Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Lostrita - o poveste fantastica de dragoste de Vasile VOICULESCU



Vasile VOICULESCU Lostrita
Povestirea Lostrita a incitat, pana in prezent, diverse interpretari, mai mult sau mai putin valide din pozitia critica adoptata. Cea mai convingatoare ni se pare interpretarea din perspectiva mitica, potrivit careia Lostrita ar putea fi socotita o naratiune care dezvolta mitul Sirenei sau al Ondinei, un mit intalnit frecvent in literatura romanticilor, dar si in eposul folcloric romanesc, implicand dragostea fantastica dintre un om si o stihie - demon, astru etc.

Vasile Voiculescu preia acest mit de circulatie universala, modelandu-1 ca mit poetic original de o deosebita forta sugestiva, centrat pe drama intima a unui pescar, Aliman, drama cu ample reverberatii simbolice, ca si aceea a unui alt personaj voiculescian, Pescarul Amin, din povestirea omonima. Cele doua naratiuni au ca principale note comune nu numai inspiratia mitica, ambele avandu-si punctul de plecare in mitologia populara autohtona, ei si modalitatile artistice specifice prozatorului nostru, utilizate pentru conturarea a ceea ce naratologia moderna numeste l effet de mythe, prin analogie cu l effet de reel, efect pe care am avut prilejul sa-1 urmarim, in devenirea sa poetico-simbolica, in cartea Teorie si analiza literara (Editura Stiintifica, Bucuresti. 1993).

Si in Lostrita se pot detecta ecouri" ale unei istorii", ale unor evenimente imemoriale, care au avut loc in illo tempore, ca si in Pescarul Amin, intamplari semnificative pentru cele doua demersuri fundamentale de cunoastere, de explicare si interpretare a universului, a lumii: cel rational si cel intuitiv, demersuri prezente, intersectat in aproape toate povestirile lui Vasile Voiculescu, cu precizarea importanta ca ordinea rationalitatii explicative pregateste, pas cu pas, epifania mentalitatilor arhaice, intemeiate pe irationalitatea magica. Efectul mitic, ca si in Pescarul Amin, se obtine prin alternarea magistrala, intr-un crescendo temperat, a evenimentelor apartinand celor doua planuri: rationalist-scientist si irationalist-magic, cu mentiunea ca, in Lostrita, asa-numitul pian realist se identifica, de fapt, cu ceea ce pescarii bistriteni percep ca univers fenomenologic natural, concret, legat de indeletnicirea lor traditionala - pescuitul in apele repezi de munte. inainte de a urmari tehnica artistica prin care naratorul deapana firul evenimential generator de efecte miraculos-fantastice, atat in universul intim al structurii textuale, cat si in universul fictional relevabil in pragmatica lecturii, prin activarea presupozitiilor cititorului, nu este lipsita de interes o foarte sumara reluare a teoriilor privind sursa fantasticului sau a ceea ce un cunoscut critic numeste scandalul" acestei modalitati artistice de transfigurare.





Dintre opiniile formulate despre natura, sursa, procedeele tehnice, aspectele si efectele fantasticului (Roger Caillois : ruptura, irumpere insolita, aproape imposibila in lumea reala, instituind spaima ca emotie specifica; Tzvetan Todorov: ezitarea in fata unui fenomen care poate sa contrazica legile naturale, limita de demarcatie dintre straniu si miraculos; Adrian Marino: ruptura de echilibru, care implica o stare de confuzie, de criza, cu nuante emotionale de neliniste, frica, spaima, teroare; Victor Ivanovici: textul ia nastere ca text fantastic din dialogul dintre structura si sens", iar efectul pragmatic este ciudatenia nelinistitoare, cu radacini in inconstientul colectiv implicat in mituri; Sorin Alexandrescu: fantasticul apare dintr-o situatie dilematica nerezolvata, real-ireal, semnificatie profana - semnificatie sacra etC), mai interesanta ni se pare aceea a lui Nicolae Manolescu, formulata in Arca lui Noe (III), potrivit careia insolitul fantasticului nu este dat de ruptura" real-ireal, ci de intrepatrunderea realului cu nerealul", diferitele moduri de a atenua sau a agrava incompatibilitatea dintre cele doua dimensiuni dand nastere miraculosului, straniului, fantasticului. Dupa criticul mentionat, fantasticulpropriu-zis este generat de absenta oricaror indici (expliciti sau implicitI), care sa semnaleze intalnirea dintre real si nereal, desi aceasta intalnire se produce. Delimitarea dintre cele trei clase este foarte greu de operat cu precizie, ele putand sa se manifeste, sa interfereze, in structura aceluiasi text. De aceea, in ceea ce ne priveste, credem ca, in functie de afinitatile cu diferite situatii fictionale, e mai firesc sa distingem, asa cum propune Ovidiu Ghidirmic (in Proza romaneasca si vocatia originalitatii, Scrisul Romanesc, Craiova, 1988), diferite tipuri de fantastic: miraculos (mitico-magic si superstitioS), fabulos feeric, parabolico-simbolic, absurd etc. Fantasticul implica, in grade diferite, miraculosul, straniul, feericul, oniricul, enigmaticul, ca modalitati de insolitare, fiind o categorie estetica, presupunand un mod specific de a percepe lumea. De importanta extrema este, in contextul discutiei noastre, observatia lui Adrian Marino: Fara constiinta si emotia fantasticului, ca realitate literara distincta, recunoasterea si deci existenta sa devin imposibile. Spiritualitatea primitiva nu cunoaste ruptura dintre fictiune si realitate, normal si anormal (imaginaR), sacru si profan (literaR). Recunoasterea si deci existenta fantasticului sunt posibile atunci cand apar o mentalitate si o sensibilitate estetizanta".

Asadar, ne putem intreba, in continuarea celor spuse mai sus : Aliman, actantul principal din Lostrita, si carausii" care ii istorisesc intamplarile, adaugandu-le an de an noi elemente fantastice, au ei constiinta fantasticului ca realitate literara distincta, (rE)cunosc ei ruptura dintre normal si anormal (imaginaR), sacru si profan, fictiune si realitate? Aliman este un primitiv ca mentalitate, adica o fiinta care gandeste si actioneaza in limitele gandirii si practicilor arhaice, mitico-magice, perpetuate prin productiile folclorice. Pentru ei si semenii sai, pescari ai apelor Bistritei, lostrita, lacoma de carne si mai ales de carne de om, oricand se poate metamorfoza intr-o domnita lungita la soare pe plaja de nisip argintiu". Povestea lui Aiiman face trup comun cu realitatea vietii sale de pescar: Ea colinda in sus si-n jos malurile Bistritei - relateaza naratorul (alias V. VoiculescU). Urca odata cu carausii, coboara cu plutasii, sta pe loc cu copiii Dar se misca necontenit alaturi si in rand cu lostrita fabuloasa, care nu-si gaseste astampar, cand fulgerand ca o sabie bulboanele, cand odihnindu-se pe plavii, cu trup de ibovnica intinsa la soare in calea flacailor aprinsi si fara minte". Aiiman si ceilalti pescari cred, sincer, in existenta lostritei nazdravane, care ispiteste flacaii cu farmecele ei, care ii poate chiar ucide pe cei ce se incumeta sa o prinda, dar care poate sa ii si fericeasca, pentru scurt timp, pe aceia mai indrazneti, mai voinici si mai hotarati dintre ei jPrin urmare, personajele povestirii in discutie nu au constiinta fantasticului; ceea ce numim miracol, irational, mit sau magie fac parte, toate, dintr-o singura lume, nefisurata, lumea existentei lor cotidiene, unde trecerea dintr-un plan in altul e posibila, oricand, cu usurinta, bineinteles, insotita de emotii, trairi si aspiratii deosebite.

Evenimentele relatate "mLostrita apar cu fantastice cititorului care are o mentalitate si o sensibilitate estetizante, care face distinctie .intre fictiune si realitate, normal si anormal etc. incercam sa urmarim, in cele ce urmeaza, apeland la instrumentele investigatiei structuralist-semiotice si la cele ale demersului mitico-magic, procesul prefigurarii atmosferei miraculos-fantastice si al semnificatiilor poetico-simbolice ce se pot desprinde in actul lecturii.

Povestirea este alcatuita din mai multe segmente, care, in contextul discursiv gene ral, se interrelationeaza, conturand logica actiunii" si sintaxa personajelor" naratiunii, prin valorile lor semantice denotative si conotative. Observam ca, privit in ansamblu, textul debuteaza cu un segment introductiv (un fel de proloG) si se incheie cu un segment concluziv (un fel de epiloG). Aceste unitati discursive au rolul de a incadra naratiunea propriu-zisa, alcatuita, la randul ei, din mai multe segmente.

Segmentul de debut are functia unui preludiu, care lanseaza motivul dominant al compozitiei:

Nicaieri diavolul cu toata puita si nagodele lui nu se ascunde >rrai tine ca in ape. Dracul din balta, se stie, este nelipsit dintre oameni si cel mai amagitor./n felurite chipuri: de la luminita care palpaie in beznele noptii si trage pe calatorul ratacit, la adanc, pana afata suie care se scalda in vuitori si nu-i decat o stima vicleana, cursa pusa flacailor nestiutori, sa-i inece. (Sublinierile din citate ne apartin.) »

Fragmentul reformuleaza mitul Stimei Apei, care, in mitologia romaneasca, reprezinta o divinitate primitiva a apelor dulci, raspunzatoare de stabilitatea lor. in Dictionar de mitologie generala, Victor Kernbach consemneaza ca: iesirea S.A. din albia raului provoaca inundatii, puhoaiele insotind-o, in credinta populara, de-a lungul intregului ei drum pe sol (). Spre a echilibra circuitul apei, S.A. ar cere -la seceta si la inundatii - sacrificarea cate unui cap de om in fiecare noapte (); e imaginata fie ca o femeie inalta, voinica, cu pielea foarte alba si cu parul neverosimil de lung, fie jumatate femeie, jumatate peste. Chemarile ei din rauri si iazuri sunt primejdioase, intrucat ea imbie vicleana pe oameni in ochiuri si dulbine, facandu-i sa se inece". Mitul acesta se intalneste si la alte popoare. Spre exemplu, in mitologia scandinava, Stimei Apei ii corespund Ondinele, nimfe acvatice seducatoare, care traiesc in adancuri si care ademenesc pescarii, rapindu-i si ducandu-i in palatele lor din abisuri. In mitologia noastra, personajul reprezinta q divinitate cu atribute mai mult malefice decat benefice: sub aparente fermecatoare, ea seduce si chiar ucide. De aceea, este considerata a fi o personificare a vicleniei diavolesti, fapt cu profunde semnificatii, vizand relatia conflictuala arhetipala care a declansat, Mo tempore, intrarea in timp a existentei feuomenice, aparitia si devenirea vietii, in apele primordiale, ceea ce naratorul, insusindu-si esenta mitului, pare a sugera, cand spune ca Nicaieri diavolul cu toata puita si nagodele lui nu se ascunde mai bine ca in ape", apoi, ca se stie" (De unde? ! Desigur, din structura mitului.): dracul din balta este nelipsit dintre oameni ().

Fragmentul apare ca o premisa de natura mitologica: adeseori, epifania diavolului ia infatisarea de stima vicleana", de fata suie", cu trasaturi incerte, om-peste. Este sensul denotativ al segmentului care pregateste intrarea in atmosfera povestirii ce va urma, sens de baza pentru proiectia unor multiple conotatii, precum cele referitoare la origini, mentionate mai sus. Functia estetica a fragmentului este incitarea interesului si atentiei cititorului pentru o intamplare extraordinara, cu deosebita forta sensibili-zatoare.

Urmeaza relatarea povestirii propriu-zise, care cuprinde sase segmente. incercam sa surprindem, pe rand, semnificatiile denotative si conotative, reproducandu-le sintetic, cu preocuparea de a marca, prin sublinieri, in discursul narativ, indici de poeticitate, expliciti sau impliciti, care prefigureaza atmosfera miraculos-fantastica a universului fictional.

Primul segment:

1. Pe Bistrita, Necuratul randuise de multa vreme o nagoda cu infatisare de lotrita. De sus de la izvoare si pana dincolo de Piatra, pestele nalbei se arata cand la bulboane, cand la suvoaie, cu cap bucalat de somn, trup sui de salau si pielea pestritata auriu, cu bobite rosii-ruginii, ca pastravul.

Dupa prubuluiala vanatorilor de peste, ar fi ca la doi coji de lunga si ar cantari dincolo de douasprezece ocale. Alteori insa, cand vrea sa insele cu tot dinadinsul pe cel pe care si-a pus ochii, creste de trei ori pe-atat si isi schimba aratarea. Iese si se intinde, moale, la ranis. De departe, ai zice ca e o domnita lungita la soare pe plaja de nisip argintiu. () Era pradalnica! Hulpava de peste, pe care-1 inghita cu nemiluita. Dar mai ales nesatula de carne de om, caci ajunsese sa-i duca dorul. Si, flamanda, se facea din ce in ce mai indrazneata, mai frumoasa, mai ademenitoare. () .. .acum lostrita era vestita. O cunosteau toti si se fereau.

Segmentul fixeaza cadrul natural, locul desfasurarii actiunii: Pe Bistrita () de la izvoare si pana dincolo de Piatra", si portretul fizic al lostritei, care, prin comportamentul ei neobisnuit, derutant, de fiinta ambigua, instituie intriga, mobilul care declanseaza suita ulterioara de evenimente iesite din comun.

X Portretul lostritei implica atribute tinand de doua planuri: real si ireal, intr-o alcatuire curioasa, in care trasaturile planului realist se afla in simbioza cu acelea ale planului miraculos-fantastic, incat incercarea de a stabili o limita intre ele. este sortita, de la inceput, esecului. Faptul reprezinta, evident, un caz particular de insolitare fantastica cu sorgintea in intrepatrunderea realului cu nerealul. Lostrita este o nagoda" (adica o aratare a Necuratului"), cu infatisare reala, de peste", dar de peste compozit, cu trasaturi apartinand mai multor specii (cap bucalat de somn", trup de salau", pielea a pastravul". Aceasta mixtura unica de trasaturi amfibiene e intregita de atribute specific umane, feminine : cap bucalat", trup moale, ca o domnita lungita la soare", indrazneata, frumoasa si ademenitoare, mai ales atunci cand ajunge sa duca dorul de carne de om". Nazdravana, vrajita, fulgerand ca o sabie" prin apele Bistritei, lostrita, pestele naibei", era de toti cunoscuta si temuta. Ambiguitatea portretului este, cum s-a observat, efectul utilizarii in planul discursului a unor lexeme din arii semantice diferite (aria supranaturalului, aria fiintelor acvatice, aria umanuluI), care contribuie, substantial, la conturarea efectului mitico-fantastic si a sensurilor simbolice ale personajului (semnificam epiC). Semnificatul acestui semn narativ este iubirea in ipostaza ei demonica, sens ce se va rotunji, prin acumularea treptata a intamplarilor relatate in segmentele urmatoare.

Al doilea segment al povestirii propriu-zise introduce, in drama actiunii, protagonistul, actantul principal, care va intretine, intr-un continuu crescendo evenimential, substanta dramatica a conflictului, pana la deznodamantul lui aparent tragic:

2. Dintre randurile de copilandri care crescusera flacai, alergand nebuni cu unditele pe urmele lostritei, unii pierisera inecati, cei mai multi, tematori, se lasasera. Numai Alitnan, singur, ii ramasese credincios. () El nu credea in basmele bune pentru copii. Radea cand i se povestea de stime schimbate in lostrite, ori de naiba prefacuta in peste. Si flacaul prigonea neobosit fiara apelor, care parca fugea de el; () a izbutit s-o prinza o data in undita. Numai o clipa! () Asta era pe la inceputul primaverii. Pe la mijlocul verii a ochit-o din nou. () Plecandu-se repede deasupra ei, a inhatat-o in brate. Dar salbaticiunea a zvacnit o data cu putere, 1-a plesnit cu coada peste obraz si i-a scapat din maini ca o sageata licaritoare. () Si de atunci nu i-a mai iesit din carnea bratelor o dezmierdare, ca un gust de departe al lostritei. ii simtea mereu povara si forma in mainile nedibace si in sufletul tulburat.

Aliman era frumos si voinic. () Bistrita pentru el nu mai avea taine si tinea la adanc ca o vidra. S-ajurat sa prinza lostrita vie si nu si-a mai ingaduit zi-noapte hodina. () El nu mai radea ca altadata; () cand i se arata lostrita ii mergea bine si avea spor. () Dar lostrita se ivea din ce in ce mai rar. () Aliman a tanjit, aproape a bolit tot timpul. () Nu se dezmortea decat cand incepeau povestile cu lostrita fermecata. () Aliman a cautat-o ingrijorat multa vreme. Pe ia Paste iat-o ca s-a ivit. Mai mandra, mai vicleana, unduind trupul cu ispite femeiesti in el. Inima lui Aliman a inceput iar sa bata agera. Roseata i-a venit in obraji () ii simtea mereu dulcea ei greutate in bratele pline de amintirea ei. () Aliman s-a luat de ganduri si a inceput sa se incredinteze ca nu este lucru curat.

_ Aliman este flacaul" pescar care se incumeta sa dezlege vraja lostritei nazdravane. In segmentul citat, se schiteaza portretul fizic si moral al personajului, unde surprindem, pe langa trasaturi specific-umane, si cateva urme vagi de comportament animalier. Este un portret surprins in devenire, in transformarea sa, de la ipostaza de tanar frumos" si voinic", neincrezator" in basmele pentru copii" in povestile cu naiba prefacuta in peste", la ipostaza de tanar fascinat de trupul" unduitor, cu ispite femeiesti" in el al lostritei fermecate. Si in cazul acestui personaj, ne este suficient sugerata ambiguitatea sa: fiinta umana, pe de o parte, dar, pe de alta parte, si fiinta pentru care apa nu mai avea nici o taina, pentru ca tinea la adanc ca o vidra". Ca si pentru lostrita, si pentru Aliman, apa si uscatul sunt medii de existenta familiare, fapt ce sugereaza izvorul existential comun din "care pornesc. Sugestia isi are, neindoielnic, contributia sa la conturarea efectului mitico-fantastic al povestirii. Ambiguitatea manifestata in planul trasaturilor fizice contamineaza si dinamica reactiilor petrecute in plan psihicpCDorinta de a prinde lostrita e, in acelasi timp, manifestarea unui orgoliu legitim de pescar iscusit, dar si expresia unui sentiment, nedeslusit la inceput, apoi tot mai clar, de natura erotic*^ Aceasta ambivalenta emotionala faciliteaza glisarea din planul realului in planul miraculosului fantastic, prin implicarea abila, inversata a motivului Zburatorului. Pe masura ce lostrita isi etaleaza farmecele trupului ei unduitor, Aliman devine tot mai ganditor, boleste si se incredinteaza ca ceea ce se intampla cu el nu este lucru curat". in scenariul voiculescian, pacientul" nu mai e o tanara fata, ci un flacau, iar agentul mitic - o fiinta acvatica misterioasa.

Sensurile denotativ-conotative coexista si in structura ambigua a personajului Aliman.



Al treilea segment relateaza modalitatea prin care Aliman isi propune sa prinda lostrita nazdravana.

3. intr-o zi s-a hotarat. A plecat in sus, la un sat salbatec de pe Neagra. Auzise el acolo de un vraci batran, mare descantator de pesti; un fel de stapan al apelor. () Vrajitorul l-a primit si 1-a oprit de a mas chiar Ia el cateva zile. Ce i-o fi spus, ce 1-a invatat, cum l-a descantat, nu se stie.

Aliman s-a intors acasa cu o lostrita lucrata in lemn, aidoma de suie si frumoasa ca cea v din Bistrita. Vopsita la fel cu aur si argint si stropita cu picatele galbene ruginii. Era alcatuita din doua jumatati care se imbucau una-ntr-alta, cu scoabe. In mijlocul gol al inchipuirii, dupa ce a frecat-o peste tot cu lapti de lostrita si buruieni de apa, a ascuns un alt pestisor mai mic, taiat dintr-un corn de cerb, ca sa-i dea cumpaneala in apa si s-o carmuiasca. Toate au fost vrajite, descantate si afierosite dupa stravechi noime si indreptare ale magiei pierdute si uitate de ceilalti. Si, intr-un miez de noapte cu luna in patrar poleind trupul gol al flacaului, Aliman a intrat pana la mijlocul raului cu pestele vrajit in mana, a spus incet descantecul invatat pe de rost, in care se lepada de lumea lui Dumnezeu, si a dat drumul papusii cu chip de lostrita. Apele au primit-o si parca au saltat, purtand-o supuse. Omul s-a dus, dupa povata, si s-a culcat.

Acest episod ne introduce in planul activitatilor magice, prin care Aliman forteaza trecerea din planul realului in planul miraculosului fantastic. De observat ca, si in acest caz, deplasarea nu este brusca, ea se produce lin, datorita intrepatrunderii elementelor reale cu cele nereale, mai bine-zis, datorita fortei sugestive a unor cuvinte al caror denotatum este el insusi plin de ecouri indepartate, misterioase, venite parca dintr-o alta lume. Astfel, initiatorul in actul magic este un vraci batran descantator de pesti, un fel de stapan al apelor, care il descanta pe Aliman, nu se stie cum, undeva intr-un sat salbatec. Apoi, dupa ce sculpteaza.o lostrita de lemn, aidoma lostritei celei vii, Aliman o freaca cu lapti de lostrita si buruieni de apa, toate fiind vrajite, descantate si afierosite, dupa stravechi noime, pentru a ademeni vietatea nazdravana. Nu trebuie sa trecem usor peste cuvantul lapti, care, cum se stie, numeste glandele reproducatoare ale pestilor masculi. Aici, in context, se refera la lichidul seminal secretat de aceste glande si cauta, evident, sa sugereze finalitatea erotica a actului magic. Cadrul natural in care urmeaza sa. se savarseasca ritualul vrajitoresc e si el sugestiv, pe linia potentarii atmosferei de mister si vraja: un miez de noapte, cu luna plina, stiut fiind ca numai in miezul noptii si la o anumita faza a acestui astru se implinesc magiile. intr-un asemenea cadru, Aliman rosteste, incet, un descantec, prin care se leapada de lumea lui Dumnezeu, pecetluind astfel pactul cu divolul, pentru a obtine un soi de nemurire, apoi, da drumul in apa papusii cu chip de lostrita".

Alunecarea in fantastic este inlesnita, aici, de murmurul asociatiilor produse de interferenta sensurilor conotative ale unor cuvinte si sintagme de extractie populara.

Segmentul al patrulea relateaza efectele actiunii magice:

4. Aliman se pregatea sa intre voiniceste in valuri si s-o astepte la loc prielnic, cu cangea in mana, cand pluta se smulse din fierbatoare si veni cat ai clipi tinta la mal, sub privirile lui. Dintre sfaramaturi el scoase in brate o fata. Era lesinata.

Flacaul o intinse pe iarba, o freca pe inima, ii apasa cosul pieptului, asa cum se da ajutor inecatilor. Fata isi veni numaidecat in fire. () A zambit izbavitorului () a cerut mancare. () Oamenii au bagat de seama ca are parul despletit pe umeri ca niste suvoaie plavite resfirate pe o stana alba. Ochii, de chihlimbar verde-auriu cu strilici albastri, erau mari, rotunzi, dar reci ca de sticla. Si dintii, cand i-a infipt intr-o coaja de paine intinsa de Aliman, s-au descoperit albi, dar ascutiti ca la fiare. () Si s-a incins intre ei o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea. () Era frumoasa cu chipul poate cam bucalat, suie, cu trupul lung, mladios si despicatura coapselor sus ca la buni inotatori. Flacaul uitase dintr-o data de lostrita si de vraji. () Iesise din minte trecutul intreg, si vremea trecea ametitoare, ca o Bistrita umflata de fericire

Urmari ale vrajii sau ale unei ploi torentiale (nu ne putem pronunta categoriC) se manifesta violent: apele Bistritei vin sodom, aducand cu ele, pe langa sfaramaturi de sate, cu case, oameni si vite, si o ramasita dintr-o pluta.

Relatarea evenimentului penduleaza, ca si in segmentele anterioare, intre faptul real si cel extraordinar, senzational, miraculos, mentinand echivocul, ambiguitatea perceptiei. intamplarile se desfasoara normal, ca la orice mare viitura, dar au si un ce surprinzator, care pune pe ganduri, care incita intuitia fantasticului. Spre exemplu, comportamentul restului de pluta, care se smulge din fierbatoare si vine cat ai clipi tinta la mal, sub picioarele lui Aliman, este surprinzator, alaturi de ceea ce se intampla in marile involburari de ape. Un alt fapt iesit din comun este chipul fetei pe care Aliman o scoate in brate dintre sfaramaturi, cu atribute normale, dar si cu trasaturi generatoare de suspiciuni. Straiele de pe ea se zbicesc uimitor de repede, ca si cand n-ar fi fost uda niciodata, parul ii este despetit, ca niste suvoaie resfirate pe o stanca. Ceea ce e si mai curios, ochii cu strilici albastri ii sunt reci ca de sticla, iar dintii acutiti ca la fiare. infatisarea ei de ansamblu, frumoasa, e uimitor de asemanatoare cu aceea a lostritei nazdravane: chipul bucalat, suie, trup lung, mladios, despicatura coapselor sus, ca la buni inotatori. Ne intrebam, firesc, cine e fiinta venita cat ai clipi la picioarele lui Aliman? E o fata reala, din susul apei, gata sa se inece, sau e o metamorfozare a lostritei misterioase si mult ravnite? Textul ne indeamna sa o consideram si una, si alta, pentru ca intretine, magistral, echilibrul intre real si nereal, cu firestile balansuri, cand intr-o parte, cand in cealalta. La fel, ne intrebam, pe parcursul lecturii, daca involburata viitura a Bistritei este rezultatul unei ploi repezi de munte sau e efectul vrajilor facute de Aliman, la sfatul batranului mag ? Dar tot atat de firesc ne putem intreba daca nu cumva si ploaia este efectul vrajii ? Ambiguitatea structurala a discursului narativ intretine, in pragmatica lecturii, ambiguitatea perceptiei, inlesnind transcenderea planului real inspre miraculos si fantastic. Dragostea atat de incinsa dintre Aliman si fata suie, cu trup mladios si coapsele despicate sus ca la buni inotatori, este pusa astfel sub semnul intamplarilor dincolo de fire, aproape fara sa ne dam seama. Flacaul insusi uita dintr-o data de lostrita si de vraji", pentru ca fata cu dinti ascutiti ca la fiare se aseamana prea mult cu faptura din ape. Si poafte ca, in vartejul dragostei, era chiar ea, lostrita naibei.

Segmentul al cincilea aduce sfarsitul neprevazut al relatiei dintre cei doi, prin aparitia unui personaj interdictor.

5. Dar toate trebuie sa aiba un ispravit. Pe la mijlocul verii s-au trezit buzna peste ei cu o femeie voinica, iute si sturlubatica, asisderi apelor dupa ploaie. Despartindu-i cu asprime, ea prinse fata de brat, ocarand-o manioasa. Era mama Ilenei, care dupa multe cercetari ii aflase culcusul. () Fata se impotrivi zadarnic. Maica-sa ii sopti la ureche niste vorbe care parca o adormira.

Aliman, dat deoparte cu mana, sta prostit, gol de puteri ca o arma descarcata. Si pana tarziu, toamna, Aliman a batut izvoarele tuturor Bistritelelor () fara folos. Nimeni nu cunostea, mei macar n-auzisera de Bistriceanca ori de fata ei si nici de salasurile lor. Numai un mosneag trecut de suta de ani isi mai amintea de ele. Era copil cand satul le alungase cu pietre si le dase foc casei pentru multele blestematii si rautati ce savarsisera cu ajutorul Satanei. () Flacaul s-a intors si s-a inchis in el si in casa.

Personajul care rupe aceasta iubire invaluita in mister este mama Ilenei, al carei portret este schitat de narator din cateva trasaturi realiste (femeie voinica, iute, sturlubatica si manioasa). Dar Bistriceanca mai are si alte atribute, care nelinistesc si intriga lumea. Ea intretinuse legaturi oculte cu Satana, candva, satenii o alungasera cu pietre pentru niste blastamatii si rautati. Despartirea fetei de Aliman este, ca si aparitia ei, o intamplare vrajitoreasca, in fata careia flacaul ramane, prostit, cu mintile parca luate. La sovaielile fetei, mama-sa ii sopteste la ureche niste vorbe care parca o adormira", lasandu-1 pe Aliman gol de puteri". Vedem ca si Bistriceanca este un personaj ambiguu, misterios. Oricat a cautat-o Aliman, tot nu i-a mai dat de urma, s-a topit ca ceata de dimineata in bataia soarelui. Iata cum, si cu acest segment al povestirii, efectul mitico-fantastic sporeste, prin estomparea limitelor dintre real si nereal, mai precis, prin intrepatrunderea continua a celor doua planuri. Retoric, acest efect se potenteaza prin tehnica deosebit de subtila a insinuarii in enunturile narative de cuvinte si expresii aluzive, care trimit la sfere semantice ezoterice (soapte", vorbe care adorm", Satana", blestematii", rautati", sta prostit").

Segmentul al saselea relateaza intamplarile petrecute la o nunta, indicand punctul culminant al povestirii si, totodata, deznodamantul ei.

6. Curand 1-a ochit o fata mai indrazneata si 1-a imbrobodit. Si se logodira, ca sa-1 lege de-a binelea. Aliman s-a lasat, plecat de pe lumea asta. () Uitase parca de lostrita, de undite, de caprioare. ()

Nunta s-a hotarat in gura postului; la Filipi. () Aliman, tulburat, visase in ajun ca se insura cu lostrita si-l cununa batranul vrajitor. Ea sta dreapta, langa el, inaltata pe coada ca doua pulpe gata sa se despice, si-si razima capul bucalat de al lui. Rachiul curgea garla. Secarica alerga din mana in mana cu ulcica. Toti, bucurosi, inchinau cu Aliman, care ciocnea cu oricine, fara potrivire, si da de dusca.

Pe la jumatatea praznicului sosi in graba un baietas, cu vestea ca lostrita vrajita s-a aratat iara. () Aliman, buimac de bautura, cum auzi de lostrita, s-a desteptat ca dintr-un somn adanc si a sarit smintit dintre oaspecti, strigand: Azi, nu mai scapa! O mananc de nunta mea! " si a alergat nebun spre rau. () Alerga mereu inaintea naboiului, cu o ceata de nuntasi speriati dupa el. Si iar simtea desteptata in carnea bratelor dulceata unei poveri neuitate. Cand sosi in locul in care povestise baiatul, lostrita era acolo. Ea se-ntoarse deodata nalucitoare, cu capul tinta in Aliman. Omul incremeni. Dar numaidecat, cu chipul luminat de o bucurie nefireasca, chiui, strigand cat sa inabuse huietul: Iata, vin! " si, smulgandu-se din mainile a trei oameni, sari in mijlocul Bistritei, cu bratele intinse spre lostrita. () Apoi s-a scufundat in valurile care, bolborosind manioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna.

Cu acest fragment glisarea in fantastic atinge cotele ei maxime. Ea este inlesnita, din perspectiva logicii actiunii", de mentinerea motivului vrajitoriei si de incidenta unor motive noi, precum acela al visului si acela al bauturilor euforizante (Rachiul curgea garla. Secarica alerga din mana in mana cu ulcica"). De mare efect este interpolarea visului in drama nuntii reale a lui Aliman cu fata indrazneata" care-1 ochise si-l imbrobodise. in nunta din visul lui Aliman, mireasa era insa lostrita, iar nunul - batranul vrajitor". Postura lostritei din vis, cu notele ei de o senzualitate irepresiva (Ea sta dreapta langa el inaltata pe coada ca doua pulpe gata sa se despice si-si rezima capul bucalat de al lui"), fascineaza mirele in asa masura incat Aliman transgreseaza planul nuntii reale, traind euforia nuntii din vis. Cu o viclenie" artistica exceptionala, naratorul asambleaza relatarea in asa fel incat cititorul nu e in stare sa-si dea seama daca rachiul curgea garla" in nunta din vis sau in nunta reala. Cele doua planuri interfereaza, ridicand ambiguitatea perceptiei la maximum (ceea ce si constituie izvorul si conditia definitorie a fantasticuluI). Vestea ca lostrita vrajita s-a aratat iara, care cade, pe neasteptate, in planul nuntii reale, precipita instalarea in extraordinar. La aceasta veste, Aliman se desteapta ca dintr-un somn adanc" (din care somn, din acela al visului, sau din acela al nuntii reale?) si porneste, nebun, spre rau, unde, chemat de ochii nalucitori ai lostritei, se arunca in ape, cu bratele intinse spre vietatea vrajita. De remarcat faptul ca cele doua planuri, datorita tehnicii narative ambiguizante, comunica intre ele intr-un mod foarte original, pe intregul parcurs al naratiunii, dar, in mod deosebit, in acest fragment, unde planul real se insinueaza in planul nereal si, invers, ca intr-o perpetua metamorfoza: Aliman, in cadrul nuntii reale, rememorand un vis, se transpune intr-o nunta visata; este readus, apoi, in plan real de vestea aparitiei lostritei ravnite, pentru ca sa plonjeze intr-o serie de actiuni amestecate, real-fantastice (alergarea nebuna spre rau, intalnirea fascinanta cu lostrita; chemarea" acesteia, raspunsul" chiuit al lui Aliman: Iata, vin ! ") si saltul in apa manioasa, care s-a pecetluit deasupra lui pentru totdeauna". Observam ca seria intamplarilor reale constituie, neintrerupt, rampa de lansare in proiectia fantastica, in asa fel, incat realul capata atributele extraordinarului, iar extraordinarul (fantasticuL) are parca atribute reale. Este paradoxul insusi al fictiunii fantastice.

Odata relatata, povestea" lui Aliman este inchisa in rama de un epilog, cuprinzand comentariul autorului:

Dar povestea lui Aliman a ramas vie si mereu mladioasa. Creste si se imbogateste an de an cu noi adause si alte scornituri dupa inchipuirile oamenilor, jinduiti de intamplari dincolo de fire.

Segmentul subliniaza ideea generarii continue a povestii" pescarului bistritean, intrata in memoria colectiva si imbogatita mereu de inchipuirile" oamenilor, iubitori de intamplari dincolo de fire". Povestea este parte integranta a existentei lor, in care lostrita fabuloasa nu-si gaseste astampar", nelinistind mai ales flacaii aprinsi si fara minte". Naratorul prefigureaza, aici, destul de limpede, cele doua planuri ale existentei: in concret (reaL) si in imaginar (ireaL), cel de al doilea fiind izvorul imaginatiei nelimitate a omului.

Am vazut cum, prin diferite procedee narative (cumulul de cuvinte si expresii populare deosebit de sugestive, interpolarea unor motive ca magia, zburatorul, visul, bauturile euforizantE), scriitorul realizeaza un semn literar-artistic ambiguu, susceptibil de interpretari nuantate :

1. Semnificatia cea mai evidenta, sugerata de perseverenta cu care personajul principal urmareste lostrita nazdravana, este aspiratia legitima a omului spre implinirea erotica, in planul existentei reale, obisnuite. Aliman si lostrita sunt simboluri care reprezinta protagonistii arhetipali ai cuplului erotic, iar joaca" lor plina de peripetii, tensionate sau mai putin tensionate, trimite la avatarurile relatiilor erotice dintre ei. Eros-ul apare astfel ca forta de atractie irezistibila cu finalitate existentiala.

2. Daca avem in vedere fascinatia aproape mistica pe care o exercita lostrita vrajita (cu mreje fermecatoare", mladie si intru totul minunata") asupra tanarului Aliman, care o vede, in inchipuirea sa, ca un prototip al frumusetii, putem spune ca actiunile personajului de a prinde fiinta amfibie semnifica aspiratia omului spre absolut. Cautarea lui Aliman e o cautare a absolutului in plan transcendent.

Avand in vedere sfarsitul tanarului pescar, se poate pune intrebarea daca aceasta cautare este sau nu tragica. E tragica, daca o privim in planul strict al fenomenologiei existentei, daca vedem in Aliman o fiinta limitata, invinsa, intr-o lupta inegala, de o forta atinsa in orgoliul sau. Nu e tragica, daca o privim in perspectiva transcendentala, adica daca transgresam planul real si privim relatia dintre cele doua personaje in absolut. Din aceasta a doua perspectiva, sfarsitul cautarii lui Aliman apare ca un happy-end, deci ca o implinire, ca o integrare in absolutul visat ( cu chipul luminat de o bucurie nefireasca, chiui, strigand cat sa inabuse huietul: Iata, vin! ").

3. Nuantand ideea aspiratiei omului spre absolut, sugerata, cum spuneam, de cautarea lui Aliman, am putea interpreta actiunea personajului si ca o aspiratie spn reconstituirea ipostazei androgine a fiintei umane. Prin comportamentul ei de fiinta amfibie - in lectura conotativa, de fiinta ambigua -, lostrita capata valoarea unui simbol, care sugereaza arhetipul perfectiunii. Contopindu-se, in valmaseala apelor, cu lostrita, Aliman reconstituie, in absolut, unicitatea primordiala, paradisiaca.

4. Avand in vedere, cu deosebire, frecventa in text a unor indici (expliciti sau implicitI), care trimit la substanta ezoterica a lucrurilor, relatia dintre cele doua personaje ale povestirii poate fi interpretata ca sugerand si o alta semnificatie, tot atat de plauzibila ca si cele mentionate mai inainte.

Nicaieri diavolul cu toata puita si nagodele lui nu se ascunde mai bine ca in ape" - este propozitia cu care incepe, apodictic, prologul povestirii. Incipitul este foarte sugestiv pentru prefigurarea semnificatiei pe care vrem s-o formulam in continuare. Observam, imediat, ca dracul din balta" e amagitor", ca - fapt cu totul semnificativ - lostrita e pestele naibei (adica al diavolului, al necuratuluI), care, folosind procedee demonice (ispita, mreje fermecatoare", vicleniA), atrage in capcana flacaii. Naiba prefacuta in peste" ia felurite infatisari: luminita care palpaie in bezna", Jata suie", stima vicleana", nagoda" Fiara apelor" locuieste in genuni

si e pradalnica", nesatula de carne de om". Portretul intregeste imaginea diavoleasca a personajului si, in contextul relatiilor cu celelalte personaje, sugereaza ca iubirea ar fi o forta cosmica demonica, generatoare de pacat" si de nefericire. Ideea trimite la situatia cuplului primordial, relatata in Geneza biblica. Lostrita apare astfel ca un alter ego al Evei, cea care, sfatuita de sarpe, il indeamna pe Adam sa guste din fructul oprit, ceea ce va produce alungarea din paradis, altfel spus, pierderea existentei vesnice, a eternitatii si caderea in temporalitate, in seria existentei fenomenale.

Motivul biblic al pacatului originar" este frecvent in literatura lumii, iar in literatura noastra, un interesant poem pe aceasta tema a scris Lucian Blaga (Paradis in destramarE).

& Asadar, lostrita, deci tentatia erotica, este o aparitie a necunoscutului, care duce omul in ispita, cu alte cuvinte, la pacat" si, implicit, la suferinta de a trai in orizontul inchis al existentei limitate. Tentativa orbului de a o transcende pare a fi o nesabuinta, ce se plateste pana la urma cu moartea Iata ce pare a sugera sfarsitul lui Aliman, inghitit pentru totdeauna de valurile bolborosind manioase", de apa involburata, element primordial datator de viata, dar si mormant, totodata.

Orice carte e un rasad de fantome", scria, in una din ultimele sale lucrari, Ion Petru Culianu, Observatia e cu deosebire valabila, mai ales cand e in discutie o opera literara. Si pentru noi, minunata povestire Lostrita a fost si ramane inca un rasad" de conotatii, mai mult sau mai putin fantasmatice.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.