Mircea Streinul a ars rapid, ca o flacara densa in combustie, prapadindu-sc la 35 de ani (in 1945), dupa ce scrisese poezie, multa proza, articole de directiva literara si crease, la Cernauti, de unde provenea, o revista (Iconar" ) si o grupare literara ce-si imprumutase denominatia de la titlul revistei. Din grupul iconarist. pe langa inflacaratul luptator Mircea Streinul, mai faceau parte Iulian Vesper. Traiau Chelcriu (considerat de G. Calinescu cel mai spontan dintre colegii saI), Vasile I. Posteuca, Georgc Drumur, muzicologul Liviu Rusu (altul desigur decat esteticianul clujeaN). Barbu Slusanski, Teofil Licanu. Revista Iconar", aparuta la Cernauti in 1935 (din pacate, la B.A.R. colectia incepe de la nr. 4) a trait numai doi ani, incetandu-si aparitia in 1937. Revista, literara precumpanitor, a fost legionara (titlul ei e imprimat cu litere verzI), sufletul ei fiind Mircea Streinul. intreg numarul 7 pe 1937 al revistei, de pilda, c inchinat miscarii legionare. Mircea Streinul semnand articolul Poezia legionara. Revista, grupand cateva condeie in/.estratc, era in razboi continuu cu criticii din Capitala care ar fi refuzat sa recunoasca cat se cuvenea, marca valoare a miscarii literare de la Iconar". Calincscu. Pompiliu Constantincscu si Lovincscu erau injurati ca la usa cortului (idiotul constantinesc", mare revolta te cuprinde cetind volumele Calincscului. Viata .s/ opera lui F.minescu Calincscul a gresii fA)a de neamul romanesc ". ..Sinistrul romancier pornograf Lovincscu este, pe deasupra, si un ignorant al meseriei"). in nr 7 din 1937 se anunta ca Mircea Streinul, desi isi pastreaza calitatea de codirector si activ condeier al revistei, a plecat la Bucuresti sa-si caute cu talentul lui. o ocupatie". Si a gasit-o in publicatia miscarii legionare Buna Vestire", unde era. probabil, redactor. A trecut prin toate avatarurile militantilor legionari din acei ani. continuand, febricitar. sa scrie literatura si zbatandu-sc sa-i fie recunoscuta opera. L-am regasit, cu articole incendiare. in gazetele legionare din perioada septembrie 1940 - ianuarie 1941 E probabil ca regimul antonescian nu l-a considerai atat de primejdios incat sa-1 aresteze pe Mircea Streinul. A continuat sa lucreze pe la diverse publicatii, scriind infrigurat proza (Drama casei Timoteu, 1941, Pravalia diavolului, 1942.
Ion Alnion, 1938 s.A). A trait. in acesti ani. dupa o marturisire a lui M. R. Paraschivcscu, care i-a fost prieten. intr-o neagra mizerie, incoltit de tuberculoza, alcoolism si droguri. Credea, cu o candoare care i-a fost caracteristica, in steaua Iui si in valoarea operei sale. De n-ar fi murit atat de tanar ar fi adaugat, cu siguranta, operei sale, si asa impresionanta (nu numai in dimensiunE), componente nebanuite. N-a fost sa fie. Virgil Ierunca socotea, intr-un articol din volumul Romaneste, ca Pravalia diavolului ar fi capodopera, in proza, a lui Streinul. Marturisesc a nu o fi citit, cum nu i-am citit nici Drama casei Timoteu. I-am citit, in schimb, romanul e care il comentez (Ion AluioN), socotit de Ion Simut, editorul si comentatorul acestei scrieri din 1938. drept cea mai buna dintre prozele bucovineanului. Si i-am itit toate volumele de versuri subsumate unei stilistici specifice goticul bucovinean". Poetul a fost de o prolificitate extraodinara (di Ov. S. Crohmalniceanu stia ca scria si cate 15 poezii pe zI). A tiparit in trei ani sase pachete de versuri. Carte de iconar, 1933, Itinerar cu anexe in vis, 1934. Tarat sau calatoria omului (1935). Divertisment, 1936. Comentarii lirice la poeme intr-un vers de Ion Pil/al (1936). Zece cuvinte ale fericitului P rancisc de Assisi (1936). In 193 8 si-a alcatuit o editie completa a operei sale lirice, al canii prim tom (Opera lirica 1929-1930) a aparut in acel an. al doilea, pregatit, n-a mai aparui. Si nu c exclus, de ar fi avut mijloace, sa mai fi programat si altele. Se zbatea, navalnic. in Bucurcstiul atator competitii literare, sa-si impuna opera sa. sporind-o cu compartimentul romanesc. N-a avut noroc sa i se fi receptat scrisul de catre criticii cu autoritate. Doar Pcrpcssicius. cu gencrozitatea-i stiuta, i-a comentat vreo doua plachete. in Istorie Calincscu comentandu-i lirica. il socotea un prolific fara masura (producator in versuri in mari cantitati"), indatorat nu numai marilor poeti (Arghczi. Blaga, BarbU) dar si lui Topirceanu, considerand ca in versurile Iui Streinul hibriditatea si lipsa de gust inabuse totul". Din proza scriitorului bucovinean cita numai Viata in padure, considerata o robinsoniana infantila", realizata intr-o limba pestrita, dizgratioasa". Despre romanele Drama casei Timoteu, Pravalia diavolului, n-avea cum sa fi luat cunostinta, iar Ion Aluion nu a intrat in atentia marelui critic. Dc-abia in 1974 dl Ov. S. Crohmalniceanu. in sinteza Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, i-a comentat, cu intelegere, poezia. Dar nici aici nu aflam exclamatii entuziaste, pur si simplu pentru ca materia lirica a plachetelor lui Streinul nu le indreptatesc!
Dintre aceste plachete, e de retinut, ca implinita, aceea din 1935. Tarat sau calatoria omului, de care si poetul, in articolele sale vindicative, facea caz. Sa citez, de aici, versuri care individualizeaza poetul: Amintirile ar trebui omorate/ sa nu se mai plimbe in vant!
amintirile ar trebui sa ramana in pamant-/ ca mortii in cimitire" Si: Desi abia ora zece, / lumina lampii s-a uscat; (Doamne, timpul ce repede trece / Si toti cum te-au uitat. / in curand ziarele vor scrie / ca iar a murit un poet; / totusi toate la fel o sa fie / Prieteni / vorbiti mai incet" Litania si sentimentul mortii iriga materia acestui volum dens sub raport liric. Sunt, aici, prevestiri ale marei treceri", prea timpuriu dincolo de apele Styxului. Romanul (de fapt o nuvela mai extinsa) Ion Aluion nu e, cum s-ar crede, o proza lirica. E un roman obiectiv care surprinde un moment caracteristic din drama romanilor bucovineni, nicreij vitregiti de istorie. Romanul evoca un moment semnificativ dintr-un sat bucovinean (satul natal, se parc, Cuciunil-MarC), in vara lui 1917. Mica localitate de romani aflata, ca intreaga Bucovina de atunci, sub stapanirea imperiului habsburgic. era apasata de primejdia confruntarii a doua armate: cea austriaca si cea ruseasca. Satul, aflat pe linia frontului, traia primejdia ocuparii sale de armatele rusesti. Si fata de vrajmasia dementiala a Wachtmeistcrului local (comandant al postului de jandarmI). Deher, venirea armatelor rusesti parea a fi un act salvator. Pe acest fond al infruntarilor armate si al vitregiei vremii, se petrece drama adolescentului Ion Aluion. Acesta, fecior de taran, n-arc clccal cincisprezece ani si e o fiinta de o puritate cristalina O iubeste pe Rozalia, ii este de ajutor in gospodarie maniei, ramasa cu grija casei, de vreme ce tatal slujeste in razboi, ca soldat. in armata imparatului. Viata i se contopeste cu natura. Si ar fi continuat sa fie astfel, de nu ar fi venit napasta. Trimis de mama in zori de zi sa vada de nu s-a copt ronda pe bucata ci de pamant, se intalneste cu un grup de ostasi din armata ruseasca, cu care arc o neconcludcnta si repede convorbire. Nenorocirea a facut ca aceasta rapida convorbire sa fi fost de departe observata de Wachmeisterul Deher care, dement obsedat de tradare, crede ca are dreptate sa depisteze aici un act de spionaj. Ion Aluion c arestat, interogat cu salbaticie sangeroasa, pentru a i se smulge marturisirea actului tradator. Repede, in aceeasi zi (satul statea sub iminenta primejdie a ocuparii de armatele rusestI), sangerosul Deher (ins tarat de dementa criminala, voind mereu sa se distinga inaintea superioriloR) il convoaca pe primarul David Ivanovici (romaN) si instituie o Curte Martiala sui-generis, care-1 condamna pe nevinovatul adolescent la omorare prin spanzuratoare. Preotul satului, parintele Avacum, om batran si cu frica lui Dumnezeu, este, apoi, si el convocat de acelasi Deher pentru a-1 asista, ca reprezentant al Bisericii, pe condamnat inainte si in momentul executiei. Tecla, tanara mama a lui Ion, afla de la jandarmi (inclusiv din partea solemn dementului DeheR) de condamnarea fiului ci si zadarnic ii este toata stradania de a-1 salva. Soarta ii este potrivnica ei si lui Ion. Primarul, preotul si jandarmii sunt. toti, victime ale deciziei nevropatului Deher, care considerandu-se reprezentant al imparatului, isi impune decizia sa neclintita la orice argument omenesc, la mila si dreptate. El. Deher. isi urmeaza, ca un halucinat al crimei, hotararea de a-1 executa pe Ion. pentru a da o pilda satenilor. Si toata aceasta ceremonie e nu numai tulburator de nedreapta dar si apasat absurda. Pentru ca nu numai acuzatia e neintemeiata pe probe si efectiv inventata dar, chiar in ziua executiei (a doua zi dupa judecare" si condamnarE) satul c ocupat de rusi iar micul grup de jandarmi austrieci (in frunte cu DeheR) abandoneaza satul. Si pentru ca absurdul sa Tic total. Ion ar fi putut sa se salve/c, in ziua condamnarii. in timpul noptii cand fusese detinut in beci, dimineata, cand sergentul Honig (un austriac bun. drept si care-1 detesta pe DeheR) il duce spre locul executiei. Dar n-a facut-o, probabil pentru a implini un destin cu valoare de simbol. Autorul se dovedeste a fi inzestrat cu har epic, cu reala stiinta in a compune un univers halucinant. in care absurdul, confrunat cu inocenta, invinge. Roman de concentrata dimensiune, in care c respectata unitatea de timp din dramele clasiciste (toata actiunea se consuma, strans, in spatiul unei zile, a unei nopti si in aceea a celei de a doua diminetI), cartea aceasta a lui Mircea Streinul, pe care, acum, am citit-o pentru prima oara, e o scriere densa si rascolitoare. Prezenta poetului se simte in estompatele descrieri de peisaj, naratiunea fiind bine ferita de intrusiunea liricului. Poate ca daca s-ar publica proze ale poetului (mai ales Drama casei Timoteu, Pravalia diavoluluI) destinul acestei opere ar putea fi scoasa din zonele cetoase ale mediocritatii, unde, pana acum, este plasata. Dl Ion Simut, editand acest roman cu o buna prefata si, la sfarsit, cu un dosar al existentei" (exemple din opiniile despre autor si cartile sale, datorate lui Cam ii Pctrescu, Lucian Valea, Iulian Vesper, Arsavir Acterian, Virgil Ierunca, M. R. ParaschivescU) a deschis bine drumul acestei recuperari posibile. Un domn Diaconu, bucovinean de origine, pregateste o teza de doctorat despre viata si opera lui Mircea Streinul, publicand doua sper capitole concludente in revista Glasul Bucovinei". Se reintalnesc, deci, cateva initiative recuperatoare. Sa speram ca in timp, daca nu repede, vor avea rezultatele asteptate de acesti initiatori. Si nu numai de ei. Dar daca dreptate are dl Simut, care considera Ion Aluion cea mai puternica realizare romaneasca a lui Mircea Streinul, tare mi-e teama ca opera lui. in ciuda tuturor stradaniilor recuperatoare, nu va putea fi scoasa din zonele mediane ale literaturii romane.
Iulie 1995
