Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





VIANU IN 1936-1949 despre Tudor VIANU



O personalitate de statura intelectuala a lui Tudor Vianu era firesc sa primeasca multa corespondenta. As adauga imediat ca aceasta corespondenta, din fericire pastrata de filosof, e foarte substantiala, uneori de interes, as spune, capital. Editorii precizeaza ca s-au pastrat vreo 2500 de scrisori, dintre care se vor publica numai 850, alese cu grija pentru interesul lor. in 1992 a aparut, fireste, la Editura Minerva, primul volum al acestei editii. Acum editura ne aduce in dar cel de al doilea. Avem astfel publicate 599 din stocul ales pentru a fi incredintate tiparului, urmand ca urmatoarele 250 sa constituie materia celui de al treilea volum, care va incheia editia. Raspunsurile lui Vianu la unele din aceste epistole pot fi aflate in volumul de documente ingrijit de H. Zalis, aparut in 1970, ca si in al 14-lea volum al editiei de Opere Tudor Vianu, care, din fericire, s-a incheiat in 1990.

Literatura subiectiva (corespondenta, jurnale, memoriI) castiga tot mai mult teren in spatiul beletristicii. Cand nu e dublata de har expresiv, ramane ca document de epoca, instrument inestimabil pentru reconstituirea unei perioade. Cu cateva exceptii (mai ales stocul de corespondenta - cunoscut -care poarta semnatura lui Ion Barbu si cateva ale lui Eugen Ionescu si Ion FrunzettI) de acest din urma statut va avea parte corespondenta primita de Tudor Vianu. in acest al doilea volum e adunata, cum spuneam, selectiv, aceea primita in anii 1936-1949 (prima e de la Anton Golopentia si cea din urma chiar de la PerpessiciuS). in 1936, Viamu avea 39 de ani, cu prestigiul definitiv fixat, prin lucrarile publicate (in 1934 ii aparea primul volum al Esteticii, iar in 1936 cel de al doileA), si prin vocatia de dascal, care ii adusese mare faima. in 1935 fusese ales membru corespondent al Academiei si in 1937, membru permanent al Congreselor internationale de estetica. Si volumele ii apar continuu, intr-un ritm care demonstreaza cata energie si forta de munca disciplinata cheltuia. Sa amintesc cateva dintre cele aparute in perioada 1936-1949: Generatie si creatie (1936), Filosofie si poezie, (1937), Rationalism si istorism (1938), Studii si portrete literare (1938), Studii de filosofie si estetica (1939), Arta prozatorilor romani (1941), Introducere in teoria valorilor (1942), Transformarea ideii de om (1942), Filosofie si poezie (1943), Filosofi a culturii (1944), Trei critici literari (1944), Figuri si forme literare (1946). Se afla si bine plasat in ierarhia vietii universitare si culturale. Era bun prieten cu Al. Rosetti (directorul Editurii Fundatiilor RegalE), cu Mihai Ralea (director al Vietii Romanesti" si, din 1938, ministrU), cu Ion Petrovici (titular al catedrei de filosofie la IasI), cu N. Bagdasar (factotum la Revista de Filosofie" si, apoi, la Casa ScoaleloR), cu Dimitrie Gusti (cu toate ale sale reviste si Institutul de sociologiE), cu Petre Andrei (din 1938 ministru al ScoaleloR) cu o sumedenie de universitari si directori de publicatii, cu cei mai importanti critici literari (Lovinescu, Serban Cioculescu, Perpessicius, partial Calinescu, Vladimir StreinU). Corespondentii (printre care Al. Dima, Liviu Rusu, Edgar PapU) i se adresau si cu rugaminti pentru a-i sprijini in cariera universitara. Si Vianu, totdeauna deferent si eficient, le acorda ajutorul solicitat. Atata truda cata investea il extenuase, fiind, adesea, bolnav de nervi. Si, desi atat de solicitat si cu personalitatea impusa, nu izbutise sa-si fi rezolvat statutul didactic. Era tot conferentiar, pe langa catedra lui Dimitrie Gusti, sanse pentru a fi titularizat profesor neavand pana la pensionarea lui Mihail Dragomirescu si P. P. Negulescu. Ralea izbutise, desigur, sa-si mute catedra la Bucuresti (se numea chiar Estetica si critica literara) si, in 1938-1940, cum era ministru, Vianu i-o suplinea. Mai functiona, in 1938-1940, si ca profesor la Universitatea muncitoreasca din Bucuresti (mai era una la Iasi si una la CluJ) infiintate de Ralea, ca ministru al Muncii. Pana a-si titulariza catedra, i-a fost dat sa mai treaca un hop, care era sa-1 coste excluderea din invatamant. Legile rasiale emise de guvernul I. Gigurtu, imediat dupa instalarea in iulie 1940, urmareau excluderea evreilor din invatamant si din toate functiunile publice. Vianu era evreu din nastere (prin ambii parintI) si, la 27 iulie 1940, rectoratul universitatii bucurestene il someaza sa se prezinte de indata cu actele ce posedati relativ la origina dvs. etnica si la confesiunea careia apartineti, dimpreuna cu aceleasi acte privitoare la parintii dvs." S-a prezentat neintarziat. Editorii au avut la dispozitie intreg acest dosar si, spre lauda lor, il reproduc. in aceasta prigoana antisemita, Vianu a avut noroc. A demonstrat, cu acte, ca parintii sai, evrei, s-au botezat crestini ortodocsi. in 1896, cu un an, deci, inainte de nasterea sa. Tatal, medic, obtinuse cetatenia romana in 1878, odata cu lotul de evrei (peste opt sutE) care participasera la razboiul pentru independenta, si luase parte, decorat fiind, si la razboiul reintregirii. Astfel incat Tudor Vianu nu se incadra in arcanele articolelor decretului lege din 9 august 1940. Si, cu toate acestea, dificultatile au continuat si pe vremea legionarilor. P. P. Panaitescu, rectorul universitatii, a opinat pe prima pagina a fisei tip completata, din nou, de Vianu, in 18 noiembrie 1940: Comisia apreciaza ca un evreu nu poate fi un educator al tineretului. Legea il asaza intre exceptiile ei. Comisia roaga totusi forurile superioare sa hotarasca asupra acestui caz. Dl Vianu ar putea fi utilizat in alta institutie de stat". A avut, totusi, noroc. Forurile n-au dat ascultare propunerii lui Panaitescu si Ministerul Educatiei Nationale, abia la 7 decembrie 1940, il vesteste pe Vianu ca va pastrati postul ce-1 ocupati la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti." O jumatate de an a durat acest calvar, de care n-a fost scutit marele om ce, de-a lungul vietii de pana acum, facuse de toate (redactor la Gandirea", membru al partidului gogisT) pentru a mai atenua din conditia de evreu prin nastere. Norocul 1-a ajutat pana la capat. Pentru ca, dupa rebeliune, in guvernul Antonescu ministru la invatamant era Ion Petrovici. Acesta s-a zbatut mult sa-1 titularizeze pe Vianu profesor si a izbandit tocmai in iulie 1944. Si unii se mira ca democratul sincer care era Tudor Vianu, dupa toate umilintele prin care trecuse si experienta legionarismului, s-a angrenat, prin demnitatile publice acceptate la inceput, (director al Teatrului National, ambasador la BelgraD) in activitatile regimului democrat de dupa august 1944. Nu e vina lui Vianu (ca si a altora ca eL) ca din 1948 democratia sperata s-a transformat in totalitarism, de pe urma caruia avea sa sufere si el. Mai incolo, pana la moarte (1964), a facut tot ceea ce ii era in putinta pentru ca, in acei ani grei, sa salveze ceea ce se mai putea salva din cultura romaneasca in mare impas. Fara zbaterea personalitatii sale si a altora de statura sa. generatia mea de intelectuali ar fi fost altfel sau n-ar fi fost deloc. Desigur, a acceptat, mai tarziu, functiuni oficiale (trimis pe langa UNESCO) ale regimului comunist. Istoria (inclusiv cea literara) va judeca. Dar nu cred ca pot fi admise astfel de calificative precum prostituata", care, totusi, au fost rostite. Tudor Vianu a continuat sa ne fie un luceafar calauzitor, fara de care nu ne-am fi gasit puncte de orientare, cazand in hau.




De un interes capital, in acest volum, este corpul celor cateva scrisori semnate de Eugen lonescu, in 1943-1946. Biografii marelui dramaturg si cei ce vor voi sa studieze fizionomia generatiei anilor treizeci afla, din aceste scrisori, dezvaluiri remarcabile. Una dintre acestea, ampla, datata 19 septembrie 1945. e memorabila si regret ca nu pot cita din ea decat un fragment: Generatia AĞCriterionAğ fudula AĞtanara generatieAğ de acum cincisprezece ani s-a descompus, a pierit. Nici unul dintre noi nu avem inca patruzeci de ani - si suntem sfarsiti. Altii, atatia, morti. Generatia dumitale e mult mai norocoasa. Si mult mai solida, de altfel. Noi am fost niste bezmetici. Si niste nenorociti. in ceea ce ma priveste, nu-mi pot reprosa ca am fost fascist. Dar lucrul acesta se poate reprosa aproape tuturor celorlalti: Mihail Sebastian isi pastrase o minte lucida si o omenie autentica. Ce pacat ca nu mai este. Cioran e aici, exilat. Admite ca a gresit, in tinerete. Mi-e greu sa-1 iert. A venit sau vine zilele astea Mircea Eliade: rjentru el, totul e pierdut, de vreme ce AĞa invins comunismulAğ. Asta e un mare vinovat. Dar si el, si Cioran, si imbecilul de Noica, si grasul Vulcanescu, si atatia altii (Haig Acterian, Mihail PolihroniadE) sunt victimele odiosului defunct Nae lonescu. Daca nu era Nae lonescu (sau daca nu se certa cu regelE) am fi avut, astazi, o generatie de conducatori valoroasa, intre 35 si 40 de ani. Din cauza lui, toti au devenit fascisti. A creat o stupida, infioratoare, Romanie reactionara. Al doilea vinovat este Eliade, la un moment dat era sa adopte o pozitie de stanga. Sunt de atunci cincisprezece ani. Haig Acterian, Polihroniade fusesera comunisti. Au murit din cauza prostiei si incapatanarii. Eliade a antrenat si el o parte din AĞcolegii lui de generatieAğ si toi tineretul intelectual. Nae Ionescu, Mircea Eliade au fost ingrozitor de ascultati. Ce era daca oamenii acestia ar fi fost maestri buni. Pe langa ci, Crainic nu conteaza Tot timpul i-am ural; am luptat contra lor; ni-au ural si ei - dar fara ci, dusmanii mei - ma sinii singur. Eram blestemat sa-i urasc si sa fiu legal de ei; cu cine sa continui dialogul? Sunt insemnat si eu cu acelasi semn." As mai alragc luarea aminte a cititorilor asupra scrisorilor lui Ion Frunzctli si Valentin Lipatti, din 1948, care fixeaza temperatura totalitarismului ce, tocmai, se instala, anuntand vremuri grele pentru invatamant.



Editorii, d-na Maria Alexandrescu-Vianu (fiica marelui carturaR) si dl Vlad Alexandrescu (nepotul acestuiA), au facut o inteligenta selectie din arhiva corespondentei Vianu (astazi depusa Ia B. A. R.). Notele d-lui Vlad Alexandrescu, sumare de cele mai multe ori, iau, cand i se parc necesar, amplitudine si consistenta documentara totdeauna binevenita. Sa asteptam volumul care va incheia aceasta revelatoare editie de corespondenta.

Ianuarie 199

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.