Fara indoiala ca personalitatea umana si scriitoriceasca a lui Vasile Alecsandri a dominat epoca pasoptista si, pe buna dreptate, Titu Maiorescu sustinea ca in acest mare om al culturii romane vibreaza toata inima, toata miscarea compatriotilor sai, cata s-a putut intrupa intr-o forma poetica in starea relativa a poporului nostru de astazi" {Poeti si criticI).
Bardul de la Mircesti a putut lega creatia literara de cea general-culturala deoarece a fost omniprezent in opera sa, contribuind deodata la formarea constiintei nationale, la extinderea domeniului beletristicii romanesti si la crearea si educarea publicului care urma sa o recepteze. A luptat efectiv pentru unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, ajutandu-se si de talentul liric (intre
Desteptarea Romaniei si Hora UniriI). A sustinut independenta nationala, al carei flux" 1-a preluat din folclor - prin Legende (
Dumbrava Rosie si Dan, capitan de plaI), spre a-1 culmina in mod absolut impecabil in ciclul Ostasii nostri (de la Penes Curcanul, la Sergentul, parcurgand traseul tipic optimist al luptei si daruirii pentru tara).
Anii directoratului la Teatrul National din Iasi i-au permis sa-si arate calitatile in injghebarea primului repertoriu dramatic national si in instruirea actorilor. Scriind atat cantece comice" (Barbu Lautarul, Sandu Napoila Ultraretrogradul etc.) sau scenete si operete (Scara mateI), vodeviluri si comedii (Rusaliile, lorgu de la Sadagura, Chirita in provincie etC), cat si drame (Despot-Voda), marele pasoptist a prefatat dramaturgia lui Caragiale (de la comicul de moravuri, la cel de nume, Iasii in carnaval si D ale carnavalului sunt comparibilE), ca si intregul nostru teatru modern.
Descoperirea poeziei populare 1-a marcat profund pe creatorul Doinelor si lacramioarelor, avand de asemenea consecinte incalculabile asupra intregii dezvoltari a literaturii noastre din secolul trecut si de mai tarziu. Publicand prima culegere de folclor literar in 1852, realizand multiple studii asupra produselor intelepciunii populare, Vasile Alecsandri a deschis si stimulat inspiratia populara" pentru literatura culta. El insusi a propus autentice modele asupra unei asemenea inspiratii, scriind doine, legende, balade, hore originale. De fapt, influentele folclorice apar in intreaga sa creatie, estetul creator al Margaritarelelor dorind sa-si acordeze lira multicolora" la orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru in mijlocia lui". (T. Maiorescu op. cit.)
Ocupand un loc esential in creatia alecsandriana, poeziile au fost de la bun inceput structurate in cateva cicluri sub raportul tematicii stilistice si al epocii in care au fost scrise.Mai intai, Doinele in care elanul vital si optimismul sustin o estetica personala, o filosofie anume asupra vietii si lumii {Andrii Popa, Baba Cloanta etC). Lacrimioarele includ erotica, demonstrand o muzicalitate inimitabila. La alt nivel, ciclurile Suvenire si Margaritarele reunesc creatii literare direct angajate, variind instrumentele expresive intre totalitatea meditativa si ritmul vioi de mars, fantasticul si militantismul odei sau cel al satirei (de la Anul 1855, Plugul blestemaI).
Prin Pasteluri, Legende si Ostasii nostri, romanticul Alecsandri se apropie tot mai mult de idealul clasic. Legendele sale se pot usor grupa intre inspiratia istorica - cu tenta integrarii intr-o ampla epopee nationala - si cea fantastica si naturista. Acestea din urma formeaza o noua dovada asupra stransei ingemanari dintre etic si estetic in arta si-n conceptia despre viata specifice lui Alecsandri {Razbunarea lui Statu-Palma sau Legenda ciocarlieI).
Proza acestui mare poet are punct de plecare memorialistic, chiar atunci cand se deghizeaza in formele literaturii de fictiune {Buchetiera de la Florenta, Dridri etC). Alecsandri este un fin observator al oamenilor si intamplarilor, sensibil la peisaj, dar fara excese in a-si manifesta entuziasmul; este un povestitor de clasa evoluand intre bonomie, ironie si chiar sarcasm. intr-un atare sens se poate urmari modul in care calatorul" descifreaza treptat tainele" unor locuri noi in
Balta Alba. Spirit mereu deschis, cuceritor prin autenticitate si sinceritate, prozatorul Alecsandri (ca si poetul, de fapT) fusese pe drept considerat de Titu Maiorescu deschizator al directiei noi" din literatura romana.
Pastelurile (prezentare generala)
Pastelurilemcep a fi publicate in 1868, in Convorbiri literare", spre a forma cu siguranta opera de capatai a lui Alecsandri. De fapt, pentru asemenea creatii de maturitate deplina, estetul lor autor a si fost numit de Titu Maiorescu cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta" {Directia noua in poezia si proza romana,
1872).
Pana la V. Alecsandri mai exista incercari de pastel si la Iancu Vacarescu (Primavara amoruluI), Vasile Carlova (InserarE) sau I. H. Radulescu (ZburatoruL). Dar specia propriu-zisa a pastelului o introduce bardul de la Mircesti prin cateva podoabe ale literaturii romanesti" scrise in stil elegant, retinut, clar si cursiv" (Al. Rosetti - Cateva precizari asupra literaturii romane, Ed. Eminescu, 1985, p. 54).
Tehnica pastelista acceptata este anuntata inca din uvertura" intitulata sugestiv
Serile la Mircesti. Alecsandri este un estet de factura clasica, el cautand spectaculosul natural, dar fara a se integra acestuia. De^A«)pera"liatura dirTarara intocmai unui spectator mereu beat de curioasterejiaf traind eontrrrQu touilIn planTaiianatfpoezra in discutie se inchide sub semnul unui paralelism simbolic care va fi preluat si de celelalte pasteluri alecsandriene: Asa-n singuratate, pe cand afara ninge, / Gandirea mea se plimba pe mandri curcubei"
S-ar parea ca acolo, in casa de la Mircesti, poetul a imaginat noi universuri, stimulat fiind insa de trepidatia vietii: Afara ninge, ninge, si apriga furtuna / Prin neagra-ntunecime respande reci fiori, / Iar eu visez de plaiuri pe care alba luna / Revars-un val de aur ce curge printre flori."
Spirit rational si estet, romanticul Alecsandri nu elimina totusi extazul in fata marilor descoperiri naturale si astfel spectacolul devine participativ dar de la nivel absolut aparte, caci poetul nu se integreaza cadrului, ci doar sustine sensurile majore ale acestuia. Iata, de exemplu, poezia Balta, in care se incearca prezentarea unei inedite comuniuni dintre om si natura in patru secvente lirice: desteptarea" baltii; concertul asurzitor"; luntrea vanatoare"; vanatorul e poet!
". Astfel, de la viziunea baltii ascunzandu-se sub un val misterios" si asteptand voiosul soare ca pe-un mire luminos", se trece la definirea crescendoului dramatic stimulat de vrabii si de rate; aparitia luntrei vanatoare" (constructie inedita!
) produce panica in universul baltii, dar afirmatia vanatorul e poet!
" linisteste totul, poezia insemnand traire profunda care este atat a omului cat si a naturii.
Ca pastelist, Alecsandri este extrem de atent la culori, la sunete si la senzatii -toate la un loc dorind sa sustina esente._ale existentei. in Miezul ? erczA£zrgerul-;,amar, cumplit" este "receptat prin trasnetul stejarilor, otelirea stelelor si cerukHy cristalinul zarj e^iiTMaTcteparte, albul fumurilor se alatura seninului pentru a forma un autentic tempIuTn care luna este far tainic de lumina", stelele devin faclii (ca-n MioritA), muntii sunt ai lut altar", codrii - organe sonore. "" in fata unui asemenea tablou maret, fantastic", poetul isi exclama uimirea pentru ca - mai apoi - sa-i adauge dinamismul luptei pentru existenta.
Pastelurile lui Alecsandri reconstituie, in cheie poetica, succesiunea anotimpurilor intr-un peisaj romanesc temperat, animat de prezenta oamenilor surprinsi in ipostazele simbolice ale muncii campului si inseninat mereu de o unda de umor blajin. Astfel ca primavara apare in acelasi timp ca anotimp al renasterii naturale cat si al relansarii omului spre camp sub imperiul muncii (ca si-n doina populara). Vara impune poetului exuberanta, dar fara exagerari; se cauta Lunca de la Mircesti" cu intregul sau elan vital absolut echilibrat. Daca toamna apare - ca si la George Cosbuc de fapt - intr-o singura poezie, iarna se vrea la Alecsandri anotimpul puritatii, al marilor fluxuri naturale si universale - cu perspectiva elucidarii tainelor de exceptie. Citind
Iarna ai senzatia ca asisti la un spectacol unic cu patru tablouri esentiale: caderea continua a zapezii si albul imprejurimilor; soarele ca un vis de tinerete printre anii trecatori"; imaginea satelor perdute printre clabucii albi de fum"; inseninarea cadrului sub imperiul clinchetelor de zurgalai". Se observa predilectia lui Alecsandri spre esenta vitala si auditiva, spre expunerea unor cadre prelungit statice, dar mereu cu posibilitatea dinamizarii finale ca relatie intre taine si uimire, intre deschidere si lirism. Predilectia sa vizeaza neaparat scurgerea timpului si - cu deosebire - trecerea de la intuneric la lumina si invers. in
Malul Siretului propune mai intai ridicarea aburilor usori ai noptii ca fantasme", pentru ca, in acest context, raul sa apara ca un balaur". Poetul se alatura apoi respectivului cadru, admirand cursul apei (comparabil cu cel al vietiI) si viata raului. Rationalismul uman (gandireafurata") se prelungeste la final in fluxul natural, sub semnul unui tumult continuu.
La un alt nivel, Noaptea ilustreaza trecerea dinspre lumina si viata catre intuneric si taine. Daca initial lui Alecsandri noaptea-i apare linistita, racoroasa", o gandire mangaioasa" (cu insemne nationale!
), mai apoi el face trimiteri prelungite la un foc tainic". Acesta poate sustine vreo ceata de voinici", vreo tabara" sau un rand de tricolici". Tot el stimuleaza amintirea vremurilor in care buciumele ii chemau pe romani la lupta si la jertfa pentru tara lor.
Finalul poeziei se afla sub semnul antitezei: trecutul se raporteaza la prezent si acesta apare linistit, intreaga suflare a naturii holband ochii cu tintire la luceafarul ceresc". Asadar, actualitatea poetului consemneaza nu lupta fizica ci cautarea perpetua a idealului.
Patrunzand cu atentie fluxul natural, caruia-i raporteaza posibilele aventuri ale existentei umane, V. Alecsandri transfera poeziei sale un echilibru de exceptie -care este, de fapt, cel al sufletului sau, mereu in cautare de armonie si de confruntare cu tainele universale.
Unui atare echilibru i se subordoneaza neaparat compozitia pastelului - mereu osmotica intre culoare si muzica, antiteze si unitate, estetism de tip clasic si extaz mereu aparent subiectiv.
