Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





De la primele poeme (1912-1915) la Cantecul unui dadaist despre Tristan TZARA



1. Tristan Tzara (Samuel RosenstocK) - 1896-1963, nascut la Moinesti (BacaU) -este unanim considerat principalul promotor al miscarii de avangarda dadaiste, avand ca data de pornire anul 1916, cand a avut loc insurectia de la Zurich" a grupului de tineri intelectuali din care faceau parte, intre altii, Marcel Iancu, Hugo Ball, Hans Arp, Richard Huelbsenbeck, Emmy Hennings, M. Oppenheim. Miscarea Dada si-a primit numele printr-un joc al hazardului, din introducerea la intamplare a cutitului de taiat hartie intr-un Larousse, care s-a deschis la cuvantul Dada, fara vreo semnificatie precisa (Cheval, dans le langage des enfants. Fig. et. fam. : Cest son dada, c est son idee favorite"). Grupul publica intai Le Cabaret Voltaire (iunie 1916), apoi buletinul Dada (iulie 1917-mai 1919) si Cannibale (1920). Aceste publicatii vor influenta direct seria de reviste avangardiste aparute in Romania incepand din iunie 1922, cand se publica primul numar al Contimporanului, continuand cu Clopotul, 75 H.P., Punct, Integral, Urmuz, Alge etc.

Prin atitudinea sa violent contestatara, avangardismul literar, fenomen de manifesta ruptura fata de literatura vremii, a starnit, evident, reactii adverse in epoca, desi curentul nu facea decat sa se supuna unei legi dialectice care actioneaza, imperturbabil, in procesul devenirii literaturii, si anume, legea negarii valorilor standardizate, orientata spre afirmarea altora noi. inainte de a fi un fenomen precis determinat istoric, avangardismul reprezinta o stare de spirit, ale carei caracteristici sunt marcate, doct si argumentat, de Adrian Marino. in utilul sau Dictionar de idei literare (Editura Eminescu, Bucuresti, 1973). Spiritul avangardist s-ar caracteriza prin urmatoarele trasaturi: constiinta inovatiei literare; constiinta sincronizarii cu viata imediata, actuala; larga deschidere spre viitor; programatic (manifestul devine un adevarat gen literar" si frecventat ca atare"); atitudinea rebela fata de formele sclerozate, academice", oficioase, fata de ceea ce e vechi in literatura si arta, dar nu numai; atitudine nihilista, care se manifesta de predilectie prin scandal" ; intolerant, fanatizant, esuand iremediabil intr-un dogmatism sui generis, cu tendinta spre autodizolvare (autonegarE). Sintetizand la maximum, esenta spiritului de avangarda ar putea fi identificata cu negatia si revolta, atitudini intalnite, in diverse grade de manifestare, si in programele revistelor de avangarda romanesti descinzand din dadaism.




2. inainte de a proclama, zgomotos, dadaismul, Tristan Tzara a inceput prin a scrie versuri in limba romana, publicate mai intai in revista Simbolul, intemeiata in 1912, impreuna cu I. Vinea si cu ajutorul colegului sau de liceu, Marcel Iancu, care se ingrijea de partea grafica a publicatiei. Semnand cu pseudonimul S. Samyro, foarte tanarul poet versifica, in maniera minulesciana, dand iama prin toata recuzita simbolismului", cum se exprima Ov.S. Crohmalniceanu (Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, II, Minerva, Bucuresti, 1979, p. 366): franc spus, poeziile sunt proaste. Nimic in epigonismul lor sarguincios nu anunta un incendiator", scrie Crohmalniceanu. Lucrurile se schimba insa radical o data cu poeziile publicate cativa ani mai tarziu, in Noua revista romana (1915) si Chemarea (1915), cu titluri precum: Verisoara, fata de pension, Vacanta in provincie. Furtuna si cantecul dezertorului, unde notele epigonarde din versurile publicate in Simbolul dispar, lasand locul unui limbaj aflat in cautarea propriului profil.

In exegeza operei lui Tristan Tzara, o data cu traducerea si publicarea de catre Claude Sernet, la Paris, a primelor poeme (Les premiers Poemes, 1965), s-a lansat ideea ca inventatorul lui Dada (1916) nu ar fi in vreun raport structural cu cel care publica poezii precum cele mentionate, in revistele romanesti (1915). Claude Sernet sustinea ca primele poeme ar fi o pregatire in secret" in vederea negatiei dadaiste. In recenzia facuta volumului alcatuit de Sernet, Henri Behar nu gasea nimic pre-dadaist", adaugand, mai tarziu, ca aceste poeme simboliste ar marca doar dezordinea si nelinistea unei voci in formare. in lucrarea Avangardismul poetic romanesc (1969), Ion Pop afirma ca poemele lui Tr. Tzara dinainte de 1916 sunt o incercare de a se submina bazele vechii poezii" (pp. 151-152); sunt simptomele unei tulburari a lirismului care, pentru curentele de avangarda viitoare, va constitui scopul fundamental" (p. 155). Matei Calinescu, in studiul introductiv la Antologia literaturii romane de avangarda, intocmita de Sasa Pana (E.P.L., 1969), e de parere ca unele poezii din Chemarea au, fara indoiala, o secreta semnificatie polemica, traducand o vointa juvenila de a sfida inertiile gustului", avand in vedere, indeosebi, expresia poetica, eliberata de constrangerile prozodiei traditionale si acelea ale logicei si sintaxei uzuale" (p. 17). Criticului amintit i se pare interesant de subliniat si un alt fapt, anume ca, desi evolutia este evidenta, nu se poate vorbi de o solutie de continuitate intre versurile juvenile in romaneste ale lui Tristan Tzara si acelea in franceza, ulterioare asa-numitei insurectii de la Zurich" (p. 18). Contrar acestei pareri, Tzara insusi, intr-o scrisoare adresata lui Sasa Pana (in 1933), editorul versurilor sale romanesti {Primele poeme ale lui Tristan Tzara, Editura Unu, 1934), afirma ideea continuitatii destinului sau poetic, drept raspuns la propunerea ca titlul culegerii sa fie Poeme de dinainte de Dada. Acest titlu, scrie Tzara, ar presupune, in persoana mea poetica, daca ma pot exprima astfel, un fel de ruptura, datorita a ceva care s-ar fi produs in afara de mine (izbucnirea unei credinte simili-mistice, ca sa spunem asa: dadA), dar care, propriu-zis, n-a existat niciodata, pentru ca s-a pastrat continuitate in toate acestea, continuitate prin socuri mai mult sau mai putin violente si determinate, daca vrei, dar continuitate si intrepatrundere, chiar daca legate in cel mai inalt grad de o reusita latenta". (Scrisoarea este citata de Claude Sernet, in studiul introductiv la volumul de traduceri din poemele romanesti ale lui Tristan Tzara, mentionat mai inainte, Paris, Editions Seghers, 1965.) Deci, continuitate, nu ruptura, dupa aprecierea poetului. Poate ca mai nimerit ar fi sa se spuna continuitate prin socuri, unul din ele chiar violent {DadA), bulversant. Ov.S. Crohmalniceanu se exprima mai categoric in legatura cu relatia dintre primele poeme scrise in romaneste si faza dadaista: Aceste versuri, scrise toate inaintea plecarii la Zurich (), sunt, neindoios, texte pre-dadaiste", pentru ca, argumenteaza criticul, le stapaneste gustul frondei, identificabil in frecventele declaratii destinate sa indigneze simtul moral burghez". Marin Mincu, in studiul introductiv la antologia Avangarda literara romaneasca (Minerva, Bucuresti, 1983), pe urmele luj Henri Behar si ale lui Ion Pop, afirma ca in poeziile anterioare evenimentului din 1916, programul viitor se afla in starea de latenta, asteptand doar timpul si locul potrivit pentru a fi lansat". in studiul Primul Tzara", din Caiete critice, numar dublu (1996), consacrat centenarului nasterii poetului, Eugen Simion reia, in general, opiniile criticilor citati, observand debutul epigonic, sub semnul simbolismului tarziu, dar repede emancipat de trucurile recuzitei sastisite a acestui curent, anuntand un talent iesit din comun, cu predilectie orientat spre modernizarea motivelor si a discursului poetic (desolemnizarea liricii prin deschidere nelimitata spre cotidianul derizoriu, elementele de figuratie socantE).

Ideea comuna tuturor opiniilor mentionate este ca poeziile anterioare momentului Zurich pregatesc fenomenul dada, prin implicata atitudine nonconformista fata de modul in care era gandita si practicata literatura in epoca. Tzara incearca o desolemni-zare a temelor traditionale ale poeziei, in maniera polemica, deocamdata destul de moderata, aratandu-se receptiv fata de teme si motive ale derizoriului vietii cotidiene si fata de innoirile limbajului poetic.

A califica, transant, primele sale poezii ca texte predadaiste", cunoscand importanta capitala acordata de dadaism hazardului in procesul creatiei, constituie o exagerare. Afirmatia nu poate fi sustinuta de texte, fara a cadea in pericolul de a le supune unui proces interpretativ procustian. Aceste texte preavangardiste" au, in ciuda unor evidente inovatii formale, o organizare, o anumita coeziune poetica, fapt ce le mentine in limitele unei poezii inteligibile, mai precis, cu sens, asadar, cu o anumita orientare interioara spre ceva unitar ca manifestare lirica, ceea ce distoneaza cu abracadabranta bolboroseala a asa-numitului limbaj dadaist", supus hazardului. Aceste poezii indica, fara tagada, un talent, care isi va dezvalui, plenar, virtutile in poeziile de dupa convulsiunile sterile in plan artistic ale momentului dada, in versurile scrise in franceza, dupa 1922. De aceea, credem, in opozitie cu opinia mai inainte mentionata a lui Matei Calinescu, ca exista o continuitate adevarata intre primele poeme in romaneste ale lui Tzara si acelea in franceza, de dupa consumarea crizei dada, asa cum cauta sa atraga atentia insusi poetul, in citata scrisoare din 1933, adresata lui Sasa Pana. Suntem inclinati sa consideram momentul Dada ca expresie a unei crize de identitate poetica, manifestata turbulent, impotriva tuturor limitelor constrangatoare, nu fara o subtextuala intentie strategica, vizand, cu indreptatire, desigur, pregatirea unui destin literar distinct. Nu trebuie ignorat spiritul de confrerie in care a actionat, in acest sens, grupul de intelectuali insurgenti de la Zurich, legati, temporar, de aceleasi idealuri (politice, artisticE), dar nu numai.



Toti comentatorii primelor poezii scrise in romaneste de Tristan Tzara au semnalat elementele novatoare care marcheaza aceste texte. Lasand la o parte poeziile juvenile, publicate in Simbolul (1912), epigonard-simboliste, si luand in considerare pe acelea din Noua revista romana. Chemarea (1915) si alte cateva, editate de Sasa Pana, observam ca ele au impus observatiei critice destule trasaturi care aveau sa contureze, peste cativa ani, prin contributia unor talentati poeti, profilul poeziti moderne romanesti. Precizam, nu al dadaismului, ca fenomen de avangarda, pentru ca aceasta miscare, ca de altfel intregul avangardism romanesc, nu s-a tradus in realizari efectiv-valide in planul creatiei artistice, el mentinandu-se doar in plan programatic. Istoria avangardismului este istoria aparitiilor de programe, de -isme, unele mai socante ca altele (dadaism, constructivism, integralism etC). Meritul avangardei programatice rezida in proclamarea spiritului nonconformist, menit, in perspectiva, sa stimuleze originalitatea creatoare, sincronizarea poeziei romanesti cu spiritul modern al literaturii occidentale. Persistand insa intr-o inversunata ostilitate fata de conformism, ea sfarseste, paradoxal, intr-un conformism al nonconformismului. Poezia romaneasca moderna din deceniile trei si patru ale secolului nostru datoreaza avangardei, incepand cu dadaismul, mult, printre precursori numarandu-se, la loc de frunte, si Tristan Tzara, descendent al lui Urmuz, sub a carui influenta se afla primele sale poezii si cele cateva texte din faza dadaista, in special La Chanson d un dadaiste.

Continuitatea dintre primele poezii ale lui Tristan Tzara si poezia moderna romaneasca interbelica si, poate, chiar creatiile postmoderniste din perioadele mai apropiate de noi (spre exemplu, acelea ale unor poeti ca Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Mircea Cartarescu s.a.) s-ar marca prin o serie de trasaturi precum: reabilitarea poetica a banalului si cotidianului; de-conventionalizarea artificiilor si cliseelor poeziei traditionaliste; eliberarea expresiei poetice de constrangerile prozodiei clasice, de constrangerile logicii si sintaxei uzuale, tentativa revolutionarii expresiei prin rupturi de sintaxa, constructii eliptice, asocieri de imagini socante; sugestia automatismului comunicarii; desprinderea toposurilor din sistemul structurilor traditionale; utilizarea lor insolita in colaje intamplatoare; utilizarea unei imagini disparate, care surprinde, socheaza constiinta; detasarea ironica de lirismul de tip alegoric si solemn; atitudinea polemica; mentinerea discursului poetic sub aparentele incongruitatii si arbitrariului; sfidarea inertiilor gustului; spiritul frondeur s.a.

Poeziile cele mai reprezentative din perioada inceputurilor poetice ale lui Tristan Tzara, invocate de majoritatea exegetilor, sunt: Insereaza, Vacanta in provincie, Vino cu mine la tara. Insomnie, Glas, aproape toate parodic colorate cu imagini frapante, realizate prin asocierea surprinzatoare a unor elemente disparate (de exemplu, in Insomnie: Ca Hamleti tremurarid pentru un scartait de poarta/Ca rufele atarnate pe franghie" ; Si dimineata a venit ca strachina cu lapte in rasarit" ; Te privesc de atata timp cu ochi tandri de magarus/Ca-ti fac rau insectele ochilor mei" ; in Nocturna: Sa fie langa mine numai batranul cantec al amintirii/Ca un prieten vechi si ca un caine de la sfarsitul unui roman" ; in Vino cu mine la tara; Ne-om dezbraca pe deal in pielea goala/Sa se scandalizeze preotul, sa se bucure fetele" ; in Vacanta la tara: Sufletul meu e un zidar care se intoarce de la lucru/ Amintirile au miros de farmacie curata" ; Sa ne coboram in rapa/Care-i dumnezeu cand casca").

Dar la fel de interesante, sub aspectul innoirilor de viziune si expresie, sunt si aproape toate celelalte poezii din anii premergatori lui Dada, prin: consemnarea aleatorie a motivelor, reabilitarea prozaicului existential, structura derutanta a imaginilor, spirit parodic, gestul voit scandalos (Din ospiciu tipetele navalesc/Ca serpii domesticiti din lada de menajerie", in La marginea orasului: Am ales vorbele lui -cate/imi patrund ca varcolaci seninatatile lunare/Sa-ti fac margele cu dinti de rechini/ Ce joaca vartejuri de vise urate", in Furtuna si cantecul dezertorului: asterne-ti vorbele ca paturile albe in infirmerie", in Duminica: Negrul din luna coboara (delicioS) ca vrabia pe vioara", in Poema moderna : calul mananca sarpele noptii/, gradina si-a pus decoratii de imparat/instelata rochie de mireasa - lasa/sa-ti omor in infinituri, noaptea, carnea credincioasa//nebuna satului cloceste mascarici pentru palat"). Iar printre acestea, Verisoara, fata de pension se impune ca una dintre cele mai reusite poezii de iubire, evocatoare de atmosfera, moderna si ca sensibilitate, si ca limbaj, dar fara elemente socante in organizarea textului sau a imaginilor (Verisoara, fata de pension, imbracata in negru, guler alb,/Te iubesc pentru ca esti simpla si visezi/Si esti buna, plangi si rupi scrisori ce nu au inteles/Si iti pare rau ca esti departe de ai tai si ca inveti/La Calugarite, unde noaptea nu e cald"), dar cu o delicioasa ironie vizand desolemnizarea unui anumit lirism, evidenta mai ales in partea unde se descrie scena romantioasa, devenita banala, in gravurile spaniole, cu infante" visatoare, care isi asteapta cavalerul". Spiritul polemic nu lipseste nici aici, dar el este surdinizat, pentru ca izvoraste dintr-o ironie participativa, amabila, cum vom intalni, peste multi ani, in lirica postmoderna. intr-adevar, prin poeziile de pana la 1916, Tristan Tzara se pregateste pentru marea lui poezie de dupa 1922, insurectia" numita Dada (1916-1920) consumandu-se, cum spuneam, predominant in plan programatic si in unele texte cu intentionalitate demonstrativ--experimentala, fara valoare poetica. Nici nu se putea ca autorul, sub imperiul hazardului, proclamat punct de program al unei arte poetice revolutionare, sa ajunga intotdeauna la realizari efective, in planul creatiei propriu-zise. Gestul ramane un mod original de a exprima un adevar, surprins si de G. Calinescu : opera isi are o structura necesara si nu e o simpla aditiune de cuvinte obiectiv frumoase. A taia cuvinte din ziar si a le pune in palarie e un fel de a spune ca orice cuvant poate sluji operei de creatie si nu exista cuvinte predestinate, artistice" (Principii de estetica, 1939, pp. 24-25). A insira cuvintele scoase din palarie la intamplare este a afirma ca poezia e rezultatul unui har, nu al unei intentionalitati. Poeziile dadaiste ale lui Tzara nu sunt chiar insiruiri de cuvinte scoase din palarie, ele presupun totusi o intentionalitate organizatoare.



Dintre poeziile anterioare anului 1916, doua ni se par a anticipa, mai clar, socul Dada. Sunt textele Glas si Se spanzura un om. Ne vom referi, in continuare, la aceste poezii, cu preocuparea de a surprinde elementele ce anunta insurectia" avangardista propriu-zisa, din, textele imediat urmatoare lui 1916, precum La chanson d un dadaiste. Mai intai, Glas :



Zid darapanat,

Eu ra-am intrebat

Astazi ca de ce

Nu s-a spanzurat

Lia, blonda Lie, Noaptea de-o franghie S-ar fi leganat Ca o para coapta

Si ar fi latrat Cainii de pe strada, S-ar fi adunat Lumea sa o vada

Si ar fi strigat Vezi ca sa nu cada!

    " As fi incuiat Lacatul la poarta,

As fi pus o scara Si-as fi luat-o jos Ca o para coapta, Ca o fata moarta, Si as fi culcat-o intr-un pat frumos.

(Bucuresti, 1914)



Poezia a fost publicata, mai tarziu, in Contimporanul, an. III, nr. 44, aprilie 1924. Elementul principal care anticipeaza viitoarele cantece dadaiste, in acest Glas, cum observa si Ov.S. Crohmalniceanu (loc. cit., p. 370), este spiritul absurd, care traverseaza intreaga anecdota" relatata. Este vorba, aici, de o logica rasturnata cu intentii descaliflcante", vizand, in subtext, compromiterea liricii de factura traditionalista si afirmarea unui nonconformism regenerator. Textul e construit, in structura lui de suprafata, in deplina concordanta cu tipicul traditionalist, anecdotic (e o anecdota prezumtiva), textualizata in vers de factura populara, cu masura regulata si cu rime sonore, facand, prin acesta, cu atat mai evidenta insertia absurdului deconcertant din final. Elementele de figuratie sunt rare: doua epitete calificante (Zid darapanat" ; blanda LiE), doua comparatii, din care una in stare sa intrige gustul comun (spanzurata s-ar fi leganat/Ca o para coapta") si imaginarea situatiei in care fata moarta" ar fi culcata intr-un pat frumos", care constituie absurdul, socul, cu spectrul unor conotatii incitante. De fapt aceasta este esenta (programatica si textual-programatica) a dadaismului: bulversarea socanta a logicii, in general, si a logicii" poeziei traditionale, cu precadere. O intalnim si in Se spanzura un om, text aflat, in mai multe privinte, in relatie de complementaritate cu Glas:



Se spanzura un om si, priveste

Vantura picioarele

Se amuza cu picioarele

Si ar plange bucuros prostia

Cu toate ca viata-i fuge

Si bucuros ar incerca

Sa-si faca un nume si avere,

Si pantaloni dungati si par

E prea tarziu si trebuie sa blesteme

Nici franghia nu e lunecoasa Domnul Wedekind Alaturi arde inca lampa Dar nu e copt pentru aceasta

Si asta observa cu frica

Atunci ii zboara copilaria,

Atunci se face dintr-o data dulce si departe

Si se desface si se intinde, o Aurelie.



Poezia a fost publicata de Sasa Pana in volumul Primele poeme (1971). Textul implica un motiv intalnit si in Glas, tratat in aceeasi viziune absurda, cu functionalitate ironico-parodica. Discursul poetic este, de la un capat la altul, lipsit de elemente de figuratie. intregul text capata aspectul unei metafore a derizoriului existential, relatat, ca si in Glas, cu o naiva incantare. Spre deosebire de Glas, aici observam o anumita translatie de la coerenta spre desfasurarea aleatorie a enunturilor, spre ruptura sintaxei, spre asocierile socante de situatii, de cuvinte (nume proprii ca Wedekind, AureliE), asocieri care intriga prin imprevizibilitate (in cadrul orizontului de asteptare al spiritului comuN), dar nu lipsite de semnificatie. Spre exemplu, aparitia neasteptata a numelui Wedekind nu e parazitara, in logica" acestui text preavangardist, el trimitand la dramaturgul german precursor al expresionismului, ostil conventionalismului inabusitor, pe care 1-a surprins in piesele sale de teatru, printre care se numara si La danse de mort (1906). Ce e, literal vorbind, acest text al lui Tzara, mai ales in primele doua strofe, daca nu un dans al mortii prin spanzuratoare (Vantura picioarele/Se amuza cu picioarele"). Trecand insa de la aparenta textuala, la substanta din adancimi, dam de acelasi dans macabru, insa grotesc si absurd, al existentei, surprins cu ironie tragicomica, desigur socanta, dar in spirit avangardist. Nu putem ignora in poezia Se spanzura un om gestul parodic al unui poet nonconformist, iconoclast, sastisit de recuzita unei anumite poezii liricoide, izvorata din derizoriul relatiilor erotice cotidiene.



De la poezii precum Glas si Se spanzura un om, la textele din La premiere aventure celeste de M. Antipyrine (prima culegere de versuri dadaiste ale lui Tristan TzarA), drumul spre veritabilul soc dadaist este deschis. Versurile din mentionata culegere, dupa Ion Pop (loc. cit., 54), concretizeaza, surprinzator de explicit, aceasta schimbare a sensului imaginii traditionale, afirmand aproape programatic largirea zonei de inspiratie a poeziei". intr-un alt volum, De nos oiseaux (1923), unde intalnim si poemul insereaza (datat 1913), tradus sub titlul Soir, se afla si mult-citata La chanson d un dadaiste:



La chanson d un dadaiste qui avait dada au coeur fatiguait trop son moteur qui avait dada au coeur l ascenseur portait un roi lourd fragile autonome ii coupa son grand bras droit l envoya au pape a rome c est pourquoi l ascenseur n avait plus dada au coeur mangez du chocolat lavez votre cerveau dada bouvez de l eau.

La chanson d un dadaiste qui n etait ni gai ni triste et aimait une bicycliste qui n etait ni gaie ni triste mais l epoux le jour de l an savait tout et dans une crise envoya au vatican leurs deux corps en trois valises.

Dupa cum se poate vedea, Tzara nu se conformeaza intocmai indicatiilor programatice de a scoate cuvinte din palarie, ci construieste un text cu enunturi ale caror raporturi sunt absurde, dar care, prin chiar absurdul lor, tradeaza o intentionalitate parodica. Asadar, poezie pur dadaista, dupa programul scandalos enuntat, ca opera a hazardului absolut (palarierist^ nu exista. Chiar poezia-manijest, din numarul 1 al revistei Unu (cetitor, deparaziteaza-ti creierul/strigat in timpan/avion/t.f.f. - radio/ televiziune,/76 h.p./marinetti/breton,/vinea,/tzara" etC), nu este rodul hazardului pur, fie ea privita la nivelul sintagmelor, fie la acela strict lexical. Asocierile de termeni din sintagme, alaturarea cuvintelor din lantul terminologic desfasurat presupune o intentie, nu este pur si simplu intamplatoare.

O prima reactie de lectura a textului La chanson d un dadaiste ar putea fi rasul, declansat, se intelege, de incompatibilitatea dintre aperceptiile noastre (conformistE) si noutatea frapanta a limbajului ce ni se propune (nonconformist, mai mult, absurD). G. Calinescu spune, in Principii de estetica, referindu-se la organizarea poeziei, ca este fragmentara, ceea ce e corect, dar nu ni se mai pare corecta aprecierea ca aceasta organizare ar fi intamplatoare" si redusa la asociatiuni neprevazute". Tristan Tzara aplica aici (in mod original, bineinteleS) lectia deprinsa din prozele lui Urmuz, proze care, cum tot Calinescu arata, sunt construite dupa o anumita tehnica, aceea a translatiei neasteptate dintr-un plan de referinta in altul. Ca si micronaratiunile urmuziene, pbezia lui Tzara poarta amprenta comicului buf. Calinescu realizeaza un comentariu magistral al ei, pe care il reproducem pentru virtutile lui euristice: Introducerea imaginii motorului alaturi de notiunea de cantec este o parodie a mecanismului la care ajunge orice poezie. Un rege care se suie cu ascensorul, care isi taie bratul drept si-1 trimite papei de la Roma e o satira a atitudinilor rigide. Gestul regelui e scandalos. AĞMancati ciocolataAğ e o invitare facuta burghezului la actiunile banale, la satisfactii facile. AĞSpalati-va creierulAğ este o acuzatie de imbacsire si prejudecati. Dadaistul care iubeste o biciciista face o incercare violenta de a sfarama conventia sentimentala. De ce adica o biciciista sa nu inspire pasiuni tot asa de mari ca si stravechea Elena? Ce constatam de aici? in fuga de orice organizare, dadaistii fac asociatiuni scandaloase in care, in loc sa fie imagini, sunt de fapt idei programatice".

Comentariul calinescian este interesant si ca argument pentru ideea ca poezia pur-dadaista, cum se preconiza programatic, nu exista, ca experimentele dadaiste in planul strict al creatiei implica totusi o intentionalitate, o organizare, in ciuda pledoariei teoretice pentru hazard, ca aceste experiente se mentin pe linia unor improvizatii bufonarde, menite sa socheze gustul comun. Cand se vor plictisi de acest joc, dadaistii isi vor nega propriile exhibitii verbale, iar cei cu adevarat talentati, printre care de notat e, in primul rand, Tristan Tzara, isi vor desavarsi creatia poetica in spiritul unui modernism realmente novator, ale carui semne incepusera sa se manifeste, evident, in creatiile dinainte de rebeliunea" de la Zurich. Asadar, momentul Dada e, in creatia poetica a lui Tristan Tzara, o Criza de identitate poetica, violent resimtita si manifestata in planul propriei creatii, pe care o va depasi, repede, ferindu-se a mai adera, programatic (expliciT), la diversele avangardisme (cum s-a intamplat, de exemplu, in cazul manifestarilor suprarealiste ale lui BretoN). De aceea, ni se pare exagerata nota de supralicitare a momentului Dada, ce se manifesta in exegeza critica din ultima vreme, cand majoritatea investigatorilor fenomenului se intrec in a-si arata admiratia fara rezerve fata de un gest teribilist, despre care insisi dadaistii, daca ar mai supravietui, si-ar bate joc, in stilul lor nonconformist, negator si bufonard.

Invocandu-1 chiar pe Tristan Tzara, cu o expresie a sa vizand suprarealismul, putem spune si noi ca dadaismul a fost o pusca incarcata cu zgomot pur". Cel mai de pret bun lasat mostenire de dadaisti este lectia negatiei cu sens afirmativ din subtext, pe care o vor aplica, fiecare potrivit talentului sau, in creatiile poetice de dupa disiparea zgomotului" produs de pusca dadaista. Sa ne tinem firea si, discutand despre fenomenul dadaist (strict limitat in timp la cativa ani si steril in planul creatiei poetice propriu-zisE), sa nu esuam in conformismul demersului critic exclusiv encomiastic si conjunctural.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.