Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Cartea cu adolescenti de Virgil Ratiu (Proza)

 

3. Inca o introducere



A inceput sa se gandeasca la sase fete si la zece baieti. Sa si-i aduca pe “tava”. Insa nu era chiar sigur ca despre toti ar putea fi vorba.

Trebuie sa faceti cunostinta, cat de cat, cu un manunchi de tineri. Sunt saisprezece. Nu, nu sunt saisprezece. Sunt, de fapt, treisprezece plus Bolidu. Toti sunt elevi la aceeasi scoala, Colegiul “Teodor Tanco” din Rau Repede. Compun o trupa de tineri, de nedespartit.

Eva este fata patronului de restaurante cu marfuri, Ovidiu Spanzurelu, fost mahar cu state, acum senator judetean pentru Partidul Romania Sociala, reprezentant local de forta.

Nonoleta este de aceeasi varsta cu Eva. Sunt colege de banca. Parintii ei sunt oameni intregi, normali, cu vaza. Insa nici unul nu isi aminteste cum au putut sa isi boteze fiica in halul acesta. Mama Nonoletei, Linda, mereu se neastampara si declara in fata vecinilor de scara:

- Ma duc la Tribunal. Trebuie sa-i “preschimb” prenumele! Ipolimen, numai tu esti de vina! iar Linda se hoalba la vecinii ei ca si cum ar vorbi cu sotul-sau, in bucatarie. Te-ai luat dupa cantecul ala italian de la “Eurovision”, uite ce-a iesit!

Ipolimen tocmai se afla in baie, se imbraca, se spreia si asa mai departe. Isi verifica expiratia din gura, si-si zise: “Put a pacat!” Cand se intoarse, dadu cu ochii de Linda. Isi sterse buzele cu limba. Isi recunoscu gafa facuta la botezul fiicei:

- Asa-i!

Afilie Ifrim are aproape optsprezece ani. Stie ca este nascut in zodia Pestelui. E inalt si mananca mult. Nu se ingrasa. Este tigan. Este al paisprezecelea copil la parinti. Mai are un frate, al cincisprezecelea. Se straduieste sa invete. Dar a prins boala pokerului. Joaca mereu, pe unde apuca. Joaca poker pe bete de chibrituri si in timpul orelor. Pentru asta se muta din banca in banca. La testele nationale pe materii, scrie putin, nu preda foile cu grile inaintea altora. Joaca poker, sub banca, la o singura mana. Iese din sala de clasa ultimul. Nici din curtea liceului nu iese pana nu-l ciupeste la vreun pokeras pe careva coleg de macar un leu.





In Rau Repede familia lui Buzatu este cea mai cunoscuta. Se bucura, pe moment, de o larga recunoastere. Tatal familiei, dupa botez, Zigu, a ajuns prefect. Zigu Buzatu. Mama familiei, Raza, este pensionata inainte de termen, dar activeaza pe langa Fundatia “Femei libere”. Unicul lor fiu este elev intr-a douasprezecea. Asta face tot ce poate ca sa invete limbi straine. Stie deja germana si franceza. Pe aceasta pista insista ca un apucat. Numele sau de botez este Ovidiu. Colegii de clasa l-au rebotezat Zat.

In orasul Rau Repede locuieste o singura familie de jidani, familia Ciocolomvici. Au doi copii, Traian si Remus. Nume neaose. Acum nu mai are nici un rost sa comentam pentru ce, la botezuri, parintii lor au apelat la prenume latinesti. Acum nu mai are cine sa-i ameninte cu tuhaus. Traian este coleg cu Eva, Nonoleta, Ovidiu, Traian, Afilie… Remus este un fel de mucea, seamana cu Pinochio. In familia lor nimeni nu a avut nasul mare, dar il are el. Poarta un nas enorm de mare. De aceea, Traian Ciocolomvici, frate-so, nu il ia pe Remus cu el niciunde. Crede cu tarie ca Remus e had, desi Remus, altfel, este un copil frumos, daca te pricepi sa-i studiezi trasaturile.

In 1948 domnul Aghiresanu a fost bagat la zdup. Politic, procesul. Intr-o vreme, dupa vreo cinci la intuneric, a “liberat”, apoi iarasi a fost ascuns dupa gratii. Tot politic, desi Tribunalul Militar l-a “inscriptionat” la administrativ, adica, laolalta cu boschetarii. Asa se face ca la varsta lui inaintata are acum un copil in clasa a douasprezecea. Numele tinerelului este Vasile Aghiresanu. Tatal sau, la cei 78 de ani, este mandru de Vasile. E un tanar care tace si face, de parca a fost crescut intr-o familie de sasi. Mama lui Vasile, care a fost asistenta medicala, are o figura care tradeaza faptul ca, in vreme, ani si ani la rand, a “tratat” foarte multi activisti de partid.

In general si “priviti de la mare distanta”, oamenii sunt mizerabili. Uita ca s-au nascut. Uita ca vor muri. Uita ca au mama, tata, bunici, copii… Oamenii uita foarte repede. Au uitat si vremurile de pe timpul lui Ceausescu. N-au bagat de seama ca Iliescu i-a tratat la fel ca si Ceausescu, la fel si Petre Roman, alta hahalera. Te uiti in uitatul lor, si ramai crucit. Constati uitatele lor, ale celor multi de tot, si preferi sa nu-ti mai pui nici o intrebare.

O alta fiinta care trebuie trecuta pe aceasta lista este Olétea. Nume de familie, Apaca. Are 17 ani, insa, cum parintii au trimis-o la scoala pe cand a implinit sase, este colega cu cei de optsprezece. Are obiceiul sa nu puna osul la invatatura. Fumeaza ca o englezoaica. De altfel, afirma adesea: “Ma duc la turci. Acolo am sa fac bani!”.

Colega ei de clasa provine dintr-o familie de “schimbalai”. Taica-sau nu este tigan, dar schimba valuta prin oras. Nu castiga bine, insa stie sa se intretina. O poarta pe Patricia – asa o cheama – pe palme. Ii tine isonul. Patricia vorbeste limba engleza curent. Viseaza sa ajunga in Canada, in Africa de Sud, ma rog, in orice caz nu are nici un sentiment fata de tara unde s-a nascut, Romania.

Pe dinafara privit, Rau Repede arata bine. Da bine. Este impresionant. Oras medieval construit de sasi, pastreaza si transmite o unda de vechime conservata pe apucate, dar de oameni nestiutori, neinteresati. Acum centrul istoric al Raului Repede este locuit de tigani. Ceausescu a incurajat o astfel de politica urbanistica, nu numai in aceasta urbe. Familiile normale, de romani, germani, maghiari trebuiau “marginalizate”. Si a reusit. Le-a varat pe toate in blocuri construite din beton si fier, un fel de buncare etajate, inainte de-a demola casele proprietate. Dar, ulterior, nu toate casele si vilele au fost demolate.

Sa facem insa cunostinta si cu ceilalti tineri. Bubu este altul dintre ei. Prenumele sau, Dormindon, l-a primit de la bunica-sa. In cheama Buburuz. Este mic de statura, dar ii place, ii face placere sa se bata cu oricine. Cand mananca ai impresia ca vorbeste. Tatal sau a studiat viata tantarilor “harsti-harsti”, tantari care mananca lemnul de rezonanta al instrumentelor muzicale. Batranul Buburuz a descoperit ca “Lindavetul” ar fi solutia pentru starpirea lor. Reteta a si promovat-o. Din pacate un dusman odios al instrumentelor cu coarde, din Suedia, a reusit sa cloneze tamtarul “harsti-harsti”. Murind Buburuz, batranul, instrumentistii din tara incearca zadarnic sa isi protejeze instrumentele cu o solutie de import, din Franta, “Albendozol”. Medicul veterinar Arpi Betay, insa, sustine ca nu vor avea nici o sansa aplicand aceasta metoda.

Un alt adolescent este poreclit Bolidu, care-a mai fost pomenit. Si ar mai fi cativa, toti unul ca altul, cam de aceeasi varsta. Printre fete o mai numaram pe Crisuta, o tara, si Clima, o fire mai bolnavicioasa decat maica-sa, Afrodiza.





I



Ninsoarea surprinsese pe toata lumea. Arborii ornamentali, uriasi, inca aveau frunze verzi pe ramuri. Incepuse un vant aspru, ca din fundul pamantului, nu din vazduh, din ce in ce mai puternic, iar ploaia marunta se transforma in ninsoare cat incape. In nici un ceas viscolea ca in decembrie, ca in miez de iarna. Pe strazi se starnise o larma ciudata, masinile claxonau in draci, in rest, tipenie, ca-n palma, ca la un semn. De frig au figit care incotro, mai degraba acasa, desi abia se facuse ora doisprezece. Au alergat ca sa se imbrace altfel, sa-si puna paltoane, cisme, ghete, fulare, caciuli si caciulite. Cei care circulau cu biciclete mergeau pe jos, greu impingandu-le impotriva viforului. Era o larmalaie ingrozitoare. Cineva de la Electrica aprinsese luminile de pe strazi. Alt val de vuiete disperate. Aproape se intunecase. Se auzeau plesnete ca de sticla sparta, fulgii mari pareau tandari in valatuceala lor iutita de vantul napraznic. Si vehicolele claxonau disperate, semnalizau din faruri a nu stiu ce, prin parbrize nu se mai zarea mai nimic. Incepura sa se inpotmoleasca in nameti, mai ales la colturile intersectiilor.

Pe culuarele liceului se starnisera tipete, vociferari alarmante, usi trantite, soneria suna a pauza cu totul anapoda. In clasa a XII-a F elevii sarira la ferestre si priveau uimiti vifornita, murmurand “Dom’ profesor!”, “Dom’ profesor!”, insa domnu’ era intepenit. Privea mut crucea de pe peretele din spatele clasei nimica zicand. “Dom’ profesor!”, “Dom’ profesor!”… Degeaba. Domnu’ de botanica parea hipnotizat si se uita tot mai insistent la cricifixul de tinichea. Un firicel de saliva i se scurgea usor pe la coltul drept al buzelor, cazute cum nu l-au mai vazut niciodata.

- Dom’ profesor, il zgaltai Eva cu teama. Ce facem? Cum mergem acasa?

Incepura toti sa vorbeasca la mobíle. Imbracati numai cu jachete, unele fete cu pantofi decupati, se gandeau sa comande taxiuri. Vantul zanganea ferestrele. Afara nu se mai zarea aproape nimic. Deodata profu’ se salta pe picioare, privi in jur panicat, mai speriat decat elevii sai si zise:

- Nu stiu… Baigui, lua catalogul si se tara spre usa, apoi spre cancelarie, uitandu-se fix inainte, ca si cum ar fi fost singur cuc. Pe culoar alti elevi ii facura loc sa poata trece, ca un dulap cu sertare.

- Ba, incepu Bolidu, hai sa ne carabanim. Sunati la taxiuri de pomana. N-o sa gasim. Pana acasa o sa trag o fuga. Toti, hai! Alta solutie nu-i.

Isi puse geanta pe umar. Colegii il urmara fara sovaire, sporovaind ca intr-un furnicar. Afara nametii ii speriara. Abia razbira pana la poarta scolii. Suierul vantului era ca turbat. Bolidu mai apuca sa strige:

- Oricum o fi, hai sa ne vedem, la sapte, “La Belitu”! Dar n-apuca sa faca doi pasi ca fu gramada. Pe pizda ma-sii! Dar se ridica si-o taie ca din pusca. Deja se invinetise. Ceilalti, la fel.

Era intr-o zi de luni.



“La Belitu”, in bar era pustiu. Bolidu intra repede, trantid usa fara sa vrea. Era bine incotosmanat, cu fular pe gura si bereta trasa pe frunte incat nu i se zareau decat ochii sticlosi. “Brrr!”, facu. Se scutura cu muscari iuti si repetate. Nici nu se aseza ca straga:

- Belitu, un coneac! Mare! Fara apa! Apoi privi ceasul de pe mobíl. Era trecut de sapte. Ce zici, Belitu, de chestia de-afara?

- Cacat, a trebuit sa pornim caldura, pula mea…

- Bine-ai facut.

- Da’ tu ce cati aici?

- I-am chemat pe toti.

- Vin si fetele?

- Atata le trebuie, sa nu apara, c-au belit-o!… Fa-mi si-o cafa.

- Cu laptic? se pitigai Belitu.

- Ala sa ti-l bagi in cur.

Tacura. Aparura Eva si Vasile, Traian si Remus, culmea.

- Ma pula, se zborsi Traian catre Remus, ti-am spus sa nu te tii de mine! Bolidu, zise Ciocolomvici intorcand capul, eu pe asta-l bat.

- Lasa-l, ba. Remus, hai langa mine, il indemna Bolidu. Ai o trompa ca un elefant. Remus se bucura si-si freca mainile, si fata, si nasul vanat.



Aparu si Nonoleta, cam galbena nu se stia de ce, si inca vreo cativa. Incepura sa comenteze stirile radio, mai ales stirile meteo. Chestia era ca numai in Ardeal s-a pornit ditamai vifornita si ninsorile. Buletinele meteorologice erau rasturnate de la ora la ora, nimeni, nici macar cei mai autorizati oameni nu intelegeau fenomenul. Nu lansau nici o explicatie. Unii comentatori, insa, de pe la televiziuni afirmara deja ca astfel de intemperii nu pot fi provocate decat artificial. “Ori Mosadul, ori Moscova ne-au copt-o”, zise Ovidiu lu’ Buzatu ca unul care ar vorbi din partea unei autoritati.

- Pleaca, ma!, stramba Patricia.

- Chestia este, ati auzit?, interveni Ovidiu, ca zona a fost declarata sub stare de necesitate. Baza este ca scolile s-au inchis. Guvernul ne-a dat liber, nu se stie pana cand… Suntem in vacanta. Asa ca ma doare-n cur. Hai, s-o punem! Parca a venit Craciunul. Cine-ncepe?

Toti schimbara priviri nedumirite.

- Daca e sfarsitul lumii? continua Ovidiu cu aplomb. Se uita la ei pe rand.

Comenzile la bar au fost amestecate. Baietii cu tarii, fetele cu sucuri. Intre timp Nonoleta se muta langa Ovidiu. Baiatul se si baga in ea si-i trase un mozol cu limba lunga pana fata se imbujora si mai-mai incepuse sa transpire. Inchidea ochii, apoi si-i da pe spate ca-ntr-un dans din priviri. Ovidiu se opri doar cat sa traga o gura de coneac si iarasi o imbratisa cu apucaturi necontrolate, aproape violente. Gafaiau. Ceilalti vorbeau vrute si nevrute, ca-n vacanta, ca intr-o tabara. Nonoleta, din nou galbena nu se stie de ce, se ridica incet, il prinse pe Ovidiu de degetul mic. Se ridica si el si intrara in toaleta. Acolo patrunsera amandoi in cabina femeilor inchizandu-se pe dinauntru.

- Daca o sa fie sfarsitul lumii? ii zise Nonoleta cu gandul aiurea.

Cand navali la baie si Bolidu, el trase cu urechea dar nu deslusi nici macar un chitcait. “A’ dracu’, gandi. Precis ia muie.” Apoi Ovidiu, nu dupa mult timp, iesi din cabina pentru dame si-i facu semn lui Bolidu sa mearga si el. Ajuns la masa, inainte de a se aseza, comanda o Grasa de Cornari, si fara mare fereala le facu semne cu inteles si lui Afilie, si lui Traian, si lui Bubu si… Toaleta ii “astepta”. Colegele nici nu-i bagau in seama.

Incalte, petrecaretii chiar vorbeau despre sfarsitul lumii. Tineri, radiosi, ingalati, neciopliti, exhibitionisti, muritori.

- Aiureala asta cu sfarsitul lumii de unde ai mai scos-o, Ovidita? intreba Vasile, clatindu-si gura cu bere. Avea si un pahar cu coneac. Unde ai mai pomenit sfarsitul lumii cu zapada, inghet, vifor, nameti? Sfarsitul lumii vine cu foc, cu traznete, cu bubuituri, mai ceva ca la o bomba atomica. Gerul conserva, nu distruge ca focul, apa, potopul. Si de ce sa inceapa sfarsitul chiar cu noi? Numai niste natafleti… Asta-i gandire de gaina, ba.

- Tata are informatiile lui. Nebunia asta s-ar putea extinde cum nici nu gandesti. In situatia asta tata nici n-are voie sa paraseasca Prefectura. E ca impuscat. Nu vezi ca pe strazi nu e nimeni? Noroc ca mai functioneaza televiziunile. Dar nici alea, toate.

- Asta-i altceva, guvide. Tat-to are ordin de la Guvern.

- Dar, zice ca sunt probleme si cu transmisiile prin satelit.

Ovidiu, zis Zat, se stramba si scoase limba:

- In conditiile astea de acum, cine mai asculta de Guvern? continua Zat. Da-i in ma-sa! N-ai vazut ce-i afara? Numai noi ne-am trezit sa venim aici. Toata suflarea e inchisa in casa ca ursu-n barlog. Mama era sa lesine cand m-a vazut ca ies, accentua Ovidiu. Ea mi-a zis de sfarsitul lumii. I-a spus tata care alaltaieri a fost la manastirea Corlaci, unde este unul din aia care vad inainte…

- Clarvazator…

- Bine, fie. Ala i-a vorbit lui tata de sfarsitul lumii.

- Pleaca, ma! reveni Patricia. Mai bine schimba subiectul.

Ovidiu se ridica, fornai, se suci si se indrepta din nou catre toaleta. Intre timp ceilalti baieti revenira pe rand. Patricia il urmari din priviri cu sila. “Pulos de cacat!”, facu, vorbind cu cana de cafea. Dar nu bine isi gata gandul ca usa toaletei se izbi cu putere de perete iar Ovidiu iesi strigand ca un apucat:

- Moare Nono, ba! Chemati salvarea!

Toti se bulucira la toaleta calcandu-se in picioare. Aparu si Belitu, barmanul, dar se razgandi imediat si, repetat, incerca sa prinda Salvarea. Fetele tipau. Baietii pusera niste haine pe o masa. Abia o scoasera pe Nonoleta din baie. O intinsera pe blat si-i masau pieptul, capul, membrele. Habar nu aveau ce trebuie sa faca. Din gura Nonoletei, intredeschisa, se scurgea ceva care semana cu sana. Ambulanta sosi cu intarziere. Asistentii bombaneau. Oletea si Patricia se suira si ele in duba cu toate protestele soferului.

- Mana ma, pula! striga Oletea catre volan. Lasa gargara! Soferul inghiti in sec.

In urma salvarii ramase un alb mucegait, rascolit aiurea. Vantul sficuia nebun. Din platanul imens de pe marginea trotuarului cazu ceva ciudat, ceva negru. Bolidu se apropie, ferindu-si fata de vantul turbat, sa constate. Era o cioara, cine stie de cand moarta. Doar nu era atat de frig incat cioara deja sa fi-nghetat. Vizavi, peste bulevard, zacea un autocar rasturnat. In jur, nimeni. La Banca ING urla alarma intr-o dunga. Dinspre nord se auzeau bubuituri ca de tun. Probabil, trupe de artilerie speciale primisera ordin sa traga salve catre stratul dens de nori, cu speranta sa-i imprastie.

- Hai acasa! ii indemna Vasile pe cei care au ramas in usa barului.

- Mda, marmai Bubu, ingropandu-si fata in fular.

Crisuta se uita cu inteles la Clima:

- Mai bine am merge si noi la urgente.



La urgente era o forfota de nedescris. Pacienti cu fracturi, copii cu temperaturi ridicate, nenumarate cazuri de infarcturi. Ambulantele urlau din cinci in cinci minute. Medicii si asistentele pareau derutate. Aparura si parintii Nonoletei. Crisuta ii recunoscu, insa nu stia ce sa le spuna, ce sa le explice. Chiar asa, ce sa le povesteasca? In fond, parintii, Linda si Ipolimen, nici nu mai intrebara, borborosira ceva ininteligibil. Alergara ca nebuni la etajul doi, la reanimare. Acolo, medicul se serviciu le spuse din varful buzelor ca nu are timp de ei si le interzise sa o viziteze pe Nonoleta.



Ninsoarea nu a incetat toata noaptea. Nici viscolul. Doar fulgii pareau ceva mai marunti, amarati, ca boabele de orez. Dimineata, la fel. Domina orasele, localitatile. O seara prelungita la nesfarsit, incremenita, vascoasa, incat gerul putea sa-si faca de cap pana si in case, in unele locuinte ramase in pana de curent electric si gaz. Iar vantul sufla nemilos, dar parca nimica miscand. Radiourile vuiau de stiri care mai de care, emisiunile de informatii teve nu comentau decat evenimentele meteo din zona Ardealului. Numarul accidentelor rutiere depasira orice evidente, in spitale se instalase stare de urgenta. In ajutorul ambulantelor au sosit masini militare, pompierii. Aviatia nu fusese mobilizata din motive lesne de inteles. Culmea culmilor era faptul ca dincolo de munti, la Ploiesti, Bucuresti, Constanta soarele trona bezmetic, doar cat atmosfera se racise simtitor. De la Brosov, insa, pana in Maramures se instalase iadul pe pamant. Institutiile, birourile particulare, societatile comerciale isi inchisera portile. In Rau Repede strazile erau aproape pustii. Rar se zarea cate o mogaldeata care infrunta furtuna de zapada. Numeroase vehicole erau abandonate pe strazi. Le inghetara motoarele, plesnira recipientii cu lichide.

Nonoleta Olimp isi reveni abia catre zori, ca din minune. Doctorul Bindea care o asistase se mira pana si el. Nonoleta se imbujora deodata, incepu sa respire regulat, fara sincope. Numai astfel medicul permise parintilor sa o viziteze. Mama Linda sari si o saruta pe gura de cateva ori, tata Ipolimen Olimp o saruta si el, ii saruta si mainile. Doar ca bolnava mirosea crunt a transpiratie. “Miroase a pacat”, isi sopti babacul, uitandu-se in tavan. In paturile de alaturi zaceau bolnavi schimonositi, cate doi intr-un pat. Spitalul era ful. Doctorul Bindea dadu din mana a nu se stie ce si le transmise parintilor ca ii asteapta la cabinet. Habar nu avea ce o sa le spuna. In urma analizelor efectuate nu rezulta nimic relevant. Nonoleta traversa o criza cu simptome inexplicabile. Cum sa le spuna asa ceva celor doi care inca nu-si revenira din cumplita sperietura?

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Cartea cu adolescenti



Opera si activitatea literara Virgil Ratiu

Scrierile si activitatea publicistica a lui Virgil Ratiu





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Cartea cu adolescenti

- citeste textul