"De aproape doi ani se vorbeste constant despre vaduvirea culturii romane, in jumatatea de veac pe care am trait-o sub totalitarism, de un mare numar de valori care n-au putut intra in circuitul spiritual, generatii intregi neavand acces la ceea ce in Occident era deja un bun comun, la dispozitia oricui.
Fireste, intr-un asemenea domeniu ierarhizarile sunt hazardate. Dar Sunt cazuri strigatoare la cer si ele trebuie sa fie puse in lumina, sa se repare repede si bine stricaciunile. Poate cel mai graitor printre acestea este tocmai romanul ORA 25 al marelui scriitor roman din exil, Virgil Gheorghiu. Dupa razboi, el a constituit unul din cele mai mari succese de librarie, succes care n-a scazut cu anii, dimpotriva, cartea a cucerit intreaga planeta, fiind tradusa practic in toate zonele, in mai toate limbile. Numai romanii n-aveau dreptul sa citeasca in original una din operele de varf ale propriei lor spiritualitati. Si in acest caz totalitarismul de la noi a inregistrat un record. De buna seama, multi au fost cei care au citit volumul in versiunea franceza; devenita punct de referinta, iar occidentalii, si altii dupa ei, nici nu-si puneau dar problema ca de fapt aceasta versiune are la baza originalul romanesc, ingalbenit astazi.
Odata cu autorul, noi cei care n-aveam acces la originalul scris in graiul nostru, ne simteam exilati din propria noastra limba, din miezul fiintei noastre spirituale. Vor spune unii ca-n orice rau e un bine: daca Virgil Gheorghiu ar fi publicat in mod normal cartea in limba romana, urmand sa fie tradusa ulterior in franceza, ea n-ar fi avut poate acelasi fulminant succes. Poate. Oricum insa, interdictia publicarii versiunii romanesti in tara noastra ramane un mare traumatism, o amputare a literaturii noastre. De neiertat.
Multi spun ca literatura romana e marcata de handicapul limbii, de faptul ca aceasta nu. este larg cunoscuta in lume. Ca unul care am predat-o multi ani in Franta, nu cred acest lucru. Cu exceptia creatiilor in franceza si engleza, cam toate literaturile se afla in situatia celei romanesti si nu vad de ce noi am fi mai complexati decat suedezii sau turcii. Pe de alta parte, noi intram de drept in circuitul de valori scrise in limbile romanice, iar trecerea de la romana la italiana sau spaniola se face cu usurinta; la franceza mai greu, dar multumirea e cu atat mai mare. Gratie competentei si sarguintei unui Marco Cugno in Italia sau Alain Paruit in Franta, literele noastre au patruns masiv in zonele respective de cultura. Ramane sa se cultive mai asiduu spatiile iberice si latino-americane si vom avea un meritat ecou in lume. Evident, paralel trebuie facute eforturi pe linie anglo-fona, germanofona s.a. Oricum, in acest context, ORA 25 ocupa o pozitie de prim plan. -
Dar citirea ei acum in romaneste inseamna o benefica intoarcere la izvoare, o desfatare cu apa vie, ceea ce francezii spun cu o singura vorba, ressourcement. E ca si cand te-ai intoarce acasa dupa o lunga pribegie. Am citit ORA 25 in franceza la Paris in anii 60 si am fost fascinat. Dar dislocarii in spatiu, simteam ca-i corespunde dislocarea intr-o alta limba, desi franceza era si este meseria mea. in acelasi timp, intelegeam durerea autorului de a nu putea sa-si vada taramurile natale, atat de graitoare in toata opera fui, precum si frustrarea cititorilor din tara de a nu putea sa-1 citeasca in original. Despre astfel de traumatisme s-a scris mult in Occident, Ise scrie acum la noi, dar niciodata.nu va fi destul de pregnant evocata suferinta morala si chiar fizica a celor care fe-aPui indurat ca atare. (>-
ORA 25 este si un roman autobiografic, in ifiasura intcare personajul scriitor, Traian Coruga se confunda cu autorul. Amandoi sunt pusi in fata dilemei de nedezlegat a razboiului, indeosebi in plan moral, afectiv. Virgil Gheorghiu nu mai poate exersa meseria de ziarist la Timpul din pricina dragostei pentru Laleaua Neagra, alias Ecaterina Burbea, care se vadeste a fi de origine israelita. Cititorul va regasi drama in romanul de fata, incadrata in cuplul Traian Coruga - Eleonora West. in plan real si fictional cele doua cupluri au destine analoge: autorul ca si eroul sunt siliti sa accepte un post minor de diplomat in Iugoslavia, ceea ce insemna de fapt un surghiun. Suntem in plin razboi."
Paul Miclau
