Asa m-au judecat si pe mine, si n-oi mai uita mai ales ochii mici si vargati ai ctitorului, care-mi talmacea zugravelile, infigand degetul aratator asupra sfintilor si oftand parca ar fi voit sa planga vremile apuse si credintele de odinioara.
Erau patru. Trei - cu giubele lungi, cu sepci cu cozoroace de lac, crapate si sterse de lustru. Jupan Hagiul purta pe umeri o scurteica de lastic, galbena, spalacita, patata de untdelemn si picata cu ceara.
Ctitorul vorbea mereu, iar ceilalti trei imi radeau in obraz, ca si cum mi-ar fi spus: "Da-te prins, da-te batut, nu te pune cu ctitorul nostru, c-a vazut multe s-a patit si mai multe"
- Uite, imi zicea ctitorul maniat, ce poftesti? Nu-ti place Sfantul Gheorghe? Ce vitejeste sta pe cal!
Si cum omoara balaurul spurcat, parca ar ucide un verme, nici nu se sinchiseste. Iaca si mucenicul Mina cum isi bate joc de Necuratul. Dar capul archiereului Nicolae ce mandrete, ce curatel si frumos batran!
Ei, nenisorule, o sa traiti, si cu d-alde astea n-o sa va mai intalniti!
In ziua de astazi? vardie nationala cu cozi de cocos muiate in bacan si barabance si triu-liu-liu-triu-triu la dreapta la stanga dreeeepti!
Iar sfintele locasuri rusine!
Ctitorul abia rasufla, rosu ca para focului. Ma hotarasem sa tac. In usa amvonului: draci cu gheare de trei ori mai lungi ca degetele, oameni cu parul vulvoi, ingeri slabi si lungi si, mai presus de toti, bunul Dumnezeu, pe nori cenusii, rotocolit cu un curcubeu.
Ctitorul nu se mai putu stapani. Ridica manele. Manecile i s-adunara in umeri si incepu, ascutindu-si glasul:
- Nu vezi cum s-agata dimonii de talerul dreptilor, dar ei tot mai sus, tot mai sus la cantar, caci o fapta buna ridica de la pamant doi draci si mai bine Nu vezi ca astia-si apasa degetul pe un sir de oameni dezbracati si albi ca varul, cari o pornisera spre rai - au fost buni, milos
tivi, si n-au ravnit la ale altuia, si n-au zavistit, si n-au furat, si n-au luat numele Domnului in desert, si n-au avut noua baieri la punga, ca in ziua de azi
Hagiul pleca capul in jos, strangandu-si poalele scurteicii.
Doi din batrani iar zambira si iar intelesera cu zambetul lor siret: "Bine mai vorbeste ctitorul!
Da-te prins, da-te batut, nu te pune cu ctitorul, ca te face puzderie!
"
- Iaca, urma ctitorul, iaca si bogatii nemilostivi cum se duc in focul ghenii cu sacii in spinare, deselati de aur si de argint!
Hagiul tusi, trase cozorocul sepcii pe ochi si intoarse spatele "judecatii d-apoi".
- Strangeti-va voua comori in ceruri striga ctitorul, amenintand cu pumnul pe bogatii nemilostivi, cari sa duceau linistiti in iad strangeti-va voua comori in ceruri, caci mai lesne va trece funia corabiii prin urechile acului decat bogatul in imparatia cerurilor!
Ctitorul ramasese cu pumnul inclestat asupra zidului; ceilalti doi isi descoperira capul, isi facura cruce, inganand: "Doamne, Doamne, mare si milostiv esti, Doamne!
"
Jupan Hagiul o sterse binisor-binisor si se facu nevazut.
- Fugi Hagiul fugi Nu-i vine la socoteala, - incepu iar ctitorul - nu da un sfant la cutia bisericii (ctitorul tinea mult la cutia bisericii), si acasa - nomol de galbeni batuti si ferecati!
Ingroapa mereu cazanele, si n-are decat o nepoata, pripasita pe langa dansul de cand a plecat la agialac, ca sa-i pazeasca costoroaba. Si nu marita fata mare, nu sleieste un put, nu daruieste un crampei de salba iconostasului unde se miruieste, caiafa de el!
Si vorba se incinse ca focul.
- Sa dea Hagiu? Hagiu sa dea?
- Dar nu l-ati vazut cum misuna prin carciumi si bacanii? zise ctitorul. Intra intr-una, ia binisor o maslina, o aduce la gura s-o strecoara printre gingii. Fol, fol, fol, o mesteca "E, cum dai maslinele, draga cutare?" "Atat" "Scump, scump de tot la asa vremuri. Vremuri grele!
" Si pleaca Intra peste drum. Sterpeleste icrele de cosac. Rupe o bucatica, ii face vant. Pleasc, pleasc "Cum petreceti icrele?" "Atat" "Scump, scump. Vremuri grele!
" Si pleaca Se duce la pastramagiul din colt. "Ia sa vedem, vericule, cum ti-e marfa, ca nu mai dau pe la cutare" Ia o feliuta, ii face de petrecanie. "Cum o dati?" "
Pe parale si atat." "As, v-ati scumpit de tot!
S-au dus vremurile alea Vremuri grele!
" Si pleaca. Ii e sete. Intra intr-o bragagirie. "Ei sa gust ce basibuzuc aveti?" Suge un fund de tinichea, ghiort, ghiort, ghiort. "Zeama de agurida. Cin s-o bea? Cin s-o plateasca? Vremuri" Si pleaca. Asa mananca si se racoreste, si pe el il dau banii afara din casa.
Si batranii - hi-hi, ho-ho, hi-hi - rad cu lacrami, napustindu-se in vorba, care mai de care mai siret la cuvant si mai subtire la coada ochilor, rasucindu-si stropii de mustati, intorsi ca niste colti albi impotriva nasului.
- Carambii cizmelor? De cand era flacau
- I se scalcie tocurile? Le bate singur cateva flecuri
- Pe mine, de cate ori ma vede: "Da-mi o pustie de tigare, ca-mi uitai papusa acasa".
- As!
ce-a uitat acasa? Bea pelinita. O aduna vara, o usuca, o freaca in mani s-o aseaza in lacra. Bea toata iarna si tuseste sa-si dea sufletul.
- Da v-ati uitat pe sub scurteica Hagiului? zise ctitorul, razand si ciupindu-si mustatile. Nu? Bine Sa va spui eu Intr-o zi, dupa slujba, stam de vorba mai multi insi si cateva cocoane. Hagiul se uitase intr-un jet Pandea o prescura. Paracliserul, un drac si jumatate, ii arata, jos, inaintea noastra, o firfirica de paispre ce si-i zise: "Jupan Hagiule, mi se pare ca dumitale ti-a cazut la miruiala". Hagiul sari in capul oaselor. Se apropie de firfirica. O tintui cu ochii, ca sa-i fi dat cu piciorul n-ai fi mutat-o din loc. Intinse mana Cand se apleca de jumatate, pe noi, din spatele lui, barbati si cocoane, ne bufni un ras strasnic, si razi, si razi Hagiul isi uitase acasa turul pantalonilor De rasul nostru, neindraznind sa se aplece pana la firfirica, se uita lung la dansa si, cu lacramile in ochi, iesi din biserica, mormaind: "A mea era!
era a mea!
"
Paracliserul stia de la nepoata Hagiului ca Hagiul de zece ani taie din turul pantalonilor ca sa-i carpeasca pe unde se cosesc. Scurteica fusese inca p-atat de lunga, dar o scurtase mereu din poale, ca sa incaputeze manecile.
