Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Sarmanul Dionis de M. Eminescu - MOMENTE ALE PROZEI ROMANESTI de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Sarmanul Dionis
Citita in sedinta Junimii din 1 septembrie 1872 (unde a lasat o impresie de nedumerire prin ineditul sau amestec de filosofie si literaturA), aceasta nuvela a fost mai apoi publicata in "Convorbiri literare" (la sfarsitul anului 1872 si inceputul lui

1873).

Ea este, din punctul de vedere al problematicii si al constructiei, o proza reprezentativa intre scrierile eminesciene, ba chiar o autentica sinteza tematica si artistica (de ce nu s-ar putea retine faptul ca Sarmanul Dionis si Luceafarul sunt doua sinteze extreme in evolutia celui mai mare romantic al nostru, intre tinerete si maturitate?).

Nuvela propune conditia geniului intr-un "cerc stramt" nefast, fiind raportata neaparat la cugetarea filosofica si la meditatia sociala. Cugetarea metafizica a "lui Dionis predispune catre vis si evadare din real in macrounivers si-n macrotimp (caci geniul eminescian nu poate avea granite in vreme si spatiu!). Se recurge astfel la motivul dublului, al umbrei, folosindu-se acea vesnica antiteza intre inger si demon, intre fatetele existentei - iadul si raiul. Pe parcursul calatoriei imaginate de Dionis, istoria si prezentul par a face corp comun, dupa cum natura insasi (terestra si cosmicA) impune timpul etern al existentei geniului.

O astfel de uimitoare sinteza tematica este perfect incorporata firului narativ aparent, in care descrierea si monologul, meditatia si lirismul de amplu suflu metaforic impun nuvelei deschidere catre capodoperele de mai tarziu. De fapt, in proza lui Eminescu importanta este poezia fillosofiei, adica acea "intuitie metafizica a lumii concretizata intr-o poveste cu multe ascunzisuri spirituale" (P. ConstantinescU).





In aceasta nuvela, filosofia devine pretext pentru literatura. Personajul sau, Dionis, este un individ de exceptie, inaltat (conform esteticii romanticE) deasupra semenilor obisnuiti si putand deci participa la intamplari extraordinare. Tocmai in acest sens, debutul operei se afla sub semnul meditatiei schopenhaueriene asupra lumii "ca vointa si reprezentare". Considerand existenta cotidiana drept proiectie a propriului eu, tanarul "sarman" isi pune problema iesirii din concret, intr-un timp si spatiu infinit ("Daca lumea este un vis de ce n-am putea sa coordonam sirul fenomenelor sale cum voim noi?")

Gradarea trecerii lui Dionis prin mediul social permite lui Eminescu sa raporteze, prin antiteza, idealul la real: marele cugetator (desi tanar si saraC), mergand pe strada mohorata sau oprindu-se putin intr-o carciuma mizera, isi descopera (sau isi redescoperA) superioritatea fata-n fata cu "lumea mica". Mai departe, descrierea locuintei saracacioase a lui Dionis impune - fara drept de apel - proiectia celeilalte realitati, in care "luna isi varsa lumina ei cea fantastica prin ferestrele mari, albind podelele ce pareau unse cu crida; paretii posomorati aveau, pe unde ajungea lumina lunei, doua cuadrate mari argintoase, ca reflectare a ferestrelor". Prin urmare, unei realitati meschine i se opune tendinta iesirii catre ideal pe uluitoarea cale romantica luminata de razele lunii. Aceasta tendinta va fi sustinuta tocmai de acel tanar imbracat saracacios, dar avand "o frunte atat de neteda", corect "boltita", ochii "moi si straluciti" pierduti in "acea intensiva visatorie", surasul "foarte inocent, dulce, dulce, l-am putea numi, si totusi de o profunda melancolie".

Speculatiile filosofice si astrologice (Cartea lui Zoroastru si invataturile anticarului DaN), amintirea parintilor (si cu deosebire cea a mamei - ca icoana a trecutului si totodata a eternitatii insasI) si muzica de la fereastra vecina (sustinuta de o fiinta, care trebuie sa fie Fata de viS) declanseaza evadarea. in continuare, Dionis pare a parcurge incredibilul traseu in timp si spatiu (am spus "pare" intrucat finalul nuvelei nu va sustine certitudinea, ci doar posibilitatea transmigrarii esentei umanE). Vor urma doua asemenea calatorii: Dionis - devenit calugarul Dan - va evolua in epoca lui Alexandru cel Bun, traindu-si realizarea totala si fericirea erotica alaturi de Maria, fiica spatarului Mesteacan (si corespondenta fetei de la fereastra vecina - din cealalta "existenta" a personajului titulaR). in acest context, Dan pare a-si impune genialitatea prin iubire: "singuratatea ei (a Mariei n.n.) il umplu de geniu si de-o noua putere". Aceasta sarutare da tanarului calugar imboldul si forta de a se rupe de conditia terestra, calatorind spre Luna (il ajuta si Riven, noul MefistO). Pamantul devine "albastru margaritar" atarnat de salba fetei. Dupa antiteza construita intre timpul "inimic" si cel al trairii idealului, urmeaza contrastul spatial: privind "cu ocheana prin coaja acelui margaritar", Dan "se mira cum de nu plezneste de multimea urei ce cuprindea"; in schimb, pe Luna, el isi construieste o lume feerica, plina de "un cutremur voluptos". Spatiul selenar astfel imaginat permite lui Eminescu sa reediteze cuplul initial, iar viziunile literar-artistice proiecteaza un fel de alt rai, in care Dan se poate crede nucleul. El incearca sa descifreze enigma ochiului si a cuvintelor de deasupra portii timpului divin. Iluzia ca, participand alaturi de zei la armonia lumii, va fi copartas al Totului universal si indrazneala de a se socoti el insusi Dumnezeu culmineaza calatoria in vis si urmeaza caderea din rai, dupa cum se-ntamplase altadata cu Saranail devenit Satana. Dan a atins un anume ideal, dar el voia Absolutul si cutezanta-i exagerata i-a fost aspru pedepsita: visul se destrama, Dan dispare si-n locul lui reapare Dionis, tanarul sarac si acum foarte bolnav. Se poate crede deci ca acea uimitoare calatorie in timp si spatiu a lui Dan este proiectia delirului bolii lui Dionis. Si daca in finalul nuvelei Dionis este salvat gratie iubirii si legaturii cu stramosii, se subintelege faptul ca astfel se poate asigura replica erotica: Fata din vis devine fiinta concreta, compensand nefericirea sociala cu acel unic "noroc" sentimental.




Universul intreg al acestei nuvele fascinante evolueaza in jurul protagonistului, care este Geniul cel Tanar, personaj romantic neadaptat la o ordine sociala data, obtinand negarea acesteia prin refugiu in imaginar, prin cautarea absolutului, pentru a ajunge chiar, la incercarea (esuatA) de a depasi limitele cunoasterii omenesti. El este "sarman" in plan terestru-concret, dar superior si chiar sublim in tendinte si credinte. De fapt, personajul eminescian se zbate intre Pamant si Cer precum Prometeu; ca si acesta, este personaj tragic.

in finalul nuvelei sale, Eminescu cufunda in mister aparent total corespondenta dintre Dan si Dionis. De fapt, care dintre cei doi este cel real? Unicul raspuns in fata unui scriitor profund romantic si genial ar trebui sa fie ca ambii pot fi proiectii reale si proiectii imaginare (la romantici, osmoza dintre cele doua categorii de proiectii nu permit vreo delimitare strictA). Motivul "dublului" permite lui Eminescu sa construiasca cele doua posibile lumi in care geniul poate fi nefericit sau fericit. [ intr-una (posibil inferN) evolueaza Dionis - ajutat de Riven si stimulat de muzica "fetei de la fereastra vecina". "Sarmanul" (epitet posibil real!) cauta iesirea din concret sub semnul filosofiei si astrologiei (preluate prin RiveN) si la chemarea muzicii iubirii. intr-o alta lume (posibil ParadiS), Dan este calugar si corespondent al marelui Zoroastru (de fapt, ZarathustrA), in timp ce Ruben, se impune mai ales ca Demon alimentator al tendintelor sale. Maria pare concretizarea "Fetei din vis", iar calatoria in timp si spatiu creeaza senzatia mitizarii existentei geniale. Tanarul "sarman" a reeditat pactul cu Diavolul spre a trai fericirea suprema. Mesajul final pare a fi de asemenea la intersectia dublului: in timp si spatiu, oricand si oriunde poate exista nefericire, dar si fericire! Marele Eminescu isi construieste nuvela sub forma naratiunii fantastice, in care fantezia debordanta da libertate deplina folosirii modurilor de expunere. Autorul Luceafarului confera prozei un lirism de factura intelectuala si obtine o bogata simbolistica spirituala.

Sarmanul Dionis si intreaga proza fantastica eminesciana inaugureaza un amplu capitol al literaturii romane, capitol in care se vor inscrie Gala Galaction, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Stefan Banulescu s.a.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.