Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Data nasterii. Copilaria si primii ani de scoala despre Barbu Stefanescu DELAVRANCEA



S-a nascut la 11 aprilie 1858,1 in mahalaua Delea-Noua, din bariera Vergului, Bucuresti, mezinul unei familii modeste. Tatal, Stefan "caruta-goala", pe numele adevarat Stefan Tudorica Albu, era coborator din familia unor ciobani vranceni, "stramutat in marginea Bucurestilor, in cautarea unei munci mai rodnice", devenind carutas de grane pe traseul Bucuresti-Giurgiu si "staroste al carausilor din bariera". Tatal lui Delavrancea a fost improprietarit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Voda si M. Kogalniceanu: "Eu nu pot sa uit ca sunt copilul taranului clacas improprietarit la 64 Strabunii mei se pierd in haosul iobagilor, suferind cu ceilalti tarani deopotriva si lipsa, si foamea, si navalirile". Mama lui Barbu, Iana (Ioana sau AnA), era "fiica vaduvei Stana din Postavari, sat locuit de clacasi, de pe mosia familiei Filipescu". Primii ani de viata si-i petrece in ulita Vergului, in tovarasia tatalui, ajuns, la aproape 70 de ani: "Mi-aduc si acum aminte (as fi multumit daca n-ar fi decat o amintirE) cum ma agatam de scurteica Tui lunga si imblanita cu marsa neagra si-1 linguseam si-1 mangaiam pe obraji si pe pletele-i rotunjite ca sa ma ia in caruta" - si a povestilor spuse la gura sobei: "Pleoapele-mi cadeau incarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor ca un fulg plutind pe o apa care curge incet, incetinel, incetisor". " a- 

Parintii il dadura in primire diaconului Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheor-ghe Nou, "sa-1 invete slovele noi si sa citeasca". in clasa a Ii-a (1866) intra elev la Scoala de Baieti Nr. 4, unde il are invatator pe Spirache Danilescu, "om luminat", urmand ca in anul urmator sa treaca la Scoala Domneasca, pentru clasele a IlI-a si a IV-a. Studiaza cu invatatorii E. Becarian si Ion Vucitescu," in conditiile de rigoare ale internatului si ale scolii vechi in care se practicau pedepse aspre, in registrele matricole era trecut cu numele de Stefanescu Barbu.




Dupa cele patru clase primare, Barbu este inscris, dupa un an, ca bursier la Liceul "Sf. Sava", invata cu cei mai de seama profesori ai Capitalei din acea vreme (D. A. Laurian, Anghel Demetrescu, Vasile StefanescU), fiind remarcat pentru talentul si capacitatea sa de asimilare. Atmosfera din internatul de la "Sf. Sava" si imaginea adolescentului vibrand de pasiune vor fi evocate in nuvela Bursierul. Din aceasta perioada (1876-1877) dateaza si primele lui incercari literare. Din 1877 devine student la Facultatea de Drept.



Debutul literar

Adevarata "productie poetica a liceanului" poate fi identificata mai tarziu, in 1878. Dupa ce incepe .sa publice versuri in ziarul Romania libera, in 1878 publica primul sau volum, placheta de poezii Poiana lunga. Amintiri (1878), semnata doar cu prenumele Barbu, in traditia poeziei din primele decenii ale veacului, cu o buna primire din partea criticii, in revistele Viata literara, Romania libera, Familia, in 1882,- Barbu Delavrancea isi trece examenul de licenta la Facultatea de Drept din Bucuresti, cu teza de licenta in drept Pedeapsa, natura si insusirile ei, pe care o publica in acelasi an, semnata Barbu G. Stefanescu. Gheorghe era bunicul dinspre partea tatalui: "Gheorghe Tudorica Albu din Sohatu". Scriitorul isi va semna operele cu varianta definitiva Barbu Delavrancea (ortografiata la inceput "de la Vrancea" dupa acel tinut de mare originalitate etno-culturala, de care scriitorul se simtea foarte legat sufleteste. in perioada 1880-1882, Barbu Stefanescu publica in Romania libera foiletoanele intitulate Zig-Zag, semnand cu pseudonimul Argus. De acum dateaza si debutul propriu-zis al scriitorului ca nuvelist, cu Sultanica (Romania libera, 9 martie-15 martie, 1833), semnata Argus. Dupa un scurt popas la Paris (1882-1884), pentru a-si desavarsi studiile juridice, Delavrancea publica in 1885 volumul de nuvele Sultanica.



Reintors in tara de la Paris (1884), Delavrancea devine "un nume de circulatie si de prestigiu". Colaboreaza la "R6mania libera", numarandu-se printre redactorii ei apropiati, alaturi de Al. Vlahuta si Duiliu Zamfirescu, semnand cronicile muzicale, plastice si muzicale, precum si nuvelele si povestirile din prima editie a volumului Sultanica. Publica, pe rand, Suier, Fanta-Cella, Iancu Moroi, Razmirita, Palatul de clestar si Odr-nioara, care anuntau cu pregnanta un nume nou in literatura romana, culminand cu Trubadurul (1886) si cu Hagi-Tudose (1887). in 1884, Barbu Delavrancea reprezinta redactia Romaniei libere la cea de-a 21-a aniversare a "Junimii" la Iasi, publicand reportajele Ultimele stiri si Iasi si banchetul "Junimistilor" (Romania libera, octombrie, 1884). il cunoaste pe I. L. Caragiale, caruia ii consacra uri admirabil portret.

Face cunostinta cu V. Alecsandri ("Era pentru prima oara cand observam de aproape acel izvor limpede de "lacramioare si margaritare", pe artistul de frunte al "pastelelor", pe marele liric al lui Dan, Capitan de plai") si cu Titu Maiorescu, citind in 1886 la cercul de la Convorbiri nuvela Trubadurul. Din 1885, scriitorul va publica la ziarul Drepturile omului, iar mai tarziu la Literatura si stiinta, revista condusa de C. D. Gherea. Scriitorul ia parte, de asemenea, la infiintarea ziarului Epoca, al carui prim-redactor va fi de la 16 noiembrie 1885 pana la 23 ianuarie 1886, printre colaboratori aflandu-se Al. Vlahuta si Anghel Demetrescu.

Delavrancea va publica aici, printre altele, doua articole semnificative: Cum suntem guvernati si Fiii poporului si saracia poporului, fiind prezentata, pe un ton patetic, starea de inapoiere si de mizerie a celor sarmani. Prin dezbaterea acestor probleme rurale, sunt dezvaluite primele note ale pamfletarului si ale politicianului de mai tarziu. Continuandu-si colaborarea la Lupta, ziar condus de Gheorghe Panu, gazetarul probeaza o buna conduita critica. in 1888, Delavrancea se angajeaza ca redactor si colaborator la ziarele Democratia si Vointa nationala, unde se va remarca prin numeroase articole. Face critica muzicala si dramatica (Epoca, 1886), polemizeaza cu Maiorescu intr-o serie de articole ce vor demonstra multiple insusiri intelectuale (O familie de poetI). E prezent in aproape toate domeniile artei si ale vietii publice, incercandu-si talentul in numeroase directii. La 19 aprilie 1887 tipareste revista Lupta literara, in paginile careia tipareste prima varianta a nuvelei Hagi-Tudose. Printre colaboratori, ii descoperim pe Al. VJahuta, C Miile, P. Ispirescu si Artur Gorovei. Atras de coplesitoarea personalitate a lui B. P. Hasdeu, Delavrancea devine redactor la Revista noua, condusa de marele savant. Angajandu-se tot mai mult in politica si in gazetarie, scriitorul devine redactorul permanent al ziarelor Democratia si Vointa nationala. Publica, in continuare, la Vieata (1894), revista saptamanala ilustrata, condusa de Al. Vlahuta si, mai apoi, de Alceu Urechia, acordand acelasi interes tuturor problemelor literare, istorice si filologice, sociale sau politice, in articole de o complexa bogatie de culori. De la 1 martie 1892, Delavrancea va saluta aparitia la Falticeni a revistei de literatura populara Sezatoarea, apreciind ca revista condusa de Artur Gorovei "se cuvine a avea cu precadere inaintea oricarui om cult, literat si bun roman, caci cel mai suveran mijloc de a intelege un popor este acela de a-i cunoaste si aprofunda traditiile, stiinta si creatiunile sale simple, naive, dar adeseori strabatute de un spirit vast si gemal, pe care numai multimile si popoarele il pot avea." Redactorul Revistei noi era la curent cu cele mai de seama si mai noi teorii de folclor comparat. Prin studiul din Columna lui Traian (1882), intitulat Doina. Originea poeziei poporane Ia romani, Delavrancea se refera la Dimitrie Cantemir, care in Descrierea Moldovei dadea o prima explicatie a cuvantului doina, intuind un strans raport de interdependenta dintre om si natura, pe care cantecul popular il reflecta atat de pregnant. Cel mai important studiu de folclor se intituleaza Verbul plastic in creatiile poporane (Sezatoarea, 1929), dezvaluind "spiritul analitic original, acuitatea observatiei, cunostintele multilaterale si adanci ale scriitorului" (Al. SandulescU), asa cum va dovedi si studiul Din estetica poeziei populare (1913), discurs de receptie cu ocazia alegerii sale ca membru al Academiei Romane.



Din activitatea publicistica a lui Delavrancea pot fi desprinse si alte articole in care, cu aceeasi efervescenta intelectuala, scriitorul va exprima puncte de vedere in materie de arta, de limba si de literatura. Cronicarul va milita pentru dezvoltarea creatiei dramatice originale, va intampina cu entuziasm scrierile lui M. Sadoveanu, "mare talent, cu o limba bogata, cu un stil minunat", ale lui Gala Galaction, "unde viata pare aidoma cu cea reala" sau ale lui D. D. Patfascanu.

Un moment important in activitatea sa jurnalistica il reprezinta revista Lupta literara (1887), cu accentuate atitudini critice in probleme de critica si de istorie literara, intrand adeseori in polemica cu Titu Maiorescu, pe care 1-a determinat sa scrie articolul Poeti si critici, publicat in Convorbiri literare la 1 aprilie 1886. Cu mult inaintea lui Ibraileanu, Delavrancea semnala succint ideea caracterului specific national al literaturii, avand in vedere o stricta conditionare sociala si istorica. Beneficiind, din epoca studiilor pariziene, si de o serioasa cultura plastica, Delavrancea va realiza in cateva articole *i unele observatii deosebit de interesante in acest domeniu. Seria de foiletoane din Romania libera (1883) va reprezenta primul examen al tanarului critic de arta, pe cale de a-si clarifica preferintele si de a-si consolida atitudinile (Salonul 1883, PicturA). Pasionat si entuziast, cronicile de dupa 1890, semnate Fra Dolce sau Viator, vor imbratisa un camp foarte vast de preocupari, cu deosebire despre cativa din artistii romani de la sfarsitul secolului trecut,. in primul rand despre Nicolae Grigorescu si Andreescu, pe care 1-a admirat sincer: | "in fata peisajelor lui Andreescu vezi natura vie si mare. (,..). Ceea ce la Andre-j jescu e viu, la Grigorescu e feeric; ceea ce la Grigorescu este splendoare uscata, lai ;Andreescu se preface in simplu, energic si suculent. La Grigorescu, bogatia aparenta j jte rapeste fara a te convinge, la Andreescu, simplitatea aparenta te rapeste fara a tei [convinge, la Andreescu, simplitatea aparenta te convinge si te pune pe ganduri, tei jface sa intelegi, si de aceea admiri fara regret si fara reticenta, caci pledoariile lui: jsunt niste rezumate limpezi ale esentialului din natura." (Democratia, 1883)





Delavrancea - academician

Prozator si dramaturg, gazetar, avocat si orator*, cu vocatia perceperii evenimentelor politice si culturale in cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat in politica, ajunge in ultimul an al secolului al XlX-lea (1899) primar al Bucurestilor. Ramane in literatura, insa, intai de toate prin Hagi-Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca.

La 19 mai 1912, ca o apreciere a intregii sale activitati de prozator si dramaturg, scriitorul este ales membru al Academiei Romane, urmand sa rosteasca, peste un an, alocutiunea omagiala. in sedinta festiva in fata plenului intrunit la 22 maf 1913, Delavrancea rosteste discursul Din estetica poeziei populare, care va avea un ecou deosebit in lumea literara. in presa timpului sunt reproduse ample fragmente, evidentiindu-se forta inedita a scriitorului de a argumenta intreaga complexitate a creatiei populare.

Multumind cu modestie membrilor inaltului for cultural, autorul dramei Apus de soare apreciaza activitatea literara a altor colegi de generatie: l "Dar sunt altii cu merite mai de seama decat aTe~_ieIa Caragiale - cine ar fi icrezut ca ne va lasa asa de curand - care a zugravit nepieritor tipurile lui, mai popu-jlare ca ale oricui altuia, Vlahuta, care a turnat in bronz inspiratiunile lui de adevarat poet, Cosbuc, care a desprins dintr-un ghers al poporului strigate si poeme de care |suntem mandri, si altii mai tineri, carora li s-ar potrivi asa de bine celebrul vers al |batranului Corneille: "La valeur n attend pas le nombre des annaes"_____________ in~eIogiul adus proaspatului academician, 1. Negruzzi facea urmatoarea referire la tema tratata de B. St. Delavrancea:

"Eu am citit acest studiu cu placere extrema si tot astfel l-am ascultat astazi. Vezi ca mie poezia populara mi-a insuflat totdeauna cel mai mare entuziasm. De cand t am copil, cu dansa m-am hranit. Si adeseori aceste admirabile produceri ale imaginatiei poporului nostru formau seara obiectul cetirii comune in familia mea, frumos cetitor fiind insusi tatal meu, Costache Negruzzi."



Apus de soare

Din trilogia lui Delavrancea, Apus de soare (1909) a avut in epoca cel mai rasunator succes. Temperament romantic, isi propusese, inca din articolul Cultul celor mici, sa jfrezinte o galerie de imagini curate si luminoase, rechemate din umbra trecutului eroic. in 1909-1910 gandul i se realizeaza prin elaborarea trilogiei Moldovei: Apus de soare, Viforul si Luceafarul.

Valoarea literara a scrierii, teatralitatea replicilor, limba vie, colorata, utilizarea cu masura a arhaismelor, dramatismul pasajelor-monolog aseaza aceasta capodopera a dramaturgiei noastre in randul marilor monumente de limba literara romaneasca. "Capodopera a dramaturgiei poetice si oratorice", cum a numit-o G. Calinescu, Apus de soare a fost jucata prima data in 1909. Impresionat de vigoarea evocarii, de indrazneala conceptiei dramatice, N. Iorga socotea piesa "un nou rasarit al trecutului nostru eroic in teatru", iar I. L. Caragiale, in. notele publicate in "Universul" din 13-14 martie 1909, scria: "Apus de soare e o drama in patru mari tablouri, a caror perfecta unitate se incheaga in jurul tipului cardinal -Stefan cal Mare. in ele sunt adunate si coordonate armonic toate elementele acelei prodigioase figuri istorice si a mandrei sale epoci de eroism."



"Apus de soare esteo capodopera a dramaturgiei poetice si oratorice si nu mai] putin o drama de observatie a tipicului, singura din literatura noastra in care toate, aceste aspecte se unesc armonic. ()

Este hotarat ca Delavrancea nu era un retor. Superbele monoloage ale lui Stefan; cel Mare sunt situate intr-o zona de sonoritati planetare. Delavrancea produce metafore de ordin sublim, riscate fata de un public cu gustul dificil, cu care stie sa sur-; prinda masa si s-o scoata din apatie. E un orator popular, facand anume concesii spiritului strazii prin bombasticism, dar batand dintr-o aripa spre cer." (G. CalinescU) ;

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.