Poezia
Malul Siretului surprinde intr-o maniera descriptiva, evident picturala, ivirea zorilor pe malul Siretului. Atras de peisajul Mircestiului natal cu imprejmuirile sale, poetul cauta sa infatiseze acele aspecte inedite, ascunse ochiului strain, nefamiliarizat cu acest mediu, sa descopere valente ascunse ale spatiului contemplat si sa le dezvaluie intr-o noua lumina cititorului.
Descrierea incepe cu planul departat, amplu, in care se distinge Siretul ca un balaur ce-si misca solzii, imagine de maxima complexitate, obtinuta prin suprapunerea proiectiei fanteziste a autorului, ce degaja mister si legenda, asupra realitatii concrete: Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur/ Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur". Jocul lumina-intuneric este accentuat, pe langa irizarile apei, si de aburii usori" ce fac noaptea sa dispara imperceptibil, diafan, asemenea unor fantasme ce sfideaza, prin prezenta lor, puterea de perceptie si dorinta de concret a omului. in prima strofa, poetul creeaza admirabile sinestezii prin incrucisarea imaginilor vizuale cu cele auditive, motorii si olfactive, vag conturate si invaluite, toate la un loc, in prospetimea peisajului matinal. Epitetul aburii usori", comparatia ca fantasme se ridica", metafora solzi de aur" sunt mijloace poetice de mare finete, prin care Alecsandri sugereaza, intr-o maniera ce-1 apropie de simbolisti, venirea diminetii.
Strofa a doua incepe cu pronumele personal eu", marca a eului liric care, alaturi de verbele la persoana I singular, plaseaza privitorul in centrul universului contemplat. Succesiunea verbelor (ma duc", ma asez", privesc") denota o suita de actiuni ce se constituie intr-un ritual al comunicarii cu natura. Acest al doilea cadru este mai apropiat privitorului, care observa miscarile apei ce-si urmeaza nestingherita cursul. Abundenta verbelor da dinamism descrierii (apa curge se pierde se schimba adoarme sapand") si degaja optimism. Dintre figurile de stil se retine personificarea raului (apa adoarme"), element ce devine laitmotiv al poeziei, nascut, probabil, din conotatiile filosofice privind trecerea timpului pe care le implica de fiecare data.
Repetitia adverbului cand" la inceputul fiecarui vers din strofa a doua accentueaza impresia de viata clocotitoare, de bogatie a formelor de existenta ale naturii (salcie, balta, viespe, ratE). Poetul decupeaza parca, intr-un tablou etern prin simplitatea lui, o farama din imensitatea spatio-temporala a naturii, reusind sa pastreze, astfel, firescul existentei.
Ultima strofa imbina descrierea cu un ton elegiac, deoarece curgerea nesfarsita a raului provoaca poetului meditatia nostalgica asupra vietii care curge la fel, ducand la vale", spre sfarsitul implacabil, clipele magice ale prezentului. Melancolia este insa spulberata de aparitia soparlei de smarald" care cata tinta", speriata, la poetul inclus in peisaj.
Forma poeziei se apropie de perfectiunea clasica, cele patru catrene respectand echilibrul si armonia specifice acestei specii, trasaturi datorate si ritmului iambic, rimei imperecheate si versului lung, de 16 silabe.
