Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





APRECIERI CRITICE :: FEMEIE, IATA FIUL TAU ! de Sorin TITEL



Sorin TITEL FEMEIE, IATA FIUL TAU !
"Aproape fara exceptie, mare" obsesie a prozatorului roman modern si contemporan - obsesie stimulata^ cu maxima tenacitate de critica; sa ne amintim, intre altii, de G. Ibraileanu si E. Lovinescu - vizeaza idealul realizarii plenare in sfera romanului cu pretul decisei strapungeri a limitelor impuse, printr-o fatalitate parca, de congenitala sa vocatie de povestitor si nuvelist. Fenomenul este departe de a se constitui in expresia unor simple si pagubitoare tendinte veleitarist-bo-vance. Este vorba de acel efort creator menit a reaseza «vocea» talentului instinctiv in contextul istoric-literar cel mai adecvat, structurat de practica artistica si validat de gandirea estetica. A face abstractie de asemenea" consideratii cu caracter principal in cazul unui prozator atat de surprinzator prin evolutia sa precum Sorin Titel este echivalent cu a ignora faptul ca cel putin ultimele sale trei scrieri (Tara indepartata, Pasarea si umbra, Clipa cea repedE) reprezinta tot atatea tentative de valorificare in plan romanesc a unei exceptionale si unanim recunoscute "vocatii - sa-i spunem astfel - nuvelistico-povestitoare.

Adevaratul prozator se naste din povestitor si devine romancier (conditia genului o dovedeste!) gratie propriei capacitati de adaptare, disciplinare, «contrafacere» etc, dinlauntru, a datului primordial. Scriind Clipa cea repede (Editura Cartea Romaneasca, 1979), s-ar parea ca Sorin Titel renunta la orice masura de precautie in acest sens.

Aspect lesne observabil, romanul este alcatuit dintr-un «lant" nuvelistic». Exceptand prologul, capitolele cartii, luate in parte, cu titlurile lor semnificative (Ana, Gradina, Desiderin, Casa, Gheran, Domnul DirectoR) satisfac intru totul exigentele unor naratiuni de sine statatoare. Spre deosebire de Tara indepartata sau Pasarea si umbra, acum autorul renunta la orice artificiu de compozitie menit a aseza succesiunea de episoade si scene nuvelistice sub tutela unui unic flux romanesc."




Nicolae Ciobanu

"Romanul englez-are, ca sobolanul, coada lunga si rece, zicea Thibaudet-Judecand dupa proza lui Sorin Titel, romanul romanesc are, "ca racul, picioare multe si frante. Deplasarea intre doua puncte este anevoioasa si complicata. Abia un brat se misca intr-o directie, ca altul o apuca in sensul contrar, un fir otelos cerceteaza spatiul dinainte si trupul, framantat de zeci de cartilagii, isi croieste~ bajbaind drum inapoi. O invizibila sincronizare se petrece, totusi, intre aceste madulare rebele. in Femeie, iata Fiul Tau! (1983), actiunea incepe intr-un sat banatean, pe la inceputul secolului, apoi peste 50 de pagini ne aflam la Paris, in anii 70 si, din nou, ne trezim in lumea taraneasca de peste munti, aceea pe care Sorin Titel a descris-o in cartile anterioare, spatiul lui de referinta. Tanarul care patrunde ca vestitul erou balzacian in Paris e pictor si se cheama Marcu, soldatul care moare pe frontul din Galitia, in primul razboi mondial, se numeste tot Marcu. Pe cel din urma il plange, o viata intreaga, o mama sublima, neresemnata in fata destinului, pe cel dintai il scoate din agonie, intr-un spital parizian, o mama venita de la Dunare sa-si vegheze fiul grav accidentat. O mica neatentie, la lectura, si timpurile se amesteca si personajele se confunda. Confesiunea primei mame nu difera de confesiunea celei de a doua, Marcu soldatul chezaro-craiese si Marcu, nepotul agonizat la Paris, sunt fiii aceluiasi destin. Traiesc in singuratate . si sunt oameni fara noroc. Prozatorul potriveste in asa fel lucrurile incat sa scoata din aceste similitudini un numar de simboluri si de arhetipuri. Cel dintai este ar-hetipul mamei. Femeie, iata Fiul Tau! este un roman despre iubirea materna si, in genere, despre misia sacra a femeii in lume. O carte scrisa cu multa stiinta epica si o mare pasiune. Daca termenul n-ar fi compromis in literatura, as zice ca Femeie, iata Fiul Tau! este un roman cu teza, gandit.si scris in lumina unei mari idei. Ideea se desface in timp si spatiu, se aduna si iarasi se despleteste intr-o puzderie de istorii laterale. E stilul cunoscut al prozatorului, ajuns, aici, la maturitate deplina, hotarat sa se confrunte cu marile teme. Si marile teme nu pot ocoli situatiile fundamentale din existenta: iubirea, moartea, sentimentul fericirii si al nenorocului, singuratatea si suferinta Trebuie spus, de la inceput, ca prozatorul acesta care, in viata de toate zilele, pare distrat si absent, are o mare profundi-tate in scris si aproape toate scenele mari ii reusesc. Este un indiciu pentru posibilitatile talentului sau.

in Femeie, iata Fiul Tau!, situatiile de existenta (si, in functie de ele, tipologiA), sunt cele obisnuite. O femeie uitata de timp, Sofia, nu-si uita fiul cel mic, mort cu decenii in urma. Ea retraieste la infinit momentele din indepartata^ tinerete si din reamintirile invalmasite se desprinde un destin nascut pentru durere si devotament. Reinvie, o data cu el, o lume frumoasa moralmente, cu petrecerile si tragediile ei. Cititorul pune singur ordine in dezordinea faptelor reproduse de memoria uiiei batrane si reconstituie biografiile personajelor din cioburile oglinzii sparte. Cartea incepe cu un vis (visul unei batrane tarancI) si visul se repeta, avand in centrul lui imaginea insangerata a fiului care spune mamei sale «ca-i tare, greu, mama, asa sa stii, nu-i defel usor sa fii ca mine: strain in tot locul si neimpacat cu lumea! Caci om mai singur si mai fara noroc nu cred sa fie altul, oricat ai cauta si oricat ai umbla» E tema centrala a cartii, reluata sub mai multe chipuri si incorporata intr-un numar mare de fapte. Sofia, mama care primeste mesajul indurerat, fusese tanara si fericita, acum este batrana si inchisa intr-o amintire tragica. Are trei copii care,.la randul lor, au facut copii si asa mai departe Cel de-al patrulea, Marcu, nascut tarziu, a fosi cel mai drag. Ca eroul din basm, el nu voise sa se nasca. isi prevazuse destinul si refuza sa iasa in lume. Mama era, atunci, fericita si multa vreme, dupa ce copilul se hotarase sa se nasca, fusese fericita. Marcu creste greu, la 3-4 ani nu vorbeste, si fratii lui, care nu-1 iubesc, ii spun mutul. Este in el o fragilitate si o spaima de existenta care se traduce in felurile chipuri, in dragostea, de pilda, bolnavicioasa, pentru un vitel. Simion, Petre si Pavel (fratii mai marI) il inchid in biserica si Marcu (sa se observe ca toate numele sunt biblice si romanul sugereaza parabola fratilor dusmani si, implicit, un mit: mitul cainian!), inspaimantat, se roaga de ei sa-1 elibereze: «Fratii mei dragi (), veniti si scapati-ma, dati-mi o mana de ajutor»



Acestui Marcu. pregatit pentru jertfa, ii ia locul in naratiune un alt Marcu (pictoruL), iar in locul Sofiei incepe sa vorbeasca o alta mama, sotia unui invatator de tara, 30 sau 40 de ani mai tarziu. Nepotul sau stranepotul ii seamana la chip in mod curios si incepe sa-i semene si Ia destin. O prima corespondenta (identitatE) iese la iveala: aceea dintre stramos (Marcu CraciunescU) si Marcu (pictoR), si o prima manifestare a temei dublului. Vor fi si altele. Marcu (inaintasuL) merge la armata si ajunge ordonanta ofiterului sarb Ivo Filipovac. Prin ce miracol, nu stim, soldatul roman seamana ca doua picaturi de apa cu. ofiterul sau. Marcu (pictoruL) ajunge la Deauville si acolo intalneste un tanar hippy care are aceeasi infatisare. Par doi frati care se regasesc dupa o lunga ratacire. Sirul asemanarilor continua in alt plan. Marcu, fiU) Sofiei, e luat drept superiorul sau si batut aprig de un circar, fratele gelos al frumoasei trapeziste Anny Scheindler. El ispaseste, astfel, pentru celalalt, geamanul sau, indragostit de trapezista. Moare in cele din urma in razboi, in Galitia, in timp ce dublul sau, Ivo Filipovac, traieste si va fi fericit in iubirea sa. Cincizeci de ani mai tarziu, Roger La Fontaine, dublul lui Marcu (pictoruL) ispaseste pentru fratele sau strain: moare intr-un accident de masina. Cupluri misterioase, ispasiri simbolice. Fratii buni (Simion, Pavel, Petre, MarcU) nu se inteleg. Fratii intamplatori se iubesc si blatesc unii pentru altii.

Numai mamele sunt totdeauna aceleasi, indiferent de loc si de timp. Sofia si sotia invatatorului de tara traiesc doar pentru un sentiment si printr-un sentiment, e drept, fundamental:, devotamentul matern. Cartea lui Sorin Titel este in chip figurat si direct, prin pasaje eseistice, un elogiu adus femeii si, eu precadere, mamei: «Caci numai o femeie - zice Ivo Filipovac - poate sa inteleaga intr-adevar lumea, patrunzandu-i in asa fel esenta, incat nici o discordanta sa nu apara, nici o discrepanta, nici cea mai mica sau neinsemnata nepotrivire. ii va fi totdeauna usor sa-si gaseasca locul pe pamant fiind pretutindeni la ea acasa.» ()

Sorin Titel e mult mai elocvent cand gandeste in termenii fictiunii. Asa si sta bine unui scriitor. in Femeie, iata Fiul Tau!, el se intoarce la lumea cartilor sale si o reconstituie, acum, in functie de relatia citata. E un roman despre iubire si singuratate, despre viata si moarte, cu fata intoarsa discret spre mituri. Romanul arata un rafinament al stilului si un respect enorm pentru adevarul uman. Exista o frumoasa umilinta si o mare tenacitate in scrisul lui Sorin Titel, convertite intr-o bucurie a jocului epic. El aduce, si aici, tema romancierului in pagina, discuta despre dificultatea de a gasi o solutie acceptabila, cauta un final reusit si da, in cele din urma, mai multe (sfarsitul trapezistului Lutz ScheindleR). Sugestia pe care vrea s-o provoace este aceea-de a transcrie in proza o existenta care exista acum prin noua estetica a romanului, care se face pe masura ce lectorul ii da un sens. Sorin Titel pune inteligenta, artistica, ironie fina si, mai ales, un extraordinar simt al realului in discursul sau epic linistit si penetrant. Mai este, apoi, autenticitatea limbajului si culoarea vederilor de ansamblu, este talentul neobisnuit al artistului de a da culoare targului banatean. Iarmarocul pe care il descrie este tot atat de pitoresc si de viu, artisticeste, ca si acela celebru din Paustovski. Prozatorul are o sensibilitate speciala pentru miscarea lenta a multimii si, as zice. pentru psihologia petrecerii. Targul pe care il vede copilul Marcu (pictoruL) este formidabil. Hora tinerilor, psihologia fetei nubile, timiditatea si incapatanarea flacaului banatean, nesfarsita lui rabdare sunt notate bine in roman. Sau- bucuria Sofiei cand se intoarce de la petrecere, iubirea care izbucneste, nebuna, dupa multi ani de la casatorie. Tandretea si forta interioara, jocurile cu copiii, nefireasca si, totusi, frumoasa prelungire a adolescentei la o femeie care a nascut trei baieti si se pregateste, rusinata, sa-1 nasca si pe al patrulea, toate sunt trecute in pagini memorabile"

Eugen Simion

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.