Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Marin Sorescu de SIMONA POPESCU



SIMONA POPESCU Marin Sorescu
Despre MARIN SORFSCU am scris doar "referential" trimitind la stilul sau atunci cind aveam de definit opera altora. imi era, cu alte cuvinte, subiect inainte de a-mi deveni obiect. Fise, note, insemnari pe marginea cartilor sale il descriau ratind, o simteam prea bine, cheia. Viziunea soresciana tinind de calitate, de esenta, de miscare proprie, "inglobantul" literaturii sale imi aluneca printre degete. Portretele, unele dintre clc, il izoleaza intr-o facil reluata si preluata ecuatie ludica, umoristica. Lipsite de perspectiva, il rup nepermis de traditie. Fiindca, pentru a fi el insusi, poetul descinde. Sorescu isi facea intrarea in arena cu "parinti" imaginari, imprumutati temporar - vezi Singur printre poeti. "Marca" avea sa prinda si sa se dovedeasca rezistenta. Zeci de pagini exegetice il vor inchide in "singuratatea" lui. lata ca Poeziile alese de cenzura (1991) - nicidecum "perla creatiei soresciene", cum exagereaza, pagubitor pentru poezia lui Marin Sorescu, Dan Zamfirescu - mi-au relevat o filiatie pe care o presimteam de mult fara a o putea numi. Poate fiindca sint, intr-un anume fel, mai putin supravegheate, cu o alura, voita ori nu, de jurnal, aceste poezii au ridicai valul: Marin Sorescu face parte din familia de spirit, rara, a lui Georgc Bacovia. Apropierea poate parea, recunosc, socanta. Fara a stirbi in vreun fel originalitatea celor doi poeti, lasindu-lc intreaga retorica proprie, individuanta, identific atitudini congruente, miscari lirice asemanatoare, lata citcva: asumarea cotidianului in datele lui cele mai banale, mai putin spectaculoase, mai umile, si inregistrarea lor cu o dez-mirarc (grimasa la Bacovia, rictus ironic la SorescU), care le scoate din anonimat transformindu-le in emblema a conditiei umane; expurgarea oricarei formule traditional "frumoase", dinamitarea sistematica a conventiilor literare, ignorarea anume, semnificanta, a pitorescului, suavului, decorativului; somarea cititorului sa vada criza in elementar, in obisnuit, in primar; greutatea de plumb a existentei diurne - turnata in caderi si sumbre atirnari la Bacovia, tradusa pe dos, cu aparenta usuratate, in dezvaluiri ca-ntr-o doara la Sorescu; simplitatea tragica a compozitiei, lucrata in gri-cenusiu la Bacovia, in tonuri pure, de aberanta imponderabilitate la Sorescu; interioritatea obstinata a perspectivei - eul situat in centrul arenei receptind, isterizat de plins ori de risul galben, toate loviturile lumii; monotonia ca dimensiune funciara a fiintei, lamentata in refrene lugubre la Bacovia, sonorizata in jocuri pe buza prapastici la Sorescu; transcenderea elementarului, a prozaicului, a meschinului nu prin operatie metaforala, cathartica, ci prin refacerea drumului inspre corespondentele prime; deconspirarea semnificatiei majore, in ordine existentiala, a derizoriului, a minorului; capacitatea de a atinge duiosii extreme prin eliminarea recuzitei de gen si exersarea unei comunicari imediate, de o sinceritate disperata Paralela merita o dezvoltare amanuntita.




Deocamdata, citeva cuvinte despre Poezii alese de cenzura. Desi cuprinde poezii declarat conjuncturale, cu aluzie transparenta la stari de lucruri databile si irepetabile, volumul accepta lectura in doua registre; unul "terestru", retrospectiv, altul suspendat, prospectiv. Nu avem de-a face cu un soi de fosile, exemplare de muzeu ori de album, moarte o data cu imprejurarile care le-au provocat. Dimpotriva, pot fi citite dinspre trecut inspre viitor. Iivaluarea trecutului pare sa fie, de altminteri, singura forma de viitor la care mai avem acces: "Ni-i viitorul inapoi" (Ma uiT). Sa ne amintim ca, in tectonica secolului nostru, vechiul regim oniric, cel premonitoriu, a fost abolit in favoarea visului legat exclusiv de trecut ("Si cautind in vremi trecute tilcuri", "Ma prabusesc cu visu-mi dedesupt!"). in acest "secol orb ce delireaza" (AicI), Marin Sorescu vede prelungirea "agoniei unui veac suspect" exasperanta pentru Bacovia. Stiu amindoi ca "incepe timpul lumii slirsite" (Paul ValerY) si ca simptomele nu trebuie cautate prea departe si nici mascate cu vorbe frumoase. Vremea nu mai e decit "o hemoragie / De zile, otravite la izvoare", climatul de angoasa, de nevroza, de nihilism s-a generalizat. Asa stind lucrurile, accentul nu mai cade pe filele de dosar social si politic, simple manifestari particulare, "provinciale" ale unui rau cosmic. Miscarile fiintei in spatiul scriptural, de veghe, conteaza in primul rind. Si atunci poezia devine zvicnct, zbatere si mintuire. ("Trebuie sa invatam sa invingem monotonia nascuta dintr-o dubla absenta: a Divinului ca amagire si a Umanului ca utopic" - Marcel MoreaU).

Este batalia in care s-au inrolat Bacovia si Sorescu minati, deopotriva, de o ireprimabila speranta. Zdrentuita, haituita, incoltita, dar speranta cu toate acestea. Gindul mortii, permanenta lui ("Cel ce ma scrie, poatc-a ispravit?" - Prin indigo; "Caci viata-i moarte, moartea viata / si amindoua sint delir" - MiscarE) inseamna garantie a masurii, a luciditatii, iar scrisul insusi, poezia, performare a sperantei, sfidare a "inevitabilului de dupa colt". "Cind scriu astept", marturisea Bacovia. Asteptarea este si motivul fundamental al poeziei soresciene.



Cele mai multe dintre poeziile volumului apeleaza la forma fixa (soneT) -nevoia, poate, a unei forme care sa capteze si sa supuna, macar iluzoriu, informul, diformul. Perfectiunea discursului este si ironica provocare aruncata uriteniei: "acest delir si-acest dezmat" - Profetii mincinosi; "cu tine nici nu-ti vine sa mai stai"- Rau de ficat. ("Aici n-ar sta nici o iubita" ar spune BacoviA). O utopie in plus, "iluminare zadarnica" sau "adaos la delir", cuvintul urzeste punti ale eului catre sine. "Fragila-alcatuire si capcana", trupul incape dimensiuni uriase, metafizice, cind verbul inseamna "formidabila / cadere in sine / cu captare de cosmos"; "Tot sapi in spatii si te-astupi in gind". Cele mai frumoase versuri ale volumului numesc deschiderea blind-isterizata a poetului inspre semnele si semnalele unei lumi tot mai straine, mai ostile, din cauze care isi sint si efecte intr-o devalmasie a legilor ametitoare. Poezia este speranta, fragila, dar unica. "Lumea sfirsita" c acuzata cu violenta, insistent, poate excesiv - ca la Bacovia - in speranta ca totusi, in cele din urma, va cere recurs.

In loc de incheiere provizorie transcriu un poem: "incet, incet ne ducem / Nu stim unde, / Boltii de stele groapa-i corespunde. / Cariul pe cruce litere maninea / si sterge intelegerea adinca. / Iar inima in fluviul vremii prund e / Tot curge gheata peste ea, s-arunca, / Si de granit daca ar fi, o stinca, / tot si-ar stirbi zvicnirile rotunde // Si cum ne tot carabanim incet, / Pasind cu stingu-afara din sonet, / Pasind cu dreptu-afara din sistem, // se isca-un rost de care ma si tem: / Un invers mars, neinteles, secret, / ca o psalmodiere de blestem".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.