in prima jumatate a secolului trecut, aflandu-se la inceputul procesului de constituire moderna, literatura romana nu dispunea insa de suficienta experienta care sa faciliteze si sa asigure succesul tuturor initiativelor. Cu toate acestea, scriitorii epocii se lanseaza temerar, entuziast, in cele mai variate domenii de creatie. Ei nu au inca puterea de a discerne si de a asimila orientarile pozitive ale romantismului european, indeosebi ale celui francez, cu care intretin un contact Strans. Constantin Negruzzi, ca si alti scriitori romani din acea epoca, se lasa ademenit si de tendinta sentimentalist-lacrimogena a unui ro-pantism edulcorat, in care predomina erotismul melodramatic. Contaminarea s-a produs chiar de la inceputul activitatii sale literare, in J.835, cand publica in traducerea sa Triizeci ani sau viata unui jucatori de carti, melodrama in trii zile" de V. Ducange si M. Dinaux. In monografia pe care i-a consacrat-o scriitorului nostru, E. Lovi-nescu releva ca nuvela Zoe, aparuta in Curier de ambe sexe din 1837, este opera unei epoci, in care, prin lipsa de discernamant a inceputului, elementul melodramatic se confunda cu romantismul; amandoua se bucurau de un egal prestigiu". Intriga nuvelei, spune Gv Calinescu, este violent romantica". Personajele sunt tipice unei astfel de intrigi. Zoe este femeia tanara care se complace in exaltate practici amoroase, dar care sfarseste tragic. inselata si parasita de barbatii profitori si cinici, Zoe se sinucide chiar cu pistolul unuia dintre ei. Dincolo de a-ceasta intriga sentimentalist-lacrimogena, G. Calinescu descoperea insa arta picturala" cu care Constantin Negruzzi contura remarcabile tablouri de epoca, redand sugestiv culoarea locala, interferenta dintre Occident si Orient intr-o impletire de tonuri si contraste. Personajele sunt portretizate fizic prin vestimentatia specifica epocii si gestica a-decvata lascivitatii erotice. Iancul purta un antereu de suvaia alb, era incins cu un sal rosu cu flori, din care o poala i se slobozea pe coapsa stanga, iar capetile, alcatuind un fiong dinainte, cadeau apoi peste papucii lui cei galbeni. Pe sub giubeaua de pambriu albastru, blanita cu samur, purta una dintr-acele scurte cataveici, numite fermele, broderia caria cu fir si cu terfel, ii acoperea tot peptul. in cap avea un slic de o circoferinta cel putin de sapte palme." Trasaturile fetei il definesc caracterologic: Fruntea era stramta, buzile groase si spranceni-le radicate cu disproportie dasupra ochilor; dar si nefiind cineva fizionomist putea, fara a se gresi, sa-1 boteze pe natarau, dupa cautatura cea speriata si neclintirea figurei sale". Tipologic, Zoe este definita prin modul in care se infatiseaza in atmosfera specifica unui alcov de curtezana: Pe un crevat cu perdele ponceau sedea o fetisoara reza-mata intr-un cot de perina. Fusta ei de atlaz albastru deschis, de sub care se zaria un piciorus gras si mic; parul ei castaniu ce se slobozea in unde de matase pe albii ei grumazi; pozitia ei cea lenoasa, in sfarsit, lumina muribunda a unei lampe ar fi inflacarat pe Xenocrat, daca ar fi fost la Iasi in 1827, in camera aceea."
Romantismul melodramatic este sesizabil si in nuvela O alergare de cai, aparuta in Dacia literara din mai-iuhie 1840. Si aici, personajul feminin, poloneza Olga, parasita de iubitul ei Ipolit, se sinucide.
Acestui episod melodramatic i se opune insa un alt episod mai tem* perat, cu accente sobre si, in final, ironice si umoristice. Este poveste^ de dragoste dintre prozator, care se transforma in personaj narator, |A» doamna B. in spirit realist sunt consemnate consecintele trecerii tim| pului asupra indragostitilor de odinioara: O sluga ma anunta. Intna destul de uimit intr-un salon unde ma astepta o noua deceptie. Gasii o babuta zbarcita, incongiurata de catei si de motani, care, dupa ce c^ politeta ma invita langa dansa, imi prezenta o priza de tabac!
Niciof data n-as fi gacit ca batrana asta ce purta ochilari si priza tabac er|t frumoasa doamna B., odinioara fala Chisinaului!
f
Cum, doamna mea, porti ochilari? ;
Ce, ai plesuvit?
Tragi tabac?
Ti-au cazut dintii? s.c.l., s.c.l. ^ Dupa o convorbire atat de prozaica, in care vreme ne uitam unuj la altul, am sfarsit prin a rade noi insusi de noi, si a ne mangaia de poznasele ispravi ale timpului."
Simbioza dintre clasicism si romantism este vizibila si in opera lui Constantin Negruzzi. in perioada in care compunea aceste nuvele melodramatice, axate pe conflicte erotice, scriitorul abordeaza si epopeea, gen prin excelenta clasic. Poate si cu o anume naivitate, inerenta adesea entuziasmului de pionierat, scriitorii nostri din secolul al XlX-lea nu puteau admite ca literatura romana sa fie lipsita de o astfel de opera, asa cum aveau toate marile literaturi europene, cu care tindeau sa se sincronizeze. Desi evolutia diferitelor literaturi europene demonstra ca, practic, epopeile fusesera create in epoci indepartate, totusi poetii nostri, in plina expansiune romantica, se reintorceau cu tenacitate la aceasta modalitate clasica. Mai intai, Constantin Negruzzi a fost tentat sa traduca epopeea Ierusalimul liberat de Torqua-to Tasso. Astfel, la inceputul anului 1837, apreciind traducerea Ilia-dei lui Homer de catre C. Aristia, Constantin Negruzzi ii face acestuia propunerea magulitoare de a realiza impreuna versiunea romaneasca a Ierusalimului liberat. La acest cuplu vroia insa sa se asocieze si
Ion Heliade Radulescu, deoarece incepuse sa traduca si el, in proza, din epopeea italiana si era sedus de ideea unei talmaciri in versuri. Cu spiritul sau lucrativ, Ion Heliade Radulescu il determina indata pe C. Aristia sa faca un fel de repartizare a sarcinilor, comunicandu-i lui Constantin Negruzzi, la 8 martie 1837: Cu d. Aristia am cetit scrisoarea d-tale catre d-lui, si mi-a placut ideea dumitale a traduce pe Tasso; dar am luat indrazneala pentru predilectia si dragostea ce am avut catre poetul asta a cere sa am si eu parte la aceasta traductie si am facut astfel: pe trei canturi dintai, am tras sorti si d-nului Aristia a Cazut cantul I, mie II, si d-tale III; pe acest temei cel cu cantul I va avea si pe IV, VII, X cel cu al II-lea va avea si pe V, VIII, XI cel cil al III-lea va avea si pe VI, IX, XII Eu, domnul meu, tradusesem din Solima liberata patru canturi si fiindca eram singur, nu indrazneam sa iau asupra-mi atata osteneala sa-1 fac in versuri, ci faceam la proza, ca bietul d. Jurdan. Acum cu trei iau indrazneala sa m-apuc de versuri, si parerea mea este sa luam tot octava lui Torquato". Dupa aceasta distribuire a canturilor, Ion Heliade Radulescu se si grabeste sa anunte, intempestiv, in Curierul romanesc, nr. 4 din 1837, aparitia traducerii colective: ,JSolima liberata a lui Tasso de d. Negrutti, Aristia si Eliad." Din pacate, traducerea nu s-a mai realizat, Ion Heliade Radulescu publicandu-si singur fragmentele pe care le pregatise.
Primul fragment de epopee nationala, sau, cum spunea N. Iorga, cea dintai incercare de a imbraca in versuri istoria nationala", care ni s-a pastrat, este
Aprodul Purice de Constantin Negruzzi. Denumit anecdot istoric", a fost publicat mai intai in Curier de ambe sexe, nr. 10, 1836, si apoi in brosura aparte la Iasi, in 1837, editiile ulterioare continand modificari substantiale fata de versiunea initiala. Ca fragmentul cunoscut facea parte dintr-o epopee intitulata Stefaniada, care, din nefericire, s-a pierdut, o declara insusi Constantin Negruzzi, in dedicatia din prima editie:
Domnului marelui logofat si cavaler C. de Sturza.
Acest anecdot, pomenit de vornicul Ureche in hronicul sau, facea parte dintr-un poem intitulat Stefaniada. Acel poem s-au prapadit si nici mai gandeam la el, cand am gasit fragmentul acesta pastrat la un prietin. Domnia-voastra l-ati cetit si ati dorit sa se tipareasca. S-au tiparit si eu cutez a va-1 inchina ca o mica dovada a adancului respect, cu care am cinstea a ma numi
A domnii-voastre plecata sluga C. Negrutti."
Baza istorica a Aprodului Purice se afla in operele cronicarilor, in dedicatie, Constantin Negruzzi invoca hronicul" lui
Grigore Ureche, din care da apoi un citat, ca motto, referitor la portretul si personalitatea lui Stefan cel Mare: Fost-au acest domn om nu mare" la stat, insa intreg, drept, viteaz si mester la razboaie Si era mare jale si plans in norod pentru perderea acestui domn bun". Citatul este insa prescurtat si prelucrat de scriitor, textul autentic fiind urmatorul: ^,Fos-*-au acestu Stefan-Voda om nu mare de statu, manios si de graba varsatoriu de sange vinovat, de multe ori la ospete omoraea fara ju-detu. Amintrilea era om intreg la fire, nelenesu si bunul sau il stiia a-1 acoperi, si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie insusi sa varaea, ca vazandu-1 ai sai, sa nu sa in-daraptieaze si pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde biruia altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-se cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor." Letopisetul lui
Grigore Ureche i-a servit lui Constantin Negruzzi ca sursa documentara in descrierea luptei de la Scheia, dintre ostile moldovenesti si cetele unguresti ale lui Hroiot, cand Stefan cel Mare s-a aflat, la un moment dat, intr-un mare pericol, fiindu-i ucis calul. Cronicarul evoca astfel acest episod:
Razboiul cand s-au batut Stefan-Voda cu Hroiot pre Siret la Schiiai, 6994 martie 6. intr-acesta an venit-au Hroiot cu oaste de la unguri asupra lui Stefan-Voda, caruia i-au iesitu Stefan-Voda inainte cu oaste pre Siretiu la Scheai, si dandu razboiu vitejaste despre amandoao partile, intr-o luni, martie 6 zile, perdu Hroiot razboiul si oastea, mai apoi si capul, insa cu mare primejdie lui Stefan-Voda s-au pornitu cu calul jos, putin de n-au incaput in mainile vrajmasului sau. Mai apoi Hroiot fiind prins viu de Stefan-Voda, i-au taiat capul." Salvarea lui Stefan cel Mare de catre Purice, pe care-1 recompenseaza prin ridicarea la rangul de armas, schimbandu-i numele in Movila, nu a fost preluata de la Grigore Ureche, care nu face nici o mentiune in acest sens, ci din legenda relatata de Ion Neculce in O sama de cuvinte. Desi Constantin Negruzzi nu precizeaza acest fapt, il putem deduce prin compararea textului din Aprodul Purice cu cel din O sama de cuvinte: Stefan-Voda cel Bun, cand s-au batut cu Hroit ungurul, precum dzicu unii la Casen, iar letopisatul scrie ca s-au batut la Scheie, pe Siretiu, au fost cadzut calul cu Stefan-Voda in razboiu. Iara un Purice aprodul i-au dat calul lui. Si nu putea in graba incaleca Stefan-Voda, fiind om micu. Si au dzis Purice aprodul: A«Doamne, eu ma voi face o movilita, si vino de te sui pe mine si incalecaA». Si s-au suit pe dansul Stefan-Voda si au incalecat pre cal. Si arunce au dzis Stefan-Voda: A«Sarace Purice, de-oi scapa eu si tu, arunce ti-i schimba numele din Purice, MovilaA». Si au dat Dumnezeu si au scapat amandoi. Si l-au si facut boier, armas mare pre Purice. Si dintru acel Purice aprodul s-au tras neamul Movilestilor, de au agiunsu de au fost si domni dintru acel neam."
- insemnatatea patriotica a poemului lui Constantin Negruzzi a fost relevata cu claritate de Vasile Alecsandri. in studiul publicat in Convorbiri literare din 1 aprilie 1872 si reprodus apoi ca prefata in primul volum din scrierile lui Constantin Negruzzi, aparut in 1873, Vasile Alecsandri contura, in cateva linii precise, tabloul epocii in care s-a tiparit Aprodul Purice, insistand asupra atmosferei de sufocare nationala, cand spiritul si inima se luptau si amorteau sub suflareap-travitoare a fanariotismului" si cand patria era cazuta din culnjfea gloriei la rangul de un simplu pasalac." in acele imprejurari, preciza Vasile Alecsandri, pe cand traditiile istorice cazusera in uitare si faptele glorioase ale stramosilor nostri se perdeau in intunericul ignorantei, C. Negruzzi avu nobila dorinta de a destepta simtul national prin poemul istoric Aprodul Purice () Se cunoaste ca nu fara intentie Negruzzi colora atat de viu tabloul sau; lui ii placea sa puna in fata tronului imaginea sublima a lui Stefan, ca un contrast amar; ii placea sa arate boierilor degenerati din timpul sau cum erau acei de pe timpurile vitejiei, carii, in loc de a trai in trandavie, stiau sa moara cu sabia in mana pentru apararea tarii. Aprodul Purice a fost o palma data de trecutul glorios prezentului miselit."
Debutul pastoral al poemului serveste ca premisa a ideii fundamentale ca romanii n-au pornit niciodata razboaie de cotropire, ca intotdeauna au nazuit sa traiasca in liniste si pace in tara lor, cu propriile lor bucurii si necazuri:
Ciocarlia cea voioasa in vazduh se legana S-inturnarea primaverii prin dulci ciripiri serba, Plugariul cu harnicie s-apucase de arat Pamantul ce era inca d-al sau sange rourat; Uitas-acum moldovanul trecutele lui nevoi, Si cu fluierul la gura, pastorul pe langa oi Canta dragostele sale. Vai!
el nu putea gaci Ca vrajmasu-ntr-a lui teara se gateste-a navali. Cand Hroiot, generalul cel mai falnic a darjilor ungureni" si u-neltitor cruntelor razboaie ce au nenorocit aceste tari vecine", isi a-duce ostile in Moldova, cu gand de prada, romanii stiu insa sa se ridice la lupta, la o lupta dreapta, de aparare.
Hroiot e infruntat cu demnitate si vehementa de un batran care da glas vointei romanilor de a-si apara tara:
Pricina bejaneriei s a /alei obstesti, tu esti, Hot turbat si fara lege care prazi si pustiesti!
Care vii cu cete multe de talhari si pradatori, S-aduci fale in locasul unor pacinici muncitori!
Nu purta gri/a!
cu dansii curand te vei intalni Si amar iti vei da seama, foarte greu te-i rafui. Intentionand sa scrie o Stefaniada, Constantin Negruzzi a luat ca model epopeea Henriada a lui Voltaire. O indicatie in acest sens ne ofera insusi scriitorul nostru, in Notele care insotesc Aprodul Purice. Referitor la versurile care contineau cuvintele de imbarbatare a-dresate de Stefan cel Mare ostasilor sai, spre a-i urina exemplul in lupta contra cetelor cotropitoare ale lui Hroiot:
Ostasi!
Voi stiti foarte bine ca spre a ne birui Alti mai insemnatori dusmani in zadar s-au ispitit, Ce a sabiilor noastre ei cercara ascutit;
Apoi suferi-vom astazi ca acesti cutezatori, -jj
Vrednici d-a purta mai bine nume de hoti pradatori, | Sa vie cu sumetie chiar intr-al nostru pamant v
Sa robeasca si sa prade? Nu; cat eu in viata sunt
Nu va fi. Dumnezeu sfantul ne va imputernici,
Sumeta lor cutezare sa o putem pedepsi. y
Precum la Soci, la Soroca, la Lipnifa v-ati purtat, ,;
La Baia, la Cursul Apei, si la Ramnicu-Sarat
Astazi si cu ungurenii tot asa sa va purtati; Si la orice intamplare totdeauna s-alergati,
Unde-ti zari asta pana de la gugiumana mea, Pre care pe drumul slavei pururea o veti vedea a-
Constantin Negruzzi preciza ca ele i-au fost sugerate de imboldurile similare adresate de Henric al IV-lea ostasilor sai: Aceste ft zis Enric IV ostilor sale. imi va sluji de iertare caci le-am pus in gura eroului roman, vitejiea lui, de care au dat dovezi in 40 de razboaie impotriva a dusmani groaznici, si in care a fost pururea biruitor." Observand aceste analogii, N. Iorga releva ca aprodul Purice este o parte desfacuta dintr-o opera mai mare, un fel de cantec dintr-o Hen-riada romaneasca", Constantin Negruzzi avand ambitia sa cante astfel in romaneste pe Stefan cel Mare, asa cum Voltaire cantase pe Henric al IV-lea."
Concomitent cu Alecu Russo, care calatorea prin Muntii Neamtului si descoperea farmecul creatiei populare, Constantin Negruzzi scria articolul Cantece populare a Moldaviei, publicat in Dacia literara din 1840. imbratisand ideea determinismului geografic, scriitorul nostru considera folclorul drept cea mai autentica sursa de cunoastere a profilului moral si spiritual al unei tari, al unui popor, deci a specificului national, idee de mare insemnatate in acea epoca, in spiritul Daciei literare si al atmosferei generale de afirmare a constiintei nationale. in acest articol, Constantin Negruzzi a schitat cea dintai clasificare a poeziei populare, dupa natura continutului si a semnificatiilor pe care le degaja, scriind: Sunt deosabite cantece populare: cantul ostasesc sau istoric, cantul religios, cantul dragostei si a nuntei si cantecul codrului sau voinicesc." Fiecare gen este ilustrat de Negruzzi cu exemple concludente, insotite de comentarii explicative si aprecieri valorice. Daca initial formuleaza o opinie neintemeiata, potrivit careia in Moldova cu greu se poate gasi astazi vro urma de cantec patriotic" deoarece asta teara a cercat prea multe prefaceri ca sa-si mai poata aduce aminte de vremele eroice", in schimb precizeaza, cu justete, ca istetimea, naivitatea si duhul satiric a poporului romanesc se vad in toate cantecele sale." Demna~de relevateste atentia pe care C. Negruzzi o acorda Cantecului voinicesc sau talharesc", adica haiducesc, evocand figurile lui Vasile cel Mare si Bujor. Daca pe primul il priveste cu mai putina simpatie, pentru ca era prea crud, in schimb, il apreciaza elogios pe Bujor, care era mai romantic" si adesea imbla incognito prin sate si targuri cercetand pre saraci si miluindu-i din prazile bogatilor." in articolul lui Constantin Negruzzi intalnim o prima incercare de apreciere estetica a poeziei populare. Scriitorul atrage atentia asupra valorii poetice a formulei initiale Frunza verde", cautand sa descifreze simbolurile ei: Este de luat sama, ca toate cantecele populare se incep cu frunza verde. Ju-dicand cineva, va crede ca ideea e indestul de poetica. Frunza verde!
Ea vesteste primavara, ea este emblema nadejdei, singurul bun din cutia Pandorei, singura mangaiere si mijlocul a suferi celelalte rele a-le acestei bune lumi. Frunza verde in traiul ei samana cu viata!
"
In Foaie pentru minte, inima si literatura din iunie 1843, Constantin Negruzzi a publicat un Cantec vechi, o balada in stilul can-. tecului batranesc, dand-o ca autentic populara, anonima. Versurile sunt insotite de un preambul in care scriitorul reconstituie imprejurarile care l-au condus la cunoasterea acestui cantec vechi", unde e vorba de Constantin Cantemir, cel ce i-a omorat pe Velicico si Mi-ron Costin. Cantecul este o prelucrare in spirit folcloric, o prescriere", dupa propria expresie a lui Constantin Negruzzi. in scrisorile din Negru pe alb a introdus nume de personaje specifice basmelor, ca Fat-Frumos si Ileana t Cosanzeana (Scrisoarea XXX, Alexandru DonicI). Nuvela Toderica are ca motto o formula de basm popular, prevestind pe Ivan Turbinca al lui Ion Creanga. Deschizand drumul lui Anton Pann in ceea ce priveste maiestria desavarsita de a utiliza formulele paremiologice, Constantin Negruzzi a alcatuit savuroasa Scrisoare XII {Pacala si Tandala) printr-o admirabila si ingenioasa inlantuire de proverbe, zicatori, expresii tipic folclorice, intr-o adevarata cascada, izbutind sa realizeze o scriere cu profil de sine statator, unitara, cu o curgere fluida, armonioasa, stabilind o legatura intima intre cele peste o suta de formule paremiologice.
Constantin Negruzzi ocupa un loc de frunte in galeria stralucita a celor care au ctitorit literatura romana moderna.
