Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Petru DUMITRIU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 8 mai 1924, Bazias, jud. Caras-Severin.

Prozator, eseist si dramaturg.

Fiul colonelului Petre Dumitriu si al Mariei-Theresia (n. von Debretzy), descendenta din mica nobilime secuiasca. Scoala primara si un an de gimnaziu la Orsova; absolva liceul la Targu-Jiu (1941). Studii de filosofie, cu o bursa "Hum-boldt", la Univ. dinMiinchen (oct. 1941-iul. 1944), intrerupte de evenimentele de la 23 aug. 1944, care il surprind in tara. Esueaza si in incercarea de a urma Dreptul. Gazetar la Fapta lui Mircea Damian. Redactor la rev. Flacara (din 1948), trece la rev. Viata Romaneasca (unde devine redactor-sef in 1953). Din 1956, membru in Biroul de conducere al Uniunii Scriitorilor si director la Editura de Stat pentru Literatura si Arta (ESPLA); destituit in 1958, e numit in functia decorativa de presedinte al Consiliului Editurilor din Ministerul Culturii. in 22 ian. 1960, plecat cu masina in Germania Rasariteana (D.D.R.), cere azil politic in Berlinul de Vest, gest care are ca efect masuri punitive impotriva celor apropiati (arestarea parintilor si a surorii sale, ca si a Henriettei Yvonne Stahl, retinerea in tara a unei fiice). Stabilit in R.F. Germania, e lector la Editura Fischer din Frankfurt pe Main (1961-1964), functionar de "relatii publice" la o companie, functionar la Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor (1982-1986), apoi la o firma privata de consulting si publicitate pentru telecomunicatii. Din 1988 se stabileste la Bad Godesberg, langa Bonn, iar din anii 90 la Metz, in Franta. Talent precoce, DUMITRIU scrie in 1938 Les Trois com-bats avec l Hydre (cu un subiect din Machiavelli) si Mesterul Manole, piesa in versuri (1939); debutul are loc in 1943 (Revista Fundatiilor Regale, nr. 6, 1943), cu proza-Nocturna in Miinchen. Remarcat de DUMITRIU Caracostea, colaboreaza la Revista Fundatiilor Regale (1944-1945) cu proze mitologice; Argonautica primeste premiul pentru cea mai buna nuvela a anului 1945(din juriu face parte si Henriette Yvonne Stahl, cu care DUMITRIU incheaga o lunga amitie amoureuse, incheiata in 1956 printr-o casatorie formala). In aceiasi ani publica, in Revista Fundatiilor Regale, piesa in patru acte si un prolog Preludiu la "Electra" (1945) si termina piesa Greseala sau Procurorul tiranului (1945). Debuteaza in voi. cu Euridice. 8 proze (1947), fiind comentat de G. Calinescu si I. Negoitescu. La sfarsitul celui de-al cincilea deceniu, pentru a-si asigura subzistenta, DUMITRIU "se face frate cu dracul", devenind promotor al realismului socialist. Publica schite, povestiri si nuvele cu accentuata tenta ideologica (Dusmanie, 1948; O suta de kilometri, 1949; Noptile de iunie, 1950), dar si nuvela de mari dimensiuni Bijuterii de familie (1949), dedicata Rascoalei din 1907, germene al romanului Cronica de familie (in care va fi inclusa). In prima jumatate a deceniului urmator ii apar romane (Drum fara pulbere, 1951, consacrat santierului de la Canal, voi. ce constituie, dupa chiar D., "pacatul vietii" sale, scris, ca si Vanatoarea de lupi, si pentru a-si salva parintii, arestati si anchetati; Pasarea firtunii, 1954, a carui actiune se petrece pe un vas de pescuit si, intr-o prima forma, Cronica de Familie, 1955, in patru parti), nuvele (Nuvele, 1951, cuprinzand Bijuterii de familie, Vanatoarea de lupi, Bedros din Bazargic etc; Cronica de la campie, 1955, ciclu nuvelistic cu subiecte taranesti in viziune realist-socialista), precum si Despre viata si carti(95l), voi. rudimentar de articole si eseuri, ce contine insa si o exceptionala analiza a cartii de debut a lui M. Preda. Colaboreaza la presa literara (in special la Steaua) cu alte parti din ciclul romanesc Cronica de familie, aparut in 1957, reeditat in 1958, ce acopera un secol de existenta si istorie romaneasca; cartea s-a bucurat de un extraordinar succes de public. inainte de a pleca din tara ii apare voi. de articole, note si eseuri Noi si neo-barbarii (1957), desfigurat de ideologia restrictiva a epocii, dar continand si faimosul pamflet impotriva lui Eugen Barbu, si numeroase referinte filosofice (de la Heraclit la Heidegger). in anii 1958-1959, lui DUMITRIU i se cristalizeaza proiectul evadarii, caci, purtand vina in sine, scriitorul vrea sa se purifice spunand adevarul. Faptul e azi evident din felul in care se configureaza, in esenta, noul sau ciclu romanesc, intitulat Colectie de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane, publicat partial (Nexus - proza cu un incipit programatic; Varsta de aur sau dulceata vietii; Din memoriile lui Prospero Dobre; Proprietatea si posesiunea), intre 1958 si 1960, in periodice (Steaua, Viata Romaneasca, Gazeta literara, lasul literar), a carui Justificare teoretica apare in Steaua (1958). Dupa plecare, isi intregeste aceasta colectie romanesca cu doua romane scrise initial in romana, apoi rescrise in franceza: Rendez-vous au Jugement dernier(96l) si Incognito (1962), publicate la Editions du Seuil din Paris, unde aparuse, in traducere partiala, si Cronica de familie (1960). Incognito se bucura de apreciere, fiind inclus, in Lexikon der Weltlite-ratur, intre capodoperele acestui secol. DUMITRIU mai publica in anii 60: L Extreme Occident (1964), roman complementar cu Incognito, ambele fiind un fel de variante epice ale unei Imitatio Christi; romanul Les Inities (1966), care, cu personaje din cartea precedenta, se petrece in lumea companiilor transnationale; romanul Le Sourire sarde (1967) si trilogia L Homme auxyeux gris (1968-1969), care, sub aparentele romanului de capa si spada, pornind de la enigma unui tablou de Titian, circumscrie initierea unui "apatrid" din "el Siglo de oro" in simbolismul traditional, favorizata de familiarizarea cu marile religii occidentale si orientale. intre 1969 si 1979, DUMITRIU se inchide intr-o tacere absoluta, provocata de inadaptarea sa in "spatiul frigului" occidental, de receptarea precara a operei sale, ca si de criza sa morala si religioasa prelungita, care il duce la un pas de sinucidere. Revine cu Am Dieu inconnu (1979), autobiografie spirituala de mare dramatism, cu amintiri traumatice din copilarie si reflectii religioase deznadajduite si, simultan, mantuitoare, urmata de alte voi. de eseistica religioasa {Comment ne pas Vaimer, 1981 - o lectura a Evangheliei dupa Marcu; Zero, ou le poinr de depart, 1982; Mon semblable, monfrere, 1983; Walkie-talkie. Marcher vers Dieu, parler a Dieu, 1983; Je n ai d autre bonheur que Toi, 1984). Romanul La Liberte (1983), consacrat contradictiei dintre libertatea politica si cea religioasa, romanul La Moisson (1989) si voi. de nuvele Les Amours difficiles (1989) reiau, retrospectiv, problemele esentiale ale biografiei sale umane si artistice. Premiul de Stat (1950 si 1954); Premiul Viklngs (1968). in 1991 primeste Premiul Charles Oulmont (ocazie cu care este sarbatorit de catre Soci6t6 de Gens de Lettres de France). Alaturi de Radu Petrescu, DUMITRIU este, de departe cel mai cult prozator roman modern, avand in plus si o forta epica neobisnuita, ce acopera straturile livresti subterane.




Chiar odata cu pretimpuriul lui debut absolut, produs cu Nocturna la Manchen (1943), DUMITRIU se naste ca scriitor gata format, stapanind armele marii arte si surprinzand prin vizionarismul sau imagistic si cultural. Se configureaza in aceasta prima proza si viziunea sa metafizica (pusa aici sub semnul primei elegii duineze a lui Rilke), regasi-bila apoi in opera de maturitate: omul strivit de "prezenta prea tare" a transcendentei. Euridice. 8proze (1947) confirma aceste observatii: luate in sine, textele ce compun volumul de debut surprind prin perfectiunea scriiturii, parand insa la suprafata, doar proze de reconstituire si exercitii de stil virtuoz, efectuate cu sange rece in "aerul mort" al laboratorului artistic de tip flaubertian. Din toate prozele transpare o intesata retea intertextuala, caci fiecare in parte cristalizeaza in jurul unui hipotext: mitul grec, situatia biblica ori versetul evanghelic apocrif, cronica italiana, citatul ori parafraza provenite din eso-terism (diagnosticul pe care i 1-a pus Henriette Yvonne Stahl fiind intru totul exact: "literatura asupra literaturii"), in punctul povestilor fara sfarsit, desi se afla pe pozitii estetice adverse, autorul celor "8 proze" -Natanael, adica "ucenicul", si Prospero, "interpretul intelepciunii si nebuniilor din timpurile stinse" - se intalneste totusi cu "cronicarul" Cronicii de familie si cu "editorul" Colectiei de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane, la care seria de povestiri posibile e, practic, nelimitata. Omul cu ochii verzi, ultima proza a volumului de debut, devine cheia ce deschide enigma celorlalte sapte: personajul ei, "omul cu ochii verzi" care, de altfel, isi da un nume cu determinatii divine (Eliel, ceea ce inseamnaih ebraica "Dumnezeu este Dumnezeu"), adasta fara nici o foame de actiune si de fapta in marea liniste a "unei lumi posibile si albe"(asemeni foii albe nescrise). Toate realitatile-inca-nu-reale sunt rechemate de Eliel la sine, care, la fel ca scriitorul din Initiatii, poate spune: "Entrez en Jeu. Entrez dans le Je." Asa cum ni se semnaleaza in intreaga opera a lui D., lumea constituie o sursa inepuizabila de istorii potentiale (nu intamplator o proza, cu incipit-ul programatic, se intituleaza Nexus, caci Nexus e zeul acestei lumi cu "legi nu facute de oameni, ci care-i leaga si-i mana, imbucate in alte legi, mai largi, si acestea in altele, si mai largi"). De aceea drumul dinspre Euridice. 8 proze inspre Cronica de familie si, mai ales, Colectia de Biografa, Autobiografii si Memorii contemporane presupune o dislocare radicala dinspre Mallarme si Flaubert inspre Plutarh si Balzac, dinspre laconismul liric, lacunar, al textului esoteric, inspre fluvialul epic, discursiv, al textului aparent exo-teric. Metamorfoza naturala a scriitorului si a literaturii sale este insa desfigurata si trivializata de conjunctura istorica si de strictele conditionari ideologice ale epocii. Nenorocul lui DUMITRIU (care nu reprezinta, evident, tipul de creator ce scrie, rabdator, literatura de sertar) este ca atinge prea curand plenitudinea artistica, adica intr-o epoca total nefavorabila creatiei. Pe de alta parte, e aici si o stratagema: facandu-si uitata rafinata literatura din Preludiu la Electra si Euridice. 8proze si trecand la sub-literatura proletcultista, DUMITRIU da impresia ca a devenit un colaborator devotat al regimului si ca raspunde tuturor comenzilor sociale, castigand astfel un statut privilegiat si redobandind pe aceasta cale libertatea de creatie. Iata de ce el "face virajul", ilustrand dezinvolt si grabit, fara preocupari de arta, cele mai diverse teme care concretizeaza comenzile ideologice ale epocii. De pilda, nuvela Dusmanie (1948) inseileaza conflictul dintre "bogatanii" si "saracii" satului, cu interventia "dumnealor de la Partid" in preajma exproprierii mosiilor; Noptile de iunie(1950) e prilejuita de aparitia intovarasirilor agricole, iar in Vanatoare de lupi (din volumul de Nuvele, 1951) e vorba iarasi de "bogatani si oameni cu pacat", ce se opun procesului de colectivizare, devenind "lupi" vanati de tanara "militie populara". Nuvela O suta de kilometri (1949) reprezinta participarea, in conditii "eroice", a doi tineri din campia dunareana la conferinta de constituire a organizatiilor de tineret ale partidului; Sarbatoare in zi de lucru(951), topita in materia romanului Drum fara pulbere, descrie, ca in reportajele gazetaresti de cea mai proasta calitate, vizita de lucru a tovarasului Gheorghiu-Dej pe santierele Canalului; in povestirea Dreptate (1952) e vorba tot de "chiaburanii" care "isi bat joc de lege" si nu vor sa predea cotele, fiind judecati in "casa Sfatului" de catre "taranii muncitori"; Prietenul Sava (1952) e o nuvela antititoista si antiamericana, cu brigazi internationale de tineri care reconstruiesc un orasel sarbesc, supravegheati de ofiteri, "banditi" si "agenti" titoisti, ce interzic ca brosurile staliniste sa ajunga in biblioteca santierului; in volumul Povesti ade-varafe(1953) ni se vorbeste despre transformarea fabricii de avioane I.A.R. din Brasov in "Tractorul rosu", conform indicatiilor pretioase ale "tovarasilor sovietici"; in povestirea Din tata in fiu (1953) e prezentata familia muncitoreasca a Paraschivilor, a caror evolutie este proiectata pana "prin 1970", cand, in capitala, oamenii vor cobori "din metrou la statia Bucuresti-Port": un vizionarism gazetaresc simplificat ne infatiseaza Casa Scanteii, o cetate universitara imaginara, bulevarde u-riase la fel de imaginare, cu giganti marxist-leninisti asezati pe socluri de porfir si aratand "cu un gest indraznet si monumental al mainii spre orizont"; in fine, actiunea nuvelei Focul nestins (1955) - cu varianta sa si mai jalnica, piesa Romanticii (1956) - se petrece intr-un orasel de munte unde, pe langa un combinat siderurgic, se constmieste si o uzina chimica, prilej de plicticoase dezbateri nesfarsite asupra tehnologiei productiei. In aceasta pseudoliteratura rasare insa, din loc in loc, vegetatia miraculoasa a marii literaturi: asa apare, de pilda, pitorescul oriental al oraselului dobrogean din Bedros din Bazargic (Nuvele, 1951); in fruntea sirului de texte stupide din Povesti adevarate (1953) este pusa, inseland vigilenta cenzurii, extraordinara Scrisoare de pe mare, capodopera a prozei scurte romanesti care, parand ca rezuma sintetic Pasarea furtunii, anunta deja, subteran, doctrina religioasa din Incognito, prevestind mesajul "caldurii inimii" de acolo si din Au Dieu inconnu. Paragraful intai din Vanatoare de lupi. fara legatura directa cu oribilul scenariu ulterior al nuvelei, circumscrie doar pura panica a umanului fata in fata cu o natura grandioasa, obscur amenintatoare. Cronica de la campie (1955), conceputa in patru parti (I. Vantul de martie; II. Dusmanie: III. Bedros din Bazargic: IV. Noptile din iunie) ramane fragmentar viabila datorita acelor "oameni suciti" (ca la Marin Preda) si datorita conflictelor brutale dintre taranii "cu barba tepoasa amestecata cu multi peri aspri ca de mistret", imbatati de "ciuda si fiere ca de un vin neobisnuit".

Se intrevede, totodata, la DUMITRIU tentativa de a-si contura un univers propriu, unitar ca o lume aparte: de aici constructia premeditata, cu simetrii, laitmotive, translare de familii si personaje dintr-o opera in alta (asa, de exemplu. Bijuterii de familie. 1949, si Vantul de martie. 1955, desi publicate initial separat, sunt complementare, fiind concepute simetric conform unei viziuni circulare, urmand apoi a fi incluse in materia Cronicii de familie). De altfel. Bijuterii de familie si Vantul de martie sunt unite, mai presus de toate, de o mare viziune arhetipala cu trei topoi: spatiul infinit (stepa), "cerul desert" sau zarea nemarginita si omul minuscul, nesemnificativ, in imensul cadru cosmic. Existenta umana, revelata, ca la Blaga, in functie de un anumit cadru orizontic, nu este, la D., o viziune pur intuitiva, ci si consecinta familiarizarii sale cu morfologia culturii, vizibila inca din Nocturna in Miinchen. In orizontul spatial infinit, omul e scuturat de fiorul panic al contactului cu transcendenta. Este aici, pe de o parte, ca in imaginile testamentare, presimtirea acelui Deus absconditus si, pe de alta, revelatia infricosatoare a Absentei supreme, adica a unui Dumnezeu mort: un neant nesfarsit, in cer si pe pamant intinzandu-se doar frigul vidului si al pustietatii. Imaginea e laitmotivica, deoarece reapare in Cronica de familie, in Incognito, in Au Dieu inconnu, practic in intreaga opera a lui DUMITRIU Diagnosticul dat de DUMITRIU Caracostea la debutul scriitorului s-a dovedit exact, caci proza Argonautica sau fabuloasa aventura din volumul de debut apare azi ca un germene plasmuitor al viziunii metafizice din creatiile ulterioare. Motivele originare, ce impulsioneaza creativitatea ulterioara a scriitorului, pot fi regasite in modul cel mai surprinzator chiar si in Drum fara pulbere (1951) si Pasarea furtunii (1954), culmi negative ale literaturii proletcultiste a lui DUMITRIU Se vorbeste despre Drum fara pulbere pe buna dreptate ca despre "un roman profund ticalos", a carui actiune se petrece in iulie 1949 pana in iarna aceluiasi an, infatisand "munca faraonica" de a realiza Canalul Dunare-Marea Neagra. Un aer festivist, utopic si idilic strabate prin paginile masivului roman (care, printr-un diabolic aranjament al hazardului tipografic, are exact 666 pagini). Prin molozul realist-socialist al cartii (cu activisti si instructori de partid, intelectuali "cinstiti", tarani dezorientati, proveniti din lumea Vanatorii de lupi, cu muncitori duiosi de opereta realist-socialista, consilieri sovietici si cu insusi Gheorghe Gheorghiu-Dej in vizita de lucru) transpar insa si secvente expresive, referitoare la pitorescul dobrogean, la Constanta veche, cu cartierele ei portuare, cu carciumi grecesti si cu ulita "coardelor", la Bucurestiul proletarizat, cu aristocratia lui adusa la saracie. Citit astazi fara rea credinta. Drum fara pulbere apare ca un palimpsest in care textul autentic iese adeseori la iveala si surclaseaza pseudotextul suprapus. Orizontalitatea imensa, nemarginita, a peisajului dobrogean ("stepa goala" sub "zarea de cenusa" si "vazduhul negru") se revela ca un topos simbolic si concret al mortii si al eternitatii descarnate: romanul e circular, caci incepe cu un Prolog, La inceput a fost pustiul, si se incheie cu un Epilog, Ca niciodata sa nu mai fie pustiul, al carui mesaj secret rastoarna pseudomesajul declarativ din acest titlu: construind si inaltand, oamenii doar star nesc "un nor de praf si, dinamitand locurile, transforma peisajul intr-un "morman de pietrarie sfaramata, amestecata cu lut". Din acest ultim text, asediat de un imens moloz proletcultist, iese la suprafata un mare poet al stepei (vazuta ca "loc blestemat" pentru ca pe el se depune, in straturi stravechi, loessul euroasiatic purtat aici de vantul pustietatii), iar imaginea emblematica pe care i-o dezvaluie DUMITRIU se inrudeste atat cu "nestatornicul ocean" cu valuri de iarba al lui Odobescu, cat si cu "absoluta neistoricitate" a pustietatii scitice de la G. Calinescu. Autorul se introduce si pe sine, o clipa, ca personaj: la receptia de adio data de clanul Vorvoreanu (simbolic, in casa bucuresteana, primul obiect dat jos si impachetat va fi pendula, caci timpul s-a oprit pentru Vorvoreni, ca si pentru aristocratia si marea burghezie romaneasca) apare si un individ insolit, bine pigmentat histrionic, Muti Grigoriu, un tanar "de o statura neobisnuita si cu parul buclat in chip la fel de neobisnuit", "coafat a la Titus", "gazetar cunoscut", un "galigan" despre care lumea buna declara cu dispret:"Asta comunist? E o hahalera". Renumitul ziarist Muti Grigoriu nu e decat autocaricatu-ra scriitorului: Je est Jeu! exclama scriitorul, iar printre molozurile mizerabile ale Drumului fara pulbere avem de-a face cu o "hahalera" si jocurile sale: de aici amestecul de pseudomesaje si mesaje criptice, reale. De jocurile criptice ale "hahalerei" beneficiaza si romanul Pasarea furtunii (1954; text definitiv, 1955). Cartea este tot circulara: debuteaza cu descrierea unei furtuni pe mare si se incheie cu infatisarea ampla a altei furtuni de sfarsit de lume. Prefigurata printr-un prolog epic situat in 1938, actiunea propriu-zisa se petrece prin 1950, avandu-i ca protagonisti pe pescarii din satul Danilofca, aflati pe vaporul "Steaua lui Octombrie" din flota de pescuit. Aici, Adam Jora, fost pescar, instructor al regiunii de partid, dejoaca sabotajul pus la cale de dusmani ai regimului. Aceasta este, in esenta, partea realist-socialista a romanului, din care, estetic, nu se poate retine nimic. Cartea rezista doar prin interludiile ei pitoresti si prin capitolele in care omul, "gol si singur de tot" se zbate strivit de stihiile ostile ori indiferente. Pasarea furtunii surprinde prin viziunea mistica finala si prin elementele concrete, epice, ce tin de morfologia culturii (orizontul spatial constituit de "stepa golasa si stearpa", aflata sub "cerul pustiu"). Dar in lupta cu stihialul, pescarul descopera si verticalul, cu o senzatie de oroare si groaza la contactul cu "groapa de apa", cu "prapastia alba", cu "haul plin de dare groase de spuma", cu golul. Omul, neputincios, e azvarlit de valurile aprige "in slavile cerului de fier": furtuna e arhetipala, cu dimensiuni mitice, fiind echivalenta cu ultima perioada, degradata, din istoria umanitatii. Varsta de fier.

De aceea, nu e intamplator ca una din operele importante ale lui Pius Dabija, cu a carui biografie se incheie Cronica de familie, e tocmai simfonia, in totalitate beethoveniana. Cele patru varste, cu ordinea inversata, dinspre actuala si reala Varsta de fier, spre fantasmagorica Varsta de aur (in Nexus, una din prozele colectiei de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane, sunt evocati "anii aspri" ai Varstei de fier, iar in Proprietatea si posesiunea, din aceeasi colectie romanesca, razboiul, activitate specifica varstei ultime, e evocat ca o uruitura cosmica, "duruit gigantic" ce lasa in urma ruine metalice si schelete mecanice). Profetul "cerului de fier" isi face simtita prezenta si in seria franceza a colectiei de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane (romanul Incognito se petrece chiar in miezul Varstei de fier, atata doar ca aici cea de-a cincea varsta n-are numai o dimensiuni politica, ci si una mistica si metafizica; in Extremul Occident, aceasta ultima dimensiune se extinde asupra intregii civilizatii rafinate, ajunse la fatal declin, iar trilogia L Homme auxyeux gris este construita pe ideea treptatei metamorfoze a unui emblematic secol de aur intr-un secol de fier ori in Kali-Yuga, Varsta de fier din doctrina vedica). inca o data se vede din aceste sistematizari rezumative ca DUMITRIU ramane, in ciuda accidentelor dramatice ale biografiei sale, un scriitor consecvent cu sine. O retea intertextuala considerabila inveleste de altfel si materia epica atat de densa a masivei Cronici de familie (aparuta in 1957 si avand XXIV de parti, reeditata in 1958), prin care se misca 335 de personaje, conform Index-ului, cu excelente rezumate biografice, realizat de Geo Serban. Ritmul uluitor al elaborarii este probat de faptul ca, numai cu doi ani inainte, DUMITRIU publica o prima varianta, volumul Cronica de Familie (1955) cu doar patru parti: Davida; Bijuterii de familie; Salata si In batalia pierduta, devenita ulterior partea a XXI-a, cu titlul Isabela si Sfarsitul carierei lui Dimitrie Cozianu. Uriasul roman reprezinta un fel de Cien ahos de soledad, deoarece primele indicii temporale precise incep "pe la 1850" (cand Alexandru Cozianu isi construieste la Bucuresti, in Culmea-Veche, "o casa potrivita cu marea lui avere") si sfarsesc exact in octombrie 1954, cand timpul scrierii cronicii si timpul lumii reflectate se suprapun perfect (tot ca la Garcia Marquez). Actiunea romanesca se concentreaza initial in special pe mosiile boieresti din preajma oraselului N., "orasel provincial, capitala de judet", mereu semnalat, discret sau aluziv, in mai toata opera lui D., circumscri-ind un spatiu real si imaginar in egala masura, precum comitatul Yoknapatawpha al lui Faulkner, care, pe doua dimensiuni esentiale (nemarginita campie dunareana si cerul perceput cu nenumarate conotatii) cristalizeaza un cosmos aparte. E urmarita traiectoria seculara a Familiei (cuvantul e majusculat in varianta din 1955), adica a "neamului unor Cozieni" numiti astfel "dupa o Cozie din tinutul dealurilor dintre Bucuresti si Targoviste" si atestati documentar pe vremea lui Brancoveanu. Dupa aparitia Cronicii de familie, DUMITRIU continua sa umple golurile din timpul Cozienilor, dintre intaia atestare si epoca moderna, printr-o proza neterminata, invatatura de minte, a carei intriga se innoada in epoca fanariota, pe mosia lui Andronic si a Serbanei Cozianu. Cronica sa fiind o Comedie umana, scriitorul generalizeaza, prin intrari caracteristice ale personajelor, tehnica si metoda lui Balzac, de aceeasi obarsie fiind si continua anamor-fozare animalica a fizionomiilor si corpurilor; abunda, de altfel, referintele mascate la Cardinalul de Retz, Dos-toievski, Tolstoi, fratii Goncourt, Proust, precum si la I. L. Caragiale, Mateiu I. Caragiale si Nicolae Filimon. O sintagma celebra a lui Sallustius e emblematica in Davida, partea intai a Cronicii de familie (si Incognito incepe, de altfel, cu comentarea incipit-ului Istoriilor lui Tacit), fiind reluata circular si explicitata de cronicar spre sfarsitul Cronicii de familie (partea penultima, Boierii vechi si noi) ce sugereaza existenta unor corespondente temporale, a perechilor de epoci complementare (idee expusa si teoretizata de Spengler in Amurgul Occidentului). Sentimentul fundamental al membrilor Familiei, transmis din generatie in generatie, este trufia, iar teoreticianul justificarii ei este Alexandrii Cozianu, care transforma echivalenta cu sens negativ a lui Sallustius (contemptus animus atque superbia, ipsa nobilitasl "sufletul dispretuitor si trufia sunt insasi nobletea") intr-o deviza cu sens pozitiv, insusita de intreaga aristocratie evocata in Cronica. Pe linia superbiei se dezvolta in Cronica de familie un adevarat dandysm, in varianta bunului gust sever si discret al lui Brummell, exemplificata cu oarecare libertate de multi dintre protagonistii Familiei (crudul Bonifaciu Cozianu ori Dim Cozianu, la care eleganta foarte sobra de dandy se combina cu discretia ingenioasa a omului desavarsit, asa cum il preconizeaza Baltasar Gracian, ori elegantul Ghighi Duca). Trufia lumii bune din Cronica de familie se combina cu melancolia saturniana, cu furia controlata si cu sentimentul frustrarii permanente a unei nobilimi ce nu se afla in linia intai a vietii moderne si politice europene: urmasii in aceasta directie ai lui Alexandru Cozianu sunt Davida, Bonifaciu Cozianu, Elvira Vorvoreanu, Ghighi Duca, Serban Romano, Dim Cozianu s. a. Lucizi si cruzi altfel, membrii Familiei sufera, totusi, de o boala insolita a gandirii, ce deformeaza realitatea in directii delirante: adevarati "oameni manieristi", ei se lasa cuprinsi de "ispita sa se apropie de acea zona a gandirii in care lucrurile isi schimbau proportiile, ca vazuta printr-o atmosfera cu insusirile optice ale oglinzilor curbe" (asa, de pilda, la Davida Cozianu). Mesajul Cronicii e, in fond, identic cu cele din prozele poematice si nuvelele inceputului ori cu cel din Incognito, Au Dieu inconnu, L Homme auxyeux gris, operele franceze ale maturitatii: singuratatea umana "pe intinderea uriasa a locurilor" pustii, sub "golul fierbinte si uscat" al cerului imens. Nu exista in literatura romana o prezenta mai pustiitoare a neantului cosmic si uman ca in opera lui DUMITRIU si, in special, in Cronica de familie (vezi imbatranirea brusca a Davidei, "trufia posomorata" a lui Bonifaciu Cozianu, ori murmurul obsesiv al Elenei Vorvoreanu:"N-am facut nimic. Degeaba. Degeaba am facut tot ce-am facut. N-a iesit nimic. Nimic. Nimic. Rahat."). Cronica de familie sta, prin vointa de putere, sub pavaza sumbra a lui Niet-zsche; pe de alta parte, prezenta repetata a verbelor a fi, a avea, a face, probeaza in mod limpede ca DUMITRIU este familiarizat cu jurnalul despre A fi si a avea al lui Gabriel Marcel si mai ales cu tratatul Fiinta si neantul al lui Sartre: cele trei verbe reflecta, conform viziunii sartriene, cele trei categorii esentiale ale existentei umane. Nu intamplator, una din operele importante ale lui DUMITRIU poarta tocmai titlul Proprietatea si posesiunea. La mai toate personajele Cronicii de familie se poate detecta de altminteri dorinta apriga de a poseda, care le alina deficitul de a fi. Davida ajunge proprietatea "indiferenta si absenta" a lui Lascarus Lascari, Cleopatra Cozianu il priveste "cu placere satula, multumita, de proprietar" pe Walter Apos-tolescu, dar cu iritare isterica pe Bonifaciu Cozianu, pe care inca nu-1 poseda, Dim Cozianu invata postura de proprietar rezemandu-se teapan pe perne "ca un barbat si un stapan", in cosmarul colonelului Vorvoreanu batrana Sofia von Bodman, nemuritoare, are o pofta de mancare supraomeneasca, asemenea batranilor din nuvelele cu pranzuri totemice ale lui Durrenmatt, chiar devitalizatul Serban Romano "inghite" viata, abandonandu-se unui hedonism nutrit de o "lacomie bestiala". Pana si iubirea de patrie devine, la membrii Familiei, iubire de proprietate ("Iubesti ce e al tau", spune batranul Serban Lascari). Din plictiseala cumplita, din senzatia de gol, nobilimea are nevoie de divertisment (caci si boierimea lui D., ca si aceea a fratilor Goncourt, gaseste viata de-a gata si o consuma imediat). Marele maestru al combinatiilor ramane, in acest sens, extravagantul Ghighi Duca, des-tinzandu-si "incordarea aia de nervi, activa, pusa pe dracii" in partide de whist si drog, cu farse erotice si scandaluri proiectate dintr-un histrionism cinic, rece, imperturbabil, impreuna cu grupul sau de amici (Titel Negmzzi, Dodel Dudescu, un fel de Pirgu, Fanica Niculescu si Dim Cozianu). Din glumele de un crud cinism ale lui Ghighi Duca se cristalizeaza, de altfel, doua din partile cele mai puternice ale Cronicii (XVII si XVIII), in care izbucneste si se consuma in mod dramatic nebunia pasionala a cuplului Dim Cozianu-Fifi Oprescu, care, "sleiti" de delirul erotic si de insatietatea sexuala, prevestesc perechea Aureliano-Amaranta Ursula din finalul romanului Un veac de singuratate de Gabriel Gama Marquez. Desigur, judecata critica asupra Cronicii de familie ramane provizorie, atata timp cat nu va fi restaurat enormul manuscris originar (in care DUMITRIU a operat cu dezinvoltura caracteristica toate modificarile impuse de cenzura). Punctul cel mai de sus al Cronicii se afla in partea a Vi-a, adica acolo unde ne-am astepta mai putin sa-1 gasim, in Bijuterii de familie, consacrata, aparent, doar evocarii Rascoalei de la 1907: profunzimea metafizica a acestei parti probeaza ca ganditorul religios din Incognito si Au Dieu inconnu n-a aparut brusc din neant. Rascoala e circumscrisa in traditia lui Rebreanu si Stere cu "mistica" ei consacrata ("studentii" pe cai albi, mesageri insoliti, imprastie manifeste cu continut de sentinte biblice, anuntand ca regele a murit: este deci o revolta impotriva Tatalui mort, reflectata, cum sta sub semnul halucinant al "reginei", de imaginarul prozastic coborat in regim nocturn feminin, dezlantuire primara de instincte obscure, sfarsita intr-o extraordinara forma de regresiune finala: rasculatii, "ingropati in apa", zac in "pantecele de metal" al slepului-inchisoare). in aceasta imagistica terifica se materializeaza sugestii provenite fie din experientele traumatice originare ale prozatorului, fie din gandirea lui Wittgenstein, al carui discipol entuziast si pretimpuriu este fostul student in Filosofie de la Miinchen. Capitolul Boierii vechi si noi constituie practic sfarsitul Cronicii si al aristocratiei romanesti, caci ultima parte, a XXIV-a este dedicata Tineretii lui Pius Dabi-ya(adica artistului tanar al anilor 50, care, impins de ingerul cazut Rafael "peste rascruce", face pactul cu diavolul), si are cu totul alta intentionalitate. Aici, in partea a XXIV-a, ni se ofera sensul ultim al romanului: "Sentimentul superioritatii sociale, contemptus animus atque superbia" si "taria de a privi in fata propriul neant" a reprezentat tema Cronicii de familie.x prim-planul ei s-au aflat "boierii vechi", ajunsi "umbre desarte", caci traiau numai cu "memoria primatului social", asadar in trecut, "deci in nefiinta", sau traiau doar in viitor, deci intr-un fel de pre-fiinta, adica tot "intr-un grad inferior al fiintei", virtual. Cronica prevesteste deja noua tema, consacrata "oamenilor facuti de revolutie, noi, liomines novi": aici, in anuntul final al "unei Colectii de Biografii Contemporane" se aude direct, netrucata, vocea cronicarului insusi, fn vreme ce Cronica de familie, aparuta pe la inceputul anului 1957, se afla inca in plin proces de receptare, cronicarul isi evalueaza anticipativ viitorul corpus de documente, legitimandu-si intentia de a-1 publica, printr-un avertisment teoretic intitulat Justificare a unei Colectii de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane" (Steaua, nr. 1, 1958). Teoria virtual circumscrisa a Colectiei ne aminteste de teoria, minutios explicata, a Bibliotecii lui Borges (caci Universul poate fi numit, la modul borgesian. Biblioteca ori Colectie). Cronicarul, care in ultima pagina a Cronicii de familie anunta proiectul Colectiei, nu are nume, desi aglomereaza epic informatii nenumarate privitoare la ascendenta si biografia cuplului Petre Dumitriu - Maria Therezia von Debretzy ori la aceea a locotenentului Stahl; acum, insa, cronicarul isi atribuie un alt rol si o alta titulatura, cea de editor, semnand totodata: Petru Dumitriu. Si data e sim-bolica (24 decembrie 1957) caci ea semnaleaza nu atat momentul cand a fost terminata Justificarea Colectiei, ci nasterea Domnului (in 1957 editorul are exact 33 de ani, varsta cand, complet constient de misiunea lui, Iisus isi raspandeste din plin doctrina), deci renasterea spirituala a scriitorului, cu repercusiunile estetice si stilistice subsecvente. Intr-un ritm uimitor de sustinut, intre anii 1958-1960, revistele prestigioase ale vremii (in special Steaua, dar si Viata Romaneasca, Gazeta literara, lasul literar, Luceafarul) publica parti ale Colectiei, in care "editorul", numit intotdeauna "Petru Dumitriu", se amesteca cu alti autori empirici de autobiografii si memorii. Pentru exceptionalul ei nivel programatic si eseistic (sporit si explicitat in plus si de notele de subsol ale editorului), se retine indeosebi biografia intitulata Nexus, consacrata, fara sechele realist-socialiste, unui episod interbelic din viata lui Leonas Tanase, gazetar implicat in miscarea ilegalista. Sensul ei simbolic e rezumabil prin cuvintele autorului: "Nu esti niciodata singur", iar biografia ta incrucisata, in Colectie, cu alte biografii, autobiografii si memorii, te face sa auzi cum "imprejurul tau vuieste, de un miliard de ori mai vasta decat fosnirea unei paduri cand bate vantul, muzica matematica a miscarilor universului". Orice viata devine, in aceasta perspectiva, o galerie in care, daca sapam, dam la fund de macar un nexus, iar toate vietile sunt un sistem de galerii care ne conduc din unele in altele, colectia devenind, in aceasta optica, pe gustul bibliotecarului Borges, "o mare carte circulara". intregul ansamblu de Biografii, Autobiografii si Memorii reprezinta un sistem de retele ce se suprapun prin identitatea relativa a unora din punctele de intersectie, ceea ce transforma colectia intr-o uriasa tesatura care, prin reprezentarea figurativa, simplificata, preconizata de Incognito, delimiteaza totusi cartea intr-un mod simbolic, adica geometric, intr-o "a doua lume", in care personajele sunt in acelasi timp si ele insele si reprezentarea figurala a altora: astfel, de pilda, in Proprietatea si posesiunea, in intalnire la Judecata de Apoi, in Incognito, Sebastian lonescu e, totodata, lisus, Filip e Bacchus, Cornelia lonescu e simultan Iocasta si Clitemnestra, Cristian, fiu virtualmente incestuos, e un fel de Egist, Valentina e Venus Pandemos, Erasm lonescu e chiar Erasm din Rotterdam, Leopold, Diavolul schiop, Malvolio, un Buddha etc. E imposibil de intrevazut deocamdata cum ar trebui (sau cum ar fi trebuit) sa arate Colectia (dupa Geo Serban, ea ar fi avut tot 24 de parti, ca si Cronica de familie). Deocamdata pot fi detectate numai douasprezece parti ale ei (dintre care unele par abandonate), si anume: I. Nexus (1958); II. Viata si moartea lui Constantin Andreica (manuscris masiv, din care s-a publicat numai un fragment. La marginea orasului, 1958); III. Viata si moartea unui om fara acte de identitate (1958), nuvela ratata din pricini ideologice, in care se urmareste biografia unui combatant roman in razboiul civil din Spania; IV. Din Autobiografia lui Panait Petre (1959), scrisa pentru ca "editorul Colectiei de fata a cerut sa i se dea Biografii de comunisti"; V. Memoriile lui Toto Istrati ori Varsta de aur sau dulceata vietii (1958); VI. Din Memoriile lui Prospero Dobre. Optimist (titlul ce comprima aluzii la Shakespeare si Candide al lui Voltaire), din care, pentru moment, e cunoscut numai Pe Victoriei (1959), fragment dens ideatic (Prospero Dobre este, ca in celebrul vers dantesc, "la jumatatea caii vietii noastre", iar initialele lui coincid cu acelea ale autorului, el fiind una din cele mai longevive figuri din memoria autorului, caci reapare in intalnire la Judecata de Apoi si in Incognito); VII. Proprietatea si posesiunea (1959-1960), uvertura seriei franceze a Colectiei, tabla de sah pe care editorul, prin intermediul autorului empiric Erasmus lonescu, asaza pionii ce se vor intersecta in istoria tragica circumscrisa de Intalnirea la Judecata de Apoi(96l) si Incognito (1962), partile a VlII-a si a IX-a ale Colectiei. La acestea, prin sarguinta maniacala a editorului, se vor adauga si ultimele doua parti, a X-a si a Xl-a, Extremul Occident (1964) si Initiatii (1966). In fine, am putea spune ca, asa cum are in frunte un prolog teoretic al autorului (Justificarea amintita), Colectia se incheie circular cu un epilog memorialistic, de bilant, al editorului, Secerisul (1989), care ar putea constitui partea deocamdata finala a XII-a. Cronica si Colectia sunt unite prin diverse puncte de imbinare si intersectie, oferite de spatiul si timpul in care se formeaza si evolueaza cronicarul, editorul, memorialistii, precum si personajele si siluetele efemere ce migreaza din Cronica in biografii. Liantul dintre ele se realizeaza stralucit prin romanul configurat de Varsta de aur sau dulceata vietii (Memoriile lui Toto Istrati, Partea I), continand capitolele Varsta de aur, Cafme si Stenahoria majora, - ce apartin direct memorialistului -si de Ars amandi (Dupa partea a doua din Memoriile lui Toto Istrati), cu o Nota a editorului, care precizeaza, in privinta celei de-a doua parti a Memoriilor, ca nu se mai publica acum "textul tale quale, ci o reflectare compusa din acele informatii suplimentare" care sa expliciteze mai bine cursul evenimentelor si substanta autobiografiei lui Toto Istrati. Varsta de aur sau dulceata vietii ori Memoriile lui Toto Istrati impreuna cu Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu I. Caragiale si cu Lunatecii lui Ion Vinea" class="navg">Ion Vinea compun un remarcabil triptic al decadentismului romanesc. Pentru Toto Istrati (anticipat de Ghighi Duca din Cronica de familie) toate lucrurile sunt sau trebuie sa devina wertfrei, libere de valoare si fara rost, wertneutral. golite de substanta. El este un erasmi-an perfect, absolutizat si simplificat, traind invertit numai pro se, anuntandu-1 astfel pe Erasmus lonescu din Proprietatea si posesiunea. Toto Istrati nu e nici creator, nici politician ori militar "nici revolutionar, nici reformator, cu atat mai putin sfant", nici actor faimos de film sau teatru: nimic. Or, tocmai in calitate de nimic ilustrator al nimicului, el constituie "marele Toto Istrati", fiind "singurul sau poate numai principalul reprezentant si cetatean al Varstei de Aur in secolul XX", cum se declara programatic el insusi. O asemenea specie neobisnuita si scandaloasa o constituie si romanul Proprietatea si posesiunea (Partea I din " Memoriile " lui Erasmus lonescu). Originar din acel "orasel N." deja amintit, Erasmus lonescu isi scrie "memoriile" intrucat anumite evenimente memorabile l-au facut "martor" si chiar "faptuitor" al lor, iar editorul (care semneaza cu numele "Petru Dumitriu") i le ingrijeste si publica. Proprietatea si posesiunea revela comportamente decadente "care n-au mai fost practicate in Europa din perioada elenistica si din primele doua secole ale Imperiului roman", dezvoltand intuitii prezente in piesa Preludiu la Electra prin reluarea arhetipului, Agamemnon-Clitemnestra. Cornelia lonescu, cu insemnele ei de locasta posesiva, de "matroana corsicana", de "mama totemica", desfigureaza destinele celor patru copii ai ei (tematica homosexualitatii si a incestului fratern aparand dezvoltate nu numai in Proprietatea si posesiunea - titlu inspirat poate de meditatiile lui Nietzsche din Dincolo de bine si de rau, ci si in Incognito). Ca si Memoriile lui Toto Istrati ori ca mai toata Cronica de familie, Proprietatea si posesiunea (ce cuprinde memoriile unui om secret) este un Elogiu al nebuniei, numele insusi al protagonistului, Erasmus lonescu, fiind si in acest sens revelator.



Erasmus nu stie insa ca editorul poseda deja si confesiunile fratelui sau Sebastian: fiind in posesia acestor revelatii, editorul isi da seama ca cele mai interesante manuscrise ale Colectiei sale nu pot fi publicate aici, in tara: de aici ideea de a pleca. Se poate spune asadar ca nu scriitorul evadeaza, ci "colectionarul", editorul unei Colectii devenite de nepublicat. Eul scriitorului se supune astfel supraeului artistic. Iar supraeul sau artistic este editorul. Dar, pe de alta parte, editorul nu mai are nevoie de "omul ascuns" care este Erasmus Ionescu, pentru ca in Occident el este liber sa vorbeasca deschis: pentru aceasta, el are la dispozitie confesiunea lui Sebastian Ionescu (ce formeaza materia romanului Incognito). Din simplu prelucrator de biografii ori din strict semnatar de para-texte el devine de-acum autorul empiric Petru Dumitriu, care se revela ca naratorul propriei istorii reale de a deveni editorul unei Colectii de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane: este aceasta o mare inscenare textuala, cu punctul de plecare in prozele din Euridice, care se da pe fata, prima data, pe ultima pagina a Cronicii de familie. Cronicarul s-a schimbat intr-un colectionar de texte, adica intr-un editor, care isi indica identitatea cape o carte de vizita: "Editorul: Petru Dumitriu". incepand cu intalnire la Judecata de Apoi (1961) si cu Incognito (1962) el nu mai ramane doar un conservator al arhivei sale de texte si documente, ci isi extinde activitatea, dedublandu-se: intrucat e "biograf al timpului nostru", "biograf innascut", cu o "curiozitate blestemata", devine el insusi un "memorialist", pastrandu-si insa si calitatea initiala de "editor al memoriilor vremii" sale. in fine, in sensul dat de Sallustius termenului, "administratorul" Colectiei reprezinta totodata un instrument in slujba celorlalti, un executant al intentiilor grupului sau de intelectuali, al celor impiedicati sa vorbeasca, adica un mesager, iar in aceasta ipostaza deplin conturata il intalnim in Incognito, unde este "hamalul sfintilor", cel care transporta dincolo solia disperata a celor ramasi dincoace, purtand ca proba "acele arhive ale unei lumi blestemate, sortite orbirii si propriei ruini".

OPERA

Preludiu la Electra, patru acte si un prolog, in Revista Fundatiilor Regale, XII, nr. 2-3, 1945; Euridice. 8 proze. Bucuresti, 1947; (ed. II, incluzand si Preludiu la Electra, 1991); Dusmanie, nuvela. Bucuresti, 1948; Bijuterii de familie, nuvele, Bucuresti, 1949; O suta de kilometri, nuvela, Bucuresti, 1949; Noptile din iunie, nuvela, Bucuresti, 1950; Primavara lui Saptezeci si unu, nuvela, Bucuresti, 1950; Drum fara pulbere, roman, Bucuresti, 195i; (ed. II, 1952); Nuvele, Bucuresti, 1951; Sarbatoare in zi de lucru, nuvela. Bucuresti, 1951; Dreptate, nuvela. Bucuresti, 1952; Prietenul Sara, nuvela, Bucuresti, 1952; Angajamentul lui Pangrati, piesa in doua acte (4 tablouri) de T. Soimaru, dupa. Drum fara pulbere, Bucuresti, 1953; Din tata in fiu, nuvele si schite, Bucuresti, 1953; Povesti adevarate, nuvele, povestiri, reportaje, Bucuresti, 1953; Despre viata si carti, art. si eseuri. Bucuresti, 1954; Pasarea furtunii, roman, Bucuresti, 1954, (ed. II, 1955); Pentru demnitatea si fericirea oamenilor (Note dintr-o calatorie in Uniunea Sovietica), Bucuresti, 1954; Cronica de la campie, nuvele. Bucuresti, 1955; Cronica de familie, roman, Bucuresti, 1955; Focul nestins, nuvela, Bucuresti, 1955; Aquarium, nuvela, Bucuresti, 1956; La ora 6, piesa in trei acte (sapte tablouri), in colab. cu Sonia Filip, Bucuresti, 1956; Cronica de familie, roman, I-II-III. Bucuresti, 1957; (ed. II, 1958; ed. III, cu doua postfete de N. Manolescu si G. Serban, 1993); Noi si neobar-barii, art. si eseuri, Bucuresti, 1957; Romanticii, piesa in trei acte (sase tablouri), in colab. cu Sonia Filip, Bucuresti, 1957; Colectie de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane: Justificare a unei Colectii de Biografii, Autobiografii si Memorii contemporane, eseu programatic, in Steaua, nr. 1, 1958; Nexus, biografie, in Steaua, nr. 2, 1958; Viata si moartea lui Constantin Andreica, biografie, in Steaua, nr. 6, 1958; Viata si moartea unui om fara acte de identitate, biografie, in Gazeta literara, nr. 39, 1958; Steaua, nr. 9-10-11, 1958; Luceafarul, nr. 10, 1958: Din Autobiografia lui Panait Petre, in Gazeta literara, nr. 12-16, 1959; Steaua, nr. 7-8, 10-11, 1959; Varsta de aur sau dulceata vietii (Memoriile lui Toto lstrati), in Steaua, nr. 1-2; 5; 9, 1959; Viata Romaneasca, nr. 5, 1959; Din Memoriile lui Prospero Dobre. Optimist, in Steaua, nr. 12, 1959; Proprietatea si posesiunea (Partea I din Memoriile lui Erasmus Ionescu) in lasul literar, nr. 2, 1959; Gazeta literara, nr. 7, 1960; Viata Romaneasca, nr. 2, 1960; Rendez-vous au Jugement dernier, roman, Paris, 1961 (trad. romaneasca de Andriana Fianu, 1992); Incognito, roman, Paris, 1962 (trad. romaneasca de Luminta Braileanu si Delia Vasiliu, cuvant inainte de G. Serban, 1993); L Extreme-Occident, roman, Paris, 1964 (trad. romaneasca de Luminita Braileanu, pref. de G. Pruteanu, tabel cronologic de G. Serban, 1996); Les Inities, roman, Paris, 1966; Le Sourire sarde, roman, Paris, 1967; L Hornme aux yeux gris, roman, I, L Hornme aux yeux gris, II, Retour a Milo, III. Le Beau Voyage, Paris, 1968-1969 (trad. romaneasca de Magdalena Popescu, 1996); Au Dieu inconnu. eseuri, Paris. 1979; Comment ne pas l aimer! Une lecuire de l Evangile selon saint Marc, eseu, Paris, 1981; Zero, ou le point de depart, eseuri, Paris, 1982 (trad. romaneasca de Maria Voda-Capusan si H. Capusan, 1992); La Liberte, roman, Paris, 1983; Mon semblable, monfrere, eseuri, Paris, 1983; Walkie-talkie. Marcher vers Dieu, parler a Dieu, eseuri, Paris, 1983; Je n ai d aut re bonheur que Toi. Essai de devotion moderne. Paris, 1984; La Femme au miroir, roman, Paris, 1988; Les Amours difficiles, nuvele si povestiri, Lausanne-Paris, 19&9; La Moisson, roman, Paris, 1989; Proprietatea si posesiunea, roman, ed. ingrijita si pref. de G. Serban, Cluj-Napoca, 1991; Varsta de Aur sau Dulceata vietii, roman, ed. ingrijita si pref. de I. Vartic, Cluj-Napoca, 1999. Traduceri: S. Babaevski, Lumina deasupra pamantului, in colab. cu Gh. Nicolau, Bucuresti, 1950; H. de Balzac, Opere, II, in colab. cu Cezar Petres-cu, Bucuresti, 1956.

REFERINTE CRITICE

D. Caracostea, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 3, 1944; P. Comarnescu, in Universul literar, nr. 18, 1945; Ov. S. Crohmalniceanu, in Contemporanul, nr. 21, 1947; I. Negoitescu, in Fapta, nr. 832, 1947; G. Calinescu, in Natiunea, nr. 560, 1948; M. Novi-cov, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1951; J. Popper, in Flacara, nr. 21-22, 1951; N. Tertulian, in Contemporanul, nr. 8, 1953; DUMITRIU Haulica, in lasul nou, nr. 2, 1953; L. Baconsky, in Steaua, nr. 7, 1954; A. E. Baconsky, in Steaua, nr. 3, 1956; Geo Serban, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1956; S. Bratu, Cronici, 1957-1958; Vera Calin, Pornind de la clasici, 1957; Ov. S. Crohmalniceau, Cronici literare, 1957; P. Georgescu, incercari literare, 1957; M. Petroveanu, in Gazeta literara, nr. 19-22, 1957; H. Bratu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1957; I. Vlad, in Tribuna, nr. 31,1957; G. Munteanu, in Steaua, nr. 7, 1957; Perpessicius, in Tanarul scriitor, nr. 9-10-11, 1957; Al. Piru, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1957; C. Regman, in Tribuna, nr. 18, 1958; R. Enescu, in Tribuna, nr. 33-34, 1959; DUMITRIU Micu, Romanul romanesc contemporan, 1959; Pierre-Henri Simon, in Le Figaro litteraire, din 5 ian. 1963; L. Guissard, in Liberation, 26 oct. 1964; V. Ierunca, Romaneste, 1964; Lexikon der Weltliteratur,
II, 1968; R.-M. Albares, L Aventure intellectuelle du XXe siecle. Panorama des litteratures europeennes, Paris, 1969; N. Manolescu, Arca luiNoe, I, 1991; V. Cristea,in Caiete critice, nr. 3-4, 1992; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; E. Simion, Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994; G. Pruteanu, Pactul cu diavolul. Sase zile cu Petru Dumitriu, 1995; Dan Ciachir, Luciditate si nostalgie, 1996; Mihaela Cristea, Despre realitatea iluziei. De vorba cu Henriette Yvonne Stahl, 1996; Al. George, intalniri, 1997; N. Balota, in Luceafarul, nr. 47, 1997; N. Stroescu-Stanisoara, In Zodia exilului, 1998; M. Martin, in Steaua, nr. 1, 1998; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 18; 42, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Petru DUMITRIU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Petru DUMITRIU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Interpretare, adica zadarnicie si speranta


Interpretare, adica zadarnicie si speranta