Dl Adrian Marino se recomanda ca puternica personalitate care, de-a lungul ultimelor trei decenii, a scris o intreaga biblioteca, ce poate fi asemuita cu productia unui institut de specialitate. Si a scris de unul singur, de la documentare pana la redactare, impresionandu-si (uneori pana la iritarE) colegii. De la Viata lui Alexandru Macedonski (1965), Opera lui Alexandru Macedonski (1967), dl Adrian Marino a trecut la elaborarea unor vaste lucrari de sinteza, de teorie literara si comparatistica. Sa amintesc, dintre acestea, Dictionar de idei literare (1973; ramas, din pacate, la volumul intaI). Critica ideilor literare (1976), Hermeneutica lui Mire ea Eliade (1980), Etiemble ou le comparatisme militant (1982), Hermeneutica ideii de literatura (1987), Comparatisme et Theorie de la Litterature (1989), Biografia ideii literatura (1991-1994). Si, de adaugat, unele dintre aceste carti au avut parte si de editii franceze, la prestigioase edituri, una aparand chiar in limba japoneza. Stiu bine, din proprie experienta, cat efort si stiinta de carte presupune un astfel de travaliu. De aceea, tocmai, il inconjur cu stima si multa recunostinta admirativa, vazand in efortul d-lui Adrian Marino un ideal de personalitate model care, sa speram, va gasi urmasi pe masura.
Noua carte a d-lui Adrian Marino e o culegere de studii si eseuri coagulate in jurul ideii necesitatii integrarii europene a structurilor romanesti. De aceea, cartea se intituleaza, direct, Pentru Europa, purtand subtitlul semnificativ Integrarea Romaniei Aspecte ideologice si culturale. Autorul crede, din capul locului, ca a sosit momentul sa privim cu luciditate extrema aceasta necesitate, transformand Europa ca mit intr-o realitate locala, abandonand formula esoterica a formelor fara fond Pentru asta c nevoie de bunastare si respectare a drepturilor omului. Nu o Romanie in delir, cum spuse, in 1936, Cioran, ci una logica, asezata ordonata si cuminte". Sau, altfel spus, civilizata si constructiva, organizata si productiva. in care existenta cotidiana sa nu mai fie nici blestem, nici suferinta, nici irosire de timp, energie si rautate. Cu magazine pline, accesibile pentru toata lumea. Si cu o administratie de stat care sa nu te exaspereze niciodata prin haos, abuz, bun plac si mitocanie", cu sosele lipsite de gropi. E un ideal aparent plat, lipsit de spiritualitate, dar lucid si realist care imi aduce aminte de un eseu al lui Ralca din anii treizeci care. ironizandu-i pe misticoizi si adeptii specificitatii canonice, demonstra ca, de fapt, ceea ce ne trebuie ca sa intram in civilizatie, sunt soselele si cateva mii de wattcr-closcturi sistematice". Si ce scandal a provocat acest eseu, cu care a gasit cu cale sa polemizeze si Calinescu (fara sa-1 numeasca pe autoR) in postfata la Istoria din 1941. Statul, in aspiratia europenista a d-lui Marino, trebuie sa inceteze a fi unul semifilantropic, semicaritabil, cum e vazut la noi inca din secolul trecut, ci ca un organism functional eficient. Astazi aidoma sunt concepute organismele institutionalizatc europene care, in imaginea cetateanului (si nu numaI), trebuie numai sa dea Se impune, in primul rand atentiei stabilirea unui nou raport cu statul si societatea civila. Ar fi vorba, foarte simplu spus, de saltul de la constiinta de individ" la cea de cetatean". Cu drepturi si datorii, dar mai ales cu profunda convingere ca el exista, traieste si actioneaza dincolo, alaturi si chiar impotriva statului. Ca are acest drept si legitimare. Ca este efectiv liber si independent". Autorul propune apoi cateva valori culturale considerate europene, care ne-ar asigura sincronizare cu civilizatia si cultura europeana: enciclopedismul, spiritul de sinteza, principiul selectiei critice. Sau, cum spune concluziv autorul: Enciclopedism, recuperat sintetic, recuperat critic". Acest efort cultural, realizat, ne-ar aduce, metaforic vorbind, Europa acasa. E, chiar, scopul intreg al acestui program cultural. Procesul european nu se poate infaptui decat prin munca tenace, continua si bine organizata.
Procedand sistematic (se putea altfel?), dl Marino pune in lumina si obstacolele care stau in calea europenizarii nu numai ca act cultural. Constata, de pilda, ca in a doua jumatate a secolului XIX si, mai ales, in perioada dintre razboaie ideologia net dominanta a fost, la noi, predominant nationalista, etnicista, uneori chiar rasista si totdeauna antieuropcana. Vocile filocuropene (Lovinescu, Zclclin, C.Radulcscu-Molru. Camil Petrescu. Ralea, ZarifopoL) au fost bine acoperite de potrivnici, ele insilc fiind considerate antinationale, servile unei Europe straine care vine sa ne cucereasca, instrainandu-ne de specificitate. Pana si ideea de latinitate a fost suspectata, prevalandu-i un tracism nebulos si totdeauna ostil. Autorul demonstreaza ca ilustrul citat din Herodot despre traci a fost reprodus trunchiat, pentru ca, dupa fragmentul mereu invocat, urma aprecierea: Dar unirea lor (a traciloR) e cu neputinta si nu-i chip sa se infaptuiasca, de aceea sunt ci slabi". Ba chiar: la ei trandavia este un lucru foarte ales, in vreme ce munca campului, indeletnicirea cea mai umilitoare". De aici, posibil, trage incheierea dl Marino, caracterul predominant pastoral, cu lirismul nostru contemplativ. Dar obstacol impotriva europcnismului s-a constituit si ortodoxismul (nu ortodoxiA) devenit o idee politica, normativa si nationalista, de dreapta, intoleranta si exclusivista. Altfel spus, ortodoxism fundamentalist. Opinia lui Nac
Ionescu, din anii treizeci, ca e roman numai cel de confesiune ortodoxa si ca isi pierd aceasta calitate toti ceilalti, inclusiv toti greco-catolicii, in frunte cu corifeii Scolii Ardelene, era profund nociva si antieuropcana. Tot asa statul etnocratic, adaug eu, preconizat de Crainic, de sorginte declarat fundamentalista, se inalta ca o stavila impotriva europeismului pe care, de altfel, nu a incetat sa-1 repudieze polemic, ca un pericol al pierderii specificitatii. Dl Marino considera, cred cu dreptate, ca singura noastra sansa de a ne integra in Europa este cementarea la categoriile ideologice nationaliste si crearea unei paturi romanesti mijlocii in mediul urban. Si aceasta, considera asa, pentru ca numai omul de la oras poate fi AĞeuropeanAğ". intre cultura de stanga sau de dreapta, dl Marino ne propune una de centru, liberala (creatie a clasei mijlociI), altfel zicand un europeism declarat si activ, convergenta dintre valorile nationale si universale, rationalism si spirit critic, respingerea misticismului. Vechilor dileme, atat de vehiculate, ale opozitiei dintre Orient si Occidcnl. dl Marino ne propune o inclinare hotarata a balantei spre Occident.
Un capitol special din carte e intitulat Cultura romana intre est si vest. Un paragrafe consacrat, aici, teoriilor antieuropene reprezentate de Nae lonescu, Noica si Tutea. Acestea sunt idei exponentiale, nealese la intamplare (dar carora li se pot adauga altelE), funciarmente de dreapta care s-au manifestat intre razboaie, in intreaga perioada comunisto-ceausista, si reaparuta recent cu o mare energie. Necazul e ca aceste idei antieuropene au fost exprimate de ganditori mit sau simbol care s-au format inainte de anii patruzeci ih absenta unei puternice si active traditii romanesti a gandirii liberale, pluraliste si democratice. Cred ca, aici, dl Adrian Marino nu are integral dreptate. Traditia activa a liberanismului democrat si pluralist exista la noi, inca din 1848, foarte puternica, ea fiind aceea care a favorizat evolutia organismului romanesc spre o civilizatie moderna urbana de tip industrial. Nenorocirea a fost ca aceasta evolutie a fost marcata de puternice lesturi feudale (pana la reforma agrara din 1921), cu o preponderenta a populatiei zdrobitor majoritara (peste 80%) in mediul rural, cu un organism democratic reformat in 1918-1923, dar inca perfectibil, de vreme ce consultari electorale erau, de regula, trucate (chiar in vremea votului universaL) si politicianismul coruptibil o trista realitate. Aceste realitati ale organismului romanesc, retardatare in comparatie cu cele din Apusul Europei, au constituit mediul favorizant al aparitiei acestei ideologii a cugetatorilor simbol antieuropene si totdeauna de extrema dreapta. De aici posibilitatea precizarii unor idei ale lui Nae lonescu care cerea, in 1932, decuplarea noastra de Europa si o cufundare in noi insine. Astfel de texte, cum e cel citat de dl Adrian Marino cu titlu de exemplu, sunt multe si am reprodus din ele in cartea mea Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca. in aceeasi ordine de preocupari include dl Marino ideea lui Const. Noica care considera Occidentul o civilizatie a untului", altfel zicand o reluare a mai vechilor concepte despre decaderea civilizatiei occidentale. Cat priveste ideile lui Petre Tutea, marele" filosof socratic, deci fara opera, ele sunt o insiruire de clisee extremiste, declarat filolegionare. Grav cu totul este, si aici mai intalnesc perfect in opinii cu dl Adrian Marino, ca ideile acestor cugetatori sunt astazi recuperate si prezentate ca modele ideale. Cand, de fapt, prin antidemocratismul, antiplurarismul, nationalismul extremist si antieuropenismul lor sunt modele negative, contraproductive si profund daunatoare idealului de azi al integrarii Romaniei in structurile europene. Si, poate, si mai daunator e faptul ca tanara generatie studenteasca de astazi acorda, cu ajutorul unor mentori rau intentionati, acestor modele pernicioase si in perioada dintre cele doua razboaie, consideratie integrala, transformandu-le in talismane, sorbindu-le fara discernamant critic, invatatura. Daca pericolul acesta nu e stavilit, printr-o solidaritate intelectuala lucida, inseamna ca si urmatoarea generatie intelectuala va pretui valori antidemocratice, nationaliste, antipluraliste. Ceea ce, pentru spiritul public romanesc de maine, ar fi o efectiva nenorocire. Cartea d-lui Adrian Marino e un avertisment intelectual de care ar trebui sa se tina seama.
Iulie 1995
