Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Sara pe deal - visul de dragoste de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Sara pe deal
Eminescu a fost un vizionar, incercand prin opera sa o reconciliere a subiectului cu obiectul, a omului cu natura, intr-o intuitie a unitatii cosmice, care fac din experienta poetica o forma de cunoastere."

Prima strofa a poeziei Sara pe deal infatiseaza o perspectiva panoramica in care elementele se integreaza pe baza unui liant de ordin acustic (buciumul suna cu jale", apele plang", clar izvorand"). Motivele romantice sunt reprezentate de momentul zilei care se sfarseste - seara -, de stelele ce sugereaza subtil linia orizontului, de ipostaza salcamului ca ax al lumii" care cristalizeaza fluidele universului. Luna, prin excelenta un motiv romantic, reprezinta la nivel simbolic o expresie a umbrei, a misterului, dar si un substitut pentru ochii cerului. intr-o interpretare moderna, luna este cea care eclipseaza lumina solara, trimitand la sugestia tanatica.

Sincretismul formelor de perceptie este specific eminescian: senzatii vizuale, auditive, olfactive investesc cate un element al cosmosului, imprimand impresia unei continue ascensiuni. Aceasta este sugerata prin intermediul sunetului, al turmelor care urca : Sara pe deal buciumul suna cu jale/Turmele-1 urc, stelele scapara-n cale".

Privirea este indreptata catre bolta cereasca, spre luna sfanta si clara" in perfecta consonanta cu erosul idealizat din prima etapa de creatie eminesciana.

Prezenta iubitei este sugerata discret, integrata perfect in peisajul pe care il accepta ca spatiu al feeriei nocturne: Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara". Spatiul poetic eminescian se constituie din elemente disparate: teluricul si cosmicul se intrepatrund, apele si izvoarele permit aderarea fiintei la spiritul cosmic: apele plang".



Combinand descriptivul cu meditatia, Eminescu imagineaza povestea iubirii pe care o traieste ca pe o dorinta superlativa, un mit. in acest poem al visului pur, iubita este cosmicizata, prezenta ei eterica abia daca se simte. Ea devine un element al unei lumi idealizate, al unui cadru purificat de orice intruziune care ar putea tulbura echilibrul initial.

Sara pe deal trimite la un picior de plai" mioritic, constituind o revenire intr-un timp primordial, in care durata dispare si este completata de sunet ca modalitate de masurare a timpului: Toaca rasuna mai tare,/ Clopotul vechi imple cu glasul lui sara".

Proiectie a dorului in voluptatea visului, versurile plaseaza idila intr-un Mo tempore, existand posibilitatea si speranta recuperarii unui timp sacru, primordial.

Printr-un evident paralelism, poetul incadreaza starea de suflet in cea a naturii si invers, intr-o fulgerare cosmica, intr-o explozie a bucuriei de a trai clipa cea repede". Sentimentul total trait sub salcamul-martor, protector are drept corespondenta un ansamblu liric, imagistic, simfonic, evoluand de la febrilitate spre implinire. Sub semnul luminos (apele clar izvorand", luna trece asa sfanta si clara", ochii tai mari cauta-n frunza cea rara", stelele nasc umezi pe bolta senina"), se focalizeaza puritatea sentimentului, epitetul sugestiv conferind o solemnitate liturgica cadrului de natura. Prezenta buciumului localizeaza acest tablou in spatiul plaiului romanesc, intre real si imaginar, sugerand tonul elegiac al dorului de dragoste. De altfel, configuratia spatiu-timp poate fi urmarita la nivelurile static si dinamic prin imagini ce se completeaza reciproc in ideea unei unitati desavarsite. Ca mediator central, salcamul" - vechiul", inaltul" -, precum si sara", stelele" capata o identitate inconfundabila. Sclipirile de lumina se asociaza cu susurul izvorului, ipostaza a unui element vital, simbolizand geneza, viata, miscare, prospetime.




Tonalitatea generala a poeziei este sustinuta remarcabil de edificiul prozodic, cu o constructie larga, de 12 silabe, fixata intr-o schema neobisnuita de ritm (coriamb, doi dactili, un troheU), dublata de o muzicalitate interioara, invaluitoare. Poezia se constituie intr-o confesiune lirica in care descrierea si exuberanta sentimentelor, umanul si cosmicul se integreaza intr-o armonie perfecta. impletirea picturalului cu auditivul constituie o constanta a textului poetic, avand rolul de a se impregna de suavitatea si vraja specific eminesciene.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.