Calistrat Hogas a fost un indragostit de frumusetile tarii noastre, pe care le surprinde cu talent si caldura sufleteasca in volumele sale Peidrumuri de munteni in Muntii Neamtului.
El continua in acest sens o traditie care incepe cu Dimitrie Cantemir, fiindca acesta, in Descriptio Moldaviae, a surprins imaginea Ceahlaului si a muntilor "Neamtului, deschizand traditia care se va continua prin Vasile Alecsandri cu O plimbare la munti, prin Alecu Russp in
Cantarea Romaniei, prin
Ion Creanga care in
Amintiri din copilarie dadea o imagine a Moldovei, ce va constitui un model reluat si amplificat de scriitori ca Mihail Sadoveanu, Geo Bogza, George Cosbuc si altii.
Calistrat Hogas marturiseste profunda sa legatura cu natura: Nu stiu cum vor fi altii, cat despre mine, stiu atata, ca prin masura timpului pe indata ce ramane pe voia slaba a pornirilor mele de salbatec, in necunoscutul .dar al naturii". Aceasta marturisire este realizata nu doar cu vorba, ci mai ales cu fapta, fiindca rataceste cu Pisicuta pe cararile muntilor, adunand in sufletul sau imagini, oameni, evenimente, pe care ni le impartaseste cu generozitate. De aceea, Tudor Vianu il definea prin aceste trasaturi: Acest Creanga trecut prin cultura a dat nastere impresiilor sale de calatorie, adunandu-le cu truda mersului, ca apoi sa le transcrie, cu iscusinta mainii si a mintii in valoroasele volume: Pe drumuri de munte si in muntii Neamtului".
Fragmentul Singur reda patru secvente mai importante din capitolul omonim, in care scriitorul surprinde cu multa maiestrie imaginea naturii vazuta in timpul arsitei, in furtuna, dar si in feerica renastere de dupa aceasta mult asteptata si binecuvantata ploaie.
Scriitorul este mereu prezent si de aceea capitolul se intituleaza Singur, pentru a ne face partasi la trairile sale, oferindu-ne un spectacol al locurilor, al oamenilor, dar mai ales al impresiilor sale pe care ni le dezvaluie treptat, ca un mare iubitor al naturii, asa cum il gasim si pe Geo Bogza in Cartea Oltului.
Tema tratata de Calistrat Hogas este dragostea fata de tara, iar ideea care se desprinde ca intentie a efortului autorului este ca aceasta dragoste fata de tara se traieste, se agoniseste cunoscand-o, traind in mijlocul naturii ei, strabatand muntii si padurile, impartind painea cu oamenii ei, ascultand doina in codri de brad si in murmurul izvoarelor, ascultand cantecul pasarilor sau privind culoarea delicata a florilor.
Subiectul il formeaza de fapt plaiul romanesc, viata in mijlocul codrului, sufletul romanesc, care-si cauta, precum George Cosbuc linistea, echilibrul si armonia in natura. Atitudinea scriitorului este romantica, fiindca el vrea sa traiasca evaziunea in natura. Gasind o pestera in mijlocul unei paduri, el se hotaraste sa poposeasca spre a se odihni impreuna cu Pisicuta, iapa care-1 poarta cu iscusinta pe aceste drumuri de munte ".
Distingem in derularea acestor patru fragmente cateva motive-evenimente esentiale in viata naturii: arsita, linistea, furtuna, inseninarea, renasterea.
"Linistea netulburata in cer si pretutindeni" face ca somnul sa-i para o clipa, iar soarele, care fusese cu mult mai harnic, se inaltase pe ceruri, in varful degetelor" si se uita furis tocmai in fundul pesterii", spionand ca sa afle ce face insinguratul calator, care contempla deserti ! inalt si plin de lumina al vailor adanci". Aceasta liniste este parca o prefigurare a luptei dintre viata si moarte, fiindca Soarele isi acoperise fata cu un zabranic de aburi rosietici si stihiile pareau ca planuiesc ceva in incremenirea lor."
Arsita este momentul al doilea al naratiunii, este miezul inflacarat" care musca cu dinti de foc" si isi osioia setea" sorbind ultimele picaturi ale apei si ale vietii ascuhse in vinele adanci ale lucrurilor". Moartea ameninta intreaga padure, incat Codrii uriasi, ca o mana de vreascuri netrebnice, se zvarcoleau neputinciosi si tipau de usturime inadusita, sub vapaia incendiului universal".
Toate parca se topeau in vapaia inalta a cerului aprins" si lumea parea cuprinsa, parca, de neclintirea prefacuta a mortii". Lumea parea incendiata de imparatia focului, in timp ce autorul mediteaza la sentimentele pe care le incearca cineva, cand e aruncat de viu si fara pacate, in gurile de flacari ale Tartarului!".
Umorul, ca motiv si moment al naratiunii, foloseste ca pretext lupta uriasa" dintre Pisicuta si o musca mare, care nazuia, sa se ascunda de arsita in narile ei umede. Pisicuta scutura din cap in toate partile,*in timp ce musca ochea si prindea nasul Pisicutei din zbor", apoi se infunda cu iuteala unei sageti" in una din narile ei. Pisicuta o scotea sufiand puternic aerul pe nari, aruncand-o in ierburile incalcite. Musca cauta apoi s-o atace in punctele sensibile, dar Pisicuta se apara cu coada, capul, picioarele, dar mai ales cu un cutremur prapaditor al spinarii". Atitudinea v scriitorului se apropie de aceea a lui Ion Budai-Deleanu din
Tiganiada, atunci cand denumeste aceasta lupta cu o musca o epopee mareata si crancena".
Momentul furtunii este parca cel mai realizat artistic si comparat cu cel surprins de Geo Bogza in Cartea Oltului. Norii devin urdii de fantome uriase", care asalteaza tariile ceresti". Puterile adancului se trezisera" si isi dezlantuira asupra pamantului ingrozit furia lor prapaditoare". Vantul suiera, gemea si urla". Uraganele umplura jgheaburile largi ale muntilor", fierbeau vazduhurile si cerurile clocoteau", pamantul infricosat se cutremura nemernic", iar potopul greu al apelor ceresti" ,,se prapastuira asupra pamantului" - Geamatul vijeliei isi amesteca simfonia sa de nimicire cu urletul rostogolirii clocotitoare asuvoaielor pamantului". Stancile se rostogolesc in genunile adanci ale vailor", izbesc brazii, "care se frang cu glasuri de trasnet".
Momentul inseninarii este marcat in mod simbolic de o stea cu lumina, tremuratoare", care isi cumpani sfioasa, parca, chipul sau peste adancuri" iesind , parca prin acea poarta de senin", care se deschide prin perdeaua neguroasa a norilor"
Momentul renasterii este vazut in lumina diminetii, cand firea intreaga ii apare ca rasarita pentru intaiasi data, din sanul adanc al apelor creatiunii". Picaturile mari si grele de roua curata" atarnau pe frunzulitele de brad, sau, pe ierburile subtiri si mladioase". in acelasi timp, ,florile galbene, albastre si rosii, ca trezite din somn, isi ridicau incet, catre ceruri, potirul lor stralucitor". Imnul tacerii neturburate se inalta de pretutindeni, ca o ruga de multumire, catre Ziditorul puternic a toata faptura".
Stilul lui Calistrat Hogas este clasic, prin echilibrul si armonia interioara, prin structura frazei,/care se dezvolta retoric, in perioade. Latura romantica a stilului este data prin varietatea sentimentelor pe care le trezeste, prin cromatica, prin utilizarea contrastului si antitezei. Epitetele sfant profunde si nuantate: tunet razlet", epopee mareata si crancena", valuri stravezii", lumina topita", si ating calitatea de expresii unice. Metaforele sunt sugestive: potopul greu al apelor ceresti", glasuri de trasnet", sclipirile de lumina franta ale fulgerelor", inalte trepte de haos", cutremurul prapaditor al spinarii". Alteori, metaforele se impletesc cu personificari: soarele se inaltase pe ceruri, in varful degetelor", Soarele isi acoperise fata cu un zabranic de aburi rosietici", arsita musca cu dinti de foc ". Personificarile sugereaza o umanizare a naturii, ca in creatia populara: soarele ie uita furis", codrii adormiti", stihiile pareau ca planuiesc ceva", viforul suiera, gemea si urla", Puterile adancului se trezisera". Prin aceste imagini, scriitorul pare a ne invata sa citim marea carte a vietii. Metonimiile se impletesc in structura textului cu alte figuri de stil, metafore sau personificari: brazii trufasi ai codrilor sefrangeau cu glasuri de trasnet".
Cromatica textului este romantica: albastrul sters", discul sau alb", sageata neagra", aburi rosietici", gramezi vinete", florile galbene, albastre si rosii". Textul pare aproape un poem in proza prin caracterul sau liric. De aceea este comparat, cu Cartea Oltului a lui Geo Bogza sau Cantarea Romaniei a lui Alecu Russo.
Valoarea textului este data de profunzimea sentimentului de dragoste fata de natura, care se impleteste cu dragostea fata de tara si fata de oamenii pamantului romanesc.
