Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





SARA PE DEAL - analiza literara de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Sara pe deal
Sara pe deal buciumul suna cu jale,

Turmele-1 urc, stele le scapara-n cale,

Apele plang, clar izvorand din fantane,

Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.



Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,

Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Sielele nasc umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.

Nourii curg, raze-a lor siruri despica,

Stresine vechi cascle-n luna ridica, Scartaie-n vant cumpana de In fantana, Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.

Si osteniti oameni cu coasn-n spinare

Vin de la camp, toaca rasuna mai tare, Clopotul vechi imple cu glasul lui sara, Sulletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! in curand satul in vale-amuteste,

Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga, Orc intregi spune-ti-voi cat imi esti draga!

Ne-om razima capetele unul de altul

Si surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam. Astfel de noapte bogata Cine pe ea n-ar da viata lui toata?



In forma ei definitiva, asa cum am reprodus-o si noi, poezia a aparut mai intai in Convorbiri literare din iulie 1885. Rascolind prin vechile-i caiete, poate si la indemnul prietenilor, intr-un moment de remisiune a bolii, Eminescu oferea publicitatii un poem de o mare frumusete si perfectiune, cu toate ca, asa cum arata manuscrisele, el era numai un fragment dintr-o compunere schitata inca din 1872, intitulata Eco, ramasa inedita. in orice caz, Maiorescu nu o cunostea in 1883, cand intocmea editia princeps. La randul sau, Eco avea un punct de plecare intr-un bruion mult mai vechi, intitulat Ondina, din 1866. Aceasta a facut pe multi eminescologi, in frunte cu Perpessicius, sa indice ca punct de plecare a inspiratiei poetului iubirea copilaresc-juvenila a lui Eminescu pentru misterioasa fata a padurarului de la lpotesti, moarta la o varsta de tot tanara, un alt document pledand in acest sens fiind si poezia Morlua est, publicata in 1871, la 21 de ani.



Oricum, in manuscrisele eminesciene s-au mai descoperit doua variante la Sara pe deal, extrem de interesante ca instrumente de comparatie, revelatoare cat priveste travaliul asupra cuvantului, lupta dreapta" prin care artistul incerca sa atinga perfectiunea absoluta, lata doar cateva exemple: versul 2 din strofa 1 suna, in varianta A, in felul acesta: Turme cobor stele li iese in cale"; vs. 3 din aceeasi strofa era: Apele plang cercuri [asnind din fantane"; vs. 1 si 2 din str. III aveau aceasta infatisare: Stelele curg raze din ele lin pica / Casele vechi stresina-n luna ridica"; iar cel de al patrulea: Valea-i in fum cainele latra la stana" etc. Exemplele pot fi inmultite. Am dat cateva spre a se vedea cum forma definitiva este de fiecare data optima, sub raport muzical, in primul rand. De alta parte, este cazul sa mai observam ca cele doua variante anterioare (A si B) erau mai lungi cu doua strofe, in final, fata de varianta definitiva. Iata-le reproduse dupa varianta B:



Te-i razima dulce copil de-al meu umar Si fir cu fir paru-ti aurit am sa-1 numar; Ap-am sa beau din a ta gura-frumsete Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete. imbratisati noi vom sede la tulpina, Fruntea-mi in foc, pe-ai tai sani se inclina Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii, Stelele-n cer misca auritele zodii.



Acum devine limpede ca senzualismul destul de crud (sa beau dulci sarutari", ai tai sani cresc dulci ca si rodii" etC), desi contrapunctat inca de aici prin miscarea astrelor de pe firmament (Stelele-n cer misca auritele zodii"), se transforma in hieratism erotic pur, simplificat la modul sublim: Neom razima capetele-unul de altul/ Si surazand vom adormi sub inaltul/ Vechiul salcam".



Este aici, exprimata in cuvinte, icoana-emblema a iubirii celei mai pure (desi nu neaparat spiritualizata mistiC), din cate cunoastem in poezia romaneasca. Cadrul tabloului il constituie idilicul vesperal, bucolicul rustic si ancestral mioritic: turmele urcand dealul la apusul soarelui, stelele si luna, apele susurand in fantane, acompaniind miscarile omenesti: intoarcerea de la muncile campului, scartaitul cumpenei de la fantana, fumul de la vetre, toaca de la biserica, clopotul, fluierele murmurand la stana, fruntea plina de ganduri si pieptul arzand de dor al celor ce se iubesc. Poezia vesperalului rustic am mai intalnit-o, magistral realizata, si in Zburatorul lui Heliade, peste care ochiul lui Eminescu a intarziat, fara doar si poate. O vom mai intalni in Noaptea de vara a lui Cosbuc, ca si, mai in general, in extraordinarul vers al lui Lucian Blaga: Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat". Nicaieri insa sentimentul eternului omenesc nu ni se pare mai frumos si mai deplin exprimat ca in Sara pe deal.

Sa incercam a descifra cateva din secretele inimitabilei, misterioasei arte eminesciene:

Sara pe deal este o compunere poetica prin excelenta muzicala. Tonul cel dintai il da, credem, cuvantul buciumul, un dactil: bu-cw-mul O-^- ), pus la inceputul distihului al doilea, inainte de cezura bine marcata:



Sa-ra-pe-deal// bu-ciu-mul / su-na-cu/ja-le.



De la aceasta schema prozodica: coriambul din primul distih, succedat de dactilul principal, de un al doilea dactil si un troheu (care insa poate forma cu dactilul imediat precedent un alt coriamB) intreaga compunere nu se abate. Coriambul din primul distih surprinzator de asemanator cu motivul muzical pivot din Simfonia a V-a beethoveniana (a Destinului: >_ -^ W ) urmat de dactilul de dupa cezura da intregul ax melodic al poemului:




Sara pe deal// buciumul" Turmele-1 urc// stele le" Apele plang,// clar izvo-"



Luna pe cer// trece-asa" Sub un salcam// draga" Nourii curg// raze-a lor" etc. pana la primul distih al celui de-al treilea vers din strofa ultima, introdus prin rejet": si surazand/ vom adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam"//, unde cezura, anuntand finalul, este mai larga decat in toate celelalte 5 locuri precedente, terminata fiind pe vocala cea mai inchisa: sal-cam".

Pastoralul, mioriticul buciumul", da o sonoritate joasa, profunda, murmuitoare, datorita repetarii vocalei u in descrescendo-diminuendo, in acord perfect cu celelalte sonuri" ale inserarii: apele plang", nourii curg", scartaie-n vant", fluiere murmura", clopotul imple cu glasul lui sara", odata cu vizual-muzicalele: stele le scapara-n cale", luna pe cer trece-asa sfanta si clara", ochii tai mari", frunza cea rara", stelele nasc umezi", casele vechi ridica stresini in luna" (sub lumina luniI), valea-i in fum" etc. De un mare efect emotional, specific eminescian, este complementul circumstantial de mod in sintagma suna cu jale", prin aceeasi inefabila ancorare in autohton, data de imprecizia semantica (de fapt, intraductibilitateA) a cuvantului ,jale" care, ca si dor", sunt atat de frecvente in melosul doinei, dau nastere unei stari lirice anume, de neaflat altundeva decat la Eminescu: tristetea blanda, melancolia vag contemplativa, aspiratia catre ceva nedefinit, ca spre o transcendere, o dezmarginire in univers a spiritului.

Buciumul, dar si cornul, o alta varianta paduratica a aceluiasi instrument muzical (ce-si poate avea sorgintea si in romantismul german, macar in partE), vor mai aparea de cateva ori in poezia lui Eminescu. Iata cateva citate menite sa traduca" in limbajul poetului national farmecul dureros de dulce" al Sarii pe deal: Adormi-vom, troieni-va/ Teiul floarea peste noi/ Si prin somn auzi-vom bucium/ De la stanele de oi"; Tanguiosul bucium suna/ L-ascultam cu-atata drag/ Pe cand iese dulcea luna/ Din-tr-o rariste de fag"; Peste varfuri trece luna,/ Codru-si bate frunza lin,/ Dintre ramuri de arin/ Melancolic cornul suna.// Mai departe, mai departe,/ Mai incet, tot mai incet,/ Sufletu-mi nemangaiet/ indulcind cu dor de moarte./ De ce taci, cand fermecata/ Inima-mi spre tine-ntorn? Mai suna-vei, dulce corn,/ Pentru mine vreodata?" etc.

Cum spuneam si cu alt prilej (vezi comentariul la Zburatorul de Ion Heliade RadulescU), Sara pe deal realizeaza, prin pana marelui poet, starea lirica de balada, prin inundarea peisajului rustic in muzica invaluitoare a vesperalului, a momentului, cum ar zice Lucian Blaga, cand transcendentul coboara, ceva asemanator cu atat de populara compunere a altui contemporan, originar si el din Moldova de nord, Ciprian Porumbescu.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.