barbian, poetul vorbeste despre "vinovatia facutului", definind nasterea sa ca pe o degradare a esentei devenite fiinta. insa mai mult decat o lamentatie pe tema deteriorarii absolutului starii de increat, poemul propune - expresie intelectualizata a dorului popular - o mare metafora a nelinistii existentiale. "Intre a fi si a nu fi", eul se consuma in "incendiul carnii", tentat deopotriva de contemplarea esentelor si de contactul nimicitor cu ele. Universul concret, cu reliefurile lui schimbatoare, face loc Cuvantului, el insusi spatiu pur si nelimitat, insa nu unul care ar mai evoca inca materia, ci intors spre sine, in ascetica autocontemplare. Lumea cuvintelor - "paradisul lui ca si cum" -, chemata sa circumscrie esentele, ramane tot atat de ineficienta. Singura realitate durabila este tipatul, apelul continuu si zadarnic al tarmului necunoscut. Poezia se defineste astfel ca act de contemplatie dureroasa in miezul unei tensiuni fara limita a carei inalta traiectorie se intinde intre necreat si sfarsitul creatului, fara ca vreodata echilibrul deplin cu cosmosul sa se poata realiza. Nu lipsit de o anume ariditate, poemul atinge adesea cotele cele mai inalte ale poeziei, evidentiind o forta vizionara deosebita si o superioara capacitate de concentrare a discursului liric. Sunt calitati confirmate de volumul, inrudit ca formula, Unicorn in oglinda (1975), -incercare reusita de a circumscrie simbolic complexa relatie dialectica intre real si imaginar: poezie ce-si pastreaza tinuta oraculara si ritualica, nazuind, ca altadata
Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu, spre propunerea unor "existente substantial indefinite". Experienta ludica din volumul anterior, Madona din dud (in care se valorifica elemente din folclorul magic si jocurile copilaresti), aminteste, in parte, de "cantecele tiganesti" ale lui M. R. Paraschivescu. Adeseori insa, pitorescul este aici doar suprafata aceleiasi lirici rafinat-intelectuale, ale carei radacini se prelungisera si in alchimia verbala a eseurilor-poem din Sah orb (1971). Exigenta editie selectiva de Poeme (1981) marturiseste, inca o data, particulara grija a poetului pentru definitivarea unei viziuni unitare. Sub titlul De la capat, ciclul de inedite ce incheie volumul atesta oarecare schimbare in evolutia lui B., in sensul relativei distantari fata de limbajul rece, oracular al ultimelor sale carti si al accentuarii, in schimb, a notei confesiv-elegiace in Dialog la mal (1985) si mai cu seama in Euridice si umbra (1988). Experienta tragica razbate in filigranul poemelor, dar aceasta "umanizare" a vocii e doar o nuanta intr-o opera fidela, in esenta, itinerarului sau fundamental.
OPERA
Comuna de aur, pref. de
P. Georgescu, Bucuresti, 1960; Vis planetar. Bucuresti, 1964; Rasfrangeri, Bucuresti, 1965; Monada, Bucuresti, 1968; Odihna in tipat. Bucuresti, 1969; Sah orb. Bucuresti, 1971; Madona din dud. Bucuresti, 1973; Unicorn in oglinda. Bucuresti, 1975; Poeme, Bucuresti, 1981; Dialog la mal. Bucuresti, 1985; Euridice si umbra, Bucuresti, 1988; Ochii tacerii, poeme, Bucuresti, 1996; Paradoxul semnelor, eseuri, Bucuresti, 1996. Traduceri: Stavros Deli-giorgios, Arhitectura narativa a Decameronului, Bucuresti, 1979;
Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, I-III, Bucuresti, 1981-1988 (alte ed.: I-II, 1991; I-III, Chisinau, 1992); idem, Dictionar al religiilor, in colab. cu P. Culianu, Bucuresti, 1993; idem, Nostalgia originilor. Istorie si semnificatie in religie, Bucuresti, 1994.
REFERINTE CRITICE
E. Simion, Orientari in literatura contemporana, 1965; idem, Scriitori, I; III;
L. Raicu, Critica, forma de viata, 1966;
M. Martin, Generatie si creatie, 1969;
I. Pop, Poezia; P. Poanta, Modalitati; Al. Piru, Poezia; idem, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori; M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978; Gh.
Grigurcu, Poeti; V. Atanasiu in Romania literara, nr. 3, 1982; D. C. Mihailescu, in Echinox, nr. 1-2, 1982;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 4, 1985;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 18, 1985; L. Raicu, in Romania literara, nr. 19, 1985; R. G. Te-posu, in Flacara, nr. 27, 1985; P. Poanta, in Tribuna, nr. 25, 1985; Al. Cistelecan, in Familia, nr. 8, 1985; I. Pop, in Steaua, nr. 6, 1985;
D. Micu, Limbaje moderne; Al. Cistelecan, Poezia;
V. Cristea, Fereastra criticului, 1987; Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987;
I. Draganoiu, Convorbirile de joi, 1988; Ov. S. Crohmalniceanu, Al doilea suflu, 1989; Maria-Ana Tupan, Scenarii si limbajele poetice, 1989;
A. Popescu, in Steaua, nr. 10-11, 1995; D. Cristea, in Luceafarul, nr. 8, 1996; FI. Mihailescu, in Steaua, nr. 1, 1997; Gh.
Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 5-6, 1997;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 23, 1997;
N. Breban, in Viata Romaneasca, nr. 9-10, 1997; Gh.
Grigurcu, in Romania literara, nr. 4, 1997;
Ioana Parvulescu, in Romania literara, nr. 15, 1997.
