Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





METAMORFOZELE TIMPULUI SI CONDITIA PERSONAJELOR :: Noaptea de Sanziene de Mircea ELIADE



Mircea ELIADE Noaptea de Sanziene
Unul din aspectele esentiale dezbatute in opera fantastica a lui Mircea Eliade - esential deoarece faciliteaza in cel mai inalt grad speculatia metafizica - este, dupa cum am mai vazut, acela al timpului, privit sub doua laturi. Prima semnifica identificarea lui cu istoria, cu trecerea ireversibila catre neant. Acest timp inseamna o limitare a existentei umane, un drum incet, dar sigur, catre moarte. Cea de a doua ar marca, dimpotriva, abolirea oricaror limite, trecerea intr-un timp sacru, in care degradarea isi inceteaza actiunea malefica. Ar fi vorba, prin urmare, de intrarea intr-un fel de prezent continuu, care neaga devenirea si in care existenta nu se mai indreapta inspre neant. De cele mai multe ori, iesirea din Istorie se confunda, in proza lui Mircea Eliade, cu gasirea unui spatiu paradisiac, situat in afara de timp. Astfel se intampla si in naratiunea Sarpele, in care asistam la re-crearea insulei lui Euthanasius din nuvela Cezara de Mihai Eminescu. Filosofia indiana, ocultismul si practicile yoga ii permit lui Zerlendi, eroul naratiunii Secretul doctorului Honigberger, sa ajunga in tara fagaduintei, Shambala. Un om mare" afla tainele universului integrandu-se in cosmos prin intermediul unei boli ciudate, macrantropia. In sfarsit, copiii de pe strada Mantuleasa gasesc drumul catre taramul celalalt" ghidandu-se dupa niste semne" sacre.Ceea ce il intereseaza pe romancier nu este atat copia fidela a realitatii, cat destinul personajelor sale si diferitele conceptii despre timp pe care acestea le incarneaza: timpul fantastic, timpul psihologic si cel istoric. Mircea Eliade aduce in prim-plan drama spirituala a omului superior, confruntat cu iminenta neantului. Spre deosebire de omul religios pentru care moartea nu reprezinta o stingere definitiva, ci echivaleaza cu trecerea intr-o alta modalitate de existenta, acesta are constiinta istoricitatii sale, ceea ce explica si starea de angoasa cauzata de sentimentul fragilitatii fiintei. Ea apare din neant, duce o existenta limitata in timp si se intoarce in neant. Ca urmare, se incearca depasirea conditiei umane perisabile prin abolirea istoriei, considerata ca o succesiune de evenimente desfasurate linear si avand un caracter ireversibil. In viziunea filosofului Biris, imaginea timpului care roade nemilos existenta, anihiland-o in final, este intruchipata de un cariu: E un cariu. Ceasornicul Mortii, ii spun unii. Si intr-adevar este un ceasornic al mortii. Numai bataile lui imi reveleaza Timpul-Moarte, timpul in care traim noi oamenii, atunci cand spunem ca traim, ca, suntem vii".



Deasupra noastra pandeste nemilos ochiul neinduplecat al unui ceasornic fabulos ce inghite totul, fiecare clipa reprezentand un pas in directia mortii. in aceste conditii, eroul cartii isi pune problema iesirii de sub Teroarea Istoriei. Este posibila iesirea din timp? Si daca da, prin ce mijloace? Acestea sunt intrebarile la care incearca sa raspunda Stefan Viziru, personajul-martor al cartii, romanul fiind o tentativa de a gasi o solutie finala. De aici numeroasele rataciri ale eroului, care se vede confruntat cu diverse conceptii despre timp si, mai ales, cu istoria, care incearca sa-i zadarniceasca aspiratiile. Stefan Viziru este un Ulise modern, iar calatoriile labirintice ale acestuia reiau tribulatiile eroului homeric spre mirifica insula Ithaca. Dar problema timpului-destin nu il framanta numai pe Stefan Viziru, ci pe toti protagonistii romanului. Sergiu Al-George, unul dintre comentatorii avizati ai operei lui Mircea Eliade, realizeaza chiar o tipologie a personajelor in functie de atitudinea lor fata de timp: Cheia relatiilor formale ce exista intre diversele personaje se gaseste in ceea ce autorul numeste AĞdiferitele conceptii ale timpuluiAğ pe care si le asuma personajele principale. Exista o evidenta ierarhizare a personajelor in functie de atitudinea lor in fata Timpului sau mai degraba, sa spunem, in fata Istoriei si a Destinului. Pe cand Vadastra este strain de orice tentativa filosofica, Partenie se deda unor speculatii de pur AĞexperientialismAğ, calificandu-se el insusi drept AĞrationalist incapabil de a gusta miturileAğ. Biris este un teoretician al destinului, fara sa reuseasca in a transcende istoria decat numai prin acceptarea martiriului sau. Bibicescu, concepand Destinul ca un timp comprimat in opera de arta, se limiteaza la AĞcatharsisAğ-ul acesteia si nu reuseste sa exorcizeze Istoria, sucomband in fata angoaselor care-i vor aduce sfirsitul".w

Din acest labirint al timpului se desprinde figura centrala a lui Stefan Viziru, consilier la Ministerul Economiei, a carui experienta devine simbolica pentru conditia omului contemporan, preocupat in mod constant de depasirea propriilor sale limite. Personajul face parte din familia acelora care, desi traiesc in plin secol XX, cred in puterea magiei si a mitului. Lumea este - pentru ei - plina de miracole si de semne sacre, insa este necesara o indelungata initiere pentru a le putea identifica in elementele profanului. Aceste semne constituie un ghid catre o lume a esentelor, cu conditia sa poata fi descifrate. Exista insa grade diferite ale initierii. Spre deosebire de alte personaje din proza fantastica a scriitorului ce se instituie in adevarati stapani ai timpului, Stefan Viziru nu este decat un personaj problematic, un cautator de raspunsuri, iar aventura lui echivaleaza cu o succesiune de probe initiatice. Daca Spiridon Vadastra este un individ machiavelic preluat parca din opera lui I. L. Caragiale, Stefan Viziru marcheaza abandonarea planului realist si patrunderea in cel metafizic. Existenta personajului se deruleaza sub semnul unor mituri cum ar fi cel al eternei reintoarceri, al labirintului sau cel al cautarii fericirii prin iubire.



Cataclismului istoric ii corespunde si un declin mitic caci, prin intermediul folclorului, asistam la un adevarat amurg al zeilor. Un Dumnezeu batran si bolnav, asemenea zeului Pan din lirica lui Lucian Blaga, coboara pe pamant avand nevoie de ajutorul unui om creat de el - imparatul Anisie - pentru a ajunge la spatiul simbolic al stanei". 0 data cu divinitatea se destrama si lumea pe care aceasta a creatro. Totul se aseamana cu boala Regelui Pescar, iar regenerarea lumii se realizeaza prin sosirea unui erou mesianic, capabil sa puna intrebarea justa care revitalizeaza nu numai omul, ci intregul univers. In acest context, sintagma E departe stana?" devine o metafora a intregii carti. Ea este o materializare a intrebarii juste, dar si o concentrare a problemelor pe care si le pune Stefan Viziru. Semnificatiile metafizice ale intrebarii juste" l-au preocupat nu numai pe prozatorul ci si pe eseistul Mircea Eliade. Acesta publica in volumul Insula lui Euthanasius un studiu semnificativ, intitulat Un amanunt din Parsifal.69 Omul de stiinta citeste in legenda lui Parsifal o parabola a insasi conditiei umane. E suficient ca celebrul cavaler sa rosteasca intrebarea justa pentru ca intregul regat al Regelui Pescar sa renasca, sa se trezeasca la viata. intrebarea lui Parsifal porneste din nevoia cunoasterii adevarului si a mantuirii, pentru ca asta simboliza pentru lumea medievala potirul Sfantului Graal in cautarea caruia au pornit cavalerii Mesei Rotunde. Pronuntarea ei corecta aduce cu sine regenerarea cosmica. De aici actualitatea intrebarii juste si pentru omul modern, predispus sa se risipeasca intr-un labirint de intrebari si de preocupari frivole.

Stana reprezinta un spatiu simbolic, paradisiac, situat in afara de timp, prin urmare nesupus distrugerii, asemenea satului idee" intalnit la Lucian Blaga. Folclorul, credintele populare ofera posibilitatea de a explica magic determinismul istoric. Constient de solidaritatea dintre om si univers, personajul se va simti la un moment dat raspunzator pentru tot ce se intampla in Cosmos, aceasta pentru ca nu a fost in stare sa puna intrebarea justa si sa-si gaseasca echilibrul interior, fapt ce se rasfrange negativ asupra intregului univers.



Credinta in nemurirea sufletului i-a fost data omului ca sa-i para mai usoara existenta in Timp. A accepta insa timpul inseamna a fi robit mortii. Constiinta eternitatii spiritului are deci aceeasi functie ca lacrima in poezia lui Blaga: de a atenua suferintele omului decazut. Personajul lui Eliade doreste mai mult, aspira la reintegrarea conditiei primordiale, in care omului ii este accesibila eternitatea. in acest sens, Stefan Viziru are in copilarie revelatia existentei pe pamant a unui spatiu privilegiat, paradisiac, inaccesibil celor neinitiati. Este vorba de patrunderea lui in camera Samba, o ipostaza a insulei lui Euthanasius, unde traieste intr-o continua, inexplicabila fericire". Descrierea se bazeaza pe transcrierea unei experiente autentice, traite de Mircea Eliade pe vremea copilariei in casa parinteasca din Ramnic. Patrunzand in taina in camera de oaspeti inaccesibila copiilor, el asista, in mod neasteptat ia dezvaluirea unui mister- Dar de data aceasta am gasit-o descuiata si, tot de-a busilea, am patruns inauntru. In clipa urmatoare, emotia m-a tintuit locului. Parca as fi intrat intr-un palat din basme: storurile erau lasate si perdelele grele, de catifea verde, erau trase. In odaie plutea o lumina verde, irizata, ireala, parca m-as fi aflat dintr-o data inchis intr-un bob urias de strugure. Nu stiu cat timp am ramas acolo, pe covor, respirand anevoie. Cand m-am desteptat, am inceput sa inaintez cu grija pe covor, ocolind mobilele, privind cu nesat masutele si etajerele pe care se aflau asezate fel de fel de statuete, ghiocuri, sticlute de cristal, cutiute de argint, privind mai ales oglinzile mari, venetiene, in ale caror ape adanci si clare ma regaseam altfel, mai crescut, mai frumos, parca eu insumi innobilat de lumina aceea ajunsa acolo dintr-o alta lume".a"˘ Evocand aceasta camera, prozatorul ne infatiseaza o experienta care vine parca sa demonstreze posibilitatea patrunderii intr-un spatiu si intr-un timp calitativ diferite de cele in care se deruleaza, de regula, existenta cotidiana a omului. Copilul din romanul Noaptea de Sanziene repeta insa pacatul originar si, astfel, i se interzice intrarea in paradisul terestru. De atunci ramane cu nostalgia acestui spatiu privilegiat, atemporal, pe care incearca sa il regaseasca mai tarziu. Mai mult, la varsta maturitatii, Stefan Viziru incearca sa isi construiasca un paradis artificial inchiriind o camera de hotel. in aceasta camera secreta" -veritabila replica la miticul tinut Shambala din filosofia indiana - personajul reuseste sa se sustraga terorii istoriei" refugiindu-se in pictura. Prin intermediul artei, Stefan Viziru ajunge sa traiasca intr-un prezent continuu, adica accede temporar la o existenta transistorica.

Initiatul are capacitatea spirituala de a decodifica semnele" ce i se fac, de a detecta apropierea sacrului. Acest lucru se intampla atat in fata camerei Sambo, cat si in momentul in care Stefan Viziru o vede pentru prima oara pe Ileana Sideri. Masina care ar fi trebuit sa dispara in Noaptea de Sanziene, secretul doamnei Zissu, atractia fata de destinul lui Spiridon Vadastra nu reprezinta numai niste simple obsesii, ci constituie niste semne" care, odata descifrate, il ajuta pe erou sa descopere stana. Totul se dezleaga de la sine, lumea apare in toata simplitatea ei dupa ce se dezvaluie misterul d-nei Zissu, revelatie ce echivaleaza cu gasirea intrebarii juste". Aceasta este cheia ce deschide intrarea intr-o noua camera Sambo in care Stefan va patrunde alaturi de Ileana. Cornel Ungureanu vede in Stefan Viziru un personaj teoretic prin care descifram alte personaje ale lui Eliade". Criticul este de parere ca romanul este compozit si artificial deoarece insusi Stefan Viziru este artificial."

Structura circulara a romanului ajuta la rezolvarea conflictului, permitand revenirea la planul initial intr-un moment in care eroul si-a desavarsit initierea. Cei 12 ani cat tin intamplarile alcatuiesc un simbol al marelui an cosmic la sfarsitul caruia se reinstaureaza haosul initial si devine posibila trecerea in afara timpului. inceputul celui de-al doilea ciclu cosmic adevereste ceea ce nu era la inceput decat o simpla supozitie, puterea magica a Noptii de Sanziene. La miezul noptii cerurile se deschid, iar eroii sunt uniti pentru totdeauna prin moarte. Tot prin moarte se realizeaza si eternizarea sentimentului paradisiac resimtit. La fel se intampla cu soldatul din piesa actorului Bibicescu care-si citeste la nesfarsit scrisoarea: Pentru ca el, murind, iesise din Timp si nu mai putea implini o actiune care necesita scurgerea Timpului. Asa ca, intr-un anumit fel, era condamnat sa citeasca la infinit aceeasi scrisoare, fara sa poata ajunge vreodata la ultimul cuvant"

Matei Calinescu releva asemanarile existente intre onomastica personajelor principale si sarbatoarea Sanzienelor, respectiv noaptea Sfantului Ioan. Astfel, Ioana, sotia lui Stefan Viziru, este femininul de la Ioan, in timp ce misterioasa Ileana are legatura cu Ileana Cosanzeana, printesa din basm, a carei sarbatoare pagana coincide cu celebrarea crestina a lui Ioan Botezatorul".12 Pe de alta parte, protagonistul romanului, Stefan (nume derivat - dupa cum arata acelasi Matei Calinescu - din grecescul Stephanos, coroana") poarta numele Sfantului Stefan, primul martir crestin, a carui sarbatoare, conform calendarului crestin ortodox, cade pe 27 decembrie, cu doar cateva zile dupa solstitiul de iarna "."Criticul dezvaluie faptul ca scenele-cheie ale naratiunii sunt legate in mod direct de solstitii (noaptea Sfantului Ioan, Craciunul, Sfantul Stefan, Anul NoU). Chiar si etimologia cuvantului solstitiu (lat. sol Soare" + statio oprire") vine in ajutorul exegetului, relevand faptul ca este vorba de un timp privilegiat, ce marcheaza o pauza in fluxul inexorabil al lui Cronos. Matei Calinescu este de parere ca tema majora a romanului lui Mircea Eliade este conflictul dintre timpul primordial (sacrU) si cel istoric (profaN). Din aceasta perspectiva, recursul la mitologia solstitiala se impunea in mod firesc. Dincolo de aceasta aureola mitica a onomasticii, Noaptea de Sanziene se poate citi si ca un roman cu cheie, fresca sociala facilitand un atare demers. O asemenea lectura intreprinde Ion Vartic, care, in spatele dimensiunii mitice si simbolice, identifica un bogat material autobiografic si o serie de personaje usor recognosoibile.7,1 Astfel, pentru cei care cunosc biografia destul de zbuciumata a lui Mircea Eliade, devine destul de clar faptul ca Stefan Viziru este un dublu al scriitorului. In acest sens, dublul de hartie retraieste in planul imaginarului o serie de evenimente semnificative din viata autorului: iubirea simultana pentru doua femei, refugiul din fata istoriei intr-o atemporala camera Sambo", detentia in lagarul de la Miercurea-Ciuc, bombardamentul Londrei, serviciul diplomatic de la Londra si Lisabona, anii exilului de la Paris etc. In ciuda faptului ca fiecare personaj isi are propria sa independenta fictionala, Ion Vartic identifica si prototipul real-istoric al altor personaje. Astfel, filosoful Biris este o versiune epica a lui Cioran, in spatele actorului Dan Bibicescu se ascunde Haig Acterian, in timp ce frivola actrita Catalina Palade este intruchiparea epica a Soranei Topa. Cu toate acestea, pactul autobiografic asumat de catre scriitor nu este perfect, imaginarul patrunde in opera, astfel incat pactul romanesc i se substituie celui memorialistic. Ramane insa important faptul ca, in calitate de autor al unui interesant si ambitios roman epic, Mircea Eliade reuneste sa creeze o serie de personaje memorabile, specifice atat romanului social (Spiridon Vadastra, Gheorghe Vasile, BursuC) cat si romanului mitico-filosofic (Stefan Viziru, Ileana Sideri, Petre Biris, Dan Bibicescu, AnisiE).




Profesorul Petre Biris este un filosof al istoriei care vede existenta, in maniera blagiana, ca o mare trecere catre moarte. Boala, saracia excesiva si luciditatea il fac rezervat in fata agresiunii evenimentelor. Spre deosebire de Stefan Viziru care mai crede in posibilitatea valorificarii mitice a timpului, personajul manifesta un scepticism cioranian si teoretizeaza Timpul-Moarte: Orice alta bataie - de ceasornic, de orologiu, de clopot - mi se pare camuflata. Suntem pacaliti; ni se spune ca a mai trecut o jumatate de ora sau ca e sase - ca si cum asta ar avea vreo importanta. Important e faptul ca Timpul nostru, asa zis al Vietii, e un Timp al Mortii. Asta, nici un ceasornic din lume nu ne-o spune. Dar mi-o spune ceasornicul meu, cariul asta care-mi roade zi si noapte biroul"



Fascinat de lumea ideilor, Biris este un bun cunoscator al filosofiei existentialiste si un interlocutor pe masura lui Stefan Viziru. Ca teoretician al timpului, personajul este un discipol al lui Heidegger, ale carui concepte le utilizeaza. Asemenea lui George Demetrescu Ladima, unul din protagonistii romanului Patul lui Procust de Camil Petrescu, el se indragosteste fara sperante de Catalina, o frivola actrita de mana a doua, care i se daruieste actorului ratat Dan Bibicescu. in fata iminentei amenintari totalitare, fostul profesor de filosofie vrea sa fuga in Franta, dar este prins si torturat de catre comunisti. Personajul moare cam teatral, declamand Miorita, refugiul in mit fiind o posibilitate de evadare din fata determinismului istoric.

Desi i-ar fi placut sa fie un martir pentru a putea protesta impotriva destinului, filosoful privat" se defineste ca un las care, din cauza fricii paroxistice fata de suferinta fizica, se contrazice mereu, ceea ce il culpabilizeaza si mai mult in ochii anchetatorilor. Asemenea lui Zaharia Farama din nuvela Pe strada Mantuleasa, personajul este o alta ipostaza a omului vulnerabil. intrebat de ce a vrut sa fuga la Paris, Biris raspunde ca a dorit sa le dezvaluie celor din lumea libera ce inseamna adevaratele experiente existentiale: Voiam sa-i intalnesc, sa stau de vorba cu ei, sa le explic cam ce inseamna, in partea asta a Europei, sa fii AĞen situationAğ si sa ti se puna AĞle probleme du choixAğ Pe mine ma pasioneaza filosofia, adauga el incercand sa rada. Pana mai acum un an am fost profesor de filosofic Dar acum sunt un filosof privat, cum spunea Kierkegaard. De aceea ma atrage atat de mult existentialismul" Intr-o lectie de istorie ce atrage atentia asupra conditiei noastre tragice, personajul le reproseaza celor din Occident faptul ca i-au uitat pe cei din Rasaritul Europei: Daca as ajunge la Paris, continua Biris, as vrea sa le spun altceva. As vrea sa le duc un fel de mesagiu de dragoste si de despartire. Ceva cam in felul acesta: Ave Occidens, noi cei dincolo de cortina, noi, morituri te salutam! Cum ai putea spune asta in latineste: AĞnoi, cei dincolo de CortinaAğ. Tu ai facut Teologia, stii mai bine ca mine latineste. Salve Occidens, morituri te salutant! Ar fi frumos sa ajung la Paris si sa le spun asta. Sa stie si ei ca, desi ne-au condamnat la moarte, noi, astia de pe aici, prostii si saracii, noi tot ii iubim si ii veneram. Caci acolo e Occidentul. Acolo apune soarele. Acolo e adevaratul crepuscul, si e mai frumos ca pe la noi. Numai acolo, in Apus, lumea isi da seama ca moare. De aceea, in Apus, oamenii iubesc istoria; pentru ca ea le aminteste necontenit ca oamenii sunt muritori, ca civilizatiile sunt muritoare. Noi, cei de pe aici, nu prea avem motive sa iubim istoria. De ce-am iubi-o? Zece secole, Istoria a insemnat pentru noi navalirile barbare, alte cinci secole au insemnat teroarea turceasca, si acum, pentru nu stiu cate alte secole, Istoria va insemna Rusia Sovietica" Ciru Partenie este scriitorul din interiorul textului. Bucurandu-se de o reputatie solida in randul cititorilor, el este numit Maestrul, Marele Om. Asemenea lui Nechifor Lipan din Baltagul lui Mihail Sadoveanu, Partenie este un personaj reconstituit - la inceput - in absenta, prin intermediul comentariilor celorlalti protagonisti. Dublul lui Stefan Viziru isi anticipeaza parca finalul apropiat, ceea ce explica de ce, de la un timp, el scrie in graba si publica la intamplare, gest ce ii submineaza opera. Partenie nutreste convingerea ca totul pe lumea asta este supus trecerii. Nefiind poet, el nu crede in iubirea eterna, chiar daca uneori isi asuma postura unui Don Juan aflat in cautarea perechii ideale. Biris afirma despre acest permanent cautator de experiente existentiale ca este preocupat de psihologie, de individ, si nu de istorie. Ca romancier si dramaturg, el se specializeaza in materia triviala si teribila care e omul de toate zilele. Fiind un observator atent al realitatii cotidiene, Partenie nu crede in mituri si nu poseda imaginatia lui Stefan Viziru. In ciuda aprecierilor unanime de care se bucura, Partenie se considera doar un scriitor de mana a doua in comparatie cu o serie de maestri incontestabili precum Eschil, Shakespeare sau Dante. Tot lui Partenie ii apartine teoria privind omul-organ", pe temeiul careia s-ar putea stabili o tipologie insolita: Pleca de la o observatie interesanta, incepu Biris, cu un glas potolit; ca sunt oameni care se comporta intreaga lor viata ca un organ; ca un ficat, bunaoara, sau ca un rinichi, ca un stomac, ca un sex, ca un creier".



Un personaj ce oscileaza intre tragic si comic este invatatorul de tara Gheorghe Vasile, tatal lui Spiridon Vadastra. Acesta cheltuieste o avere pentru a cumpara intreaga colectie a cartilor din Biblioteca pentru toti", apoi isi ingroapa comoara" pentru a o pune la adapost. Gestul poate fi interpretat ca o posibilitate de salvare a spiritualitatii autohtone in fata navalirilor barbare. Gheorghe Vasile se defineste ca un apostol ce duce lumina la sate. incercand sa calce pe urmele marelui Spiru Haret, invatatorul doreste sa infiinteze in satul sau niste Asezaminte culturale ale neamului. Ironia soartei consta insa in faptul ca, pentru a achizitiona o serie de carti de popularizare a stiintei si literaturii, apostolul rural vinde adevaratele comori artistice, stranse cu multa truda de catre profesorul Iancu Antim.

In ceea ce il priveste pe Spiridon Vadastra, acesta mosteneste trasaturile esentiale ale protagonistului din Apocalips. El ramane acelasi megaloman arogant, care nu stie ce inseamna modestia si care poseda un real geniu malefic. Ochiul de sticla si cele doua degete imobile de la mana dreapta nu il complexeaza pe ambitiosul tanar, ci il mobilizeaza si mai mult, handicapul devenind semnul distinctiv al celui care se considera un privilegiat al soartei, un ales. Expusa pe larg in Apocalips, aventura spirituala a personajului este rezumata la inceputul romanului Noaptea de Sanziene. in ciuda accidentului suferit odinioara, Vadastra aspira sa savarseasca fapte mari, de care nu este in stare oricine si care ar fi in masura sa uimeasca intreaga lume. Deviza personajului inzestrat cu o vointa de fier este aceea ca, daca un om vrea ceva cu adevarat, atunci reuseste. Pentru Vadastra, avocatura nu reprezinta altceva decat un instrument pentru a-si realiza planurile sale extrem de ambitioase. Personajul trezeste curiozitatea lui Stefan Viziru, care intuieste faptul ca insolitul avocat ascunde o taina. Tot un personaj diabolic este si Bursuc, un spirit al raului ce stie sa isi urmareasca interesele. Desi licentiat in teologie, personajul este inzestrat cu un veritabil geniu malefic. Informator al sigurantei, el devine o unealta a noii puteri si isi justifica faptele spunand ca a fost trimis in lume ca sa ispiteasca.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.